Archive for February 8th, 2018

neuromantul sau cyberpunk-ul la inceputuri

Seara buna!
Mi-am luat inima in dinti (si cablul) si astazi mi-am propus sa rezolvam romanul stiintifico-fantastic NEUROMANTUL, scris de William Gibson.

In primul rand nu e un roman SF clasic – robotei, bla bla spatiu, bla bla virusuri… Nuuuu!!!

o SA TE SURPRINDA cu “matrice”, adica o retea virtuala universala care dizolva limitele realitatii si care de fapt anticipeaza aparitia internetului. O samai intalnim subcultura hackerilor si a toxicomanilor, limbajul brut, violent, precum si imagini vii, complexe si detaliate.

Inca de la prima fraza poti sa iti dai seama ca Gibson se pricepe la scris:

“Deasupra portului, cerul avea culoarea unui ecran de televizor reglat pe un canal fara emisie” – negru. Uite cum poti sa zici ca ceva e negru, apocaliptic, infiorator..

O alta imagine (printre altele): “intra in pravalie fara sa se sinchiseasca sa arunce o privire la stelele shuriken din vitrina. Nu azvarlise niciuna in viata lui…”

Pentru mine, complotul/intriga din romanul Neuromantul este greu de urmarit.

Adica pe mine ma obosesc toate rastalmacirile de situatie care te fac sa nu mai întelegi ce se intampla – prezentul din trecutul indepartat, viitorul de ieri…. Nu stiu, poate mi-am pierdut spiritul, dar m-am pierdut repede cu toate personajele principale si cu omologii lor virtuali. Pierdut punctual de undeva. De ce a cautat Cauza pana la urma? Si cand incepe EXPANSIUNEA?!!? Expansiunea asta de care e vorba … e lumea pe care programatorii deja s-au gandit sa o faca – din munca lor (in moduri vizuale diverse), pe spatiul cibernetic al lui Gibson (adica de i-a dat forma).

SF-ul de tip cyber rezoneaza in lumea reala atunci cand ofera o metafora pentru lumea in care traim – si iarasi ingreuneaza lectura (e greu sa tii pasul cu imaginea sugerata/creata cu ideea de dincolo de ea).

De unde a devenit clar complotul?

Cu siguranta nu-mi plac cartile in care personajele sunt sub-dezvoltate si trebuie sa petrec mult timp sa ghicesc cine este acolo si in ce scop -apare si dispare si care e mecanismul prin care tot face acest switch un personaj X.

Parti bune:

  • Matricea. Multe idei pentru film (recunosc doar prima “The Matrix” ca “film”) au fost in mod evident imprumutate din aceasta carte. Oamenii care intra intr-o “Matrice” – o realitate virtuala de tip 3D prin spatele capului, etc …
  • Neuromantul mi-a dat de la inceput convingerea ca, fiind stiinta si fictiune impreuna, se putea spune ceva superb despre lumea din zilele noastre (si asta chiar e reala). Cyberpunk-ul nu a fost introdus de nenea Gibson (romanul acesta aparand prin 1982), ci de Philip K. Dick, in 1968.

Ma rog, per ansamblu e de citit (fictiune si SF), dar la nivel micro- … ori o sa iti ia luni (mie mi-a luat 3, dar nu din cauza musai ca e si greoaie, dar si pentru ca Vacanta… boli… bla bla…) … ori iei pastile. Dupa ce o citesti.

Cartea a fost foarte apreciata de lumea criticilor pe acest domeniu – respectiv premiile Nebula, Philip K. Dick si Hugo. Ca sa pricepeti ce inseamna fiecare, Nebula este un premiu acordat anual de Science Fiction and Fantasy Writers of America, pentru cea mai buna scriere stiintifico-fantastica sau fantezie publicata in Statele Unite in cursul anului precedent, in timp Hugo este un premiu decernat anual de catre The World Science Fiction Society celor mai bune lucrari de science-fiction sau fantasy de limba engleza (+categoriile fanzine sau productii cinematografice aparute cu un an in urma (de tip SF)).

Una peste alta (ce imagine, nu?!), o lectura ca Neuromantul e utila pentru ca iti va suprasolicita serile. NOPTILE. :)

PS:

Deci, pentru a incheia, destul de “cyberpunk” Neuromantul asta pentru mine.

Tot SF-ul clasic – Asimov (vezi seriile Fundatiei si Robotilor), Heinlein, Beleaev, Wells (SF-ul biologic) etc – ma incanta. 😀

Va las in engleza toata cartea. Sa nu dati bani si sa aveti o imagine mai buna. Poate adormiti mai bine. Nu ca mine. =))