am alergat pana mi-am simtit muschii picioarelor atat de contractati, ca ma dureau.
m-am oprit. m-am uitat la cer. se facea seara.
– ok… acasa nu ma duc. nu am telefon… e ok. oricum nu-i pasa! de ce i-ar pasa, ma rog? ah?
mi-am amintit ca mai aveam 10 lei prin blugi si am luat taxiul.
sun la interfon.
– Caro sunt!
stiam ca era acasa.
Rares in usa cu ochii mari, de un caprui clar cum nu mai vazusem decat atunci cand m-am uitat prima oara la el.
– Caro? esti bine?!
ma ia in brate si inchide usa.
m-am simtit atat de bine clipele alea in bratele lui.
il stiam din anul 3 de facultate.
imi zicea Caro de atunci, numai cand era suparat pe mine imi zicea Carolina.
ma simteam ca atunci, ca la 21 de ani cand m-am uitat mirata la el.
– Rares! sunt… varza. varza! cu nervii. in general! sunt varza murata! nu mai stiu ce sa ma fac! nu mai stiu ce sa fac! pricepi? nici macar cu sotul nu eram asa. adica era, dar mi se parea firesc sa fie asa. acum mi se pare anormal sa tin la cineva care…
– care nu te vede pe tine? intreba el uitandu-se la mine.
iarasi ma apucase plansul.
ma strangea la piept.
– of… Caro…copil ai ramas inca! stii ca numai pe tine te-am iubit si te iubesc inca. ma doare sufletul cand te vad bagata in prostii d-astea sentimentale… nu inteleg pana unde duce masochismul tau!
m-am uitat la el, cu ochii in lacrimi si imi venea sa hohotesc de-a binelea.
mi-a sters lacrimile si m-a sarutat usor.
mi s-au trezit toti porii pe piele. lor le placeau, mie nu. adica nu stiu. nu mai pricep. nu inteleg.
– Rares… nu stiu … nu e bine..
– cand e bine? dupa ce te mariti cu altul? dupa ce ma lasi sa mai astept alti 18-19 ani? cand e bine? cand o sa fii in baston? fara copii? fara nimic? cu un suflet golit? ca ti l-ai lasat in locuri care nu erau pentru tine? oamenii se bucura cand ii iubesti gratis si ii ajuti, insa nu multi stiu sa dea inapoi! trezeste-te, Caro! trezeste-te! trebuie sa fii fericita! pot sa te fac fericita! pot! stiu ca pot! stiu asta pentru ca simt! cati au simtit ce am simtit eu cand te-am vazut la spital atunci si vorbeai cu pacienta aia? mi-amintesc si acum cum iti povestea de ea, iar tu o tineai de mana, ca incepuse sa planga… cum as putea sa uit cand stiai unele detalii de pacienti pe care doctorii nu le stiau pentru ca nu aveau timp sa intrebe tot? cum erai la chirurgie intrigata de atata rosu in jurul tau si te faceai mova de la caldura sangelui… cum as putea sa uit parfumul din urma ta? cum as putea uita privirea sau zambetul…? cum iti treceai mana prin par cand te enervai pe careva… cand evitai sa te uiti la cineva cand iti venea sa ii iei la palme.. cum as putea toate astea?
se uita atat de serios la mine, ca ma ardeau ochii si pielea fetei.
– Rares.. de ce? de ce acum?
– pentru ca m-ai tinut la distanta. mereu si mereu credeai ca e cineva mai bun sau mai potrivit pentru tine. pentru ca mereu ti-ai pus niste statui in colectie care nu aveau insufletire pentru frumos… pentru ca nu ai considerat sentimentele mele demne de tine… poate nici acum nu ma iei in serios.. poate ai venit doar sa ai de unde pleca… cine e tipul asta? din cate l-am auzit la telefon si cum l-am vazut, nici macar nu se uita la tine in ochi. nu cum o fac eu. el nu are privirea asta… as putea sa iti aduc ce vrei tu. vrei luna? ti-o atarn de tavan, de geam! el nu iti ofera decat un inel de 4 lei de safir – nici macar nu e veritabil, daca ma intrebi pe mine- si atat..si doua scuze si 3 lacrimi. si alea scoase din … habar n-am ce. nu-i pasa de tine! mi-a fost indeajuns sa vad cum se preface, ca nici macar nu e in stare sa iti zica te iubesc sau te vreau. eu mi le asum oricand pe amandoua. te astept de 19 ani. ba’ sa divortezi, ba’ sa termini cu unu’ sau cu altul un rahat de relatie care nu duce nici macar pana la baia mea… adica… nici nu merge si nici n-alearga dupa tine. oamenii astia nu te apreciaza. nu te vad cum te vad eu. nu..
ma tinea inca in brate si se uita la mine. ma usturau toate celulele. pana si alea adormite cred ca se trezisera.
nu era posibil. omul asta ma stia de o vreme.. stia cum si ce. totul! iar eu, mereu am fost ocupata sa ofer sufletul alora.. iar lui, abia de ii vorbeam.
– crezi ca mi-e usor?! intreb cu voce scazuta. crezi ca mi-e usor sa fiu nimic si nimeni pentru altii?
– poti sa fii totul pentru mine- esti deja, insa lasa-ma sa intru in viata ta asa cum meriti. nu mai fugi dupa himere. himerele distrug mintile. si sufletul. nu mai ramane nimic in urma lor, decat goluri mari..
ne-am asezat pe canapea. am adormit in bratele lui cand ma mangaia pe par si imi zicea:
– of, Caro… daca ai sti cat ma doare sufletul pentru ranile tale… Caro, a mea. dulce Caro.

@@
m-am trezit in mijlocul noptii – era 3, deci nici chiar mijloc- si era langa mine. in aceeasi pozitie.
am zambit in sinea mea si m-am uitat dupa bucatarie.
m-am ridicat usor si m-am dus sa imi pun niste apa in pahar. mi-era o sete de nu puteam sa o stapanesc.
a venit dupa mine.
– esti bine?
– daca eram bine, nu veneam la tine! ai dreptate! merit mai mult!
am dat paharul de apa peste cap. era atat de rece, ca mi se trezisera si ultimii neuroni care dormeau.
– Caro? uite, pot sa mai astept alti 20 de ani, eu nu am nicio problema… e vorba ca nu stiu cat de bine iti va fi tie cu asemenea oameni… adica gandeste-te! ai 40 de ani deja. copiii nu ai putut cu primul sot… apoi te-ai implicat in relatii care… in care nu erai. nu erai tu centrul. o femeie trebuie sa fie centrul vietii barbatului. femeia pe care o iubeste. nu pe care crede ca o iubeste. ca i se pare. pentru ca daca ar fi iubit ar fi asteptat… nu te-ar fi cerut asa, pe nepusa masa. nu te-ai intrebat de ce? eu vreau sa ne luam numai si cand esti linistita si tu. pentru ca lumea mea reala este sala de chirurgie si tu. probabil alta ordinea, dar asta. ca mai imi sare o caprioara in spate, se mai intampla… dar nu e ca si cum m-as implica.
ma uitam la el. mirata.
– si ce vrei sa zici? pana la urma?!
– Caro? eu te iubesc! te-am iubit de prima oara. mi-ai intrat undeva unde nu poate intra nimeni altcineva. ti-am zis, daca tu consideri ca tipul asta merita mai mult ca mine… e ok. alergerea iti apartine. tu faci jocurile in toate sensurile.
nu pot sa cred! Spiderman a zis ca ma iubeste asa, plat. parca pe robot. el o zicea uitandu-se fix la mine, cu o privire lichida si sincera. vulnerabila.
– of… Rares!! nu pot deocamdata sa ma implic nicaieri. nu mai pot. nu pentru o perioada. mi-e greu sa ma adun mereu dupa rani. mereu si mereu eu ies sifonata. pentru ca ma implic. pentru ca imi pasa. mi se rupe inima mereu cand vad ca sunt nimic. mi se rup bucati. stii… si tu!
l-am mangaiat cu varful degetelor peste chip. a inchis ochii.
– bine Caro. mai astept! alti 20 de ani, probabil!
se retrase de langa mine si isi puse o patura peste el.
am stat pe fotoliu. cu fata in palme si uitandu-ma la el. adormise. era parca mai tanar si mai mic acum. parca era un copil. m-am uitat asa pana am adormit si eu. exact cand suna alarma ceasului lui.