Laura statea cu o carte in mana. Citea printre randuri. O plictisea sa citeasca economie si …

-FUCK! ies din casa! Nu mai stau! Imi fierb neuronii… atatea cifre… parca e un sos de cifre in capul meu.

Isi facu un dus si iesi pe usa.

-Am uitat gunoiul! nu ma mai intorc.

Era pe strada, cand auzi telefonul din geanta.

-oooo…dar ce am aicea, e plin de caprioare, stai sa imi scot alicea.

Raspunse.

-AAALO? si isi tuguie buzele amuzata, ca sunetele sa se rotujeasca.

-Ce faci, frumoaso?

-moama, daca ziceai ceva nou era o chestie. asa, mi-e ca trebuie sa inchid.

si chiar inchise.

suna iarasi telefonul.

-daca frumoaso nu e bine, femeia desteapta si devreme acasa?

-hai lasa vrajeala…ce vrei?

-ce ocupata esti!

-ce maine suni. intotdeauna zici „maine” si se fac 4 luni. Ia zi…asa faci si la lucru?

-Scuza-ma, baby chiar am avut treaba.

-nu ma „baby” pe mine ca nu sunt toapa.

-chiar iarta-ma. sunt un prost. am fost …

-cu alta. asa suna mai normal. si? ce? ti-a fiert scula?

-nuu! mi-am dat seama cat de prost sunt!

-incredibil! si m-ai sunat sa imi zici asta?! fix azi?

-dar ce e azi?

-uite… ma duc la ginecolog.

-serios? vrei sa vin si eu?

-sa te consulte la ovare sau oua?

-termina. sa te astept si sa mergem la o cafea.

-auzi? crezi ca sunt tampita sa mai ies la o cafea dupa ce m-ai plimbat pe gerul ala din ianuarie prin Herastrau? vrei sa imi zici ca in patru luni AI FACUT ROST DE 14 LEI?

-baby…pardon. Laura, iubito! iti jur…

-poate eu sa te injur. Si cum de mai ai numarul meu? te-a uscat aia de bani si ti-ai amintit de proasta de Laura care asculta, intelege, nu se enerveaza cand dai nspe mesaje pe banca … ah? ia zi?

-jur.. iti jur…

-baiete! una si una fac doua. sterge numarul si lasa vrajelile obosite. m-am obosit de specimene d-astea. nu au nici 10 lei in buzunar, dar vor gagica. dar stai, ca ar avea 10 lei daca e asa si pe dincoace.. in schimb, daca nu e mahalagioaica si bla bla materialista, care sa te intrebe: si tu din ce plm traiesti? … ah? vrei asa sa vorbesc? eu am principii, ma temperez si nu fac scandal. cand e de taiat craca, eu tai copacul cu totul. si ma pricep la asta, ca legaturile sa nu mai fie decat in termenii mei. altfel, nici o linie la stanga sau la dreapta. tu acum pisi vorbe la gard. cine stie ce gonoree ai luat de pe la aia si te nimesti sa ma „cafea”. nici macar nu vreau asa ceva la ora asta. tu vezi cat e ceasul? 7 seara! la 7 nu se bea cafea. tampitule!

si inchise.

tonul era asa de ridicat, ca ragusise.

-fir-ar. ce m-a enervat! pana mea. m-a tinut pe o banca in Herastrau 3 ore. sa imi vorbeasca de caini, de vecinii care tin lei in curte si cine stie ce animale – tigri si pula calului in varf de bat. si acum, in aprilie-mai… sa imi bag pixul.

Iarasi suna telefonul.

-bai … tu nu pricepi de vorba buna?!?!

-Ma scuzati, domnisoara sau doamna Laura Matei? o lua in primire o doamna.

-da?

-ati aplicat pentru postul de receptionera. Mai sunteti interesata?

-oarecum. in principiu, da.

-ati dori sa stabilim un interviu?

-da.

-cand v-ar conveni mai bine?

-acum? plusa ea.

-bineinteles. stiti unde vine Stefan cel Mare?

-da. il stiu si pe Stefan.

-ok. primul bloc, pe dreapta. e o clinica de stomatologie. intrati si ziceti numele. o sa va preiau eu in cateva minute.

Laura ajunse. Nu era rau. totul curat. Mirosea a bani. Putea sa ii respire.

spuse numele si intr-adevar, veni o femeie intre doua varste sa o preia.

-Mirabela.

-Laura.

-Ia te rog loc. Un pahar cu apa?

-Ah, nu! Ma duceam sa beau o bere. Nu beau apa dupa ora 7 seara.

Mirabela surase.

-De ce ai aplicat la postul de receptionera?

-ca n-am loc de munca.

-corect. si totusi ati auzit de noi?

-noi? de firma? nu! cred ca o vedeam asa din tramvai. dar de auzit sau vreun cunoscut sa fi fost pe aici… nu prea.

– vad ca aveti experienta cu oamenii… mda, ce ma deranjeaza la oameni?

-ipocrizia.

-atat?

-e importanta. din ea rasar mai multe.

-cum ar fi?

-duplicitatea. rautatea, lacomia, invidia, cinismul, ironia de calitate ieftina.

-serios?

-da. as putea sa fiu ipocrita si sa va zic ca imi plac unghiile dvs mari, insa .. nu pot. pentru ca m-au zgaraiat cand mi-ati intins mana.

-ma scuzati.

-nu e nimic. doar ca … nu pot fi ipocrita.

-da. desigur. ce v-ar determina sa lucrati cu noi?

-un loc de munca stabil, cu actele in regula, un colectiv cu care ai ce vorbi si dincolo de „protocolarele” si „formalele” buna ziua! si ne vedem maine!

-ook… si ce nu v-ar placea la noi sa gasiti?

-nu stiu. favoritisme pe baza de … culoarea rujului si volului buzelor si nu pe alte criterii.

-de ce ati plecat de la fostul loc de munca?

-e intrebare cu dus si intors. in primul rand, un om nu pleaca de la un loc de munca pentru ca e multumit. cred ca are anumite asteptari sau poate se vede intr-o anumita „barca” la care vasleste singur. e ca la casnicii… cand unul da din gura, ca e frumos peisajul, tapetul si celalalt transpira punandu-l… de unul singur, nu iti vine sa stai. pleci. macar sa bei o bere. dar pleci. de la ultimul loc de munca am plecat pentru ca ma sugruma senzatia aia de „urmarire”, „nu e bine”, „nu esti buna”, „esti…”, de .. insuficient. da, era o insuficienta reciproca. care e ca un sulf.

-sigur vreti sa fiti receptionera? aveti potential in alta arie, nu cu publicul.

-cum ar fi?

Laura o privi brusc cu indulgenta.

-ceva din umbra. nu stiu exact.

se intoarse la privirea de dinainte.

-mda. probabil.

 

 

-Aveti si altceva sa ziceti?

-Nu prea. aveti dvs alte intrebari pentru mine?

-Nu.

-nu-i asa ca nu o sa fiu selectata? cautati altceva.

-da.

-multumesc!

-o seara placuta!

-super!

Laura isi lua geanta. se ridica, deschise usa si se pierdu in multime.