Archive for January 21st, 2018

den of thieves review

Sinopsis

Planul jafului suprem porneşte de la ideea scoaterii din circulaţie a fabuloasei sume de 120 de milioane de dolari chiar de sub nasul celui mai performant department al poliţiei din Los Angeles.
Atunci când găştile de infractori au şi insigne de poliţişti, te întrebi dacă pericolul real îl reprezintă hoţii sau forţele de ordine.
Gerard Butler şi 50 Cent vin pe marile ecrane din 19 ianuarie în acţiunea explozivă “Frăţia Hoţilor”, un film distribuit de Vertical Entertainment.

 

Recenzie Simona Simionescu 

 

Salutare!

Aseara am vazut filmul “Den of Thieves”/”Fratia hotilor”, un film de actiune destul de bine gandit, care are loc in Los Angeles, o parte din America in care jafurile sunt la ordinea zilei – drept pentru care a rezultat acest concept de “politisti si spargatori” un pic “altfel”.

Imprevizibil, cu un Gerard Butler (Nick) foarte artagos, un pic prea direct si “bad boy” (desi era in gasca de good guys!), dar si cu niste baieti rai care iti ofera unele posibilitati de a vedea slabiciunile in starea lichida – vanitatea, lacomia sau planurile lor in sine, puse cap la cap – filmul “Fratia hotilor” te pune parca sa alegi cu o echipa (desi e greu, la un moment dat).

Nick Flanagan (sau Big Nick) este cel care supravegheza mafiile sau pe viitorii hoti – pana cand lucrurile duc la ceva urat (morti, raniti…)- si anume e in brigada de Delicte Majore a Departamentului de Politie Los Angeles. Nick lucreaza prin niste metode la limita dintre legal si ilegal, risca multe (semneaza pana si divortul intr-o stare de ebrietate destul de avansata, se culca si cu prietena sefului din banda rea … totul e riscant la el! ceea ce pentru unii e deranjant, pentru altii ridica moralul sau ii pun pe ganduri).

De partea cealalta insa nu se afla oricine – ci niste oameni care fie au facut armata, fie puscaria – iar ceea ce iese trebuie sa fie o munca de echipa, meticulozitate, precizie militara, prin chiar reusesc sa jefuiasca chiar si ceea ce parea imposibil “de rezolvat” – Banca Rezervei Federale (logic ca din L.A.).

Acest film trece bariera de “1000 de gloante pe cadru” (cum ii zic eu) si reuseste sa ajunga la starea interioara a fiecarui om dintr-o parte “anume” – in fiecare dintre noi exista o combinatie de bine si rau, iar chiar daca esti de partea “raului” de fapt ai putea sa dai exemplu de caracter fata de adversarul tau (Care e de partea binelui).

Orice om e complex, nu e niciodata constant, iar dinamica e determinata tocmai printre si de aceste contraste evidente. Chiar daca Ray Merriman (Pablo Schreiber) il prinde cu pe Big Nick (care nu era respectat per primam de colegii de lucru, ci doar de frica si functie) cu prietena lui, chiar daca ii vede cheile si pistolul pe masa, nu actioneaza. Doar ca privirile difera foarte mult. In timp ce Big Nick il priveste ca un motan mandru ca a lins la smantana altuia in timp ce nu era vazut, Ray il priveste scarbit sau ca si cum i s-ar confirma slabiciunea (si e dezamagit). Aici tind sa il apreciez pe Ray – si mai e si scena cand e in poligonul de tragere (unde Nick vine “intamplator”, tot la fel de arogant si de sigur pe sine). La final, cand vede ca mai toate tragerile erau pe tinta, acesta se infurie.

Sunt multe de observat in acest film – pe langa bicepsii lui Butler si tatuajele lui Ray sau cum Levoux (50 Cent) baga pustiul (care vrea sa mearga la Bal cu fiica-sa) in sperieti (cu baietii din gasca)- din punct de vedere psihologic.

Un personaj care “le face si desface” dupa bunul plac este un sofer (al raufacatorilor numit Donnie Wilson (O’shea Jackson Jr.)) si care, prin joaca dintre cele doua “benzi” (repet, binele si raul NU EXISTA 100% aici, mereu sunt nuante si … nu ma mai repet!) reuseste sa supravietuiasca. :)

Ca o mica paranteza, Butler a mai jucat in filme de actiune precum “Cod Rosu la Londra”, “Cod Rosu la Casa Alba”, “300”, “Eroii de la Termopile”, iar Pablo Schreiber in “13 Ore: Soldaţii Secreţi din Benghazi”, “Orange Is the New Black” (tot bad boy!).

Eu i-am dat un 9, pentru ca in cele 140 de minute adrenalina, suspansul, jocurile mintii (nu ale foamei!) au fost la cote inalte. Pe langa distributia care isi are partea ei de contributie. 😀

Si da, e mai bine sa iti cunosti adversarul decat sa te arunci in aer de unu’ singur. :)

 

are we humans?

Cand vezi o usa deschisa vrei sa intri.

Ca d-asta pare deschisa.

Uneori insa, aceasta pare deschisa pentru altceva – sa inveti ceva!

Ca poti alege sa intri sau nu in „acel spatiu” (Care e sau nu pentru tine, in care esti sau nu binevenit).

Ca poti sau nu sa fii poftit?

Ca poti ramane la acelasi stadiu de dinainte sau sa … lasi din tine fragmente incepand cu acel asumat t0.

In fine, atunci cand vezi o usa deschisa trebuie sa iti pui mai multe intrebari – nu neaparat sa pari paranoic.

 

De ce e deschisa?

CAT timp?

DE cine a fost ea lasata asa?

Oare e pentru tine?

Unii oameni se plictisesc. Mai mult sau mai putin, in singuratatea lor si nesiguranta emotionala devin vulnerabili si tind sa lase usi deschise. Pentru ca pentru un t1 sa fie prezenti in existenta ta.

Le lasa asa ca sa inveti si tu, odata cu ei, ca viata e scurta, ca suntem legati in serie, ca defectele misca totul in jurul nostru. Daca am fi perfecti ne-am plictisi, ar fi previzibil si fad. Nu se traieste asa, pentru ca traiesti cu oameni – iar ei sunt facuti sa greseasca si sa dezamageasca. Mai devreme sau mai tarziu, orice drum va duce la asta. Cu sau fara voia noastra.

Sunt oameni de la care nu astepti ceva in schimb si care se ofera pe gratis. Sunt altii de la care astepti si …nu vine ce vrei. CAND vrei. IAR A AVEA RABDARE ..sa stii sa astepti e o lectie pe care TREBUIE SA O INVAT.

MODUL in care alegem sau cum alegem totul si ceea ce rezulta NE DEFINESTE. mai mult sau mai putin, pentru ca poti sa te autocorijezi.

Poti invata singur sa zbori fara sa te ajute careva – zborul lin in sine e cel mai liber.

Usile deschise nu raman ca sa intre toti. SE POT INCHIDE atunci cand vrei sa intri sau sa dispara cu totul din fata ta daca eziti sa crezi.