mg de uitare 7 continuare

 

– Stii ce e interesant? ca sunt aici si acum pentru tine! si la urma pentru mine. da, sunt constienta ca suntem diferiti, dar tocmai diferenta asta reprezinta apropierea. esti ceea ce nu sunt eu. esti ceea ce nu vreau si in acelasi caut. nu te uita asa. eu nu reneg relatiile. nici macar pe cele mai putin reusite. viata e o carte. pe care o scriem mai bine sau mai putin fiecare dintre noi. la viata suntem conectati, abia apoi cand suntem la final, ne facem epilogul. la fel, mai bine sau mai putin bine. asta sa intelegi! nu este nimic care sa ma intoarca decat tu. tu poti sa refuzi. tu poti sa regreti totul si sa ma indepartezi. tu poti sa nu mai “fiind”.

statea langa el si se uita in perete. stia ca daca se uita la el o va intrerupe.

– si un alt element interesant? ca imi vine sa iti zic tot TOT si in acelasi timp sa tac pe vecie cu TOTUL. ma las mirata de tine. pentru ca vreau sa absorb totul din directia ta. eu nu iubesc pe oricine. pe cine aleg eu si cine trece de un poliedru care macina toata fiintarea posibila si imposibila. toata gandirea si imaginatia. acelasi poliedru face toate ideile astea. nu te lasa inselat ca sunt asa … lasa-te mirat. cand va fi momentul sa plec de aici va fi clipa cand nu mai simt. cand simt ca nu exist in directia ta. cand eu sunt pierduta. pana atunci ma voi fi fiind. pana atunci va trebui sa ne VEDEM in acelasi timp.

isi trecu limba peste buze. se intoarse catre el.

 

 

 

– cand nu vorbesc nu e pentru ca nu am idei sau pareri. din contra. nu as sti pe care sa mi le pun in ordine, pentru ca tasnesc toate din toate unghiurile mintii si nu le pot tine in frau… si asa… mi le pun in timp… scriind, citind, desenand… toate acestea reprezinta lumea mea. lumea in care ma simt eu. in care, in turnul meu de fildes, in barlog, sunt eu. fara scuze, fara limite, fara prejudecati, fara ipocrizie… fara timp. asta e singura diferenta intre noi doi. lumea mea nu are borduri, nu are geamuri… nu ma tortura cu diferentele lumesti. pe care lumea le vrea diferente. iti spun totul in timp. nu ma forta sa zic despre mine acum. eu nu vreau nimic altceva de la tine decat asa cum esti. nu as schimba nici trecutul tau si nici prezentul. nu as schimba nici greselile tale. nu le vad rostul. a judeca corect e cel mai obiectiv fapt de care omul nu se poate atinge. pentru ca nicio lege nu e obiectiva. va inclina intr-o parte sau alta. niciodata nu va fi obiectiva. va bucura o tabara sau alta, dar doar atat.

se ridica sa se spele pe maini. isi freca mainile apoi si le puse pe masa. el se uita la ea cu coada ochiului.

– am gresit o multime. am luat oamenii ca fiind buni pe multi care nu erau decat jeguri, mi-am luat teapa peste teapa, nu am invatat din greseli pana nu m-am fript si tot asa. insa sa imi para rau de timpul cu persoanele pe care le-am iubit si le iubesc nu o sa ma auzi. de ce? pentru ca am ajuns la concluziile ca 1. nu sunt genul care sa se planga de greseli si 2. pentru ca au facut parte din timpi passati, am avut de invatat de la ei si de timpul asta. nu a fost timp pierdut. chiar daca aparent ar parea, nu e. m-am descoperit si m-am pierdut deopotriva. nu m-am renegat. nu ma reneg. sunt un animal cu speranta, asa e omul. nu e mai superior. din contra, as zice ca e o slabiciune in sine a fi om. ca vorbim? si animalele vorbesc intre ele. ba’ as zice ca un caine si o pisica se inteleg intre ele, chiar si rechinii cu balenele si delfinii.pe cand noi, daca nu stim chineza nu vom pricepe un chinez decat cu translatorul langa noi. la fel si ei cu noi. deci nu asta ne face superiori. ce? ca invatam? si animalele invata: sa supravietuiasca, sa fie ce sunt ele in rangul lor. suntem animale cu sperante. de orice neam. iar oamenii buni si blanzi sunt asa ori nu. nu sunt cele doua perfectibile. destept poti fi invatand, dobandind cunostiinte, bogat poti fi strangand averea sau furand si tot asa.

 

 

se opri pentru cateva clipe, il privi si se oglindi in privirea lui lichida. avea pupila dilatata si zambea usor.

– pana cand vom muri va trebui specia asta sa constientizeze ca nu e mai mare aroganta filogenetica decat asta: omul e stapan. nu e. nu poate zbura decat cu inginerie, nu poate inota decat cu costum si multe altele. ce poate sa faca? sa construiasca si apoi sa distruga? sau mai bine invers? ti se pare ca oricare dintre cele doua au vreun rost cand nu le mai vedem dupa moarte? spune-mi anarhista si ce vrei, insa consider ca ar trebui sa isi depaseasca conditia. omul trebuie sa isi depaseasca conditia. nu prin calatorii pe Pluton sau descoperind un element ce n-are legatura cu nimic. prin Bozon negi Divinitatea. aparent, asta e esenta stiinta. nu exista Dumnezeu in explicatiile stiintifice. nu in cele pur stiintifice. in cele pseudostiintifice poti sa faci talmes-balmes din religie si stiinta si sa pari “ca stii totul despre orice” cand ideea e ca “nu stim nimic despre tot si nimic”. asta e omul inca. face tocana cu cartofi din tot si le aseaza pe un platou. ba’ inca se asteapta la abonati. pentru ce?dragule, uita-te cu atentie in jurul tau. asteapta-te mai putin. la tot. nu stiu unde vom fi peste cateva luni, nu stiu multe dinspre viitor, dar stiu un lucru, iar asta ti-l transmite inima mea prin voce, prin atingeri, chiar si in greseli. poti sa simti asta cand tac, cand vorbesc… cand uit si cand imi amintesc. cand te vreau si cand zic “nu mai vin!”, ca apoi sa vin peste tine si existenta ta. nu ma bag cu bocancii, doar cu talpile goale.

lua o gura de apa. il fixa cu privirea. inca il vedea. inca se vedea in privirea lui. ii zambi. ii lua mana stanga in mainile ei.

– eu stau pana cand nu mai e nevoie de mine. pana cand te vei plictisi de mine, de mintea mea, de sufletul meu, de mine cu totul si de noi. adica atunci cand nu voi fi pentru tine decat o persoana ca oricare alta. un nimeni.

se intrista brusc.

– asa se va intampla. o sa iti amintesti de mine ca de o vecina. voi fi un nimeni.

 

 

– cum poti sa spui asa ceva? cum?? cum?!!?? se rasti el brusc. cum?!!?

isi retrase mana. se ridica de pe scaun.

se aseza langa ea in genunchi si vorbi cat de rar putea:

– NU VA FI ASA! NU ITI FIE FRICA!

o lua in brate. isi puse capul in poala ei si o cuprinse cu ambele brate de corp, intr-o imbratisare vesnica. o simtea fierbinte si tremurand.

– de ce tremuri? de ce ti-e frica?

– de tot si nimic. de mine. mi-e frica de mine. omul isi e siesi dusman, cel mai mare.

mintea mea e o fabrica deschisa non-stop care foloseste totul ca materie prima si confectioneaza nimicuri… o sa am nevoie de mg de uitare sa pierd din frica asta.

– sunt aici. vreau sa fiu pentru tine totul si nimicul, acel om sau supraom prin care sa te cunosti.

se uita la ea in sus si o stranse mai tare.

– vreau sa te VAD! asa cum esti tu! asa cum nu te vezi nici macar tu! stiu si simt ca esti deosebita de multa vreme… vreau sa fie o promisiune facuta mie. nu tie! poate chiar noua. vreau sa intelegi ca faci parte din viata mea, din mintea mea.din mine! as strica si construi totul. de la zero. de vise pana la caramizi si brose minuscule.

 

 

se uita la el in jos.

– shhhh… taci!

il mangaia pe cap si il imbratisa bland.

 

 

Comment are closed.