mg de uitare 10

Gherman Valentina era profesor universitar. Preda biologia de ceva timp. Avea un portofoliu de cercetare destul de gros si care vorbea de la sine.

In acelasi timp, era si o visatoare cu ochii deschisi. Chiar daca ii inchidea seara pentru cateva vise lungi si chinuitoare, nu-si pierdea speranta. Avea si o fraza celebra, chiar din antichitate: Omul nu e decat un animal cu speranta.

Incepea anul universitar si ea avea emotii. Parca era ea student si astepta asta sa se intample mai repede.

Tudor Uferescu era un adjunct la o firma mare. Nu avea probleme decat cu stima de sine. In rest, nimic notabil. Din ce vedea Valentina.

Valentina isi lua o rochie usoara, un sacou bej, pantofii cu toc, bej, isi puse ochelarii si pleca in graba. se parfuma din mers. Lancome. DACA altceva nu mergea pe pielea ei? ce putea sa faca?

 

Ajunse la timp cat sa imprastie niste foi cu viitoarele cursuri optionale pe care le preda: Biologie moleculara, Genetica aplicata, Biomateriale si aplicatiile acestora in lumea vie si inconjuratoare. Cateva din cate facea.

Astepta sa se stranga toti studentii.

– Sunteti gata? toti?

nu il vazu si pe Tudor stracurandu-se in randul de la geam, ultimul scaun. Era preocupata sa fie totul bine.

– Buna ziua. Eu sunt Valentina Gherman. Nici mai mult nici mai putin atata materie vie si volum ocup eu pe coordonatele timp si spatiu acum, aflandu-ma in miscare printre voi. Miscarea e a treia coordonata pentru orice sistem, fie in dinamica fie in repaus.

o liniste si toti cu gurile cascate pentru introducere.

– Ati trecut printr-un an interesant, in care ati acumulat cateva cunostinte despre lumea inconjuratoare. cat ati invatat o sa vad si eu in curand. nu prin test o sa va evaluez acum, ci prin tacerea voastra.

liniste.

Tudor era fascinat. Vorbea calm, ferm si bland. Parca ii zicea lui in bucatarie despre universurile paralele sau despre tacere.

– Nu stiu cat de mult va place voua celula, insa o sa incerc anul acesta, cat pot eu de bine, sa va fac sa o intelegeti asa cum e ea. Adica un tot unitar, de la care pornesc toate. Din celula se misca si se moarte. Din celula te nasti si mori deopotriva. Celular, suntem nimicuri. In universurile paralele, noi suntem animalele.

In randul din mijloc sesiza o mana ridicata. Un tanar cu ochelari si cu parul cret o intreba:

– Si atunci animalele noastre, pe care noi le vedem animale…ne conduc?!

cateva rasete si priviri catre emitatorul si receptorul acesteti conversatii si schimb de roluri.

– Intrebarea se pune corect asa: Daca omul e privit ca un animal din Universurile Paralele, atunci animelele ne-ar putea fi superioare filogenetic? Nu voi raspunde la aceasta intrebare pentru ca e incorecta si incompleta. Rationamentul e pe jumatate logic. Insa as prefera ca atunci cand aveti nevoie sa ma intrerupeti, sa va prezentati. Ca asa e politicos. Minim. AM uitat sa va zic regulile jocului de la orele mele: 1. nu intrati dupa mine la ora de curs. aveti absenta. 2. daca nu va notati inseamna ca veniti ca sa plecati de la orele mele. Iar eu iau bani pe care nu-i merit. Pentru ca procesul vostru de receptare a informatiei este incomplet format. 3. Nu aveti carti in plus de citit, nici chiar cartile mele publicate. asta sa fim intelesi. 4. Examenul meu va fi de durata unei saptamani, astfel: in prima zi examenul pratic, proba eliminatorie pentru celelalte examene. daca picati la acesta, e restanta. daca treceti de practic, veti ajunge la examenul sinteza. aici vor fi 10 intrebari. corectate de fata cu voi. a treia zi grile, de asemenea corectate cu voi de fata. a patra zi examenul oral. Rezultatele finale vineri. Intrebari?!

era categorica la treburile serioase.

– 4 examene pentru o nota?!! intreba un student de pe coloana de langa perete.

– a intrebat cineva ceva?!

rasete.

aceeasi mana.

– Karim Popa.

– Da, pentru intrebarea ta. sunt putine sau multe?

– nu mergeau 2? adica proba practica si una dintre ..celelalte?!

– Nu. Pentru ca celularitatea omului si a intregii lumi din jurul vostru trebuie intelese in adevaratul sens si valoare. Asa vad exact cine e oportunistul si cine e in simbioza cu umanul si animalicul.

tacere.

– Celula e foarte importanta. Daca ceva nu e bine, ea sufera cel mai mult. Abia in timp, procesele se amesteca si rezulta boala. Asta pe scurt. Ati notat ceva pana acum? Ca vad o lumina pe fata voastra si mi se pare ca o lumina candida a neintelegerii.

 

 

– Am niste cursuri optionale. Le aveti in fata. Va sfatuiesc prieteneste sa veniti si la acelea pentru o mai buna intelegere a ceea ce este in voi si in jurul vostru. De la genetica, la nanoparticule care pot fi folosite in ingineria genetica pentru mai multe scopuri, care mai de care mai variate. Si mai surprinzatoare.

Se deplasa printre randuri. Facu ochii mari si ridica o spranceana, insotita de un zambet radios cand constata ca e Tudor printre studentii de anul 2. Ii facuse semn sa respire ca o asteapta si ca e bine ce a zis pana acum. Poate sa respire calma.

– Cursurile mele incep la fix. daca e 9 si 1 minut nu e problema, insa cand vad ca veniti ca fetele la discoteca sau cu mainile in buzunare pe la si 10 sau si 15, nu aveti o primire cu flori. In niciun caz. Bine?

– DA!

– Apropo, as prefera sa aveti creioane colorate. Sa desenam si sa intelegem ce se intampla cu noi. De la nivel celular. Sper ca ati inteles. Nu cer lucruri multe: 1. respectul minim si 2. sa desenati tot. ca sa intelegeti mai usor. Toate vor fi pentru o desfasurare de utilitate reciproca. Putem sa bem cafea, insa nu si manca aici. Bine?

– serios??! intreba o fata din randul 2, de la geam.

– Da. e 9. Doar n-o sa fiu absurda. As prefera sa aveti termos. Din doua motive, iarasi: 1.Ca sa nu varsati prin clasa cafeaua,si al doilea compus, care deriva din primul 2. ca nu curat eu dupa voi, cum nici voi. Atat. Un termos e cam 28 de lei. Cel mai jalnic. DACA il vreti cu briz-briz va fi ceva mai scump. Si creioanele colorate. Sa nu uitati.

Se imbunase. Zambea cu prietenie catre ei. La inceput era zburlita aproape, acum mai ca le zicea bancuri. Credea ca are legatura Tudor cu asta. Il mai privea din cand in cand. Era la costum. serios. o privea. nu o sorbea, insa o privea serios si parca o respira.

– Aveti nelamuriri? intreba ea aproape razand.

– putem sa coloram cu pixurile colorate?!

– Numele si prenumele?!!

– Toma Raluca!

– NU!

Tudor zambi fara sa vrea. Aproape ca radea. Isi puse mana la gura.

Ridica si el mana.

– Da?!

– Tudor Uferescu. As avea o intrebare: Daca nanoparticulele se comporta ca si un intreg univers care transporta substante si se pot identifica prin particulele mai mari, ar putea fi folosite ca un schelet celular? in timp? ma refer la nanotehnologia moderna a membranelor.

– Ma bucura intrebarea.In timp, consider ca celulele ar putea sa isi schimbe intre ele functiile, sa se autoperfectioneze sa zicem asa. cu particulele folosite in laborator sau membranele noi, facute si destructurate, s-ar putea face noi linii de tratament sau daca nu, poate chiar o anti-boala, un fel de scut indreptat catre celulele bolnave sau imbolnavite. Daca ar fi sa credem, pana acum avem nanoparticule care scad din toxicitatea medicamentelor astfel incat distructiile celulare, la nivel de … mitocondrie sa zicem, sa fie mai mici. Sunt multe medicamente, derivati de sinteza si alte toxice exogene care ataca celula. Ea are nevoie de mai multe mecanisme de aparare. Iar membrana ar trebui sa fie intacta ca sa raspunda tuturor “provocarilor”. Poate urmati unul dintre cursurile optionale. Acolo vom vedea mai multe detalii.

Ii zambi profesional si se uita prin clasa. Mai multe maini ridicate acum.

 

 

 

Comment are closed.