mg de uitare 8

inca il mangaia pe par. se gandea la lumile care se contopesc, la galaxii, la energii… la forme flamande de existenta si de moarte, de creatie si distrugere…

toate zburau in mintea ei, se invarteau, se mancau si deveneau mai mari, ca niste paianjeni burtosi.

– de ai sti… de ai sti ce e in mintea mea intr-o fractiune de secunda… nu ti-ar ajunge toata viata sa le prinzi… de-ai sti ce simt pentru tine nu ai avea masura si nici spatiu sa inchizi…¬†

ii auzea bataile inimii. parca ii simtea cum trecea sangele prin organe, cum avea o usoara moleseala… cum se scurgea in mainile ei.

– hai sa dormim! ii spuse usor la ureche, aplecandu-se catre el.

se ridica in sus la ea si o saruta. nu se asteptase. ii placeau mirosul buzelor lui si textura. ar fi vrut sa fie indiferenta, insa nu putea. simtise ca va fi ceva intre ei, ca e mai mult decat mirosul mintilor. erau doua minti care se miroseau, se atingeau, se atrageau, se voiau… se completau. chiar si fara sa vrea umilinta pe care o simtise de atatea ori pentru ca era o fiinta estetica fata de colectivele sale disparea. se rasese de ea cand numai vedea o pictura si spunea si anul si cine o pictase … si nu a ras un om, au ras cam… 90. tinea minte acest lucru. o infuriase pe moment. apoi si-a revenit: “daca atat pot ei sa faca… atat e nivelul lor! sa rada e tot ce le va face si viata. va fi un raset…”.

– sa mergem! raspunse el in tacerea ei.

se ridica si o lua de mana.

– esti absenta. la ce te gandesti? ridica el spranceana cand o invelea.

– nimic. sunt obosita. nimic important.

– daca era neimportant, nu aveai chipul asta! ii spuse el privind-o. o mangaia sa se incalzeasca. spune-mi orice. orice!

societatea o facuse sa zica cu voce mica gandurile, de parca nu voia sa strice echilibrul universului cu ideea ei. parca ar fi avut combustie usoara.

– caut lumina atunci cand e bezna in jurul meu, o aprind eu cu o faclie si apoi ma astept sa gasesc pe cineva caruia sa i-o pasez.

se uita trista in ochii lui.

– iar dincolo de asta stiu ca se poate obtine totul. nimicul vine din intuneric! adauga ea si cu voce joasa. vrei faclia sa o tii? pentru nu stiu cat timp?

el ii lua mana dreapta si o saruta.

ea nu se astepta la acest gest. atat de bine gandit sau simtit si totusi atat de cald si de firesc. era mana ei arsa de frig. mancata de ger.

isi trecuse ¬†mana cat de bland era in stare peste chipului lui in semn de multumire. il vazu’ cu ochii inchisi. il simtea emotionat si transferat in ea.

– si daca nu sunt in capabil sa o tin? intreba el intr-un final.

– doar o tii. nu o stingi.

se intoarse cu spatele la el.

– iarasi am zis ceva gresit? si o rasuci spre el. nu-mi intoarce spatele!

il saruta pe buze si ii raspunse bland.

– nu ma intorc pentru ca vreau, uneori o fac din cauze viscerale.

se culcusi la pieptul lui. toate temerile si incordarile realitatile se diluau in ceasurile noptii si frigul iernii. inchise ochii. el ii prinse surasul si o mangaie pana adormi.

Comment are closed.