Fantastic Surrealism

Sa ne intelegem, Fantastic Surrealism PROPUS de mine e diferit de REALISMUL Magic – “sustinut si inventat” de Franz Roh incepand cu anul 1925 si in care se intalnesc urmatoarele:

-elementul de mit, de legenda, fabula in context contemporan, real

-ceva ce ti se pare ca se explica in lumea copiilor – copiii vad vaci zburatoare, nu?

-tot ce se vede e impletirea hibrida dintre realitate si oniric

-ai povestea in poveste – ai un plan central (vaca de zboara) si in jurul ei mai ai mici povestioare, diferite de prima.

-uneori se aplica si o usoara critica -nu a ratiunii pure, din contra. cea practica (e tot de Kant). PE SCURT: se iau anumite detalii ale societatii DE CARE “se rade”  cu o nuanta “lirica”.

Revenind acum la Suprarealismul Fantastic, la o prima vedere ar parea ca am luat-o razna, ca pare deja pleonasm si ca, de ce nu, nu inteleg nimic din ceea ce vad.

OK. nu zic nici opusul, doar va demontez gandirea, piesa cu piesa – asa e mecanismul meu, pam pam.

In primul rand, Leonora Carrington ofera un spatiu in care exista O SINGURA POVESTE, care iti curge si se desfasoara in fata ochilor.

CUM?

cu usurinta, estetic si de ce nu incredere in ceea ce face.

 

 

Motto-ul suprarealistilor era “sa traiasca o revolutie sociala si numai pe aceasta sa o duca mai departe”-long live the social revolution, and it alone! 

Cate ceva despre pictorita, totusi.

Leonora Carrington s-a nascut in Anglia, spre finele Primului Razboi Mondial, in anul 1917, intr-o familie de bogatasi – ma rog, mie mi se par toti englezii bogati, dar e doar asa, din departare. In 1937 il cunoaste pe suprarealistul Max Ernst, care era insurat si cu care se va muta, iar asta se va vedea in lucrarile ei. Nu ca il copiaza! NU! Ci in modul in care “compune” pictura.

Cu toate acestea, Ernst e luat pe sus, la ordinul lui taica-su Leonorei, bagat la racoare (1941), si pana la urma, intr-un final,Leonora Carrington reuseste si ajunge in Mexic, unde…va si muri(2011). Interesant e cum face ea baie imbracata si in fata ei e Bunuel… mirific. :)) 

O carte despre The Surreal Life of Leonora Carrington exista, deci… Poate o gaseste careva netradusa, dar macar live sa o vad la fata. :))

In alta ordine de idei, Leonora Carrington a scris si nuvele, piese de teatru, a facut si sculpturi, plus pictura.

 

Revin la termenul de Fantastic.

Se dau tablourile =  http://www.leocarrington.com/paintings-pinturas.html

 

Lumea ei pare a la Hieronymus Bosch – desi cu creaturi ciudate, grotesti uneori, ele AU O SINGURA POVESTE (PE CARE O URMEAZA INTREG TABLOUL). Ca la Bosch exista un triptic (la Hieronymus poti vedea de la ingeri, serafimi, draci, sarpe, Adam si Eva.. pana la “Judecata”), de aceasta data e format animale. La Carrington vezi sarpele-ghepard in partea dreapta (stanga), la mijloc un fel de lup cu cap de ruda a soarecelui (Care canta la o mandolina) si in a treia piesa e o caprioara-girafa, semi-asteptand-pandind dupa copac. Apare, ca la Bosch, ideea de pacat, de imaginar si sufletesc, de dincolo de simplu tablou de privit.

In primul rand nu se subliniaza DARK SIDE din mintea ei, ci idiosincrasia – “eu sunt altfel”. Adica eu sunt alfel, nu sunt obiect, nu sunt oricine. SIMT! GANDESC!

 

Iau un tablou la plesneala. acela cu “o ea” pe fotoliu, cu o fereastra prin care “se vede un cal zburand”, insa “atarnat de perete” pare un cal de jucarie (de te pui pe el si te balansezi inainte si inapoi pe talpi) si ca animal de casa, pare o hiena-zebra. cadrul suprarealist, elemente “ciudata” -revolutia sociala (poate puteau fi puse alte elemente, dar ar fi stricat povestea). Fiecare animal are o semnificatie – calul alb, puritatea si in acelasi timp spiritul libertin, iar hiena-cu-dungi PARE a fi senzualitatea, pacatul, rautatea sau orice, dar decadent. Petele de culoare sunt contrastante si in acelasi timp, formeaza impreuna o poveste unica: omul din afara sa si din-nauntrul sau. Ca si cum dintr-o pata alba vine si catre o alta neagra se indreapta.

Societatea – chiar daca e singulara, in acest caz o femeie- este una complementara, cu revolutii interne si care “Asteapta” parca intr-un timp care nu mai se scurge, care devine “atemporal”.

“fantoma” care tine o maimuta-cu-mai-multe-brate pe mana, iar cadrul este completat de o vaza in care apare un chip de caprioara, masa care parca e la raze si se vede un alt mamifer, pe pereti se vad tot felul de aripi- ornamente… iarasi este o compozitie plina de semnificatie – cursul albului orbitor, curat, nepatat schimbat de dreptunghiul rosu, ca o pata de sange pe perete…

Carrington ne da sansa ca printr-un fantastic semigrotesc – nu e atat de brutal si incarcat ca la Bosch (a nu se intelege altceva, imi place Hieronymus)- sa ne identificam sau nu. Fiecare alege ce vrea, pana la urma libertatea consta si in ALEGERE, nu?

Partea subiectiva e usor de ghicit.

Pana si obiectele sunt personificate, IAR spaimele au chip – corb, un fel de vrajitoare, balena, rechini, …sunetul fiind de suierat dupa tine. ca o adiere uracioasa, rece, stridenta. brrr!

CUVINTELE EI: “I WARN YOU, I REFUSE TO BE AN OBJECT.” – te-am avertizat! refuz sa fiu un obiect! mi-au ramas in cap de mai mult timp si … fiind o FEMINISTA, asta e… KEEP going. Carrington a fost prima femeie femista – cel putin declarativ.

 

 

 

 

  1. No comments yet.

  1. No trackbacks yet.

You must be logged in to post a comment.