Archive for February, 2018

Black panther review

Sinopsis

Primul supererou de culoare din lumea benzilor desenate, Black Panther va face trecerea pe marele ecran în 2018. Pe numele său T’Challa, supereroul s-a născut în Wakanda, o țară africană ascunsă lumii întregi pentru ca marile corporații să nu-i exploateze vibraniumul, un prețios metal descoperit într-un meteorit. Moștenitor al tronului, T’Challa va trebui să plece din Wakanda când tatăl său este ucis. Tânărul își va folosi inteligența, agilitatea și viteza ieșite din comun pentru a deveni unul dintre cei mai luminoși supereroi Marvel din toate timpurile, visând în același timp încontinuu la o reîntoarcere în țara de baștină.

 

Recenzie Simona Simionescu 

După o introducere animată a regatului african fictiv Wakanda, Black Panther se deschide în Oakland, în anul 1992. Aceasta poate părea o alegere ciudată, dar este de fapt destul de potrivita.

Regizorul filmului, Ryan Coogler, a început în oraș, fiind născut acolo în 1986.

Cariera sa de filmare își are rădăcinile tot acolo, deoarece a fost locul pentru debutul său și anume stația Fruitvale.

O grămadă de elevi joacă cercuri de preluare în baschet. În clădirea cu apartamente de lângă ei, doi radicali negri jefuiesc o casă -să iau arme.

Există și o bătaie în ușă, iar unul dintre bărbați se uită prin hublou: „Două Grace Jones. Cu sulițe!”

Nu voi mai povesti restul scenei, cu excepția faptului că am observat amestecul a două diferite iterații ale termenilor “Pantera Neagră” – eroul cărții de benzi desenate și organizația revoluționară, care s-a înființat în mod ironic în doar câteva luni, în anul 1966.

Pantera neagră este o altă nișă cu mulți eroi cu care lumea Marvel Cinematic ne tot încântă – mă rog, pe fanii genului, nu așa…

Dar asta nu este tot!

Alte filme cu super-eroi s-au îndreptat de la ideea de bază – cum ar fi trilogia Dark Knight din Batman, dar și franciza X-Men (într-o măsură mai mică, respectă tiparul desenelor.. momentan). Dar angajamentele lor față de problemele morale și politice pe care le-au avut în vedere erau relativ întâmplătoare și/sau periferice.

De data asta, argumentele pe care Black Panther le întreprinde sunt elementele centrale ale arhitecturii sale, o coloană vertebrală care curge de la prima scenă până la ultima. :)

Eroul povestii este T’Challa (Chadwick Boseman), regele Wakandei și, ca Pantera Neagra, protectorul poporului său. După ce a băut nectarul unei flori mistice, el are puterea multor oameni; într-un costum țesut din vibrant, el este practic indestructibil.

(Și iată partea de tip Marvel.)

Într-adevăr, Wakanda în sine este construită pe baza unui meteorit purtând vibraniu – cel mai puternic metal de pe Pământ – care a lovit Africa cu milenii în urmă. Dincolo de vremurile tehnologice avansate, dincolo de visele oricărei alte națiuni, Wakanda se învecinează și înstrăinează de lume în spatele unei păduri tropicale (iluzorie).

În ceea ce o cunoaște restul lumii, Wakanda cuprinde „țările terțe din lumea textilă, păstorii, hainele răcoroase”.

O civilizație africană avansată, înfloritoare în izolare, neatinsă de război sau colonialism: aceasta este prima viziune alternativă a lumii pe care o explorează Coogler, dar nici ultima, nici cea mai interesantă.

Ca noul rege – tatăl său a fost ucis în Captain America: Războiul Civil, filmul care a introdus pentru prima oară Black Panther-T’Challa este susținut și ocazional împiedicat de mai mulți membri, de la colegi la rivali:

  • sora lui mai mică, Shuri (Letitia Wright), un geniu tehnic precoce care îl eclipsează și pe Tony Stark (Iron Man, pentru cunoscători);
  • regina mamă, Ramonda (Angela Bassett);
  • marele preot al regatului, Zuri (Forest Whitaker);
  • cel mai bun prieten al lui T’Challa și șeful gardei de frontieră, W’Kabi (Daniel Kaluuya);
  • șeful suprem al unui clan răzvrătit, al minerilor sau ceva înrudit, M’Baku (Winston Duke);
  • șeful generalilor Dora Milaje,
  • o gardă de onoare regală, Okoye (Danai Gurira);
  • și NORMAL, fosta prietenă a lui T’Challa, Nakia (Lupita Nyong’o), care e și un agent ascuns pentru Dora Milaje. :)

Când o vedem pentru prima oară pe Nakia, ea lucrează sub acoperire pentru a opri un convoi de traficanți de persoane care operează în Nigeria. (Când T’Challa o „salvează” de traficanți, ea nu este sigură pe ea:

„Ce cauți aici? Mi-ai distrus misiunea!”)

Experiența Nakiei în țările sărace și în vecinătate a condus-o la întrebarea cu privire la politica lui în Wakanda – privind secretul și izolarea față de nevoile pe care ceilalți în nevoie le au și le întâmpină.

“Wakanda”, îi spune ea lui T’Challa, “este suficient de puternică pentru a ajuta pe alții și să se protejeze”.

Aceasta este a doua viziune a lui Coogler: o națiune africană care ar putea servi ca un far de boli de vindecare a speranței, de-a lungul continentului și dincolo de el.

Izolarea pe care o reclamă acum Nakia a fost pusă în pericol o singură dată înainte.

La începutul anilor 1990, un comerciant de arme din Africa de Sud, numit Ulysses Klaue (Andy Serkis, pentru că a apărut o dată în trupă mai degrabă decât la înființarea mișcării), ajutat de unul dintre revoluționarii pe care i-am întâlnit în Oakland (un tragic și excelent Sterling K. Brown), au pătruns în granița cu Wakanda și s-au ascuns cu o captură de vibraniu. Dar amenințările cu mult mai grave sunt în curs de dezvoltare: Klaue a început să lucreze cu Erik “Killmonger” Stevens (Michael B. Jordan), un soldat misterios american negru instruit în asasinarea și destabilizarea regimului.

Și Killmonger oferă o a treia viziune a potențialului geopolitic al Wakandei: o avangardă a unei revoluții globale de a inversa ordinea rasială existentă. Cu ajutorul tehnologiei și armei din Wakanda, insurgenții din Africa până la Oakland puteau să se ridice cu succes împotriva persecutorilor lor (în primul rând …albii!).

„Lumea se va schimba și de data aceasta vom fi sus”, declară Killmonger, adăugând, cu ironie la marginea prăpastiei, „soarele nu se va ridica niciodată pe imperiul Wakandan!”.

După cum se vede deja, Black Panther reunește una dintre cele mai impresionante turnuri asamblate vreodată pentru un mare film de la Hollywood:

Klaue este unul dintre cele două personaje albe, alături de agentul CRE Everett K. Ross, interpretat de Martin Freeman;

Un alt eveniment deosebit este Jordan, care a jucat acum în cele trei filme ale lui Coogler -a meritat rolul de super-erou al acestui bogat în tensiune, suferință, emoții prin intermediul lui Fourth Fantastic Four, dezastruos al lui Josh Trank.

După cum s-a remarcat ad nauseum, cel mai frecvent defect al filmelor lui Marvel până în prezent a fost lipsa de ticăloși intriganți sau ceva care să fie memorabili în ceea ce privește bad ass characters.

De data aceasta, Killmonger este vicios, crud, psihopat aproape. Nervos!

O altă remarcă interesantă: sunt foarte multe personaje centrale ale filmului de sex feminin.

Într-o călătorie spirituală, T’Challa vorbește cu tatăl său mort, care îl sfătuiește să „te înconjori cu oameni în care ai încredere”.

T’Challa urmează acest sfat și, prin urmare, se înconjoară aproape exclusiv de femei.

Tot referitor la visul lui T’Challa: tatăl său ii oferă un sfat, respectiv că „este greu pentru un om bun să fie rege”. Această replică mi-a ridicat o minge la fileu, si anume întrebarea: Este greu pentru un film bun să fie rege? În cazul în care predicțiile formidabile ale box office-ului pentru Black Panther sunt exacte de la distanță, răspunsul va fi un răsunător  succes? Salutați-l pe noul rege. 😀

Într-o scurtă intervenție la un cazinou din Busan, Coreea de Sud, T’Challa se duce împreună cu Nakia și Okoye – colegi de echipă. O misiune ulterioară are un raport de sex feminin/mascul de 3:1.

Acesta este un film care nu trece doar testul Bechdel. Îl demolează.

Mai mult decât atât, există o bogăție neobișnuită pentru personajele feminine, în interacțiunile lor atât cu T’Challa, cât și cu mama, cu sora, cu fosta iubită, cu bodyguard-ul… 

La un moment dat, asistăm la o scenă întârziată în care Nakia și Okoye pun la îndoială temeiul loialității celorlalți – aici se numără printre cele mai bune scene din întregul film. 😇

Și, da, desigur, Black Panther este încă un film Marvel, cu tot ce implică el.

Din fericire, filmul este lăsat să se desfasoare în cea mai mare parte pe cont propriu, fără legături majore cu universul Marvel, în afară desigur de agentul CIA al lui Freeman.

Producția și, în special, designul costumelor – ambele subliniază elementele africane – sunt de primă importanță,  panterele pe care T’Challa le întâlnește în visul său spiritual; scara în spirală strălucitoare care se îndreaptă spre laboratorul lui Shuri; palatul Kong în formă de craniu al unui trib Wakandan renegat; la ceremonie … totul pare … mult mai avansat decât apreciază (de fapt subestimează în special) americanii. 

Secvențele de luptă sunt în acest film mai bune decât de obicei – în special, în cele două situații în care T’Challa trebuie să se supună ritualului Wakandan de luptă împotriva rudei de sânge pentru a-și păstra tronul. Și, în timp ce filmul se încheie cu o luptă neobișnuit de mare (se implica toate triburile din Wakanda), cel puțin niciuna dintre părți nu este populată de Chitauri sau Ultron-bots fără chip -ceea ce e minunat…

Dacă se întâmplă ceva anume, finalul se aseamănă mai mult cu cele din fotograficele Cronici de Narnia și Stăpânul Inelelor.

Urmăriți rinocerii de război. 😀

Black Panther e de 9. Are elemente bune, e un film fresh, nicio clipă nu esti cuprins de vreo stare de plictiseală, ofc că vei fi enervat de personajele negative (sper!) … vei vedea un super-erou umanizat. 😀 Și o acțiune super faină! Și o familie. Wakandenii sunt super de treabă!

Parcă am regretat că nu sunt pe acolo – aș fi stat de vorbă cu Shuri despre tehnologie. Si nu numai. Parea ca mine. 😇

Go for it e concluzia!

Phantom thread review

Sinopsis:

Amplasat în Londra elegantă a anilor ’50, Firul fantomă este povestea celebrului designer Reynolds Woodcock (Daniel Day-Lewis), și a surorii sale, Cyril (Lesley Manville), care domină lumea modei britanice, îmbrăcând familia regală, staruri de cinema, moștenitoare bogate, aristocrate, debutante și doamne din lumea bună în stilul distinct al casei de modă Woodcock. Prin viața lui Reynolds Woodcock, burlac convins, se perindă femei care îi aduc inspirație și îi oferă companie, asta, până în ziua când acesta o cunoaște pe Alma (Vicky Krieps), o femeie tânără și cu o voință puternică. Alma devine rapid o prezență constantă în viața lui, ca iubită și muză artistică. Dar Reynolds își dă seama că existența lui, până atunci perfect planificată și mereu ținută sub control strict, va fi bulversată de dragostea pe care i-o poartă acestei femei.
Cu acest nou film, Paul Thomas Anderson dă viață unui portret dublu, atât al artistului aflat la o experiență nouă și extrem de creativă, cât și al femeii care face ca lumea acestuia să meargă înainte.
Firul fantomă este cel de-al optulea film al lui Paul Thomas Anderson, și cea de-a doua colaborare cu Daniel Day-Lewis.

 

Recenzie Simona Simionescu

 

În filmul „Phantom thread” sau „Firul Fantomă”, Paul Thomas Anderson a creat o dramă de epocă de fluiditate tonală uimitoare, iar Daniel Day-Lewis și Vicky Krieps oferă 2 spectacole rezervate care, încet, dezvăluie o profunzime semnificativă, depășind toate clișeurile potențialele  ale materialului, bogăției și celei mai misterioase povești cu referire la dorință, ambiție și control – de ambele părți, că niciunul nu face compromisuri multe.

Filmul „Firul fantomă” ar trebui să atragă atenția spre modul de construcție și asupra mesajului ascuns (da, mai ales că vestitul croitor și designer făcea asta cu fiecare creație!) – Day-Lewis a indicat că Phantom Thread va fi filmul său final. Gradul de conștientizare și chiar noutatea abordării temei iubirii și obsesiei, plus vieții ar trebui să crească pentru că acest film reprezintă o lucrare idiosincratică care, ca și alte filme recente ale lui Anderson, nu poate să-și croiască drumul în uitare.

Day-Lewis îl interpretează pe Reynolds Woodcock, un faimos croitor din Londra anilor 1950, care, alături de sora lui stridentă și susținătoare a sa, Cyril (Lesley Manville), a construit o afacere reușită care îi permite să se concentreze doar pe munca sa, în detrimentul inexistentei vieți personale.

Atunci când o întâlnește pe Alma (Krieps, născută în Luxemburg), o chelneriță timidă, care se împiedica atunci când aducea comanda, îl lovește un sentiment nou. Reynolds o aduce pe Alma în lumea sa clasică (plină de tabieturi, fixisme și liniște), dar își dă seama rapid că nu o dorește pentru o relație convențională – este mai mult o muză în viața sa și nutrește o adorare sexuală ocazională, nu o vede (o perioadă bună) ca (pe o) iubită în sensul propriu.

Eleganța poveștii se împletește armonios cu cea a muzicii clasice pe care compozitorului Jonny Greenwood o pune în valoare…  Această fluiditate epică și dramatică se balansează între sufocare și rafinament – de la interioarele casei și până la interioarele celor care locuiesc acolo.

Anderson pune o mare parte din acțiune în studioul de acasă al lui Reynolds, oferindu-i filmului Phantom Thread o atmosferă claustrofobică pentru a sublinia sentimentul de încarcerare al Almei. În timp ce încearcă să-și găsească zona de confort în mijlocul revoltătorului Reynolds și al cinicei Cyril, care nu se îngrijește de acest personaj, filmul transmite o frământare ocazională amestecată cu groaza psihologică – sau chiar cu intimitatea intensă a unei drame de cameră.

Phantom Thread jonglează cu desăvârșire aceste tonuri diferite, ca să nu pomenesc de mici replici care dau o oarecare stridență de comedie, însă per ansamblu filmul rămâne o melodramă rafinată și o poveste de dragoste cu suișurile și coborâșurile specifice.

În mijlocul filmului se află tensiunea care se scurge între eforturile Almei de a câștiga inima lui Reynolds și hotărârea lui de o ține departe, eventual de a o înlătura – tratând-o ca pe un alt instrument/personaj în repertoriul său (zilnic). Anderson lasă relația lor orbitoare opacă, de parcă aceasta ar necesita un joc și efort în plus din partea actorilor: aceștia să se angajeze atât în narațiunea enigmatică, cât și în dinamica puterii de schimbare a personajelor.

Day-Lewis este mai puțin spectaculoas aici decât a fost în alte roluri cu care a câștigat Oscarul (Lincoln sau un alt film în regia lui Anderson, „There Will Be Blood”). Aici se constată lipsa „focului”, care a fost înlocuit de o golire nerostită în cadrul interpretării personajului său, Reynolds. Acest croitor nu este tratat ca un geniu complicat, dar este unul fascinant. În schimb, în Phantom Thread cei care îi calcă pragul îl consideră un om care și-a pus inima și sufletul în creațiile sale, dar rămâne veșnic profund, profund nemulțumit – mai ales acea scenă când deși are clienți constanți, pe el îl intrigă de ce Lady Henrietta s-a dus la alt croitor, la alt aterier de haine când… când el își dedică atâta timp …

Lumea lui Reynolds este una îngustă – el nu poate concepe termenul de ȘIC, deși el produce articole de îmbrăcăminte superbe, care altfel oferă o frumusețe foarte mică comparativ cu piața de desfacere..

Pe de altă parte, personajul interpretat de Vicky Krieps oferă o dinamică filmului, o tensiune și o pulsiune pe care o aplauzi sau cu care rezonezi – în toată casa plină de „da, domnule”, „bine, domnule” și execuția rapidă a cuvintelor lui Reynolds era nevoie de o nuanță, de o culoare. Fie ea și ușor sadică.

În mod constant, Reynold subminează așteptările Almei. Publicul va trebui, atunci când stă pe scaun, să vină să înțeleagă cât de retrasă și exigentă este lumea în care trăia Reynolds și cât de claustrofobic era de fapt acesta (Ca personaj). Deși este atrasă de acest artist-croitor chipeș, Alma trebuie să pătrundă prin mai multe straturi ale mecanismelor lui de apărare, în afara posturilor și a unor metode de lucru exagerate, exigente, pentru a avea un impact asupra lui. Metoda aleasă e .. prin ciuperci. Da fraților, cu ciuperci Alma îl câștigă de partea ei -bine, asta mai târziu, după ce stă prin casă n luni bune, când Cyril o apreciază în timp…

Filmul e foarte interesant, mai ales când/că se oferă o imagine atât de detaliată despre viețile unor oameni atât de diferiți – social, educație … experiențe…TOT. Sunt multe situații care te vor face să simți când nevroza lui – mai ales la zgomotele pe care Alma le făcea la micul-dejun ungând felia de pâine prăjită cu dulceață sau turnând ceaiul de la o înălțime considerabilă (intolerabil pentru Reynolds, care le găsea „deranjante” și nu se mai putea concentra o zi întreagă. Plus că pleca rapid de la masă, trântind ușile).

De asemenea, acțiunea e destul de închisă – cei din jurul lui Woodcock sunt din straturi ale societății foarte sus-puse (familia regală, staruri de cinema, moștenitoare bogate, aristocrate, debutante și doamne din lumea bună). Ceilalți sau celelalte clase sociale nu au accesul la casa de modă Woodcock  -și în niciun caz, nici prețurile nu erau pentru aceștia.

O persoană cu rang înalt care are nuntă și a cărei rochie de mireasă e făcută de Reynolds și care nu se comportă conform tradiției Woodcock pornește în Alma o furie pentru care.. Reynolds face nefăcutul – cere rochia înapoi. Alma empatizase cu starea lui când o vedea pe baroneasă beată -cu capul căzut pe masă. Drept mulțumire, o sărută în mijlocul străzii, nemaicontând că e nefiresc pentru el. ATUNCI logicul era ilogic și invers.

Un film la care am rezonat afectiv foarte mult și m-am simțit media aritmetică a celor două construcții de personaje – am și eu destule fixisme, însă nu mi-am trăit viața numai într-un loc și o bulă de săpun/zonă de confort. Phantom Thread a luat un 9 de la mine – NU am fost, nu sunt și nu voi fi adepta controlului prin cine știe ce poțiuni, ciuperci, blesteme … bla bla. :)

FIN!

 

Striga-ma pe numele tau recenzie

Read more

svejk in concert recenzie

“Švejk in concert”, dupa Jaroslav Hašek, este  o piesa de avangarda (+umorist + cu “talc ascuns” + musical) in care dupa romanul Peripetiile bravului soldat Švejk, scris intre 1921 si 1923 – care a fost tradus in peste  60 de limbi si reprezinta capodopera hasekiana (woaa, adica unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX).

O traducere partială in limba romana din ceha a acestui roman, publicata in 1935 a fost semnata de Gafita Buga, iar varianta integrala a fost tradusă de Al. O. Teodoreanu si Jean Grosu +cu ilustratii originale de Josef Lada, in 1956. Ceea ce ofera o nuanta tragica in aceasta piesa e ca situatiile si personajele din roman sunt inspirate din serviciul militar pe care Hašek l-a efectuat in cadrul Regimentului 91 Infanterie (armata austro-ungara).

In cazul de fata – piesa-, se intalnesc mai multe piese-puzzle de avangarda + la un moment dat parca se facea referire si la “drag ne-ar fi …sa…” -oarecum o aluzie la zilele noastre, deci nu e din 1921…

Alaturi de umorul in cantitati de vagoane, vine reflectia matura, rigida si realista a ceea ce se intampla:

“Astia te pot aresta oricand 

pentru ce-ai spus in gand 

pentru c-ai scris un cuvant

suspect intr-un rand

trebe sa ai grija ce spui

cand, unde si cui 

sa nu te trezesti ca-i vorbesti inamicului” etc. 

Spectacolul-concert marca Ada Milea e interesant, captivant, efervescent, plin de culoare, care dureaza putin, foarte putin (1h 20 minute, parca mai putin ca un film, care …mai nou te tine pe scaun 2 h si… :)) ). DAR …

Detalii:

primele 20 minute sunt intre tralala-reflectiile ciudat de reale-tralala – oarecum intre placut si neplacut, dar interesant printr-un ansamblu greu de urmarit… Dupa care ritmul devine alert, mai (ab)rupt, dar si variat -versuri fredonate pe ritm si tonalitati de manele (CIUDAT, CA PE VREMEA LUI Jaroslav Hašek NU ERAU! – +- „arii” interpretate din frunza sau la muzicuta de catre Nucu Pandrea, un general-maior plimbat in carut, de apare sporadic pe scena – si care fura aplauzele publicului, oricat de inert sau rapus de boala/zile naspa/… ar avea. Acest fel de spectacol in rama – prestatiile lui Nucu Pandrea la frunza sunt inserate in ansamblul piesei, ca un spectacol in spectacol sau care pare un spectacol, insa par replicile sale izolate de restul reprezentatiei, nu au nicio legatura cu “plimbarea” cu trenul spre linia frontului. Si care n-au legatura cu Jaroslav Hašek deloc. DELOC.

Da, razi! Razi, ca nu esti de piatra! DAR … trenul deraiaza MULT peste imaginea lui Jaroslav Hašek si INTAMPLARILE lui…

Distributia din piesa-concert-spectacol-in-rama?

Sa zic ca pe Catalin Herlo l-am mai intalnit in “12 Oameni furiosi” (din septembrie, anul trecut), deci… stiam ca nu o sa iasa o piesa rea (deloc!), insa nu e vorba numai de distributie aici!

E ca la filme: degeaba pui cei mai scumpi, pretiosi actori, daca subiectul e facut prastie, un fel de “hai sa adaug si d-aia..si d-aia… hai si o aluzie-doua… putine …da…” .. ? si iese un fel de terci de/cu ovaz?

Stii, e vorba ca … la avangarda, cei care lucreaza o piesa d-asta NU TIN CONT DE NIMIC, insa … totusi..in afara de ideea ca e de armata, ca razboi (Primul de era Mondial) … nu prea are nimic de-a face cu Jaroslav Hašek. Adica… nimic. Ceea ce dezamageste putin, insa … nu complet. DAR DEZAMAGESTE.  

In plus, si e ca o incheiere, e pacat de un text genial ca al lui Jaroslav Hašek sa se piarda in acorduri de manele, de frunze, de oboi (sau ce era ditai bagheta aia), muzicuta, preotul beat, care joaca cine stie ce poker, de bea, de colonelul pe care il avanseaza in grad pentru ca il doare degetul de la picior – adica aluzii in … ?- … mai ales cand are parte si de actori capabili sa le ofere spectatorilor catharsis-ul potrivit si Arta cu “A” mare.

DE GUSTIBUS!

 

 

 

Eu l-am ucis pe Kennedy un caz Carvalho recenzie

Stiti ca pe la final de august (anul 2017) va ziceam de Roza din Alexandria, prima cartulica pe care o citeam din acest sir scris de Manuel Vazquez Montalbán – seria cu personajul-detectivul-gastronom, Pepe Carvalho.

In 1972 (e prima carte din seria Carvalho! si are 182 de pagini, adica… de citit se citeste easy-pissi) cand era scrisa cartea Yo maté a Kennedy (Eu l-am ucis pe Kennedy/ I killed Kennedy) erau alte vremuri, insa Montalbán e fanul conspiratiilor, comploturilor si altor “instrumente” care determina tensiunea. Aspecte de la care nici in aceasta carte nu se dezminte.

Montalbán si-a înzestrat “gingasul” personaj catalan cu un set impresionant de smecherii care sunt difuzate si explorate in fiecare carte. Atunci cand nu rezolva misterul vreunui diabolic, Carvalho, gurmandul burlacilor, gaseste si apreciaza mancarea fina, ca mai apoi sa se rasfate cu interludiile amoroase, ca apoi sa poata sa se angajeze in dezbateri politice si, cel mai ciudat, la final, sa arda cartile filosofice. Dar toate acestea il fac un personaj atipic detectivilor – excentricitatile dau adesea o nuanta lecturii, care devine mai interesanta decât cazurile pe care le investigheaza, dar ambele au contribuit la popularitatea cartilor lui Montalbán pe scara larga.

In Yo maté a Kennedy este prezentat ca un roman aparent de aventura, dar este o ajustare a conturilor tuturor subiectelor care au facut parte din educatia morala, politica si sentimentala a spaniolilor progresisti. Debutul Montalbán a unei  serii de romane care au transformat peisajul genului in Spania – asta reprezinta Eu l-am ucis pe Kennedy.

In cartea de fata, Pepe Carvalho este garda de corp de origine galiciana, care a fost membru al Partidului Comunist din Spania – acum el este al CIA. Rapoartele CIA despre el sunt inutile. Brusc apare ca o otrava mortala si dupa perioade lungi de inactivitate, iar insusi Hoover crede ca acest gest din realitate, este o inventie “a zidariei” sau a  comunismulului necurat.

Pepe Carvalho este omul cu o mie de chipuri: in La Paz, in urma atacului asupra presedintelui bolivian, Carvalho era inalt, acvilin, cu ochii negri, foarte enigmatici, in operatiunea din Kenya a fost un blond si in Siria, un inghititor de sabii – care s-a alaturat unei tentative de lovitura de stat, dar cineva l-a recunoscut ca fiind de fapt foarte scurt, chel, cu ochelari cu lentile bifocale, un om spaniol, multele fete ale scriitorului cunoscut sub numele de Manuel Vazquez Montalbán. Unii cred ca Montalbán este un comunist, ca este un agent secret al CIA, ca este un contrarevolutionar. Ce pare aproape sigur este ca lucreaza pentru Bacterio, o organizatie secreta pe care nimeni nu o stie  si cine o finanteaza, desi are un obiectiv clar: sa-l omoare pe presedintele Kennedy.

Nu pot sa va divulg multe – sunt prea de finete detaliile si … nu stiu cat v-ar ajuta de fapt sa va dau mura-n gura. TOTUSI, eu pot sa va zic cateva vorbe in mare si anume ca Yo maté a Kennedy este expresia notabila a romanului experimentalist si a unui tostonazo de mare grija. Este una dintre nasteri ca personaj -a lui Pepe Carvalho- care reprezinta multa durere, printr-o anestezia vizibila, desi…  prin absenta acesteia se intampla toate.

Noi stim acest lucru, prin garda de corp a presedintelui, naratorul din aceasta poveste despre un asasinat, care-si petrece orele libere impreuna cu un poet Jacqueline si oarecum de vis in Palatul Sapte Galaxii, o anexa a unui buncar din Casa Alba, construită de un arhitect care duce la deplierea formelor sferice ale lui Oscar Niemeyer, poate transcrierea Raiului pe pamant ale carei locuitori se considera un fel de salvatori ai omenirii.

In carte mai intalnesti multe trimiteri catre alti autori, precum Juan Eusebio Nieremberg(scrieri cu un puternic caracter ascetic), Juan Juan Goytisolo, Blas de Otero (poet spaniol dupa Cel de-Al Doilea Razboi Mondial), Pio Baroja…

Un pasaj care mi-a placut, vizual, a fost acesta:

“Cu spada ridicata, luminat cu ajutorul resortului pe care-l tinea in mana, Kennedy parea dispus sa se arunce asupra mea, intr-o fatidica lovitura de flanc. Dar s-a calmat treptat si am privit amandoi pe fereastra. In spatele geamurilor, cadea ploaia artificiala. O ploaie nespus de paralela, cam molcoma, nearmonizata, dar cu picaturi grase, prezenta, de necombatut. Kennedy a sters praful de pe etajera cu un pamatuf vestejit. A trecut prin fata cartilor degetul care astepta sa cada in picaj pe cele alese. Soimul a vazut prazile si a scos doua volume, pe care Presedintele mi le-a intins, care unul in fiecare mana. Distanta nu-mi permitea sa le iau, iar vocea lui Kennedy mi-a servit o legatura informativa:

-Trecutul si viitorul formatiei mele spirituale.

Trecutul era The temporary and the eternity, de Juan Eusebio Nieremberg, iar viitorul, The way, de J. Escriva de Balaguer.” (pg. 99)

De placut sau neplacut cartea Yo maté a Kennedy?

WELL, cred ca v-ati obisnuit cu mine -cred. DECI mi-a placut!

DE CE?

Pentru ca viata este o succesiune de momente fragmentare si fragmentate, cu aproape o logica: intr-o zi sunteti intr-un singur loc si in celălalt va aflati departe, ignorand tot ceea ce erati; schimbările sunt bruste, neprevazute, abia daca vedem viitorul si, cand credeti ca sunteti la varf si ca sunteti de neatins, ca sunteti, de exemplu, presedintele Statelor Unite, altii se gandesc sa va ucida, transformandu-va norocul in pulbere fina. De pusca fina.

In plus, e un magnum mare care reflecta descompunerea romanului a unei realitati pe care am crezut-o ca noi traim. Posibil, aceasta este impresia ca fiind cele mai multe puncte principale ale romanului:

reflectarea unei lumi fragmentate, slab, inconsistente in care personajele se intampla sa fie oameni de actiune si idei, principii si ipoteze- scepticii, criminalii -ei merg la a fi agenti ai CIA la militantii comunisti si invers.

Un lucru este cert: la 22 noiembrie 1963, presedintele Kennedy vizita Dallas, un oras bogat intr-un stat bogat, conservator, cu miliardari care cred ca vad subversiva politica, reprezentata de un revolutionar care le-a distrus tara, Statele Unite ale Americii.

Cineva insa va trebui sa-l omoare (sau poate e nevoie de doi oameni, poate chiar trei?). Ceea ce este important este exploatarea confuziei momentului – cand se intrezareste un tap ispasitor, unii cred ca un nenorocit poarta crima in minte, un timp, iar alti criminali sunt eliberati din inchisorile demne si pazite cu incredere. 

Lipsit de scrupule, omul cel mai priceput este cu siguranta Pepe Carvalho, care, inainte de a parasi activitatile criminale (pentru a deveni un detectiv particular si un rafinat gurmand in Raval din Barcelona), ​​e bodyguard pentru John F. Kennedy. La ora programata, trei gloante sunt trase spre Presedinte, unul dintre ele trece prin capul lui Kennedy, ucigandu-l. In acea zi, Pepe Carvalho se afla in Dallas. Restul este istorie. :) 

ps: am ramas mult in urma cu rubrica asta, … si d-asta zilele pana in 15 Februarie ma aduc la zi cu ea.

nu te uita la mine 42

Veni obosit de la lucru. Deschise usa cu efort si aproape ca s-ar fi trantit in primul loc pe care-l vedea cu ochii.

Mirosea a mancare. Nu-si dadea seama de carne, dar de legume da.

-Gatesti?? veni el tarandu-se prin casa.

-da… soc si groaza. mai mult groaza pentru mine si soc pentru tine! ranji ea.

O saruta pe gat si pleca rapid de langa ea.

se uita.

Isi deschidea meticulos butonii camasii, o scotea cu grija din pantaloni. O scoase. Ramase in maieu.

Ea se uita la el atenta. Se puse pe scaun. Isi puse mana dreapta in barbie, se scarpina.

-ia invarta-te, putin!

se conforma.

-mai lent! te rog!

din nou, acelasi gest.

O vazu cum se rezema de masa cu mana stanga peste ochi.

-e de bine?

-e o nebuloasa.

-adica?

-Imi vin atat de multe deodata, parca sunt un rezervor de emotii si ganduri… Imi placi al dracului. Si sa dea naiba sa comentezi ceva!

-NO COMMENT! ridica el mainile a predare.

-Deschide usor cureaua. Nu de tot! doar asa, starnitor.

Se uita in zona cu pricina. Observa ca avea si o reactie fara sa ii faca ceva.

-Hai ca ma intorc la gatit! nu schimbati canalul! revin!

-care „schimbati”?

-tu si cu prietenul tau de-o viata! rase ea.

Se ridica.

ridica un capac. invarti.

abia acum vedea ca rochia ei era noua.

-de unde…

-de la magazin!

-si ce de floricele! venise el mai aproape de ea.

Ii puse trei degete pe gat, de sus in jos, apoi drumul fu parcurs de limba.

-ce … faci?

-tare!

-intrebarea?

-tu cine crezi ca e tare?

-ah… damn it! eu sunt tare de cap!

-dar de ce legume?

-pentru ca e vineri. Stiu ca nu te-am intrebat, dar.. ma gandeam ca esti satul de o saptamana cu prostii -peste tot…

-stii ce m-ar relaxa? ii sufla el in ureche.

-nuuuu! ma gadili!

-sa te tin in brate, langa mine.

-chiar daca …

-mai ales daca!

O bataie in usa.

-mor!

-ii omor eu pentru tine!

Se duse el sa deschida.

-Mirela?

-da! eu!

ea ridica sprancenele.

-spune?!

-tu!!

Mirela parcurse toata distanta intr-o clipa si veni sa o sarute.

ochii ei albastri ramasesera suspendati in mirare. se uitau spre el.

dadea din maini „ia-ti fana de aici” …

El se duse sa ia o sticla de vin.

-te simti bine, fata mea? ai glicemia scazuta? vreo combustie neuronala?

-nu! mi-a… mi-ai schimbat viziunea!

-despre …?

ochii se ingustasera.

-despre tot! am crezut ca sunt hetero. nu sunt! iar pe el l-am folosit.

El isi turna un pahar de vin. Il bau din prima. Se uita la cele doua femei din fata lui. Una era brusc lesbiana, iar celalalta, gatea. Brusc, gatea. Intr-o rochie de seara. :)) pe timp de zi.

-ori halucinez ori am murit ori… e aievea!

Mai turna un pahar. Il bau si pe acesta din prima.

Mirela isi aprinse o tigara. Ceru o scrumiera.

-Nu se fumeaza in casa! se auzi vocea lui ferma.

Amandoua il priveau de parca erau trezite ca dintr-o contemplare a irealului dintr-o alta dimensiune.

-Vorbeste? credeam ca e impaiat! rase Mirela.

-Ti-a deschis usa! poate deschide si gura!

-pot sa deschid si slitul!

-de unde dracu’ .. de cand vorbesti asa? se auzira cuvintele ei printre rasul isteric.

-de cand am baut!

-a baut motanul otet!? rosti Mirela venind spre el cu tigara in gura.

Ea stinse focul aragazului si se uita.

-Auzi? tu aia.. ce vrei sa faci? vii ma saruti ..apoi te duci la el.. care e problema ta? crezi ca suntem swingeri? facem couch casting? nu te-a chemat nimeni! si nici nu te-as chema pe tine..

-nu?! dar eu te iubesc!

-esti pe ciuperci? ce ai?

-ce… nu vrei in 3? rase Mirela.

el se inrosi.

-eu …nu… as …refuza… bineinteles, daca nu vrei.. nu faci..

-v-as face piftie! pe loc.

ea se enerva si trecu pe langa ei.

el o prinse de mana. o trase spre el si o saruta. mai ferm ca niciodata.

-nu…

-dar poti sa te calmezi si sa nu mai fi arici? ii simti limba peste dintii ei.

isi relaxa muschii si il lasa sa patrunda in gura ei. ii studie limba, o plimba de colo-colo.

Mirela se uita la ei. Veni in spatele ei.Ii saruta gatul si ii dadu bretelele jos. Lasa rochia sa pice pana la podea.

-OOPS! o auzira cei doi, care continuau sa se sarute.

-Nu pot…sa … ma… con….

-nici nu trebuie!!

cei doi zisesera simultan, parca exasperati de stilul ei de comentat.

-tu sarut-o pe sus, ca eu ma ocup de partea de jos. auzi? da’ de ce ai si pantaloni?

-iote sa se mire prostii! apropo… care a fost prima carte SF din lume? daca tot vrei sa ajungi in partea aia, trebuie sa stii si chestii. Anul, titlul, tara si autorul!

se dadu in spate din imbratisarea lui.

se uita la Mirela cu o privire periculoasa.

-eu nu ma impart oricui. Si in niciun caz tie. Deci raspunde.

Mirela se tinea de sofa. Privirea ei nu aducea semne bune. O mai cunoscuse odata.

-Nu … nu imi… ami..

-Tu nu stiai de Al Doilea Razboi, de unde dracu’ sa iti amintesti ca The Chemical Wedding  e prima carte SF, din 1616, in Germania de azi si autorul se numea (ca totusi sunt peste 400 de ani), Johann Valentin Andreae. Desi mai sunt si englezii care zic ca o tanti de-a lor, pe nume Margaret Cavendish, cu a ei The Blazing World, din 1666 ar fi prima, totusi…Cred ca nemtalaii aveau chef de scris mai mult. 😀 Amuzant, 666-le ala din capat.

-tu de unde stii?

-Eu nu sunt ceea ce par. Nu te-ai saturat in 7 luni sa descoperi America zilnic?

-Descoperind-o pe my lady Petrescu, my dearest Zurli! tinand-o de mana o clipa si apoi plecand.

-Domnisoara Mirela, va rog, poftiti afara din incinta casei!

-O sa te astepte un pitbull la iesire. Te sfatuiesc sa nu te misti mult. Cand o sa te miroasa!

Mirela se inalbi pe loc. Stia cainele. Ii stia si lui privirea cand o asteptase.

Pleca.

El reveni la ea. Ii turna un pahar de vin.

-De ce i-ai pus intrebarea aia?

-Pentru ca nu te impart. Nici de-as fi platita. Adica eu ma bat …sa nu se atinga nimeni de tine…si in schimb, sa primesc straine in pat. si lipsite de caracter. care s-ar culca cu tine pentru locul de munca. nici platita. nu mersi.

-poftim?

-n-ai citit in mintea ei? o ardea pe lesbi cu mine… paca ..paca.. OOOPS.. imi venea sa ii car una in gura sa nu aud asa ceva…

Lua o gura.

-Spune-mi… te mai mira cum sunt?

-nu… constatam ca …esti speciala. Exact cum am simtit prima oara.

-Siiii…ce ai mai simtit prima oara?

-Limbaj d-ala, de-al tau?

-d-ala special! rasuna rasul ei prin casa.

-Am simtit ca as fi un idiot sa te las sa pleci. SI era mult zgomot. Mult.

-Mult zgomot pentru nimic!

-Nuuuu!! Zurlie, dear, nu! ai produs o furtuna de cuvinte in capul meu! Toate erau atat de profunde si tari…si se roteau in jurul timbrului si pielii tale…

-pai? cum?

-Hai sa iti explic. Si sa nu ma mai intrebi! Am simtit ca esti o persoana care, desi are multe cicatrici si rani, nu cere ajutorul. Si nu din mandrie. Ci ca sa nu provoci altele. Si mintea asta (puse el mana pe tamplele ei) e atat de ascutita, ca mi-e sa nu tai pe talpi. Si mi-ai intrat in suflet asa, instant. Rezonezi cu mine mult. exista… cum sa ii zic…? Uite… Luam desenele tale… Ma uitam la desenele tale. Sunt atat de surprinzatoare. Mai ales cele cu tenta erotica sunt memorabile. ADICA (adauga repede, ca ii vazu sprancenele ridicate, sorbind zgomotos [ca sa il distraga?]din paharul cu vin) mi-au ramas in minte si imi vor ramane si peste ani. Surprinzi chimia momentului brut, fara retusari, fara make-up…fara alte tuse…fara alte … esti tu. Iar totul, impletit cu ceea ce simt deja pentru tine.. sunt vrajit. M-am trezit asa, in clipele acelea cand plecasesi… Si am ramas uimit ca te-ai intors… Mi-era clar ca era reciproca toata faza. Ma uitam, apropo de desene… e eroticul acela fara masti sau retineri. E cel suav. Nu cel fortat. E acela stilizat si geometric, insa atat de bine imbinat cu linia…Stapana inelelor… erotismului!

-WOW! Ce sa mai zic? Eroticul meu e geometric sau/si fluid/fluent, insa nu o gelatina sau ceva… pur si simplu sa te atinga sau sa vrei sa atingi. Cam asa vad eu eroticul. D-asta ma ia capul cand vad “erotic”- cand romanesc (care pare infantil si “cadaveric”), cand “stilizat”, dar rece. Nu mi se pare ok, e doar parerea mea. Insa, ca pe mai multe alte pareri, nu mi-0 schimb. Eroticul meu..

-E ca al meu. Cel stilizat al lui Modi…

-Si cel fluent al lui Klimt…

-Nu me gusta!

-POOOOFTIM!! nu iti place Klimt, nu existi! rase ea de fata lui, care arata 4 schimonoseli si mana in aer care mima o rata care macana.

-auzi?? Daca Zurli Petrescu nu e, atunci nimic nu e!

-Moama,…ce ai zis-o!

-da, Zurlie! chiar… esti ca o matza d-aia bezmetica. opreste-te… si respira.

 

Maze Runner 3 review

Sinopsis:

Finalul epic al seriei Maze Runner, Thomas conduce grupul său din Luminiș în ultima și cea mai periculoasă misiune de până acum. Pentru a-și salva prietenii ei trebuie să intre în Ultimul Oraș, un labirint controlat de RAU care se dovedește a fi cel mai periculos dintre toate. Oricine scapă cu viață va obțne răspunsuri la întrebările pe care cei din Luminiș le-au pus încă de la început.

 

Recenzie Simona Simionescu 

Filmul de azi este ultima parte din seria Maze Runner sau Labirintul, o ecranizare dupa cartile lui James Dashner (din 2009)- romanele lui SF sunt cu totul despre o lume distopica, in care “unii” cerceteaza sa construiasca o lume imuna si curata, intr-un fel de Ultim Oras in care nimeni nu e bolnav si e vaccinat contra unui Virus care te transforma in Infectat (de fapt, in zumbalau, daca ma intrebati pe mine).

Bun, tinand cont ca in prima parte (Labirintul: Evadarea) m-am plictisit de ma dadeam cu capul de scaunul din fata si ma intrebam cu ce am gresit pe lumea asta, paaarca in ultima parte …e chiar ok. de un 7, am reconsiderat niste chestii. IAR 7-le inseamna ca se misca in undita ratiunii ceva -si a emotiei.

Astazi -ma rog, in aceasta ultima parte-, lucrurile se leaga, zumbalaii (adica Infectatii) parca nu mai sunt asa multi -in primul eram dupa o zi de lucru si cascam la orice scena, deci… putea sa fie si Dracul agitat pe ecran in toate chipurile, ca nu miscam in front.

Thomas, baietica amneziac din prima parte, acum e in continuare cu aceiasi prieteni (Newt 😀 :D, Gally (Care e viu!! ca in prima parte il cam ucisesera, ca se infectase omuletul cu viruselul), Minho (dupa care vin toti sa il scoata de acolo din RAU, baza cu experimentele),… etc). In primele 5 minute, Thomas si cu ai lui (o parte) realizeaza o ambuscada sa il recupereze pe Minho, copilul minune care poate oferi superimunitatea -aici lucreaza o tanti blonda si Teresa, gagica tradatoare… brr. Ma calmez.

deci…Teresa, fatuca aia de imi venea sa imi clatesc palmele in prima parte din Labirint, se pare ca tot tradatoare ramane  – era sa zic eu ceva, dar ma abtin.

Mi-a placut in schimb Brenda, fatuca de e sarita de pe fix -care e mai fidera decat vointa lui Thomas- si de salveaza trupa prin evacuarile minune -cand cu ditai avionul-tanc-racheta cand cu macaraua (ea e in autobuz,care e ridicat de macara.. si scapa de gardienii RAU).

Efectele speciale sunt atenuate -ca e in 2D filmul. Poate era un fel mai atractiv -sa ne intelegem, paranteza e utila: la filmele de actiune+SF merg efectele, la drame sau comedii nu le vad rostul-…

Tema prieteniei e misto – chiar si facandu-i rau (in prima parte de Maze) Gally i-a iertat si acum, de la un capat la altul isi ajuta fostii camarazi -care sunt socati ca le ofera informatii, ca ii conduce…ca le tine spatele.. DECI ca Gally ar vrea unii sa para doar ca nu le iese. 😀

Newt… moare. da bah nene, m-a apucat boceala. ADICA s-a infectat cu virusul, desi parea ca e imun. si iata ultima scrisoare a lui pentru Thomas-cel-care-e-iubit-de-2-gagici. Nu o gasesc pe romana, inca, dar cand o voi gasi, o sa o scriu imediat. Mie mi-a placut si iar am bocit de zici ca o lasase pentru mine:

„This is the first letter I can remember writing. Obviously I dont know if I wrote any before the maze, but even if its not my first its likely to be my last. I want you to know that I’m not scared. Well not of dying anyway, its more forgetting, its losing myself to this virus, that whats scares me. So every night I’ve been saying their names out loud, Alby, Winston, Chuck, and I just repeat them over and over like a prayer and it all comes flooding back. Just the little things, like the way the sun use to hit the glade at that perfect moment right before it hit the walls and I remember the taste of frypans stew, I never thought I’d miss that stuff so much. And I remember you… I remember the first time you came up in the box, just a scared little greenie who could’nt even remember his own name, but from that moment you ran into the maze, I knew I would follow you anywhere. And I have. We all have. If I could do it all over again, I would, and I would’nt change a thing. And my hope for you is when youre looking back years from now, youll be able to say the same thing. The future’s in your hand now Tommy, and I know you will find a way to do whats right, you always have. Take care of everyone for me, and take care of yourself. You deserve to be happy.

Thank you for being my friend.

Goodbye mate,

Newt.

Personajele negative -Janson (vesnicul …. al seriei), doctorita blonda (Dr. Paige) si Teresa (jumatate …ca o parte din ea e buna…)- sunt bine reprezentante, echilibreaza actiunea celor care reprezinta binele.

Inca o data: mi-au placut firescul din gesturi, replici, bunatatea personajelor, devotamentul si spiritul de jertfa al acestora. In ceea ce priveste dilema morala a Binelui (colectiv sau personal, nu mai conteaza care e), am simtit (inca o data) ca Binele, oricat de necesar ar fi, nu se poate face fara libertatea personala a celor implicati. Poate si Teresa cand alege sa moara … dupa ce il arunca pe Thomas in avionul-tanc-ce-era-furat (si apartinuse Organizatiei World Catastrophe Killzone Department (WCKD)) devine un personaj pozitiv si isi rascumpara toate tradarile si gandurile naspa pe care le are…  Ea este exemplul in ceea ce priveste dilema intima care zace in oricine dintre noi: oare binele personal primeaza in fata celui social/general?

Mai apare un personaj-da, chiar daca e partea a 3a!!- si anume Lawrence (nu al Arabiei!), un nene care e infectat (un zumbalau), doar ca e intr-un fel dependent de ser (arata intre normal si anormal) si mai e liderul unei miscari de rezistenta a infectatilor – mno, si acest Lawrence ii ajuta p-astia micii sa patrunda in WCKD devenind el kamikaze (cand ii vede ca sunt uniti, ca sunt de cuvant… )… ce mai… o bunaciune de antierou. 😀

Eu zic ca aveti de ce sa va duceti la cinematografe – macar asa, ca e caldut, ca mai vezi oameni, ca misti un pic din picioare pana acolo si-napoi.

Ce nu are logica?

Sunt cateva aspecte totusi in Labirintul 3 CARE chiar nu se leaga:

-scena cu macaraua si autobuzul scolar – cum se suspenda asa… de zici ca e … in fine.

-Teresa cercetator la sub 20 de ani – plus cum se cerceteaza asa … intr-o lume la bec monitorizata

-replicile SIMPLE, FARA MARE … RAFINAMENT (sa fim intelesi.. una e in filme si una ce bolborosesc eu pe aici si cateodata…)

-cand Thomas isi ia prietenii si se duc de nebuni FIIIIX prin tunelul cu Infectati. WOW!! CE … tactica interesanta. ce plan…cata… profunzime si maturitate. Daca nu venea Brenda, cred ca se termina muuult mai repede filmul

cat de mult ne tampim?

https://www.facebook.com/BBCNW/videos/1793825103981877/?comment_id=1628827250516985&notif_id=1518173488164617&notif_t=feedback_reaction_generic

 

Din ciclul “hai sa fim cretini” iaca una.

Vinerea trecuta aparea dracia asta in presa: http://www.bbc.com/news/entertainment-arts-42904024

Am zis ca ori nu vad eu bine …dar hai sa nu reactionez pe secunda.

Am asteptat!

Dupa un timp.. :))

Era la locul ei.

Si cand citesti p-asta: Curatorul Clare Gannaway a spus ca “exista probleme dificile referitoare la gen, rasa si reprezentare” in galerie, adaugand  “vrem sa vorbim despre asta cu oamenii”, … eu eram un pachet de nervi.

Ce erotic la Victorian art?

Perioada aia nu are nimic de-a face …e despre idealizarea femeii.

Tipele alea NIMFE (CARE INSEAMNA ALTCEVA!!!) nu au nimic din ce zic MARII etici si moralisti si… Mari etici si moralisti ma opresc…

HAIDETI… nu ca imi vine sa ii iau pe toti trollii pseudoartistic-style de urechi.

Doamme…deci astea sunt nimfele!

Nici la erotic n-as pune pentru ca n-are ceva erotic acel tablou.

Pielea aici e ca o haina. Daca stai si te holbezi, oricat de zugrav ai fi, … deci ce e offensive asa??? ce?

Lady Gaga cand vine pe scena nu e offesive insa ii cumparati 1000000 de bilete unde se duce.. aia nu e offensive..

NU au nici erotic in ele..

Am vazut picturi erotice – imi place sa imi clatesc ochii IN TOATA ARTA DE TOATE NEAMURILE SI CULORILE… nu sunt niciun erotic astea.

E alta idee e femeii in perioada aia – prerafaelita, victoriana..cu totul alta.

Oricum..se sterg cu offended ala la gura si sunt consumatori de pornografie infantila si altele.

Si ce ar fi zis nenea astia de Rubens?

“All the women are fat… they need a healthy diet and sport.. They ate like cows! Look how huge they are!!!” ..

Wtf… Au unii niste ..mega…tembelisme in ei de te iei cu mainile de cap.

Si inchizi tot ca sa nu se ia…de pe mouse atunci cand dai click.

Acesta e pointul lor de view. =) na ca se ia. =))

bai…deci stie el ca gagicile alea au fix 12 ani sau fix 14 (e clar.. )…

e dezastruoasa explicatia, e penibil si jenibil sa zici si sa GANDESTI ASA… nu vreau sa stiu CA NU SIMTE … :(

Si lucreaza si reprezinta o Galerie de Arta …nu vinde cd-uri in piata.

Clar, pictorul a facut o orgie cu toate minorele de strada X si le-a adunat la o sedinta de … couch casting. e ok? happy? =))

neuromantul sau cyberpunk-ul la inceputuri

Seara buna!
Mi-am luat inima in dinti (si cablul) si astazi mi-am propus sa rezolvam romanul stiintifico-fantastic NEUROMANTUL, scris de William Gibson.

In primul rand nu e un roman SF clasic – robotei, bla bla spatiu, bla bla virusuri… Nuuuu!!!

o SA TE SURPRINDA cu “matrice”, adica o retea virtuala universala care dizolva limitele realitatii si care de fapt anticipeaza aparitia internetului. O samai intalnim subcultura hackerilor si a toxicomanilor, limbajul brut, violent, precum si imagini vii, complexe si detaliate.

Inca de la prima fraza poti sa iti dai seama ca Gibson se pricepe la scris:

“Deasupra portului, cerul avea culoarea unui ecran de televizor reglat pe un canal fara emisie” – negru. Uite cum poti sa zici ca ceva e negru, apocaliptic, infiorator..

O alta imagine (printre altele): “intra in pravalie fara sa se sinchiseasca sa arunce o privire la stelele shuriken din vitrina. Nu azvarlise niciuna in viata lui…”

Pentru mine, complotul/intriga din romanul Neuromantul este greu de urmarit.

Adica pe mine ma obosesc toate rastalmacirile de situatie care te fac sa nu mai întelegi ce se intampla – prezentul din trecutul indepartat, viitorul de ieri…. Nu stiu, poate mi-am pierdut spiritul, dar m-am pierdut repede cu toate personajele principale si cu omologii lor virtuali. Pierdut punctual de undeva. De ce a cautat Cauza pana la urma? Si cand incepe EXPANSIUNEA?!!? Expansiunea asta de care e vorba … e lumea pe care programatorii deja s-au gandit sa o faca – din munca lor (in moduri vizuale diverse), pe spatiul cibernetic al lui Gibson (adica de i-a dat forma).

SF-ul de tip cyber rezoneaza in lumea reala atunci cand ofera o metafora pentru lumea in care traim – si iarasi ingreuneaza lectura (e greu sa tii pasul cu imaginea sugerata/creata cu ideea de dincolo de ea).

De unde a devenit clar complotul?

Cu siguranta nu-mi plac cartile in care personajele sunt sub-dezvoltate si trebuie sa petrec mult timp sa ghicesc cine este acolo si in ce scop -apare si dispare si care e mecanismul prin care tot face acest switch un personaj X.

Parti bune:

  • Matricea. Multe idei pentru film (recunosc doar prima “The Matrix” ca “film”) au fost in mod evident imprumutate din aceasta carte. Oamenii care intra intr-o “Matrice” – o realitate virtuala de tip 3D prin spatele capului, etc …
  • Neuromantul mi-a dat de la inceput convingerea ca, fiind stiinta si fictiune impreuna, se putea spune ceva superb despre lumea din zilele noastre (si asta chiar e reala). Cyberpunk-ul nu a fost introdus de nenea Gibson (romanul acesta aparand prin 1982), ci de Philip K. Dick, in 1968.

Ma rog, per ansamblu e de citit (fictiune si SF), dar la nivel micro- … ori o sa iti ia luni (mie mi-a luat 3, dar nu din cauza musai ca e si greoaie, dar si pentru ca Vacanta… boli… bla bla…) … ori iei pastile. Dupa ce o citesti.

Cartea a fost foarte apreciata de lumea criticilor pe acest domeniu – respectiv premiile Nebula, Philip K. Dick si Hugo. Ca sa pricepeti ce inseamna fiecare, Nebula este un premiu acordat anual de Science Fiction and Fantasy Writers of America, pentru cea mai buna scriere stiintifico-fantastica sau fantezie publicata in Statele Unite in cursul anului precedent, in timp Hugo este un premiu decernat anual de catre The World Science Fiction Society celor mai bune lucrari de science-fiction sau fantasy de limba engleza (+categoriile fanzine sau productii cinematografice aparute cu un an in urma (de tip SF)).

Una peste alta (ce imagine, nu?!), o lectura ca Neuromantul e utila pentru ca iti va suprasolicita serile. NOPTILE. :)

PS:

Deci, pentru a incheia, destul de “cyberpunk” Neuromantul asta pentru mine.

Tot SF-ul clasic – Asimov (vezi seriile Fundatiei si Robotilor), Heinlein, Beleaev, Wells (SF-ul biologic) etc – ma incanta. 😀

Va las in engleza toata cartea. Sa nu dati bani si sa aveti o imagine mai buna. Poate adormiti mai bine. Nu ca mine. =))

world cancer day 4 Februarie 2018

Ziua Mondială a Cancerului este inițiativa prin care întreaga lume se poate uni în lupta împotriva epidemiei globale de cancer.
Această zi e marcată în fiecare an pe 4 februarie.

Union for Cancer Control1 (UICC) continuă să se extindă asupra succesului și impactului zilei și se angajează de la un an la altul, ca acest eveniment să fie văzut și audiat de mai mulți oameni din întreaga lume.
„Facem acest lucru prin colaborarea directă cu membrii noștri pentru a dezvolta o campanie care să răspundă diferitelor priorități organizaționale”, se precizează într-un comunicat de presă al Instituției.
Acest lucru se realizează printr-o abordare strategică pe două direcții:
• UICC oferă sprijin prin dezvoltarea de instrumente și îndrumări pentru a încuraja organizațiile membre să desfășoare campanii de conștientizare a cancerului la nivel local care sunt aliniate și adaptate la mesajul global al Zilei Mondiale a Cancerului.
• sprijinirea media/digital, tradițională și socială pentru a crește gradul de conștientizare a opiniei publice despre această zi.

Printre problemele pe care medicii le constată este prezentarea pacienților în stadiu tardiv, precum și diagnosticul și tratamentul inaccesibil, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății2 (OMS).
În 2017, doar 26% dintre țările cu venituri mici au raportat că au servicii disponibile în general în sectorul public. Mai mult de 90% dintre țările cu venituri mari au raportat servicii adecvate de tratament, comparativ cu mai puțin de 30% din țările cu venituri mici.
În anul 2015, cancerul a reprezentat o cauză principală de deces la nivel mondial, reprezentând peste 8,8 milioane de decese, conform aceleiași surse. Cele mai frecvente cauze ale decesului provocat de cancer sunt: plămân (cu 1,69 milioane de decese), cancerul hepatocelular (788 000 de decese), cel colorectal (774 000 de decese), de stomac (754 000 de decese), precum și cancerul mamar (571 000 de decese).
În România, în urmă cu 7 ani se întâmpla cam așa:

https://camarasdelumini.wordpress.com/2011/11/22/cancerul-la-romani/

https://camarasdelumini.wordpress.com/2011/11/22/cancerul-la-romani/

Pentru prevenirea cancerului2, oamenii pot:
– să sporească mărusile de evitare a factorilor de risc (a consumului de tutun, inclusiv țigările și tutunul fără fum; să fie supraponderali sau obezi: o dietă nesănătoasă, cu consum scăzut de fructe și legume; lipsei activității fizice; consumul de alcool; infecția cu Virusul Papiloma uman (HPV) cu transmitere sexuală* (virus responsabil de cancerul de col uterin, precum și de afecțiuni la nivelul penisului, anusului și rectului); infecția cu hepatită sau alte infecții cancerigene; ionizarea și radiațiile ultraviolete, poluarea aerului din mediul urban, fumul de uz casnic din utilizarea combustibililor solizi);
– să se vaccineze împotriva virusului HPV și a hepatitei B;
– controlarea riscurilor profesionali;
– reducerea expunerii la radiațiile ultraviolete;
– reducerea expunerii la radiații ionizante (imagistică medicală de diagnosticare profesională sau medicală).

Cum se poate reduce riscul de transmitere si contaminare cu HPV

– Reducerea numărului de parteneri sexuali
– Evitarea partenerilor sexuali care au avut un numar mare de parteneri sexuali;
– Utilizarea prezervativului (prezervativul asigură protecție împotriva majorității bolilor cu transmitere sexuală; însă nu poate asigura o protecție 100% împotriva HPV, deoarece nu împiedică in totalitate contactul cu pielea la nivel genital
– Evitarea contactului sexual cu parteneri care prezintă condiloame vizibile la nivel genital;
– Efectuarea regulată a testului Babeș-Papanicolau -în cazul femeilor;
– Vaccinarea împotriva HPV, recomandată în special femeilor, înainte de începerea vieții sexuale;
În acest moment infecția cu Human Papilloma Virus este incurabilă.
20-30 % dintre infecții revin spontan în decursul primelor 6 luni după infecție.
De aceea, un consult de specialitate și efectuarea Testului Babeș-Papanicolau (costuri? între 80 și 150 lei) pot descoperi leziunile precanceroase (prin acel test se vizualizează koilococitele, adică acele celule modificate sub acțiunea virusului HPV).

de pe net

de pe net

Aceștia sunt câțiva pași pe care putem ÎI FACEM și pe care POȚI ȘI TU să îi realizezi!
#WECANICAN este sloganul și semnul prin care se poate semnala că faci parte din cei care susțin acestă zi importantă.
De ce?
Pentru că Ziua Mondială a Cancerului are scopul de a salva milioane de decese care pot fi prevenite în fiecare an prin creșterea gradului de conștientizare și educației în domeniul oncologiei și prin continua aducere la cunoștință asupra factorilor decizionali din domeniul sănătății și a guvernelor, precum și a persoanelor din întreaga lume de a lua măsuri împotriva acestei boli.

Bibliografie
1. https://www.uicc.org/what-we-do/convening/world-cancer-day
2. http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs297/en/

Și un filmuleț … animat referitor la impactul pe care îl are o astfel de boală, precum și soluțiile din interior și sprijinul din exterior, care pot ajuta un pacient oncologic.