piele 5

 

O vedeam de pe trotuarul celalalt.

Mergea rapid. Nu avea miscari feminine. Deloc. Parea ori ca are o furie extrema in ea ori o durere. In suflet amandoua. Ca doua tornade.

Cum tinea geanta de laptop…

Trebuie sa traversez.

#

Am facut-o.

Sunt in urma ei. Sau in umbra ei.

Poarta geanta de laptop de parca are buzdugane. Sau un bici. Si urmeaza sa se bata cu Diavolul insusi. SAU… daca ea e insusi Diavolul?

Acum ii simt si parfumul. O colonie scumpa. Pe pielea ei a prins altfel nuanta 3. Nu e nimic floral.

Fata asta asculta muzica la maximum aparatului si o simt ca ar da si mai tare daca ar avea cum.

Se aude pana la mine. Care sunt cu 10 pasi in spatele ei.

E o muzica rock.

S-a oprit.

I-am vazut chipul. Plangea.

Nu pot intra in vorba. Trebuie sa merg in fata ei.

Si apoi sa o las sa ma depaseasca.

Pare blanda. Si da, cred ca e durere. Extrema. Nu furie. Nu am apucat sa ii vad culoarea ochilor. S-o opri ea undeva.

M-a depasit. Era alta piesa. Parca mai topaita ca cealalta. Usor balcanica. Nu era manea, era doar foarte diferita de sunetele celelalte.

O suna careva. O aud vorbind.

Parea suparata.

Inchise rapid.

Mi-ar fi placut sa pot sa o ajut, dar.. nu cred ca accepta.

Imi placea sa o observ. Parea un fluture prins in borcan.

Se opri iarasi sa schimbe piesa. Era sa o daram, ca ma gandeam cum ii arata sufletul de fapt.

I-am vazut ochii. Cei mai tristi IN ADANCUL lor. Daca treceai de voce sau expresia chipului. Pareau armele cu care se apara.

-Scuzati-ma! am apucat sa zic, sa nu par stupid.

-Nu e nimic!

Nu avea nicio inflexiune de suparare. Era usor un ton floral. Parca am vazut in egalitatea de vocale si consoane (asa pareau) niste frezii. Sau o culoare. Galben. Poate portocaliu.

Am luat-o iarasi inainte. Apoi am cotit la dreapta sa nu par idiot de-a binelea.

Ciudat. EU ma duceam intr-un loc. Si aveam si o ora. Nu sa stau dupa o necunoscuta.

Am sunat.

-Buna, unde esti? imi rasuna tonul inalt al prietenei.

-Vin spre tine. M-am oprit sa iau flori.

-Ah. ok.

-CE credeai?

-Nimic. Credeam ca nu mai vii!

-Vin cand ajung. NU?

-CORECT! si-mi inchise.

DE CE am zis ca iau flori?  Nici nu ma gandesc sa iau asa ceva. 

Vad o batranica asezata pe un prag de cladire. Ceva cu albastru si galben. Perfect. M-a salvat.

Ii dau o bancnota si imi zice “Nu am rest, maica!”. I-am raspuns ca nu e nevoie de rest. Eu ii multumesc! Si sa se duca sa manance ceva. Cel putin. I-au dat lacrimile si vrea sa imi dea toate buchetele. Am dat din maini ca nu e nevoie! Mi-a aruncat o vorba: Nu te merita cea pentru care iei!

M-am uitat mai bine la ea. Avea un ochi atacat de o infectie si celalalt era cu glaucom.

Nu ma stia. Nu poate sa arunce asa cu termenii.

-Stii ceva, mamaie?

-Fata, maica. Nu e ceea ce pare! Nu e pentru tine!

-DE unde stii? Poate luam pentru mama florile!

-Nu! ESTI grabit! Invata sa astepti! Hai, du-te! Te asteapta! Placerile sunt ieftine. Sufletul nu se lasa cumparat.

Iarasi ma suna. M-am intors cu spatele.

-DAR CE LE FACI? le culegi?

-Nu.. acum..am gasit…buchetul! zis eu incruntandu-ma.

Aproape exasperata era vocea mea. Nu imi placea sa fiu controlat.

-AZI?

-In 10 minute.

-BINE.

Inchid enervat de-a binelea. M-am intors. Plecase femeia.

-CE?

Mi-am aprins o tigara.

Ceva e ciudat. 

Traversez trei si ajung in fata blocului ei.

-Deschide, te rog! ii zic la interfon.

Desi ar fi trebuit sa deschida automat, nu?

Imi deschide.

Era in halat.

-uite, pentru tine!

-Multumesc! ce ti-a luat atat?

-am luat flori, ti-am mai spus.

-Ai plecat la 5. Nu iti ia atata timp! 1h!?

tonul ei era inalt.

– Care e treaba de fapt?

-Niciuna! se uita la mine in gol.

-Nu sunt cine voiai sa fie? Sau nu sunt cum vrei sa fiu?

-NU..

-ATUNCI?

-Nimic!

Scadea intensitatea tonului.

-E ceva ce nu-mi spui..

-Vreau sa luam o pauza!

-CAT de pauza?

-DE TOT. DA. asta e adevarul. O pauza de tot. Sa nu ne mai vedem.

Imi rasari ochiul infectat al babei de ma fixase. Si buzele ei cand rosti “nu te merita”.

-Ok.

Dau sa plec.

-GATA? atat? nu zici ceva…orice? Ca nu esti de acord?

-NU.

-deloc?

-ce sa zic? oricum, pe mine nu m-ai intrebat, deci.. decizia e complet a ta. Sa fii sanatoasa.

-Dar poate e sindromul ala inainte de ciclu!

-Nu m-ai intrebat!

Am apasat pe clanta si am inchis usa.

Jos, la 4 strazi e un restaurant. O sa ma opresc sa mananc ceva.

 

#

Am ajuns.

Nu pot sa cred.

La o masa mai incolo e fata cu geanta de laptop. Cea pe care am vazut-o mai devreme.

Oricum, nu cred ca mi-ar da cu laptopul in cap. Sper.

-Scuza-ma, astepti pe careva?

-Nu! De ce? isi ingusta ochii.

E mioapa! imi zic.

-Ma gandeam daca ai mancat sau ..

-Am mancat. Mai devreme. Multumesc pentru intrebare!

-Ce lucrezi acolo?

-Niste cuvinte. Asamblez cuvinte. Ioana! Tu?

-Sergiu.

-Incantata. O sa fii Serj pentru mine. Ok?

-Perfect. O sa comand ceva de mancare cat ai tu de lucru.

-Ok. Ne intelegem vad. Ca nu imi place sa fiu intrerupta din munca.

-Muncesti? Acum?

-DA. Am zis ca asamblez cuvinte. Scriu. Ca sa supravietuiesc.

-Aah. Ok. Daca vrei sa iei un desert, nu te sfii. Platesc eu. SI sa nu comentezi ca nu esti de acord! adaug repede cand am vazut ca voia sa riposteze.

M-am uitat in ochii ei. Acum, la lumina, pareau blanzi. Nu o culoare bine definita, dar blandetea era acolo. ASTA e tot ce trebuia sa stiu despre ea. Nu ma interesa nimic despre ea.

Am comandat.

Asteptam. O priveam cum tasta, cum lua o gura de chestia aia lichida si colorata.

Mainile ei micute sareau pe tastatura de parca erau oite. Sau iezisori. Pe campie.

Imi arunca un zambet. Imi ajungea. NU i-as fi cerut nimic. Nici macar numarul de telefon. Nici trecutul. Nici cum a ajuns pana aici.

 

 

 

 

  1. No comments yet.

  1. No trackbacks yet.

You must be logged in to post a comment.