Daca 2 oameni nu danseaza aceeasi piesa nu se poate dansa deloc. dansul inimii si al ratiunii trebuie sa fie echilibrat, iar ceea ce ne face umani… e tocmai interactiunea din timpul acestui dans.
coordonarea nu trebuie sa fie exclusiv din partea ei sau a lui, ci un sincronism de materie si anti-materie, iar ceea ce iese la final sa se numeasca iubire.
asa vad acum, dupa 3 luni de la aruncatul pe geam a unor haine. atat a venit…cu haine. si cam atat a valorat pana la urma.
eram cu Rares. ochi caprui, inteligent si amuzant, serios si totusi.. cu substanta. stateam seara de vorba ore bune, nesexuali cateodata si era atat de bine, ca trecea dincolo de timpul ala trecut sau viitor. era chiar prezent.
ma tinea de mana cand ma saruta.
– sa nu pleci de langa mine!
si zambea atat de cald, ca mi-era ca blandetea din Univers s-a strans in zambetul lui.
– ia spune-mi… ai demoni?
– am chiar 7. si toti sunt defecte!
raspundeam cat de repede puteam si asa se vedea ca eram si sincera. asta eram. nu puteam sa stau si sa pun o masca deasupra ideilor pe care le-as fi spus sau nespus.
– imi plac demonii tai. imi placi atat de mult ca mi-e sa nu mi se opreasca inima in atata libertate si constienta mea adormita atata vreme, fiind atat de atenta la tine, mi-e sa nu fie electrocutata.
– firul incins?
– poate.
se uita la mine. eram langa el, zambind. imbracata in camasa lui.
probabil si altele au fost asa, probabil a facut dragoste cu multe, insa nu asta ma intereseaza la un tip: trecutul lui. ma intereseaza exact asta sa nu mai conteze pentru el: sa suprapuna imagini din prezent in cele din trecut si eventual sa le compare pe tacute.
insa nu cred ca asta facea el. ma tinea in brate pana adormeam… si da, eram temperata cu el. imi placea mental, spiritual… imi placea cum se topea cand ma vedea – stii asta dupa cum te priveste un om…ii rade sufletul … i se lumineaza chipul, privirea, mimica… zambetul capata stralucire- … si da… venea obosit dupa atatea operatii – da, stiu…iarasi chirurg… blestemul meu! :) – si, spre deosebire de Bogdan, Rares nu are pretentii la omleta. 😀 chiar uraste omleta. ochiuri sau fiert.
insa ii placea sa aduca el mancarea si sa o aranjez eu cum trebuie si parea cina in oras.cu muzica aleasa…nu de duzina.
era o rutina aproape: la ora 22 noi mancam – desi e normal ca ultima masa sau cina sa fie la ora 19. eh… dhe… regulile sunt facute sa fie si incalcate.
nu aducea chestii grele, insa… calamari sau homarul … alunecau bine cu vinul alb…ales tot de el.
imi placea timpul cu el. imi dadea un calm, o multumire ca nu sunt doar Carolina Stoenescu… ci sunt acea Carolina cu care el poate vorbi multe si despre care poate afirma ca e minunata.
– Caro? pot sa iti zic ceva? zambea.
stiam mimica: daca zambea era relaxat, daca avea o privire usor pierduta si intunecata, era altceva. si sigur ma includea.
– da? desigur! i-am zambit imediat.
– am asteptat atatia ani… si acum… mi se pare un vis. atat de ireala esti, ca pari…inumana. inumana adica..
– ireala. am inteles.
mi-a pus mana pe obrazul stang.
– ai febra. ti-e rau?!
– n-am nimic!
intotdeauna, regula! cand o tipa iti zice: n-am nimic! asteapta-te sa aiba ORICE nu iti va zice decat daca o intrebi muult si bine.
– nu serios.. esti bolnava?!
eh…v-am zis eu…cine stie cunoaste femeile! necunoscator e cel care ignora! :) n-am zis nimic.
– voiam sa iti spun ca esti deosebita. atat de speciala incat relatia va fi mult mai mult bazata pe prietenie si respect decat pe sex. adica stii,ca te doresc oricand si oricum, insa… scopul nostru pe pamant nu e decat sa incercam sa fim macar imaculati ca la inceput.
imi punea inghetata in pahar. dupa aceea, a zvarlit hainele in masina de spalat.
doaamne.. iti multumesc! 😀 iti raman datoare! iti dau o bere buna! blonda! am auzit eu ca tuturor le plac blondele. oricat de misogini ar fi. 😀
– Rares? pot sa… pot sa zic si eu ceva?!
– fireste!
– “fireste” ca ziceam si fara sa ma lasi tu!
ma ridic dupa scaun, ma duc spre el si ii pun mana pe umeri.
– relatia se va baza pe toate elementele care compun o relatie normala: comunicare, respect reciproc, toleranta fata de greselile si defectele celui de langa tine, veselie, dragoste si tandrete. tandretea trebuie sa pluteasca peste toate cele enumerate!
m-a luat in brate si m-a sarutat apasat.
am inchis ochii si m-am agatat de el. oricum, pluteam langa el. mi se parea ca sufletul de fapt plutea spre el. era o altfel de legatura. simteam asta in pori si celule.

tacere cateva clipe in care eu ma uitam in ochii lui. direct. ca un om pierdut in slabiciune si care se ridica dupa o convalescenta deopotriva.
singuratatea se pierduse, nesiguranta se topise de la prima imbratisare, iar furia a fost rapid inlocuita cu o senzatie de satietate emotionala, ca un pansament gastric si pe inima.
dar dincolo de toate eram tot Carolina Stoenescu. cu teama de moarte, cu teama data de paianejenul-demon din minte – ce sta ascuns si iese din panza lui cand mi-e lumea mai draga- care ma invaluie intr-o panica axfisianta neexplicata de singuratate sau ca niciodata nu e suficient… ca uneori… e ca un cancer latent… si recidiveaza dupa fiecare cura de iubire. imi citea frica in ochi si pe piele.
m-a luat in brate si m-a tinut cateva clipe:
– nu-ti face griji! nu voi pleca de langa tine.
nu de el mi-era frica…
mi-am apropiat fata de el si l-am sarutat timid.
era o altfel de relatie. o intalnire timida a doua suflete alergate de timp si spatiu, care dupa atatea drumuri gresite, dihotomizate la un moment dat, au revenit pentru acelasi felinar. sub acelasi plop. pe aceeasi banca.

https://www.youtube.com/watch?v=5mmydX1Q2Nc

– vreau sa iti fiu cel mai bun prieten, iubit, amant, confident, cel care te stranga in brate mereu si care sa iti ia lacrimile nesigurantei pe buze sa se simta in doi orice. daca iti va fi frig voi face caldura, daca iti va fi sete de mine ma voi lasa baut pana cand ti se potoleste setea, iar din bratele mele nu-ti voi da drumul decat cand tu vei cere asta!
ma privea in ochi. stia ce gandeam? simtea ce simt eu?
m-am lipit de el. voiam caldura lui. il voiam asa cum era. bland. lent. serios. sigur pe el. nesigur pe el.
mi-am lasat umerii in jos, pentru ca eram calmata. usor-usor ma relaxam.
si-a trecut mana in parul meu si m-a sarutat pe gat. mi-a luat mana in mana lui si cu varful degetelor urca si cobora peste corpul meu fierbinte. de la febra sau de la dorinta? nici eu nu mai stiam.
– Caro? te iubesc! intotdeauna!
apoi s-a dus sa ia hainele din masina de spalat.
normal… m-am asezat pe scaun. sa nu lesin de ras.