Se uita la el.
-nu pleci? Parca plecai! Voia confirmarea.
-vrei? Zambi ea.
-nu. Stiu. Habar n-am. Mi-e tot aia.
Isi baga mainile in buzunar.
Ea se incrunta. 
-ti-e tot aia? Esti sigur? Ca pari ca un copil d-ala care da cu piciorul in ce vede.
-nu.
-ma bucur. Zi-mi cum de reusesti sa imi placa cinismul asta ieftin? Il bagi in fata tuturor. Si apoi..
-e o armura..
-asta m-am prins de la primele vorbe. Dar dincolo de el esti minunat. Si nu zic complimente barbatilor. Crede-ma..
-mai devreme ziceai ca sunt arogant…
Inca avea mainile in buzunar.
-esti. Stai calm. Orice om are.
-nu sunt bun la ce?
-ah… Pai … Nu e ceea ce pare.
-la pat? Asta apreciezi tu?
-nuuu… La altceva.
-la ce?
Se plimba prin bucatarie cu mainile in buzunar. Ea era pe scaun. Picior peste picior.
-la ce nu ai pricepe. La a-ti arata sentimentele. Desi tanjesti dupa o persoana care stie cum sa se arate si dezvaluie in fata ta, desi tu nu esti bun la asta. Dar imi place ca nu ai masti. Adica asta esti si punct. Cine intelege bine, cine nu.. Urmatorul tren.
-d-asta am zis ca semanam. Asta am vazut in tine. De fapt, tu esti un vulcan mocnit. Si eu.
-tu? Vulcan? Ai prea multa rabdare. Si o folosesti foarte bine. Eu… o alta mancare de peste.
Suna la usa.
Ea se ridica rapid.
-ai un musafir?
-e C.
Trecu pe langa el rapid.
Il privi in ochi.
Il vazu in prag. Facu ochii mari.
-spune ceva.
-de ce ma simt coplesita?
-pentru ca nu ti-a trecut.
-corect. Asta era.
-pot sa intru?
-nu. Din pacate nu vreau sa intri. Vreau sa imi spui ce e.
-cum ti-am zis la telefon. Voiam sa terminam show-ul. Nu sa il continuam.
-corect. Eu voiam sa nu te vad, credeam ca ai uitat unde stau..
-nu.
-auzi.. Tu poti sa vezi niste greseli de conta, nu?
Se uita la el fix.
-da. Pot sa le si repar, de ce?
-atunci intra.
C facu ochii mari cand il vazu pe Mircea.
-salut!
-eu plecam!
-nimeni nu pleaca! Copii rasfatati si enervanti. Tu o sa il ajuti pe el. Cu o chestie. Care nu sunt eu. Eu cu el am terminat-o. Cu tine(si arata spre Mircea), nu. Acum potoliti-va ca va dau cap in cap.
Liniste. Priviri tacute de la unul la altul.
Laura ii tranti un vraf de dosare lui Cosmin.
-acum. Te uiti peste ele. O sa ai putina linista si lumina.
-constat. Ca e un singur bec.
Mircea se stramba cand ii dadu dosarul. Cosmin il lua afectat de parca lua gandacii striviti de pe talpa bocancilor.
-va vad. Puteti sa nu o faceti pe pizdele afectate? Chiar ma enervati.
-daca n-ai fi tu de fata, i-as da una! Mocnea Mircea orice cuvant.
-si eu.
-pentru ce? Orgolii? Pareri absolute despre un concret … De o clipa?
-nu. Pentru tine.
-eh hai. Deci …nu o cred p-asta.
-vrei sa ne vezi?
-sunt pacifista. Nu vreau sa aud.vezi-ti de ale tale. O ora ajunge? Vrei ceva de baut?
-nu. Apa.
Il lua pe Mircea.
-tu nu faci ca trenul. Voia sa vorbim si..
-si i-ai zis ca nu te intereseaza. Ceea ce…
-te flateaza?
-socheaza.
Ea punea lamaie intr-un pahar cu apa.
-se zice “tine-ti prietenii aproape. Si dusmanii si mai aproape.” sau ceva inrudit. So… Pentru tine…
-i-as fi dat una. Pentru faza din restaurant. Erai ca un caine abandonat. Asa aveai privirea cand l-ai vazut intrand cu tipa … O cunosc. Doar ca eu o simt pe dinauntru.
-multumesc. Pot sa ii dau si singura.
Disparu cu paharul.
O auzea cum ii raspundea. Usor afectat. Cu vocea tremurata. Ofta.
O vazu inapoi.
-degeaba te minti, Laura. Ai suporta de la el si altceva. Pe langa inselatul asta.
-nu. Chiar nu. Una afisez si alta simt. Simt ca i-as trage una peste ochi si, in acelasi timp,ca nu se merita.poate eu fortez lucrurile.poate eu ma exprim mai mult decat trebuie.
O vazu intoarsa spre balcon.
-o fi spatiul asta mic, dar am ajuns si eu sa te cunosc. Nu ceri ceva neomenesc. Eu cand ai zis ca nu sunt bun, am presupus ca la pat.
-nu ma intereseaza cum e fiecare la pat. De fapt, eu nu ma gandesc la nimic atunci. Si apoi ma gandesc la tot. Apoi e un platou de liniste. Poate eu nu ma pricep si… O ard aiurea. O ard asa la flacara lampii ca moliile.
-nu. De ce te vezi asa rau? Mie imi convine cum esti. Ah da, mai trebuie sa te porti frumos cu oamenii ca sa se poarte frumos cu tine, dar pe tine nu te intereseaza. D-asta poate … Ajungi la conflictele din tine.ca acum. Tu vrei ceva ce poate mie nu-mi convine. Apropo, de ce e asa liniste??
Iesisera din bucatarie. Usa de la intrare era deschisa. Actele nu mai e rau nicaieri.
-jur ca ii crap capul! Trecu pe langa ea furios.
Se incalta din mers si arunca o vesta pe el.
Ea isi baga unghiile in carne.
Il suna pe Cosmin. Nu raspundea. Desi vedea un telefon pe pat care lumina.
-cat de prost poti sa fii si tu???
Lua telefonul. Era cu parola.
-ok… Sa vedem… Data nasterii?
Nu.
-anul?
Nu.
-Anul meu?
Bingo.
-ma lasi? Am zis la misto.
Isi vazu apelul pierdut plus inca vreo 16.
Intra in mesaje.
O tipa…un tip… Urmarea continutul.
Aparu Mircea. Cu Cosmin de urechi. Il impinse in hol.
-sobolanul era la traversat de strada. Ala e telefonul tau?
-da.
Se duse catre Laura.
-da-mi-l!acum!
-pentru cine lucrezi?
-pentru Pavelescu.
Laura facu ochii mari.
primi un pumn in figura.
-asta e pentru Laura. Si asta (urma al doilea pumn) e pentru mine. Lasi actele aici, iti iei telefonul si nu o mai suni. Niciodata.
Nasul lui Cosmin sangera.
-si pe ea o bati?
-nu. De ce?
-poate merita si ea.
-si daca ar merita, nu as da.
Isi trecu mana prin par.
-pleaca acum.
Laura se uita absenta la ei. Se albi pe loc. Se clatina si pica.
-te rog, pleaca. Nu e nevoie de tine aici!
-nu o meriti!
-ea nu merita ce i-ai facut! Pleaca.
Actele ramasesera pe pat inerte. Cosmin pleca.
Mircea aduse un pahar cu apa si zahar. Citise el ca poate fi cateodata si o coma hipoglicemica.
Nu isi reveni.
-Laura…ce e… Ce ai? Ce nu mi -a zis???
Ii vedea tot desenul vascular pe fata. Desi era alba. Respira greu. Pulsul abia decelabil.
Suna intr-un final la ambulanta. Isi plimba mainile prinnpar nervos. Ii venea sa planga si sa urle la ea. Poate se trezea.
O vazu ca misca pleoapele. Vasele dispareau de pe chip. Il privea fix.
-Mircea!? Nu pleca. Ramai… Si cand iti zic eu. Ramai.
Il strangea de mana.
-plangi? Nu face asta..
-ma simt ca intr-o piesa trista si prost scrisa. Sau poate doar eu interpretez slab. Nu pleca. Nu …
Stransoarea slabea.
-e ceva ce nu mi-ai zis? O saruta pe frunte.
-multe. Sunt multe de le-am tinut in mine. Uimitor. Da, stiu. Nu ar parea!
Schita un zambet vag. Privea undeva in stanga lui. Deasupra.
-te rog, iarta-ma. Sunt foarte obosita. Vreau sa dorm.
Si mana ii cazu inerta dintr-a lui.
-sa nu faci asta. Sa nu indraznesti sa faci asta! Ma auzi??
Venira cei de la ambulanta.
-puneti padelele. Direct. La maximum.
Se plimba cu mainile in par. Si se uita la oamenii care tot incarcau in ea curent. Niciun raspuns.
Se puse pe vine. Ii facea masaj cardiac cu disperare. Si plangea. Nu mai vedea decat corpul Laurei
-domnule…am incercat. Nu raspunde.
-trebuie! Trebuie!! Trebuie sa raspunda. Trebuie… Nu poate sa fie asa.. Nu e asta finalul ei! Raspunse el cu vocea in lacrimi. Trebuie! Tot repeta alternand respiratiile lui cu miscarile pe xifoid. Trebuie! Se auzea din cand in cand.
Paramedicii il luara de pe jos.
-domnule… A murit. Asta e adevarul.
-nu.nu.. Nu concep. Nu.. Nu…nu va pricepeti la nimic.
-da’ chiar a murit. Nu o vedeti??
-nu. Nu o vad moarta. E pe undeva. Rataceste.
-cum nu? Bea un cogniac cu Dumnezeu si vine mai tarziu acasa. Domnule, va rog… Plecati de langa ea.
Nota pe o tableta neagra.
-ora decesului (consulta telefonul)…20:24. Ziua joi. semnati! Aici!
-du-te domnle’ ca nu semnez nimic.
-face parte din procesul verbal.
-nu intelegi ca nu semnez? Nu semnez!
Plecara cei de la ambulanta.
Inchise usa.
O puse pe pat. Stinse lumina. O inveli de parca tocmai o auzise ca ii era frig si o tinu in brate. Plangea langa ea.
-nu poti face asta. Te rog! Sunt cum zici tu. E fix ceea ce ai observat. Dar, te rog…nu face asta.
Adormi.