G. Sebald a fost un scriitor german, născut în Bavaria, în anul 1944 și care, la sfârșitul anului 2001 a decedat (infarct în timpul conducerii automobilului).

Sebald a abordat în patru cărți („Inelele lui Saturn”, „Emigranții”, „Vertigo” și „Austerlitz”) mai multe aspecte, printre care memoriile, călătoriile, ficțiunea, istoria, biografia sub un poliedru șlefuit, precum un creuzet.

„Inelele lui Saturn” de W.G. Sebald este o incursiune în umanism și umanitate– până la urmă.

În cartea de față, sub pretextul unei călătorii prin Anglia (comitatul Suffolk, Norwich, Norfolk…), autorul parcă îți relevă o lume care, dintr-un absurd clasic te-nvârte prin povești care mai de care mai spectaculoase. Pline de realism și ficțiune în același timp, pline de savoarea romanului clasic – deși, dacă l-aș compara cu Hogaș („Drumuri de munte”) al nostru, pare puțin mai spectaculos prin prisma exactității și structurii.

Astfel, asistăm la creșterea viermilor de mătase (rânduri frumos îmbrăcate, pe care le voi dezvolta mai jos), apoi la o iubire platonică a unor colegi de serviciu (Michael și Janine) – care au murit la o săptămână distanță si care aveau tabieturile lor-, la Lecția de anatomie a doctorului Tulp, o amănunțită explicație a celebrei picturi a lui Rembrandt și chiar devastarea de la Yuan Ming Yuan. Ni se explică ce înseamnă Baldanders (în scrierea lui Borges), ce e un Quincunx, despre istoria naturală – păreri poate.

Deși nu au legătură între ele – aparent- poveștile lui Sebald te poartă EXACT acolo unde vrea. Te duce, îți arată ca un critic de artă CUM RECUNOȘTI UN TABLOU ORIGINAL … Sebald îți arată în pași de cuvinte cum faptele și ficțiunea „fac casă bună” la rang de inclasabil.

Cartea nu se împarte în vreo structură anume, fiind un discurs amorf, fără salturi spectaculoase (vreo intrigă anume sau vreo acțiune ÎN SINE).

Subtemele Inelelor lui Saturn sunt prea multe – de la iubire la moarte, de la tema timpului si istoriei până la tema călătoriei/aventurii (O călătorie imaginară către Congo…) – ca să poată fi numită generic. Cred ca umanismul rămâne o clepsidră bine ancorată în mesaj.

Citirea cărții lui Sebald este o experiență minunat dezorientantă, nu în ultimul rând din cauza incertitudinii ciudate,  în ce anume citim. Mai precis, aceste povești descrise de el ocupă un teritoriu neconfigurat și disputat pe marginea ficțiunii și a faptelor, iar această ambivalență generică se reflectă în mișcările proteice ale prozei sale. De multe ori ai impresia că scrierea în sine dă impresia unei umbre difuze, pâlpâitoare a referentului său real – a scriitorului.

Ceea ce pare să scrie Sebald, cu alte cuvinte, nu este adesea ceea ce vrea să ne gândim. Luați acest pasaj, care vine chiar la sfârșitul istoriei onirice a tristeții și inutilității pe care el o prezintă în “Inelele lui Saturn”:

În afară de valoarea utilă a lor, viermii de mătase au oferit o lecție de obiecte aproape ideală pentru clasă. Orice număr ar putea fi luat pentru practic nimic, erau perfect docili și nu aveau nevoie nici de cuști, nici de compuși și erau potriviți pentru o varietate de experimente (cântărire, măsurare și așa mai departe) în fiecare etapă a evoluției lor. Acestea ar putea fi folosite pentru a ilustra structura și trăsăturile distinctive ale anatomiei insectelor, domesticirea insectelor, mutațiile retrogresive și măsurile esențiale pe care crescătorii le iau pentru a monitoriza productivitatea și selecția, inclusiv exterminarea pentru a preveni degenerarea rasială. În film, vedem un măturător care primește ouă expediate de Institutul Central de Sericultură din Celle și le depozitează în tăvi sterile. Vedem eclozarea, hrănirea omiziilor ravene, curățarea cadrelor, rotirea firelor de mătase și, în final, uciderea, realizată în acest caz nu prin punerea gogoșilor în soare sau într-un cuptor fierbint- așa cum a fost de multe ori practica în trecut, ci prin suspendarea lor pe un cazan fierbinte. Coconii, care se întind pe coșuri superficiale, trebuie să fie păstrați în abur în creștere timp de peste trei ore, iar când se termină un lot, este rândul următor și așa mai departe până când se termină întreaga operațiune de ucidere.

Acest pasaj de exemplu arată voalat ce s-a întâmplat în cel de-al Treilea Reich. Sebald pune moralul și raționalul în funcțiune și exprimă de fapt prin mecanismul viermilor de mătase cum se întâmplau faptele de atunci –cum erau tratați evreii în timpul Holocaustului. Filmul despre care vorbește poate fi o amintire spusă de cineva apropiat, mai ales ca tatăl său lucrase în armată în perioada celui De-al Doilea Război Mondial– speculație personală.

„Inelele lui Saturn” de W.G. Sebald se citește foarte ușor dacă ai un background de cultură generală să poți discerne ficțiunea de real, iar dacă nu, pregătește-ți un Google ceva pe aproape în caz că ai întrebări. Limbajul este accesibil, greutatea vine din purtarea prin „povești-portal” prea multe și uneori prea obositoare.

Personal, cartea merită atenția cuvenită și sincer, ar fi indicat și pe celelalte volume (de care vă ziceam la început) să le parcurgeți!