Sinopsis:

 

După ce a câştigat „Ursul de Aur” cu filmul „Poziţia copilului”, regizorul Călin Peter Netzer revine pe marile ecrane cu un nou proiect ce explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om. „Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

 

Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, fortându-se până la limită în încercarea de a o salva.

 

O producţie Parada Film, un film distribuit de Freeman Entertainment, „Ana, mon amour” îi aduce pe Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu în premieră pe marile ecrane, din 3 martie 2017.

 

 

Declaraţia regizorului:

 

Ana, mon amour” este o poveste despre încercarea unui om de a afla cum ceea ce nu a văzut, ceea ce nu a spus, chiar și  ceea ce nu a gândit i-a format viața.

„Cred că este important să înțelegeți de ce ați rămas cu Ana.” Ii spune analistul lui Toma în timpul unei ședințe de terapie.

Filmul nu explorează erodarea relației lui Toma cu Ana, ci mai degrabă relevă imposibilitatea reală de a construi în mod corespunzător o relație. Iubiții se comportă ca și vasele comunicante din domeniul fizicii; ei curg unul în altul cu propriile lor nevoi neîmplinite. Personajele sunt prinse profund în ceea ce psihanaliza numește transfer: redirecționarea sentimentelor și dorințelor existentecătre un obiect nou.

Adevărul întotdeauna găsește o cale de a supraviețui negării lui. – Călin Peter Netzer

Recenzie Simionescu Simona

Psihanaliza isi are inceputurile prin secolul XIX – XX si isi pierde parintele, pe Sigmund Freud in cel de-al Doilea Razboi Mondial – in apropierea anilor de incepere a acelui act monstruos (orice razboi mi se pare monstruos, ca in Guernica, lui Picasso).

Revenind la oaia numita psihanaliza, aceasta urmareste in principiu sa explice foarte multe acte, ganduri sau chiar scrieri prin principiul sexualitatii si ascunderea acestor “delicte”. Exprima fireste totul prin prisma sexualitatii- gaseste motivul dincolo de aparent ca fiind un material invaluit al sexualitatii.

Bun. O mica parte e rezolvata pana aici.

Filmul psihanalitic urmareste sa transpuna niste actiuni firesti si motivandu-le ca fiind consecinta unor “manifestari sexuale”.

De exemplu, in filmul romanesc “Ana, mon amour“, regizat de C. N. se arata o mare parte din actiunile personajului principal – care, supriza! nu e ANA, ci Toma, prietenul ei (sau dusmanul ei?).

Povestea lor incepe intr-o camera de camin si … in prima parte auzi pe fundal actiuni “sexuale” ale altora, iar ei… incearca sa “o arda” pe nihilisme si anti-nihilisme – e sau nu SUPRAOMUL lui Friedrich Nietzsche un erou sau de fapt e victima propriilor alegeri pentru ca se indeparteaza de NORMA considerandu-se superior?? si daca e superior, de ce ar mai avea nevoie de societate? care e nevoia supraomului in realitate?

Mda, grave probleme. Aici mi s-a parut intr-un fel un pic prea mult pentru un cinefil, dar tinand cont ca erau studenti la Litere, mai stii? asa se CUR-TEAZA pe acolo. Ma intreb studentii de Filosofie cum vorbesc despre Nietzsche? CLAR, medicinistii nu vorbesc d-astea! garantez!

Din inceput iti dai seama ca Ana are anumite probleme psihanalitice (vorbind!) – brusc, dupa atata “auzit” al actiunii celorlalti din camera vecina, i se usuca buzele, o iau transpiratiile, “o doare burta” (am crezut ca e gravida, dar nha.. ce sa zic? nu sunt specialist in psihologie!) si … ii pune mana lui Toma peste burta ei – detaliu: rochia era foaarte subtire si foarte alunecoasa- si apoi i-o tot coboara. Bineinteles, in gandul meu mi-a zburat un dracusor: aaahaaa.. d-asta ti-era cald? ntz ntz ntz. damn it. eu te trimiteam la ginecolog degeaba? fir-ar sa fie!

Toma, barbat fiind, trupul ei cutreiera. mai putin sau mai mult la adancimi de diferite leghe sub..mare.

Filmarea – per ansamblu- mi s-a parut obositoare si provocatoare (De dureri de cap).

Cadrele prea stranse care releveaza anumite detalii neimportante – hai sa fim seriosi, cat de important era ca Ana nu era epilata? daca imi arata in schimb ca are o rana pe umarul stang pana jos la sale poate era mai convingatoare “trauma ei”, pentru care se face atat caz si firmele PRODUCATOARE de benzodiazepine care ii ofera “solutia” (nu sunt adepta pilulelor nici daca te taie durerea pe din doua!). Sau ca Mircea se transforma din iubit in infirmier – nu stiu cat a fost devotament la faza cu spartul usii de termopan ca sa o gaseasca pe Ana luand supradoza de pastile si … scena devine scatologica de dreptul – spalatul la propriu la fund (al ei), ca era cu cacuta la fund (si asta in detaliu, in caz ca nu iti dadeai seama, trebuia si zoom eventual sa simti si mirosul, daca se putea…)…

Da, intr-o relatie faci mult mai multe decat ai fi fost dispus sa recunosti ca poti face, insa cum faci asta si “ce asteptari ai” … nu incap in acelasi capitol. nu il speli pe unul la fund sperand ca intr-o zi o sa-ti intoarca gestul inapoi, ci esti acolo pentru ca …ai ales sa fii si poti sa faci asta – si sa asumi pana la capat totul…

Dupa multa actiune, la un moment dat te trezesti cu Toma ca sta intins pe canapea si povesteste unui psihanalist – avem multi in Romania? just asking.

E ceva paradoxal aici: in timp ce ofera atatea detalii care n-au treaba uneori cu o conturare a personajelor, iti dai seama ca mai mult te agiti tu sa intelegi si sa simti ceea ce “incerca” personajul sa simta – care …de fapt, povestea niste actiuni si atat.

Si iti dai seama apoi: aaaaaaah, toata povestirea asta din obiectiva devine subiectiva…si aah, poate Ana nu era chiar asa de  “sensibila”, poate era puternica, doar ca nu a nimerit oamenii potriviti pe langa ea … poate nu stie ca acel Supraom poate fi oricand ea. pentru sine? 

Toata actiunea si filmul in sine sunt parti per se din flashback-urile- amintiri, ca sa vorbim si romaneste – lui Toma. OK, am stabilit intr-un fel sensul: DECI va povesti in continuare ceea ce a patit, sarind anumite etape, topaind pe axa timpului – si nervilor tai, obosindu-te la un moment dat!- cu actiuni si consecintele unei singure directii.

Vizitele tinerilor in ambele parti de parinti (Botosani (ea) si Pitesti (el)) arata diferentele 1. culturale/educatie, 2. economice, 3. de mentalitate si 4. planuri. In timp ce parintii ei il intreaba pe Toma si ce face, si ce drege, cate camere are apartamentul ala al lui, ii arunca o ciorba si o tocana in farfurie, parintii lui Toma se preocupa de partea somatica, vizibila din comportamentul Anei servind bruschete – ceea ce o inhiba pe Ana, care cere permisiunea sa se duca la baie, pentru ca… anxietate.

Anxietatea e un simptom – in mare parte. nu e boala in sine. intregeste un tablou. insa ea, la ea e doar anxietate in sine si lipsa aia incapatanata de a reactiona cand trebuie, de a participa la ceea ce in jurul ei… da, ne duce cu gandul la depresie… insa… sunt multe simptome care se pot controla si fara pastile. benzodiazepinele provoaca dependenta – fara ele esti pierdut. si sincer, din cate da de inteles Toma (salvatorul ei) … cate isi putea permite – pastile, gen?

Cand ramane gravida – cum i-a zis tatal lui Toma (pana nu-ti tranteste un plod nu te lasi si dupa aceea.. sa vezi tu… te face asta asa si asa.. in loc sa-ti vezi de treaba ta te tii dupa curul ei de moldoveanca) solicita cele mai scumpe analize, invazive, care nu aveau sens  – ah, da, pastilele alea … se putea renunta la ele daca exista vointa si un pic de antrenament zilnic sa treci peste trauma – daca a existat vreuna, pana la urma! relatarile si povestirile uneori pot fi amplificate din dorinta de a fi victima.insa sincer, Ana e victima propriilor alegeri.

Asa cum nici noi, dincolo de ecran, nu prea stralucim in alegerile din viata noastra.

Intrebarea psihanalistului Ce anume v-a tinut langa Ana?

raspunsul care-ti vine “…  ILUZIA unei relatii reusite prin prisma “Sacrificiului”, “compromisului”, “intelegerii”, “respectului”…”

Vizita si seara petrecuta la un cuplu – el flegmatic si o ea mai bisericoasa si frigida mental – ne arata o noua Ana. Brusc e mai “vorbareata” si “provocata” (sa nu zic are colti!) de stilul si gandirea celui flegmatic… si te intrebi, ca omul: ori e prefacuta (ceea ce verifica partial cu prima scena) ori .. asa alege ea sa fie (sa se creada o victima, cand de fapt…e calaul, dar iarasi nastem o controversa, ca aceasta parte de actiune … acest unghi e cum a vazut Toma totul).

Acelasi mecanism de gandire si pentru Toma, care solicita la 5 luni de despartire/divort aceste sedinte de psihanaliza – si care te poarta cand la inceput, cand la sfarsit, cand la perioada cu gravidia, cand ca e rau, cand ca  e bine …oboseste (un ochi neantrenat, nha.. ca poate nu multi considera asa).

Iarasi ajung la faza cu filmatul: intra in “gaura” actiunii insa nu in ansamblul ei sa lase oamenii sa se desfasoare.

De exemplu, la un moment dat, citesti pe fata ei scarba si sila de actul sexual – strambaturi ale chipului, incruntaturi, priviri si evitari nu chiar subtile, in timp ce Toma era avid dupa ea. Fie e si asta o tehnica de subjugare a psihicului, fie in sine asa s-a dorit (n.b: nu am stat la conferinta de presa de dupa film pentru ca eram intre dureri de cap din toate partile si intre ras isteric, de nervi si nu stiam care e ordinea celor doua stari).

Unele scene nu sunt credibile – cati ani pot trece pana cand treci de depresie? raspuns: multi ani cu mult mai multi ani fata de relatia lor. Tudor, copilul cuplului pare intr-un fel o oglinda a relatiei celor doi. Dependent de maica-sa, nu-l ia in seama pe tatal sau. Oare… o fi o oglinda placuta? te poti recunoaste?

Dupa multe povestiri iarasi te trezesti cu Toma la psihanalist si taie orice asteptare (acum devine pe minus!) – de ce trebuiau sa isi dea cu parerea despre vis – daca a fost vreun vis, pentru ca parea asa real (ca doar e povestirea lui, a ceea ce s-a intamplat!).. de ce? de ce sa rupi tot ziarul cand nu iti place un titlu de acolo? de ce nu-l lasi deoparte si citesti mai tarziu? cand esti pregatit sa citesti si acel articol?

 

Nu sunt adepta la astfel de filmat – da, imi plac detaliile, imi place si nuditatea, dar parca … nu asa. Parca brutal si neslefuit. Chiar asa, daca filmul e recomandat celor cu varsta peste 18 ani se pune fizic sau mental, care dintre ele e criteriul?

Se puteau oferi subtilitate si mistificare a unor gesturi, puteai arunca aperturi pe cadre focalizate – sa nu para ca esti un voyarist slinos care se uita la sex, la dush (eu o luasem pe campii la faza cu spalatul (ei) la fund, mi-o imaginam cum isi revine brusc si tabara pe el, dar nha, fire naravasa sunt! si ma trezesc cu ea la spital… chiar era pe bune, eu nu…)

Incercam sa anticipez anumite actiuni, nu iesea. Ceea ce a fost foarte bine, chiar..recomandat.

Din toata relatia de inceput, dupa nspe ani de relatie – nu prea iti dai seama cati! – cei doi ajung sa se urasca – in trepte diferite. Mi s-a parut ca ea il ura mai demult, dar nu asta e ceea ce conteaza.

ANA, MON AMOUR” contine multe aspecte pe care le ignori sau le vezi superficial – vizita la popa, vizita la moaste, vizita la psihiatru, la psihoanalist (Toma), viata de cuplu (cu suisuri si coborasuri, din cer in abis) – chiar si subiectiv aratate publicului pot fi tinte ale tale. te pot privi sau te pot atinge acolo unde nu credeai – da, stiu MENTAL vorbind.

“Ana, mon amour” este inspirat dupa romanul lui Cezar Paul- Badescu, respectiv “Luminita, mon amour”, carte publicata initial in anul 2006. Detaliile din carte sunt oarecum altfel: Luminita, in depresia ei sau starea in care se afunda zilnic, ajunge la un paroxism in care refuza sa iasa din camera studenteasca si ajunge sa il foloseasca pe Toma sa curete dupa ea: Soluţia a fost una care, cândva, a făcut istorie: nu poate să meargă Mahomed la munte? vine muntele la Mahomed! Adică am făcut in aşa fel încât să aducem WC-ul în cameră. Cum nu aveam canalizare pentru o astfel de treabă (era, lângă uşă, doar o chiuvetă amărâtă, cu scurgerea de la ea), am improvizat. Pipi îl făcea într-un borcan – pe care îl vărsa în chiuvetă, de ruşine să nu mă vadă lumea pe hol ducând, trofeu, lichidul galben la budă – iar caca pe un ziar, pe care-l împăturea apoi cu grijă şi mă trimitea cu el la toboganul de gunoi.

In acest film te simti intre Zeus si Hades – viata si alegerile sale, implinerea si fuga catre ceva pe care ajungi sa nu mai intelegi deloc pentru ca poate de la inceput nu a fost accesibil tie – sa intelegi, sa accepti.

PS: Mai potrivit  ca titlu era “Toma, mon amour” ca el da, el centreaza, el arbitreaza, el antreneaza, el face echipa, el e patron si spectactor in relatia cu Ana – si chiar si cu Diana (din cate nu ne releva noua, dar aspect care se releva din tipul de personaj-barbat in relatiile cu femeile!).