Eram in bucatarie. Pe sectie. Eu mancam ce mancau pacientii. Ceaiul ala fara niciun Dumnezeu, orezul facut la misto, felia de gem… Mi-erau cunoscute. Ma gandeam la Spiderman si la ce am vorbit aseara. Stateam si ne uitam unul la altul. Eu eram pe marginea pe patului, ma pregateam sa imi iau camasa de noapte bleu, el se spala pe dinti.
Am reusit sa inteleg ce ma intreaba printre apa care curgea furioasa in chiuveta.
– De ce iti place de mine?!
Cred ca m-a intrebat de 3 ori pe ziua aceea.
– Cand vii langa mine o sa iti zic! i-am zis somnoroasa.
Neuronii mi se pregateau de somn si trebuia sa fac declaratii?
Barbatii sunt mai nesiguri ca noi, femeile. Vor dovezi calde si totusi… cat de multe?
Vine si el intr-un tarziu, cu aceeasi ochelari. Zambesc usor si inclin capul sa se aseze. Urmau vorbele.
– De ce? Nu ma pricep la vorbe multe, adica… mie imi place sa demonstrez cand imi place de cineva imi place sa se simta asta, sa imi auda vocea inimii, sa simta caldura pe care o simt eu… Daca ti-as zice 100 de epitete – motive ti-ar conveni sau faptul ca suntem aici…?!
ridic o spranceana si zambesc melancolica. era clar ca ma gandeam la ceva.
– Vreau sa stiu!
ma uitam la el. vorbea serios. ma privi pe sub ochelari.
oftez inca si acum.
– OK… in primul rand blandetea. Imi place la un barbat sa citesc blandetea din privire. Nu mereu citesc asta. Uneori citesc perversiuni cretine. Apoi stii sa te misti, nu te rotesti pe loc si ridici mainile… Apoi in aceiasi ochi am vazut slabiciunile umane – pe care le am si eu- si o sfiosenie, pudicitate… candid… faptul ca esti exact ca mine in adancul meu, insa trebuie sa o fac pe serioasa si sa…
Ma saruta. FARA SA ANUNTE!

am inceput sa rad, ca saruta la un moment dat dintii. si tot radeam.
– Da? asta asteptai?
– Sincer…
– Uneori nu ma pricep sa vorbesc… ti-am zis… adica mi se pare ca se duce din mister daca as sta sa fac complimente si tot felul de cuvinte… pentru mine cuvintele sunt … vorbe! care zboara… se ciocnesc de nicovala si cam atat.
– Pentru mine conteaza si cuvintele si faptele!
se uita pe sub ochelari. Adoram zambetul asta! Imi venea sa topai prin pat si sa ii arunc o perna peste fata.
Il adoram cand zambea. Era un zambet inexplicabil.

Acum, band ceaiul asta, fara zahar si lamaie, imi venea sa rad. Da, era altceva. Meritase agitatia mea. Doar nu ma indragostesc zilnic. Desi fiecare zi e altfel, uneori, zona de confort emotionala e … adanc infipta in constienta. Suna ciudat, dar ca sa simt, la mine trebuie sa treaca prin gandire. Cel mai mare filtru si cea mai mare zona erogena a mea. Cum pot sa ii zic ca de fapt, mintea te-a acceptat prima oara si abia apoi, mi s-a lipit de inima? Nu pot. Nu ma lasa … inima!
Cum ma strambam eu cand imi beam ceaiul, vad ca ma suna.
– Da? da?! da!!? serios?! ok.. ne vedem atunci! acolo adica!

O sa luam cina. Ca sa vezi.
Am rarit-o cu Daria, nu prea mai o vedeam, sora-mea s-a mutat cu chelnerul… CE SA MAI ZICI?!
Tot aseara am stat sa ii zic de niste lecturi ale mele. Cand mi se punea pata pe un scriitor, devoram tot.
– Zafon merita! chiar merita citit! Nu are atata reclama ca LLosa sau Coelho, dar are o profunzime si o finete de o sa ai lacrimi. E un fel de rational estetic.
Se incrunta pentru o fractiune si apoi se ridica in coate, privindu-ma fix in ochi.
– Ai citit slabiciune!?
Era cu viteze incete.
– DA! insa nu perversitate. NU imi place perversitatea la un barbat. Imi place timiditatea. Ma excita cred, pe undeva. E ca si cum eu vanez. Cred ca d-asta! Oi fi fost vreun barbat vanator…candva!
Ma saruta iarasi. Ce o fi vrand? Oare?
– Si… da… te iubesc! Asa cum esti. Cu pacate si cu bune si…
Nici n-am terminat fraza ca ma tinea de mana. A inchis ochii.
– taci… taci putin!
imi roteam ochii prin camera. ce am mai zis?
mi-am tinut respiratia 1 minut.
– de obicei, cele de din inaintea ta erau superficiale. nu stiau sa zica atatea cu naturalete si ceva atat de firesc.
– da’ nu trebuie sa iti dau tie socoteala de ce te plac sau iubesc! te iau asa cum esti! mai conteaza de ce?!
ma uitam la el. cand aud de altele si eu in aceeasi fraza mi se aprind licuricii furiosi.
m-am ridicat din pat. m-am dus in bucatarie. mi-am pus un pahar de gin cu lamaie si i-am pus si lui.
Imi aduceam aminte toate detaliile. era cat pe ce sa ma tai la mana de nervi. adica… asta e singura chestie pe care n-o suport… sa nu mi se zica de altele in aceeasi fraza cu mine. mi se pare… atat de sadic!

Ma intorc si pun o piesa. Sa ma tina minte toata viata! rad amuzata de fata lui socata.

Mi-am dat in petec in fata lui ca ii vedeam ochii cat lentilele.
Ii zambeam atat de provocator ca transpirase.
La un moment dat m-am dus pana jos cu miscarile si am revenit atat de incet incat puteam sa simt pe unde i se duceau gandurile.
L-am privit atat de fix in ochi ca mi-era ca imi dau lacrimile si ca terminam asa. din priviri. sexul din priviri face toti banii.
isi lingea buzele si incepea sa rada. cu cat de apropia de final piesa, cu atat ridicam eu din maini, a predare.
– Intr-adevar… femeia e inger si demon in acelasi timp! aplauda el la finalul dansului.
clipesc de cateva ori cu acelasi ranjet pe fata si i-o-ntorc cu un glas care mai avea putin si exploda de ras:
– bine ai venit in iadul paradisiac!
M-a luat de mana si m-a tras spre el. si-a pus ochelarii pe noptiera si stinse lumina.
– asa imi place sa te vad mai bine. prin receptorii din varful degetelor si …
– si taci! i-am zis eu razand.
Asta imi aminteam si ma facea sa ma simt ca plutesc… si pluteam…si voi pluti. pe aceeasi mare de idei erotizate si in acelasi timp usturator de firesti. de parca e totul … ca o apa. ca o constienta fluida pe care da, trebuia sa pun mana si mi-era destinata.
ma ridic sa ma duc in cabinet.
deschid usa, era Rares.
– Trebuie sa vorbim!
Am inchis usa, m-au apucat toate apele. Era serios. Prea serios!
– M-am certat cu Daria. Nu-si mai ia tratamentul! Nu ma mai inteleg cu ea! tu esti prietena ei…
se uita la mainile mele. vazu inelul. se incrunta pentru o clipa, apoi ofta.
puteam sa jur ca stiam ce gandea.
dar sincer? nu imi pasa. chiar nu!
adica eram prea fericita ca sa cobor dupa norii mei. eram egoista?
Daria nu isi ia tratamentul… cine sunt eu sa o oblig? adica… ok, o sa vorbesc cu ea, dar …daca e capoasa?
Mi-am rotit ochii si am oftat, am dat din umeri ca voi vorbi si am zambit.
– Atat? zic eu plictisita.
– DA. felicitari, apropo!
– Mersi!
– E un norocos!
Si pleaca trantind usa.
– Stiu! am zis eu pentru mine, ca oricum nu ma auzea nimeni.