12 strong review

Sinopsis

Chris Hemsworth („Thor”) și Michael Shannon („Nocturnal Animals”, „The Shape of Water” (pe care trebuie sa il vedeti!)) sunt protagoniștii filmului Cei 12 invincibili, o impresionantă dramă de război produsă de Alcon Entertainment, Black Label Media și Jerry Bruckheimer Films, care spune povestea adevărată și desecretizată de curând a primilor soldați americani trimiși în Afganistan după atacul din 11 septembrie 2001.

Regizorul multipremiat Nicolai Fuglsig îi are alături ca producători pe legendarul Jerry Bruckheimer (seria Pirates of the Caribbean, Black Hawk Down) și pe Molly Smith, Trent Luckinbill și Thad Luckinbill de la Black Label Media (La La Land, Sicario). Scenariul le aparține laureatului cu Oscar, Ted Tally (The Silence of the Lambs), alături de Peter Craig (The Hunger Games: Mockingjay, Parts 1 & 2), scenariu bazat pe cartea de mare succes Horse Soldiers, de Doug Stanton. Producători executivi sunt Andrew A. Kosove și Broderick Johnson (The Blind Side), de la casa de producție Alcon, nominalizați la Oscar, alături de Chad Oman, Mike Stenson, Ellen H. Schwartz, Garrett Grant, Yale Badik, Val Hill și Doug Stanton.

Acțiunea din Cei 12 invincibili este plasată în cumplitele zile de după 11 septembrie 2001, când o unitate de elită a Forțelor Speciale, condusă de căpitanul Mitch Nelson (Chris Hemsworth), a fost aleasă să fie prima unitate de soldați americani trimiși în Afganistan pentru o misiune extrem de periculoasă, ca răspuns la atacurile teroriste. Membrii echipei de elită și-au lăsat în urmă familiile pentru a fi duși într-o zonă muntoasă izolată din nordul Afganistanului, unde trebuie să-l convingă pe generalul Rashid Dostum (Navid Negahban) să li se alăture pentru a lupta împreună împotriva unui adversar comun: talibanii și aliații lor din Al Qaeda.

Americanii au de trecut marele obstacol al neîncrederii reciproce și a unei diviziuni culturale vaste, și, obișnuiți cu arme și metode de luptă moderne, trebuie să adopte și tacticile militare ale soldaților călare afgani. Reușesc, totuși, să se apropie unii de alții și să se respecte reciproc, dar acum noii aliați trebuie să facă față unor pericole copleșitoare: un inamic care îi depășește și numeric, și ca forțe armate, și care nu ia niciodată prizonieri.

Echipa celor 12 invincibili e formată din Hemsworth, Shannon, Michael Peña (The Martian, Ant-Man), Trevante Rhodes (Moonlight), Geoff Stults (Only the Brave), Thad Luckinbill (Only the Brave), Austin Stowell (Bridge of Spies), Ben O’Toole (Hacksaw Ridge), Austin Hébert (Jack Reacher: Never Go Back), Kenneth Miller (Whiskey Tango Foxtrot), Kenny Sheard (13 Hours) și Jack Kesy (TV’s The Strain). Alături de ei îi regăsim pe Navid Negahban (American Sniper, Homeland), Elsa Pataky (seria Fast & Furious), William Fichtner (Black Hawk Down, Armageddon) și Rob Riggle (The Hangover).

Echipa din spatele camerelor de filmat e formată din directorul de imagine Videbaek (A Royal Affair), scenograful Christopher Glass (The Jungle Book), editorul Lisa Lassek (The Avengers), creatorul de costume Dan Lester (Zero Dark Thirty, The Hurt Locker) și compozitorul Lorne Balfe (Geostorm).

Alcon Entertainment, Black Label Media și Jerry Bruckheimer Films prezintă Cei 12 invincibili, o producție Jerry Bruckheimer Production, Black Label Media Production, în asociere cu Torridon Flms.

POSTER

POSTER

Recenzie Simona Simionescu 

Salutare!

M-am gandit ca dupa atatea drame si chestii psihopupu, sa ma duc si eu la ceva gloante, actiune, razboi, drama (doar ca de alta natura) si Thor – nu chiar Thor, dar actorul e cel care era Thor.

Si asa astazi m-am dus la AVANPREMIERA filmului 12 Strong sau, dupa o traducere cica in romaneza au ajuns ei la Cei 12 invincibili.

In primele minute intri in atmosfera si intriga filmului – terorismul si frica (tradusa ca fiind nesiguranta) de dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 (tin minte si acum ce ochi am facut cand am vazut stirile de la ora .. 11…ca era o intrerupere la ceea ce ma uitam atunci).

Mitch Nelson are o familie frumoasa, insa nu are experienta pe campul de lupta – desi a mai avut echipe in subordine, nu avea responsabilitatea pe care si-o va asuma cu aceasta ocazie -sa se duca in Afganistan si sa lupte contra talibanilor. Hal Spencer (Michael Shannon) este cel care il va convinge pe seful de departament ca Mitch are calitatile pe care el le va urma – fiind un soldat cu experienta si sange rece, castiga increderea si Mitch devine capitanul echipei.

Echipa lui Mitch va fi aleasa de cei de la Fortele Speciale pentru a merge in Nordul Afganistanului, unde trebuie sa castige increderea lui Rashid Dostum (Navid Negahban) astfel incat acesta sa li se alature pentru a lupta împreuna impotriva unui adversar comun -talibanii si aliatii lor din Al Qaeda.

La inceput echipa de 12 e impartita pe din doua – pentru ca Rashid le da 6 cai.

In prima parte -primele 40 de minute – totul se leaga frumos – iar Mitch dovedeste ca, desi este impulsiv la prima vedere, are destula intelepciune sa nu riste toate vietile – astfel incat sa isi tina promisiunea (ca se va intoarce acasa in viata si ca toata echipa va fi in viata!).

O parte foarte interesanta este cand Mitch il intreaba pe Rashid cum vor castiga sau lupta ei dupa cai – talibanii avand arme, tancuri, lansatoare .. Raspunsul lui Rashid e pe masura experientei pe care o are in lupta contra talibanilor -de la varsta de 16 ani (si pana la 56, din prezentul (De atunci)).

O chestie notabila -care mie mi-a placut, e un aspect legat de gustibus, nu de ratiune- si anume CAT DE UMAN e Rashid, chiar daca a pierdut atatea rude -ca sa nu zic ca mai toata lumea din universul intim era decimat. La un moment dat zice „inima mea e macelarita de-a lungul vremii” – ceea ce nu e departe de adevar, la cum sunt prezentate lucrurile/faptele.

Filmul 12 Strong este unul spectaculos – prin atmosfera, trairi, emotiile brute si actiune in sine (se arunca grenade, exista tancuri, lansatoare, atacuri kamikaze..

O chestie personala – fostul prieten m-a invatat despre armata mai mult daca as fi dorit, de parca eram pe teren. Deci la cum apare aici ajutorul aerian si anume avioanele B-52, care sunt bombardiere strategice, deci NU pot fi apelate prin radio-telefon, … elicopterele sunt de atac si a aviației de asalt, ce raspund direct solicitarilor trupelor de la sol, ce pot distruge un inamic cu precizie. Cu toate acestea, avioanele B52 nu se folosesc cu aceasta destinatie – iar aici a pierdut niste puncte (nu au precizie de bombardament, deci nu pot distruge un inamic foarte localizat, cum e un sat taliban (in drumul spre Mazari Sharif).

E frumos cum fiecare personaj invata unul de la celalalt – si e interesant cum se rezolva si orgoliul masculin.Rashid este un personaj interesant -psihologic si ca actiuni (cum le leaga si dezleaga).

Regizorul Jerry Bruckheimer este cel care a facut si Black Hawk Down – tot un film de pusti, soldati..razboinici.

Un film de nota 9 (i-am luat pentru veridicitatea lui B52), ca altfel, 12 Strong te prinde, te tine cu mainile la gura si te agiti pe scaun.

Filmul 12 Strong va avea premiera incepand de maine, in cinematografele romanesti. Sa mergeti si sa vedeti si voi cum e sa fii pe teren, nu in fotoliu si sa agiti telecomanda.

 

  1. No comments yet.

  1. No trackbacks yet.

You must be logged in to post a comment.