mg de uitare 18

Valentina se grabea. Intarziase la cursuri. Tocmai ea… care nu intarzia..

-hai… un taxi… o barca…

In sfarsit,zarise unul.

– pana unde va duc?

– la Universitatea de Biologie.

– 15 lei!

– sunt la curve sau cum? Vedem pe aparat cat e. Nu ma luati cu 15 lei. Daca ma duceam la curve intelegeam.

Inchise portiera.

– ma scuzati. Nu am vrut.

– ok. Alta data!

Se enervase de-a binelea.

Lua masina,apoi metroul… se dusese oricum prima ora de curs.

Veni val-vartej. Lua niste foi si intra la sala.

– atatia sunteti? 3???

– au vazut ca nu veniti..sunt afara. Fumeaza.

– chemati-i..dar dupa ce au mestecat un orbit. Tocmai.. ma rog..

– serios? Zisesera fetele in cor.

– shhh. Da.dar shhh!

– cu domnul de la introducere??

– da..logic. dar sa va tineti gurile.daca aud ceva sau observ chicoteli nu treceti! Zise ea amuzata de privirile fetelor.

– da. Am inteles.

#

Tudor era la lucru. il intrigase Valentina ultima oara. se codea. se tot foia… nu voia..daca voia trebuia sa fie intr-un fel sau nu era… ceva nu se lega.

ii trimitea un mesaj… voia sa ii trimita. nici el nu stia. isi trecea nervos mana prin par. ii era draga. nu voia sa ii faca rau. nici nu ar fi indraznit. stia sau credea ca stia ce il asteapta.

isi puse mana la gura. intra pe google. apoi la niste universitati. ii vazu numele prin niste articole. intra sa vada.

Dumnezeule… ce norocos sunt! uite ce minte!! se tot mira el tot citind articolul. si ea se uita la mine…la mine…adica… la mine?!!

ceva nu era in regula. de ce nu voise? de ce daca il dorea nu-l voia?

la cursuri, Valentina abia daca se putea concentra. ii era cand cald cand rece, cand frig cand prea bine… nu mai stia cum sa reactioneze. abia aflase vestea de ceva zile si nu stia cum sa se poarte. se gandea la reactii, la gesturi… la ce va fi…ce discutii…ce priviri… ce replici…

citise mesajul lui: esti o femeie faina!

voia sa rada, insa scrisese serioasa deja: uneori, malai! :-)

nu i-a mai raspuns. probabil se simtise lezat. se obisnuise cu el.

#

malai? cum adica malai? rade de mine? am zis faina gen minunata, nu de facut paine. ii arde de glume??

se lua cu treburi si uita pentru cateva ore de Valentina.

intre timp…

##

mor! de dureri de cap!! de cap!! il am? il mai am?!!?? 

nu mai stia cum sa se tina pe picioare: de pereti sau sa se tarasca pana acasa?!

nu se poate…pana acum ma durea pe stanga sau pe dreapta…acum pe ambele deodata? si parca-mi pulseaza inima in tample!!

isi facu o programare la neurologie, la prietenul ei Tiberiu si astepta acum un taxi.

– pana unde?

– daca ma luati cu pana unde o iau pe jos si va fac si reclamatie! ce e porcaria asta? eu va intreb care mitocondrii vreti sa vi le cercetez???

– si totusi… unde? intreba soferul tinand-o pe a lui.

-eh…iaca pana la Marinescu.

ajunse la Tiberiu. se imbratisara si o intreba ce mai face.

– si ce simti exact?

– crede-ma…mi-ar fi mai usor sa zic ce nu simt! de la cerebel la frontal si de la occipital la parietal simt cum fierbe orice in calea lor…sau in ele… nu mai stiu…nu stiu daca sa merg sau imi tai capul de pe umeri! zise ea aproape lacrimand de dureri.

– ooof…draga mea! hai sa facem un CT. sa vedem exact ce se intampla! bine?vin cand esti pregatita! Raluca, ajut-o te rog sa se pregateasca! auzi, Valentina? tu ai mai slabit sau mi se pare mie?!!?

– si-nca … lasa asa! pare mai interesant! zise ea razand trist, o grimasa nereusita.

o ajuta asistenta, o pregati, ii explica, Valentina ridica mana sa o lase in pace… si se aseza docila la aparat. O cutie mare… si inchisa.

ii era jena ca Tiberiu trebuie sa se uite prin ea… insa ce sa zica? trebuia, nu?

dupa 10 minute care parusera 40 pentru Valentina, iesi de acolo. rosie la fata si cu ochii mari.

– Valentina… ce ne facem noi cu tine!

noi? care noi??

– e ceva pe arterele tale… din poligonul Willis… dar cred ca ti-ai dat seama. presiunea pe care o simti (ii arata CT-ul) vine din zona asta. nu ai ceva malign. e pe vene. bine ca ai venit la timp. e un anevrism micut, dar orice e micut e si periculos. asa ca, draga mea, trebuie sa ramai in spital in seara asta. te operez si peste 2 zile esti ca noua. maxim 4. ca e si week-end. ai intrebari?
Tiberiu o privea cu blandete.
– nu… nu am. cat ma costa?
– Valentina! stii foarte bine ca nu te costa nimic. ne stim de prea multi ani ca sa coste ceva din partea ta. si nici n-ar fi corect.
da, corect. fusese rezonabila cu el in timpul facultatii – cand aveau stagii comune.
-sigur?!
– cel mai sigur!
o lua in brate si o mangaie pe par: o sa fie bine! o sa vezi! de ce tremuri?
– de singuratatea brusca … de mine. ma parasesc pe mine iubind si ma uit …ca prin mine trec multe stari …care mai de care…
i se rostogoleau lacrimi mari pe obraz.
– da… stiu! hai… Raluca? pregateste-o de operatie! zise brusc Tiberiu, indepartandu-se de Valentina.
scoase servetele si ii sufla nasul.
– tot un copil ai ramas, Vale!
– ma doare foarte rau tot! simt ca sufletul mi se urca prin firele de par. ca vrea sa plece. sa o ia la picior inaintea mea… nu stiu…si acum asta…cu capul…
Tiberiu ii facu semn sa taca.
– hai… du-te si pregateste-te…ne vedem in sala.
i se uscase gatul.
se albise total. avea telefonul in geanta. va tacea pentru cateva zile.
#
ce tot face de nu zice absolut… dar macar sa zica ceva?!! o fi patit ceva!?!
se duse pana la facultate. i se spusese ca a plecat de la 3.
3???? si e 8 seara… nu raspunde la nimic?!?

##
– ce anestezie generala vrei?? intreba Tiberiu.
– sa nu fie ca in bancul ala: autohtona sau de import? si autohtona era cu nani nani!
– nu, draga mea! nu in totalitate!
o stare de moleseala o cuprindea incetul cu incetul..nu o durea capul asa rau, era difuza starea… se uita in sus, in lumina alba artificiala si ii picurau doua lacrimi din ochiul drept. adormi.
Tiberiu incepu sa o opereze. cu blandete si atentie, emboliza si inchise la loc.
il trecusera toate apele. verifica toate zonele care ii aparusera cu anevrism si le emboliza pe toate. erau cinci focare si destul de adanci.
iesi ametit din operatie si se duse sa se spele pe maini. il trecusera si doi fiori. ii era draga, iar daca nu venea la timp… nu mai apuca sa o vada. macar sa ii spuna ca inca avea un loc aparte. dar poate simtea si ea.
peste 8 ore:
– unde sunt?
– la spital inca! raspunse Tiberiu.
statuse dupa ea. isi anulase toate consultatiile si statea in sala de reanimare. era asa mica, vulnerabila si singura, ca ii venea sa ii puna ceva peste ea sa nu o piarda. sa nu o vada nimeni.
mai avea nitel si se lua la palme. cand il placuse ea, el era prea brav ca se uite la ea…acum…ca era ea cea mai importanta si el insurat, ii venea sa se ia la suturi singur. sotia lui vorbea chineza, ca nu se intelegeau nici la ce paine sa cumpere, copiii deveneau deja lacomi. si undeva, in timp, in spatiul memoriei, mai era si Valentina, uitata… si acum venise la el… si …cand se uita la ea ii venea sa strige in gura mare: de ce acum??! si sa o zgaltaie! desi ea nu avea nicio vina ca el o refuzase. chiar asa, ce nu ii placuse atunci? ca era prea rece? in timp ce voia sa ii zica ceva? ca il privea prea direct si nu isi ferea privirea? si cand se uita la el…ei bine..se rotea lumea cu el.
– spital…? venise parca o intrebare raspuns insotita de oftat.
– spital, draga mea! un spital nenorocit, rece, murdar si cumplit de inuman pentru tine! pentru oricine!
o tinea de mana si adormi pe mana ei.
il mangaia pe par cu mana ei mica si alba si isi incrunta privirea.
– TUDOR!!! se auzi tipand.
venise asistenta.
– vreau geanta mea! acum! azi!
parca intrase ceva in ea.
verifica telefonul.
ceeee? 20 de apeluri, 8 mesaje… aoleo!!! doaaamne!!! ma simt ca naiba! chiar si operata.
ii scrisese neata si ameti. ii aluneca telefonul din mana si adormi.

Comment are closed.