mg de uitare continuare

 

își scria niște notițe:

– așteaptă-te la ceva spectacular și deopotrivă spectaculos. când mintea și pielea duc către inimă…

– nu! nu e bine! ce vor zice studenții mei?!! le predau limbi străine!

literatura comparată.

cum putea să înceapă anul universitar fără vreo replică acidă la istoria artei? că nu se mai face mai nimic?

– gândește Valentina! AZI!!!

era 12 noaptea și își făcea planuri unde va sta, cum va sta, ce va spune și când.

Și Tudor apăruse în viața ei… și devenea conștientă că va sta ceva vreme. gata! i se tăiase orice rațiune.

– Voi sta în colțul din dreapta, în spate, ca sa văd totul și să pot să nu mă emoționez.

Deși dacă stau așa… s-ar putea să pierd noțiunea timpului șă să zic tâmpenii..

se rotea ca un leu în cușcă.

– să stau în față? că îî văd cum nu sunt atenți și.. dar așa mă irit că nu mă ascultă decât cei din primele două rânduri.

scoase o foaie. însemnase doi X și avantaje și dezavantaje în dreptul lor.

– Ciudat. Foarte ciudat! atunci o să mă plimb printre studenți. ASTA E!

parca era Arhimede și strigase prima oară Evrika!

văzu ecranul telefonului luminat.

Tudor: DORMI?

Valentina scăpă un sunet acut, surprinsă pozitiv. Măcar avea timp mai puțin să gândească.

– nu.

Nici eu.

– CONSTAT!! de ce?

Mi-e frig. Fara tine mi-e frig.

– sunt patura?

in sinea ei ranjea ca recunostea ca ii era dor de ea. iar lipsa ei, ei bine… ii provoca racoare. 

nu! voiam sa iti spun noapte buna!

mda… nu ar fi recunoscut ca DOR! 

Hey! NU! mint! NU voiam sa iti spun noapte buna! voiam sa iti spun, chiar daca mi-e greu si nu vreau sa recunosc… mi-e dor de tine. nu stiu cum, dar … asta simt. si stiu. si… Val? esti?

tacea cu ochii mariti de adrenalina si endorfine. multumirea de pe chipul ei era atat de pura si de copilareasca, venita din alta lume, ca radia.

– da… desigur ca sunt! continua!

de ce nu-i zic si eu? acum ca a cedat el poarta din castel? 

– DA.. asta voiam sa iti spun. si ca… mi-am dat seama ca… e mult peste mine ce simt. adica… parca e un val…de tsunami… urias… nu stiu… ma auzi? ma asculti? ai adormit?

– Nu!! cum sa adorm?!!?!

RANJEAU si celulele din ea de fericire. ar fi pus pe speaker… ar fi tipat …ar fi…mers pe jos pana la el,alergand… ar fi… zis tuturor… ar fi facut rune numai de ei stiute.

– mi-e greu sa recunosc, fir-ar sa fie! dar devine deja un chin sa dorm singur.

isi puse mana la frunte.

– reciproca e valabila. si o zic sa te perii. stii foarte bine.

– da. noapte buna, Val!

– Toate se rezolva. in mai putin de 100 de ani! nu-ti face griji.

– 100??? stii? cand nu-mi raspunzi imi fac griji. am ajuns sa imi fac griji si cand vorbesti si cand taci. ciudat, nu?!! intreba Tudor intrigat si serios.

– serios? adica si tacerea mea te ingrijoreaza?

– in special!!! tacerea ta sau ok-ul tau ma nelinistesc cumplit. parca ar fi arsura.

e serios. o sa fie ceva foarte serios. ceea ce e bine! asteptam. sau nu asteptam?! ciudat, inca nu-mi cunosc conexiunile universale?

– crezi ca frigul vine si de la senzatia de singuratate? o intreba el usor ironic si curios.

cum adica daca cred? e logic. 

asa i se intampla sa gandeasca. cand i se parea ei evident, era logic. cand i se parea anormal, era ilogic. era anormal cum vedea prostia si indiferenta mana in mana…si implicit i se parea ilogic ca oamenii sa manuiasca sau sa fie manuiti de cele doua.

– da, Tudor! singuratatea aduce frigul fiintarii.

de unde le scot? am vreo plasa cu niste cuvinte alese, aurite? 

– si mai departe??

– fiinta este facuta din caldura. din conexiuni pe care le acumuleaza din evenimente, situatii, persoane si tot felul de detalii care nu au treaba cu realul *sa zicem. si daca unul dintre factorii enumerati lipseste…apare insuficienta. se instaleaza insuficienta fiintarii, ca e vulnerabila. si asa apar frigul, infectia, boala in general.

era o parere. rancezita. statea prin colturile mintii. nu trebuie luata ca atare. o zic sa taci.  sa nu mai ma intrebi.

– pai si daca nu este suficient, inseamna ca vom cauta mereu …

e foarte bine… sublim. o sa fac teoria Valentinei  Gherman. 

– uite mecanism aici: omul se naste din foarte multe reactii chimice, procese fizico-chimico-biologice legate in sistem. intr-un timp, spatiu aflate in miscare. toate, amestecate degaja caldura. chiar si in celule exista “radiatoare” reglate. mitocondria da energie tuturor, reticulul endoplasmatic furnizeaza substantele necesare si tot asa. fiecare are rolul sau. asa si noi.. poate eu am rolul sa iti aduc caldura de care ori ai fost privat ori… nu ai intalnit-o. ori… toate de mai sus?

– Val… ce ma fac?

hmmm..cu ce?

– adica, uite… pana nu te aud ca vorbesti cu mine nu ma linistesc..sa adorm. sa stiu ca esti bine…ca esti… in sine.

eehh.. bine ai venit in lumea mea! asa e si la mine! 

 

 

 

 

Comment are closed.