Blue Henrietta

Abstractionistii folosesc forme si culori pentru a DISTORSIONA realitatea. Expresionistii folosesc emotia pentru a IMPRESIONA pe cei care privesc realitatea. Iubitorii artei populare folosesc texturi si modele pentru a DECORA realitatea. Contemporanii preiau o tema cunoscuta si MODERNIZEAZA viziunea cu ceva inedit. Artistii naivi folosesc inocenta copilariei pentru a LUMINA realitatea. TU CE FACI SA LE CUPRINZI PE TOATE?

in adancuri recenzie

„Azilul de noapte” de Maxim Gorki devine piesa „In adancuri”, in regia lui Yuri Kordonsky.

Jucat la Teatrul Maghiar de Stat Maxim Gorki din Cluj, acest act te pune in fata celor mai sumbre, negre, grotesti si reale stari umane. De la spalatul pe corp, apoi pisatul, apoi bautul a aceleiasi ape din aceeasi cada si pana la o rafuiala intre femei pentru acelasi barbat (aka Vasko), a vietii unui actor ratat (la propriu!) care mai e si alcoolic (replici precum „am organismul imbibat in alcool, asa a zis doctorul” sau „nu-mi aduc aminte…de la alcool”) … sunt fragmente ale unei lumi intr-o decadere si apoi revenire …apoi iarasi caderi bruste…

Anna, sotia unui strungar (Andrei) este grav bolnava – grav in sensul ca mai are cateva ore/zile de trait. Toata lumea incearca fals sau nefals sa o ajute si … sosirea unui strain in acest azil de noapte… schimba tot.

Il vindeca pe alcoolic de boala (alcoolismul e o boala, trebuie doar sa recunosti ca esti dependent de alcool), Anna moare cu zambetul pe buze (dupa un fel de coitus…), Vasko PLEACA pentru a nu suferi mai mult Natasa si Vasilica (doua surori, una dintre ele e sotia proprietarului azilului…iar cealalta, nu e acceptata in casa lui, drept pentru care sta cu oamenii nevoiasi).

O piesa care iti pune rotitele sufletesti in miscare, care atinge locuri uitate sau pe care nu vrei sa le (re)vezi, insa clar nu ai cum sa le uiti.

Daca este ceva comun – pe langa faptul ca nu au casa, nu au o sustinere-, personajele toate plutesc la limita dintre credinta si necredinta. Drogatul si alcoolicul, precum si Vasko-batausul sunt personaje care par atipice -dependenti de ceva, de la droguri la adrenalina-, nu se inchid in lumea lor, stiu ca au nevoie de ajutor… si da, asculta de un strain venit in miez de noapte, cu bube.

In acest azil Dumnezeu e ca o umbra prezent. Doar in colturile luminate si doar in mintea celor care nu se indoiesc -Anna si leprosul.

Nici macar negrul din carut si acordeon nu are Dumnezeu – are doar ironia.

Femeile sunt pur si simplu victime ale alegerilor proaste – de la sot la amant, de la acceptarea batailor pentru „el” doar ca sa nu fie singura, de la negarea stiintei (blonda care vine cu drogatul in miezul noptii si constata si ea ca Anna e moarta) pana la acceptarea ei, ca fiind o necesitate (Natasa, care citeste pe ascuns, sub o patura, cu o lumina de miner, tachinata de drogat, care ii fura cartea …).

Esecurile personale, tema singuratatii – multiplicata pe toate partile, respectiv de la individ catre societate- precum si adaptabilitatea si acceptiunea (plus inadaptabilitatea si innaceptiunea) intra intr-un fel de malaxor de stari – ca un poliedru.

Se intoarce si te intoarce pe toate partile.

IESI stors si ramai „In adancuri” chiar si dupa ce se termina piesa.

posted by blue henrietta in teatru and have No Comments

Place your comment

You must be logged in to post a comment.