Eu l-am ucis pe Kennedy un caz Carvalho recenzie

Stiti ca pe la final de august (anul 2017) va ziceam de Roza din Alexandria, prima cartulica pe care o citeam din acest sir scris de Manuel Vazquez Montalbán – seria cu personajul-detectivul-gastronom, Pepe Carvalho.

In 1972 (e prima carte din seria Carvalho! si are 182 de pagini, adica… de citit se citeste easy-pissi) cand era scrisa cartea Yo maté a Kennedy (Eu l-am ucis pe Kennedy/ I killed Kennedy) erau alte vremuri, insa Montalbán e fanul conspiratiilor, comploturilor si altor “instrumente” care determina tensiunea. Aspecte de la care nici in aceasta carte nu se dezminte.

Montalbán si-a înzestrat “gingasul” personaj catalan cu un set impresionant de smecherii care sunt difuzate si explorate in fiecare carte. Atunci cand nu rezolva misterul vreunui diabolic, Carvalho, gurmandul burlacilor, gaseste si apreciaza mancarea fina, ca mai apoi sa se rasfate cu interludiile amoroase, ca apoi sa poata sa se angajeze in dezbateri politice si, cel mai ciudat, la final, sa arda cartile filosofice. Dar toate acestea il fac un personaj atipic detectivilor – excentricitatile dau adesea o nuanta lecturii, care devine mai interesanta decât cazurile pe care le investigheaza, dar ambele au contribuit la popularitatea cartilor lui Montalbán pe scara larga.

In Yo maté a Kennedy este prezentat ca un roman aparent de aventura, dar este o ajustare a conturilor tuturor subiectelor care au facut parte din educatia morala, politica si sentimentala a spaniolilor progresisti. Debutul Montalbán a unei  serii de romane care au transformat peisajul genului in Spania – asta reprezinta Eu l-am ucis pe Kennedy.

In cartea de fata, Pepe Carvalho este garda de corp de origine galiciana, care a fost membru al Partidului Comunist din Spania – acum el este al CIA. Rapoartele CIA despre el sunt inutile. Brusc apare ca o otrava mortala si dupa perioade lungi de inactivitate, iar insusi Hoover crede ca acest gest din realitate, este o inventie “a zidariei” sau a  comunismulului necurat.

Pepe Carvalho este omul cu o mie de chipuri: in La Paz, in urma atacului asupra presedintelui bolivian, Carvalho era inalt, acvilin, cu ochii negri, foarte enigmatici, in operatiunea din Kenya a fost un blond si in Siria, un inghititor de sabii – care s-a alaturat unei tentative de lovitura de stat, dar cineva l-a recunoscut ca fiind de fapt foarte scurt, chel, cu ochelari cu lentile bifocale, un om spaniol, multele fete ale scriitorului cunoscut sub numele de Manuel Vazquez Montalbán. Unii cred ca Montalbán este un comunist, ca este un agent secret al CIA, ca este un contrarevolutionar. Ce pare aproape sigur este ca lucreaza pentru Bacterio, o organizatie secreta pe care nimeni nu o stie  si cine o finanteaza, desi are un obiectiv clar: sa-l omoare pe presedintele Kennedy.

Nu pot sa va divulg multe – sunt prea de finete detaliile si … nu stiu cat v-ar ajuta de fapt sa va dau mura-n gura. TOTUSI, eu pot sa va zic cateva vorbe in mare si anume ca Yo maté a Kennedy este expresia notabila a romanului experimentalist si a unui tostonazo de mare grija. Este una dintre nasteri ca personaj -a lui Pepe Carvalho- care reprezinta multa durere, printr-o anestezia vizibila, desi…  prin absenta acesteia se intampla toate.

Noi stim acest lucru, prin garda de corp a presedintelui, naratorul din aceasta poveste despre un asasinat, care-si petrece orele libere impreuna cu un poet Jacqueline si oarecum de vis in Palatul Sapte Galaxii, o anexa a unui buncar din Casa Alba, construită de un arhitect care duce la deplierea formelor sferice ale lui Oscar Niemeyer, poate transcrierea Raiului pe pamant ale carei locuitori se considera un fel de salvatori ai omenirii.

In carte mai intalnesti multe trimiteri catre alti autori, precum Juan Eusebio Nieremberg(scrieri cu un puternic caracter ascetic), Juan Juan Goytisolo, Blas de Otero (poet spaniol dupa Cel de-Al Doilea Razboi Mondial), Pio Baroja…

Un pasaj care mi-a placut, vizual, a fost acesta:

“Cu spada ridicata, luminat cu ajutorul resortului pe care-l tinea in mana, Kennedy parea dispus sa se arunce asupra mea, intr-o fatidica lovitura de flanc. Dar s-a calmat treptat si am privit amandoi pe fereastra. In spatele geamurilor, cadea ploaia artificiala. O ploaie nespus de paralela, cam molcoma, nearmonizata, dar cu picaturi grase, prezenta, de necombatut. Kennedy a sters praful de pe etajera cu un pamatuf vestejit. A trecut prin fata cartilor degetul care astepta sa cada in picaj pe cele alese. Soimul a vazut prazile si a scos doua volume, pe care Presedintele mi le-a intins, care unul in fiecare mana. Distanta nu-mi permitea sa le iau, iar vocea lui Kennedy mi-a servit o legatura informativa:

-Trecutul si viitorul formatiei mele spirituale.

Trecutul era The temporary and the eternity, de Juan Eusebio Nieremberg, iar viitorul, The way, de J. Escriva de Balaguer.” (pg. 99)

De placut sau neplacut cartea Yo maté a Kennedy?

WELL, cred ca v-ati obisnuit cu mine -cred. DECI mi-a placut!

DE CE?

Pentru ca viata este o succesiune de momente fragmentare si fragmentate, cu aproape o logica: intr-o zi sunteti intr-un singur loc si in celălalt va aflati departe, ignorand tot ceea ce erati; schimbările sunt bruste, neprevazute, abia daca vedem viitorul si, cand credeti ca sunteti la varf si ca sunteti de neatins, ca sunteti, de exemplu, presedintele Statelor Unite, altii se gandesc sa va ucida, transformandu-va norocul in pulbere fina. De pusca fina.

In plus, e un magnum mare care reflecta descompunerea romanului a unei realitati pe care am crezut-o ca noi traim. Posibil, aceasta este impresia ca fiind cele mai multe puncte principale ale romanului:

reflectarea unei lumi fragmentate, slab, inconsistente in care personajele se intampla sa fie oameni de actiune si idei, principii si ipoteze- scepticii, criminalii -ei merg la a fi agenti ai CIA la militantii comunisti si invers.

Un lucru este cert: la 22 noiembrie 1963, presedintele Kennedy vizita Dallas, un oras bogat intr-un stat bogat, conservator, cu miliardari care cred ca vad subversiva politica, reprezentata de un revolutionar care le-a distrus tara, Statele Unite ale Americii.

Cineva insa va trebui sa-l omoare (sau poate e nevoie de doi oameni, poate chiar trei?). Ceea ce este important este exploatarea confuziei momentului – cand se intrezareste un tap ispasitor, unii cred ca un nenorocit poarta crima in minte, un timp, iar alti criminali sunt eliberati din inchisorile demne si pazite cu incredere. 

Lipsit de scrupule, omul cel mai priceput este cu siguranta Pepe Carvalho, care, inainte de a parasi activitatile criminale (pentru a deveni un detectiv particular si un rafinat gurmand in Raval din Barcelona), ​​e bodyguard pentru John F. Kennedy. La ora programata, trei gloante sunt trase spre Presedinte, unul dintre ele trece prin capul lui Kennedy, ucigandu-l. In acea zi, Pepe Carvalho se afla in Dallas. Restul este istorie. :) 

ps: am ramas mult in urma cu rubrica asta, … si d-asta zilele pana in 15 Februarie ma aduc la zi cu ea.

  1. No comments yet.

  1. No trackbacks yet.

You must be logged in to post a comment.