https://www.youtube.com/watch?v=FUqDJuis804

Intr-un final au plecat invitatii. Mi-am strans picioarele in dreptul pieptului si fara avertizare, am inceput sa plang. nu ma iubea. nu tinea la mine. nu cat tineam eu. nu isi punea intrebari cate mi-am pus eu si nu cum le simteam eu. exista si intretinea un zid pe care trebuia sa-l darame singur.
am plans singura. nu era langa mine. normal. era la calculator. probabil vorbea cu fosta lui. poate mai inalta si poate mai buna la ce voia el.
poate eu nu sunt buna la nimic. poate nu eram buna decat sa vorbim – cum mi-a zis Radu. atat. poate sunt prietena barbatilor. Daria putea sa invarta barbatii si sa-i duca unde voia. eu, ii duc pana la usa. eventual nici acolo.
am inchis usa cu mana si am inceput sa ma gandesc la tot. la toate ratarile mele, la toate tacerile mele din generala si liceu, la toate refuzurile, la toti care nu-mi placeau pentru ca nu aveam nicio tangenta. la toate visele care au ramas acolo undeva, uitate, prafuite. la ceea ce puteam fi acum si nu sunt. la ceea ce doream sa fiu cu Spiderman, insa ma simteam undeva… atat de la exterior, incat nici sa bat in usa nu aveam probabil putere.
am plans lacrimi mari. nu mi le-am numarat, ca sa nu am probleme cu zecile.
da, ma simt singura cu Spiderman. cel mai neplacut este sa te trezesti cu un om care e atat de rece si care parca incearca sa te inteleaga, insa nu se intelege pe sine. e atat de frustrant sa iubesti un om care nu te iubeste sau nu-i pasa pe cat ti-ar pasa tie -si-i arati!-. e atat de … urat! e urat! asta e cuvantul!
eu nu o sa fiu decat cineva cu care a dansat si probabil X peste cateva luni. nimic mai mult. pentru ca refuza sa ma lase sa il inteleg si sa ii fiu aproape. de ce atunci …
eu nu mai pricep.
imi rod unghiile! nu radeti! n-am mai facut gestul asta de… 30 de ani! si asta cand eram prinsa ca am sters cu guma prin caietul de matematica pana s-a vazut pe pagina cealalta “bula”.
nu e vorba ca ma doare nepasarea asta sau … incapacitatea de a fi matur, e vorba ca sunt enervata pe mine. pentru ca parca bat la usi care sunt inchise cu lacat pentru mine, iar altele au oricand voie sa intre – habar n-am de ce… sau poate stiu si nu am chef sa ma agit sa inteleg!?-…
mi-as fi dorit sa fi amanat evenimentul. poate sunt vulnerabila odata cu decesul maica-mii.. poate nu mi-am revenit si cautam un umar pe care sa plang? si daca ar fi asa, de ce ma deranjeaza nepasarea asta? sau cu 2 scuze, gata.. mi-a trecut? de ce?!
de ce nu pot sa fiu si eu profitoare? sa ma duc acum sa fac scandal ca nu e langa mine? de ce nu pot sa ii reprosez ceva?
nu poti pierde ceva ce nu ai avut niciodata. iluziile pe care le tii in palma cateva ore nu sunt valabile. iar eu ma simt ca un copil ratacit in magazinul cu jucarii. pentru ca m-am indepartat de mama, de oricine adult si m-am dus la o jucarie aflata pe un raft atat de sus, incat am rasturnat totul si tot n-am ajuns la ea. exact asta e situatia.
oftez in gol. oftez si suspin cum poate sa fie iubirea atat de perfida. sa te joace in picioare fara sa ii opui rezistenta si sa te multumesti sa devii o marioneta. imi vine sa lovesc in pereti – si eventual cu capul!-, insa numai pe mine ma doare. adica… tot aia!
Doamne… ok.. sta si vorbeste cu fosta. probabil se impaca. probabil isi ia avion si se cara. lasandu-ma ca atunci, inainte sa vina. poate intr-o stare mai nasoala.
– Existi? toti Te lauda! Existi? afla ca pentru mine la probleme d-astea, nu Existi! intelegi?! o sa ma lupt cu tine cu mainile goale cand te prind! pricepi!? cu inima nu se joaca toti! si, in niciun caz, nu cand ii las eu. adica… Doamne!? ma auzi?! adica… oricum, vorbesc singura, ca te uiti la fosta lui si ii dai aleia sansa sa intre in viata lui, poate sa continue ceva ce nu va duce nicaieri…
oftam asa de tare, ca mi-era ca mi se rupe sufletul. simteam fiecare bataie de inima. acum simteam ca ma durea piciorul.
– mai aveti mici edeme… nu e grav!
mor cand imi aud colegii: nu e grav! nimic nu e grav pana la proba contrarie! nici prostia nu e grava, daca stai sa te gandesti!
aud pasi grabiti. se deschide usa si pleaca.
– Existi, ah?! ‘ti-ar sa-ti fie capul cand ai creat omul!
am iesit si eu din camera. toata plansa, m-am dus la baie sa ma spal pe ochi. nu simteam nicio caldura. parca nu simteam nimic. nici macar gresia rece.
aveam ochii rosii, respiram asa greu si afectat, de zici ca eram pe moarte. parca mi se opreau neuronii cand ma suparam.
era calculatorul deschis.
– nu iarasi, nu ma impinge drace!
si totusi, m-am pus pe scaun si oftand vad conversatia.
am facut ochii cat cepele. o termina. o cut-uia. ma uitam la felul cum scria aia, ma uitam la cum raspundea el. ciudat! adica… parca simteam ca acum era determinat sa o termine.
am oftat si am lasat la history numai pe unde era el. stai asa, se duce sa ia flori? vad o florarie…a dat comanda?!!? credeam ca te duci la florarie si iei tu flori…
nici nu termin gandul, ca aud un tarait la usa.
normal.. un tip cu un buchet de frezii si crini si … ce i-a mai trasnit lui Spiderman ca m-ar face sa zambesc.
– e platit? ma trezesc eu intreband prosteste.
– da!
tipul cred ca ar fi ras, dar am inchis eu mai repede.
– ok… deci flori.. acum pe unde mai e?!
ma suna.
– buna! vino pana la parcare.
imi dau ochii peste cap. eram in camasa si cam varza sufleteste. adica.. nici macar sa imi suflu nasul nu aveam chef, d-apoi sa cobor in parcare??!
imi prind parul si trag pe mine niste blugi de pe scaun.
in parcare pusese niste scaune si o masa.
am ridicat sprancenele cat de sus am putut si am izbucnit in ras.
– ce…?
– aseaza-te. da sa te ajut!
si iarasi imi tine scaunul si apoi se aseaza el.
– ce parcare e asta cu masa…?
– am rezolvat eu. imi pare rau, sunt un tampit! nu am vrut sa te fac sa plangi. sunt…
bla bla! zi mai repede!
nu stiu de ce, nu ma impresiona decat ca stateam la masa in parcare.
– ma faci sa rad! am zis eu fara sa vreau.
i-a trecut o umbra de slabiciune, nesiguranta mai bine zis si apoi continua:
– numai vreau pe nimeni. mi-a ajuns sa fiu un catel.
– da?! serios?!
deja ma uitam sa plec.
am oftat profund si am inceput:
– stii ceva?! nu stiu cum te simti tu, insa stiu sigur cum ma simt eu. in momentul de fata, ma simt prost. adica proasta. proasta ca tin la tine foarte mult, iar tu dai socoteala fostei tale de ceea ce faci si ce vrei. mie nu mi-ai spus ca vrei sa faci cursuri de habar n-am ce… nu mi-ai spus niciodata ca te-ar pasiona dansul sau ca ai vrea sa faci poezie. de asemenea, nu mi se pare corect, fata de mine cel putin, sa astepti confirmare sau raspuns din partea unui om care pleaca de langa tine cand are chef si revine cand are nevoie. pricepi?
i-am zis asta cu voce atat de tare, ca venea din mine si mai ca imi venea sa ii dau doua peste ochi. cu stanga.
– cand esti cu cineva, fii acolo! fii totul! sau fii nimic! sau nimeni! intelegi!? eu dau totul, insa cand nu vad macar ceva – mic, oricat de mic- atunci ma indepartez. ma izolez si ma alienez. singura. imi fac o bariera. nu pot sa continuu ceva alaturi de cineva care vrea confirmari din partea unui alt om, strain. strain de nevoile si cum esti tu. e ca si cum mi-ai zice sa ma culc cu vecinu’ de la 5. nu-l cunosc si ma trimiti ca vita la taur. insa vita se bucura, ca e doar o data pe an… eu nu m-as bucura, pentru ca nu simt. eu sunt alt tipar de femeie. pricepi?! eu vreau totul pentru ca ofer totul! eu nu ofer cuvinte! eu ofer fapte! iar cand m-ai intrebat ce am vazut la tine, am vazut ce am vrut eu sa vad. nu trebuie sa iti dau tie detalii ce am vazut! simplu! si da, tin la tine foarte mult! insa tu tii la aia! du-te la ea! du-te! macar nu ma amarasc pe zi ce trece intre peretii dintre noi, creati de tine de altfel! tu pui caramizile! chiar daca sunt aparent invizibile… sunt ataaaat de groase, ca nu pot sa patrund. iar daca nu-s dorita, la ce sa mai insist? la ce bun daca nu e nimeni dincolo de el?
eram atat de trista, ca iar ma apuca plansul. cred ca mi-am facut numarul de lacrimi de toti anii. sper!
s-a uitat la mine, a oftat, mi-a luat mana in mana lui, insa mi-am retras-o.
– lasa compasiune si mila si jena si ce mai vrei tu. nu stai cu un om din mila! stai pentru ce este el! cu bune si rele, pentru ca minte si ragaie, dar si pentru ca te ia in brate cand ti-e greu, si pentru ca iti face supa cand esti racit si nimeni nu te suna, iti spune glume, langa tine, chit ca poate lua raceala de la tine! genul asta sunt eu! daca nu ti-e indeajuns, du-te! du-te! eu sunt impotenta emotional in clipa asta. nu mai pot. ma depaseste situatia. nu pot sa stau, sa astept… nu mai pot sa am rabdare.. pentru ce? pentru cine? uite… uite… oftezi.. probabil zici ca nu e asa cum zic…si cum e? zi-mi!
tacere.
m-am ridicat furioasa de la masa, de era sa o rastorn. am alergat pe strada. asa… drept inainte.
m-am pierdut pana la urma din aria lui vizuala.