Pastila de Arta/Cultura

I am not STRANGE. I am just NOT NORMAL.- Salvador Dali
In aceasta rubrica ma straduiesc sa va zic cate putin despre arta – un pictor/ un curent artistic/ un tablou/ o tehnica anume.
Only Simona can do it!
Si nu, nu va vorbesc din carti sau ca la carte. va explic pe romaneste, sa pricepeti ceva despre o arie pe care o credeti pentru tampiti sau boemi. well.. tine si de suflet, dragilor.

take me to the moon and back

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain

Today I will post a interview with a painter from France, Fred for friends and Moontain for the public. Soon I will make a little talk/writing about his art but for the moment let’s meet the human.

Article BY Simionescu Simona  

SS: What is a painting  for you?

 A painting it’s a link, between two worlds, the one we see and the one we feel. It makes the one we felt, able to be seen.

It’s one of the ways to express something we have deep inside of us, or that we can feel and catch from above (us).

Something that was the primarytool for our species to communicate not only rational things (such as informations to hunt) but also the ethereal dimension and imagination. Then (to my eyes) it has also been kidnapped by a certain elite, with academic techniques … but thanks to some artists, painting has been freed again and literally anyone is allowed to enjoy it. 

Now, a painting (I painted), for me, is like a part of my self, like a family member, a piece of colored flesh. A witness and an actor of my own evolution. It’s precious and has no price. 

It’s more than just a mirror, it also shows at the same time the past, present and future, always renewed, because it reflects how you feel inside.

Any time we look at a painting, we can see something different, or differently, it says a lot about our state of mind, it informs us and also offers us a wild ride into our imaginary lands, where anything is possible. From these rides come ideas and inventions and so, we evolve, as a species too, this is why Art, is as important as food and water.

SS: What is your favorite color?

To this question, I only have one answer: my favorite color is “Rainbow”.

Beauty can be found in anything, forms or colors, they all have something to offer. I could have answered, my favorite color is the  “Light” since the rainbow’s colors are light’s prism of colors.

It means there are no colors to reject or prefer, they are all the components of this element at the origin of everything (light), i don’t feel like i have to chose or prefer one. I love them all, even the ones we can not see with our eyes.

source: facebook MOONTAIN

source: facebook MOONTAIN

SS: Which artist or painter has influenced you ?

Hard question to answer to. Because, obviously we are all under influences, just like the shape of a tree will depend on the trees around it. I would say that the influences don’t make the experience, it means, even if  (for example), my very first crush in painting was for Basquiat, it doesn’t mean i wanted to do the same kind of work. In fact, it was his freedom that really pleased me as well as the use of colors. 

Since it’s been quite some time I’m painting, through the years people would say to me ” You work makes me think of X or Y ” … and pretty much each time, I just did not know the artist they were talking about because I don’t have a real art culture. I come from the music scene and work on my side, I’m a true loner.

So i did learn a lot thanks to what people told me, I guess this is the best way to evolve: You do your thing, through the unknown, and in the end, roads meet in a way or another. This is both humbling and interesting.

When I was a child, my main influences were from the music scene, The Beatles, The Doors, then Nirvana, Sonic Youth, The Dead Kennedys … These are my roots. Their ethic and total dedication to what they were doing is my main influence.

SS:Is there a work of art you would like to have in your home next to your own work ?

I don’t think that i feel a need to own something like that. I am very happy that plenty of incredible artworks exists, and enrich museums all other the world so many people can admire them and get inspired.

I never thought of it to be honest. Maybe if i had to choose i would like to have a Chagall because i like how he serves his idea of the divine world, or the painting of Basquiat i have tattooed on my arm ( “Freddie” ). But what i really think is, we just have to create our own artworks if we want some in our home, it doesn’t have to be pretty, big or else, just our self.

I believe it’s important we all look to express this artistic and sensitive side. There will never be too many seeds of this kind to make the world a better place. 

And now, the real thing is that the greatest work of art is the Nature, there is no question about it, period. Let’s just remove the wall where we hang a painting, and just admire the work of Nature. It’s free and makes you feel free.

SS: What is the best way to exhibit a painting ?

I ignore it. There are several ways, to exhibit it the best way. It depends on so many factors, there is not one formula. The same goes for human beings, you can give to two children the same parents, education, amount of love and they will still be different and special in their own way. 

The main thing would be, to maximize the potential interaction between the painting and the viewer so he or she, becomes an actor rather than a spectator. It is a balance, i believe their should be some informations to guide the ones who want to be guided but not too much so the others can travel with their imagination the way they want. This … and a good light, because without light there is nothing, it allows the eyes to dive and the mind to fly. 

The place (museum, warehouse, outside etc) doesn’t matter.

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain

SS: What are the limits of painting ?

I would say, the limits of a painting are the people’s imagination looking at it. And the limits of painting, the medium, is the imagination of the one doing it. So there are no real limits. I mean, they are relative, no more no less, they can be removed when we decide we wanna see something new, something more, something that echoes the one we are and the one we wanna become.

SS: How do you start a work – do you have any rituals ?

Absolutely … not. I don’t look to do special things to put me in a situation where i would create, i just pay attention to those moments where the creative waves are calling me and i just answer to them right away with what is around me at the moment. I don’t simulate a context to create, the creation generates its own context so i just have to dedicate my self to its realization.

I don’t want to prepare anything or project anything. To create is an adventure, a discovery. If you already know what you will do, there’s a chance that nothing new will be discovered, which is really not interesting (to me). I just grab a canvas, a stone or else, and start to interact with it. It is about the genuine intuition that something is asking to be and the faith that it will teach you something, through its making or later, because of its meaning or interpretation. Once again, it is a Circle, both benefit from this process, the artwork and our self.

SS: Is there a future for painting or are you one of the last survivors ?

First, I don’t consider my self as a painter.

I am just someone trying to express things and this is a medium where it can happen.

There will always be paintings. It was the origin of the artistic expression, it’s here to stay.

When or if, computers, and so called modern technologies will disappear, you will always be able to go out in the Nature, grab some clay, coal etc and create your pigments and colors. And this is what is most important to me, i don’t reject the new ways of expression (as in music) based of machines and electronic, but to me, the best art is the one you can do when you have nothing, then it means you can do with anything.

SS: If you were about to be reborn, what would you like to be – still a painter ?

I believe that if this life ends, it means the lessons and experiences we were supposed to go through came to an end too. Which means, another life would be about learning new things and experience another path. So i don’t think i would be a painter.

Now, if I had the choice, I am not sure i would come back as a human being. It must be special to be a tree linking the Earth’s depth with the sky, or a droplet of rain just having this gigantic free-fall …

To reborn as a full part of the Circle of Life, without the need to intellectualize it (like human beings always do), should be something very interesting, to just Be, would fulfill all my desires.

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain

S: Do you think that today, painting is under appreciated ?

I don’t think so, it’s hard to really have an opinion about it, since i am really on my own so i can only speak for myself. The more i grow and evolve in my life and the more i have respect for painters. 

Now, with the recent technologies, it seems like many people can create images without even painting anything and it will look like a painting. What i mean is … maybe the notion of hard work and total dedication is being under appreciated. 

Since we live in an era of urgency, of “everything now”, it’s hard to imagine the majority of people realize (or are even interested) the amount of work, blood, sweat and tears it asks to create. If people just look at the surface of an image, then things will not be pretty in the future. But there is no such things as ” it was better in my time ” .. everything evolves, there trends, and things that will always remain.

Also, I notice the positive side of today’s world too. It is easier to learn and to discover what others do, and how to do things. That being said, the most important remains to discover what you have in your self and your own way to express it, so you can add something, your seed to this world, otherwise it would be a world of clones.

SS: What are your favorite themes ?

I don’t think I have themes. I mean, I don’t tell me “let’s work on this or that”.

But if I look at my artworks, I can say there are often some animals or natural figures in them, even if it’s abstract. Also, consciously or not, it’s quite often echoing some civilizations, ancient myths.

At least, this is what I make me see and interpret. I can see characters having some “out of time” battles and interactions. If I had to talk about a main theme then if would be, once again, “The Circle” … what was, is and forever will be, under an infinity of forms, visible or not. This is what I love to think of, to feel, and to entertain. What brings some knowledge and hopefully material to get wiser.

Moontain can be found here and here.

Some of his written down words and ideas, here.

despre cinci pictori diferiti uniti prin arta



Astazi o sa va scriu si descriu cinci tipuri de artisti – cu stiluri diferite, cu tematici diferite, dar care au fost artisti frumosi la vremea lor si chiar si acum …

  • Mai intai, Szalay Lajos, vernisajul purtand numele de „Reforma Protestanta 500 – Biblia lui Szalay Lajos” – asta dupa tematica preferata -credinta/Biblia. 

Despre artistul Szalay Lajos (1909–1995), ale carui opere in tus si graficae sunt inspirate din Vechiul si Noul Testament, Pablo Picasso ar fi spus: „Daca posteritatea isi va aminti de numele a doi graficieni din secolul al XX-lea, cel de al doilea va fi al meu, daca doar de unul, acela va fi Szalay Lajos”.

Si nu e departe de adevar. Nenumaratele graficae sunt minunate – de la credinta, lupta interioara, trairea si fatetele fiintei, tipologii de lupta (intre om si ingeri, intre suflet si constiinta) sunt bine conturate astfel incat sa iti ramana in minte.

Un tablou mi-a atras atentia si privirile si anume „Pomul oprit” sau „Adam si Eva”:

de pe net

de pe net

Dupa cum vedeti, e o acuarela, vioaie, laica si in acelasi timp serioasa. Stim cum a fost cu Pacatul -Eva ademenita de sarpe sa manance din Pomul Oprit un mar… Adam se ia dupa ea (discernamant zero) – insa Lajos se joaca foarte bine cu tema si … intr-o maniera usor primitiva sau naiva, aceasta este bine reprezentata. Iti atrage corpul sa te uiti mai mult.

Da, mai e si „Lupta lui Iacob cu ingerul”(nu pot sa o postez ca are dimensiuni mari pentru blog…), insa cea pe care o vedeti… eu zic ca merita.

A, graficele sunt cu tus si chiar daca la un moment dat se intrepatrund multe figuri intr-una, iti dai seama de restul corpului -de actiune sau ce se intampla.

Acest vernisaj mai poate fi vazut pana la data de 3 Septembrie 2017.

  • Al doilea artist, DÓCZY BERDE AMÁL are o SELECTIE DIN OPERA. M-am miscat mai repede printre tablourile ei (pentru ca e o ea, o pictorita). De ce?

Arta ei a fost marcata de pictura en plein air baimareana, plus de traditia scenelor de gen specifice artei müncheneze. Se regasesc peisaje montane, portretele intime si majoritatea realizate in cercul familial, dar si compozitii etnografice – aici vezi putin fovismul si stilul documentarist in fata temei alese.

In 1922, cronicarul expozitiei de la acea vreme o numeste pe DÓCZY BERDE AMÁL ca facand „pictura cromaticii inflacarate”.

  • Calatorie in arta lui  Gy. Szabó Béla” a fost al treilea vernisaj.

Béla m-a atras prin spatialitatea dintre „obiecte” sau „subiecte” – nu erau inghesuite neaparat, erau lasate sa aiba povestea lor.

Majoritatea lucrarilor vazute sunt gravuri in lemn, unele diverse obiecte sau unelte de lucru ale artistului (penita, pensula subtire, un fel de trafalete negru, de cauciuc…), dar si multe xilogravuri. Expozitia pune accent pe hoinareala dintre real si ireal, spaime si temeri, peisaje si autoportrete (cred ca facea selfie la alt nivel) –autoportretele sunt executate in diverse tehnici (De la ulei pe panza, pana la tus si carbune).

Acest vernisaj mai poate fi vazut pana la data de 3 Septembrie 2017.


  • Al patrulea artist, Antal Imre mi-a atras mintea prin culori. Nuantele de albastru inchis, verde inchis si deschis, multidinea de rosu. Sincer, mi-ar fi placut sa pot sa am o casa imensa pentru a-l pune pe cate un perete … Eu sunt genul acela de om care, in functie de starea de spirit IMI PLAC CULORILE sau CREIONUL.

Astazi imi doream culoare, deci… Imre mi-a dat cata culoare am avut nevoie – vorba bine.

Tema colectivului, fara identitate (cosasul care usor mirat se uita la greblar) sau a divinului luminos sau a luminii dincolo de usoara intunecare… Femeile, pastroii ceangai…

Imre are mai multe perioade:

in tablourile dintre anii ’70 si ’80 apare viziunea realista -scene constructive/lirice;

incepand cu anii 1990, viziunea se va transforma, si anume apar compozitiile suprarealiste, figurile/personajele sale devin treptat plutitoare, transcendente, ca si cum s-ar desprinde de pe sol, devenind intr-un final semne si simboluri – anumite legaturi mistice intre cer si pamant.

Doua dintre lucrarile sale m-au atras in mod special: Linogravurile Nunta si Legatura, in care mi-am regasit stilul (De acum 3-4 ani, in creion/pix).

In afara de linogravuri, Imre te mai surprinde cu desene in tus si in penita, picturi in ulei, dar si pastel in ulei.

Vernisajul expozitiei „Antal Imre, pictorul ceangau – in oglinda colectiei Németh–Kriza” este unul pe care il recomand cu mare caldura – de vazut pana pe 27 august 2017! 


  • Si despre ultimul vernisaj intitulat simplist „Parcursul artistic al lui Paulovics László pot sa va zic cate ceva. Astfel, grafica, pictura in ulei si in acuarela de-a lungul vremurilor se tot modifica – tema, abordarea, stilul.

Intalnim tema credintei sau religia, tema iubirii, femeii, sufletul sau mintea, cuplului..

Culorile tind catre o nota sobra uneori, ca apoi sa explodeze de lumina si sa arda retina.

Tablourile abstracte mi-au placut in mod special – defect de formatie. :)) Culorile erau brute, nu formale -asa le simt pe cele de le amesteci sa iasa altceva. Tot aici le-am inclus si pe acelea geometrice – in care corpurile umane sunt patrate impartite pe mai multe sectoare – eventual ca si cum organul respectiv ar fi un triunghi sau cerc sau romb.

Uneori ai impresia ca intr-un tablou sunt rame-in-rame, povesti-in-povesti – bineinteles, de culoare, linii, volume, forme.

Evolutia si metamorfozele nuantelor si starilor lui László pot fi vazute pana pe 27 august 2017!


LOCUL tuturor vernisajelor din acest articol: Muzeul de Arta Cluj-Napoca.


din interior in interior


La Pastila de Arta, astazi va propun una surpresa si anume Pieter Janssens Elinga, din perioada Barocului european – mai precis, Olanda.

Pieter Janssens Elinga s-a nascut in Bruges (1623) si a murit in Amsterdam (1682) – a trait 58-59 de ani.

Nu despre viata lui ma pasioneaza atat de mult acum, ci felul in care a adus perspectiva in acea perioada la un nivel inalt.

Stim -sau ma rog, ar trebui- ca barocul este acel curent artistic derivat din Renastere si in care, de fapt semnifica perlele orientale, imperfecte, in forme “neregulate” ce vor deveni simbolice pentru secolele XVI-XVII. In arta, Barocul  a luat nastere in Italia (denumirea a aparut prin secolul XVIII). Accentul in Baroc pica pe iluzie, pe personificare, fie pe depersonificare, insa privitorul are rol central. Elemente multe si uneori “mici” sunt detaliate, capata “sens” chiar daca aparent, te intrebi de ce ar avea asa rol important intr-o pictura.

In cazul de fata, la Pieter Janssens Elinga intalnim mai multe elemente.


Observam cum Pieter Janssens Elinga foloseste perspectiva cutiei – o tehnica prin care vedem lumina din camera, elemente specifice arhitecturii (logic, perspectiva, dha! si elemente din constructia casei)- si camera obscura – adica imaginea de miniatura sau fenomenul optic natural care apare atunci cand o imagine a unei scene din cealalta parte a ecranului (sau un perete) este proiectata printr-o mica gaura in ecranul respectiv ca imagine inversata, pe o suprafata opusa deschiderii.

Sentimentul nu este claustrofobic -sufocant, ci dimpotriva, e unul in care poti pasi -ai loc printre personaje si chiar poti sa te asezi pe scaun. Lumina naturala sau provenita din bec este una care patrunde pe geam sau se lasa intuita ca fiind pe undeva sus o lampa sau o faclie.

Unele picturi tridimensionale fac oarecum trimiterea la vremurile de astazi, insa consider ca e o mare realizare a lui Elinga in acest sens. Nu degeaba am ales cu litera “E” pe ziua de azi -mda, redundant cum aleg eu pictorii.

Elinga face multe in Barocul asta – da o nuanta dincolo de detaliile specifice (majoritatea pictorilor din aceasta perioada ametesc privitorul prin detaliile vestmintelor sau temele in care credinta suprema domina totul. In plus, gesticularea exagerata, atitudinile violent-excentrice ori teatral-dramatice, languroase care contrasteaza mult cu linistea innobilata din operele Renasterii, fac din Baroc sa fie “acel ceva” care va tine mintile si privirile ocupate timp de un secol -si dupa, cu multe altele.

Majoritatea personajelor feminine sunt oarecum depersonificate sau apare non-individul- =chiar daca au chip, nu se citeste nimic pe fata lor, femeile n-au o mimica – sau sunt intoarse si nu vor sa fie “vulnerabile” in fata privitorului. Femeile fac activitati comune- spala, matura, pregatesc masa, cos, torc, citesc (wow! :)))… adica nu te surprind prea mult, insa modul teatral sau “regizat” in care sunt surprinse in cutia perspectivei iti aduc o multumire -chiar daca e fortata pe alocuri (doamna care matura parca s-ar intoarce special sa surprinda si pictorul si privitorul deopotriva). Siluetele sunt mature, trecute prin viata, nu par “doar tipe”. Hainele lor ne arata si statutul – clasa mijlocie si nu numai.

Intr-un tablou marca Elinga sunt foarte multe detalii reci, neutre/fara viata (masa, tablou, grinda, usa…), iar ca nuante a acestor obiecte, predomina maro si alb sau un cenusiu aparte. In plus fiecare camera are tablouri pe pereti, ceea ce ne trimite cu gandul la un om cultivat, sensibil, estet si generos -poate chiar interiorul pictorului?-, iar pe geam vezi si ceea ce e in imprejurimi – fie cladiri, fie ca e seara, fie ca e toamna, primavara..

Si ca asa revin la titlul “din interior in interior” faceam trimitere la cat de deschis e interiorul rece al unui obiect (casa) fata de interiorul (intimus, cel mai profund din om). Adica e un paralelism major intre ceea ce se vede IN camera fata de ceea ce vezi in interiorul femeilor -nimic!


Georges Seurat sau si punctele au viata


Buna seara! (ma gandesc la replica asta cum as zice-o in prima zi de an universitar cu un ranjet calm si cu idei crete).

Astazi o sa ajungem impreuna la concluzia ca punctele au viata si poveste. Si cine a fost cu ideea in arta?

Georges Seurat – ma rog si cu Paul Signac- a facut un altfel de curs al liniei in culoare.

Seurat s-a nascut la Paris in iarna lui 1859 si a facut Scoala de Arte Frumoase (logic ca din Paris, ca nu in Ciorogarla), unde l-a avut printre profesori pe  Henri Lehmann. Chiar de prin facultate s-a indepartat de “clasicul” vremii si a inceput sa isi faca mana pe lovituri mici (daca e sa ma intrebati pe mine, chiar foarte mici) de pensula si culoare, astfel ca privite de departe par a forma peisaje si un tot unitar frumos imbinat.

Aceasta e tehnica pointilismului – de la frantuzescul “point” = punct – sau cum ii mai spun altii livrescul divizionism.

pai daca va explic ceva macar sa pricepem cu to(n)tii, nu?

mai departe.

Hai sa vedem cateva tablouri -sa nu ziceti ca va vorbesc asa din ce am chef si ca “imi dau cu parerea”. din pacate, unii dintre voi care nu faceti nimic, dar va pricepeti sa dati din gura si sa tipati (si sa ziceti nimic de fapt!) nu aveti tangenta cu … nu stiu … mine?-:


Sa ne intelegem putin: Pointilismul m-a fermecat prin prisma asta -rabdarea oamenilor. Nu neaparat ca peisaje, pentru ca NU suport peisajele per se – imi place sa le vad eu, sa le simt aroma, mirosul ierbii taiate, sa ma bazaie mustele sau albinele, sa imi sara greierii si lacustele peste pantaloni, sa imi gadile narile mirosul de fum de iarba uscata… asta da, sa … deci.. !

Nu stiu de ce, dar Seurat imi place mai mult fata de Signac. Sau poate stiu de ce? are o ceva aparte – blandete? sa fie de la culori? de la imbinarea volumelor? totul pare asa diafan si totusi… firesc si uman? Sa fie ca a trait si mai putin ca Modi? hmm… ciudat. insa DA, il aleg de nspe ori pe Seurat in fata lui Signac. sorry. desi facut-au acelasi lucru.

In plus, Seurat a fost interesat si de stiinta din spatele artei – a lecturat “chestii” privind perceptia, teoria culorii si puterea psihologica a liniei si formei. Printre cartile care au afectat dezvoltarea sa ca artist au fost “Principiile armoniei și contrastului culorilor”, scrise de chimistul Michel-Eugène Chevreul si eseul “Despre semnele inconfundabile de arta”, de catre pictorul (si scriitorul), Humbert de Superville.

In 1883, Seurat expune pentru prima oara la Salonul din Paris – unde criticii de arta in principiu refuzau daca nu erai academician (v-am mai zis de el, la avangarda), de-al casei si “normal”.

Ca raspuns, Seurat si compania (sa zicem asa) isi deschid propriul Salon al Progresistilor/Independentilor (nha, ia-ti-o p-asta) si asa, a luat parte acest curent, care mai poate fi denumit de oamenii de rand “amestecarea culorilor”. aah, sa nu uit: exista o mare diferenta intre el si Pollock (o sa ziceti ca si ala e nebun, ca ..nha, nu face “ceva”)… Pollock arunca o culoare pura pe panza, pe cand Seurat face acele lovituri mici sau puncte de culoare pura pe panza, cand se plaseaza alaturat culorile,  acestea par sa se amestece atunci cand sunt vazute de la o distanta – producand efecte de culoare stralucitoare.

Da, Seurat a continuat lucrarea Impresionistilor (nu numai prin experimentele sale cu tehnica divizionismului), ci si prin interesul sau fata de subiectele obisnuite – Seurat and compania se inspirau adesea de pe strazile orasului, din cabarete si cluburi de noapte si din parcurile sau peisajele din orasele din periferia Parisului. De asemenea, Seurat a “produs” o serie de peisaje marine de pe coasta Normandiei, precum si o serie de desene colorate alb-negru in creionul Conté (adica un amestec de ceara si grafit sau carbune).

In ceea ce am ales eu sa vedeti despre cine si ce scriu aici avem doua tablouri in care Seurat a incercat sa ofere figurilor moderne un simt al semnificatiei si al permanentei prin simplificarea formelor si limitarea detaliilor lor. Mai precis, combinatiile sale experimentale de perii si culori pastrează scenele vii si captivante.

DA! dragii mei, imi place ARTA VIE. nu natura moarta. nu .. prostiile. ASTA E.

Seurat a murit in 1891 – adica a trait 32 de ani! SI a ramas in Istoria Artei…- . Din cate imi amintesc eu (de acum… pf, is cam 10 ani deja) parca era vorba ori de pneumonie ori de meningita. Da, pe vremea aceea se murea de bolile astea PENTRU CA NU ERA tratament, acum ca sunt vaccinuri… nu ne vaccinam copiii, pentru ca nha.. doar facem browsing 200 de ore intens si gata, suntem (altii, eu nu) ca nu e ok… In fine, asta intra TOT LA EDUCATIE, doar ca de celalalt tip!

Eu mi-am facut astazi pastila de cultura cu voi!

Sper sa apreciati macar un 5% pe sincer in voi si … sa ne auzim cu bine!

daca nu murim. unii dintre noi.



Simona Simionescu





avangarda 4



Daca ieri alergam prin oras dupa Manifestul Futurismului, astazi o sa va scriu despre Cubism, o alta piatra de temelie din Avangarda.

Cubismul a aparut la inceputul secolului XX – sa ma fac inteleasa TOATA AVANGARDA E CAM PE AICI, DECI ORICE RAMURICA A EI E TOT DIN ACEEASI PERIOADA- odata cu Picasso si Braque (am vorbit despre el acum 2 ani, tot aici!) intre anii 1907-1914.

O mica istorioara a cubismului: dupa ce Picasso vede o expozitie cu arta africana, lucreaza la Domnisoarele din Avignon (1907) in stilul nou. Criticul de arta Louis Vauxcelles ajunge la denumirea cubism sau cubic dupa ce vede alta lucrare, a lui Braque – un peisaj in cuburi.

Hai sa vedem ceea ce fac artistii cubisti ca sa intelegem despre ce vorbim, ca nha, la o adica ar fi util sa priceapa si nea Gheorghe despre ce scriu aici, nu doar cei asemenea mie, nu?

In primul rand, pictorii cubisti au respins conceptul mostenit de arta care ar trebui sa copieze natura sau sa adopte tehnicile traditionale de perspectiva, modelare si scurtare. Ei voiau in schimb sa sublinieze dublu-dimensionalitatea panzei. Asa ca au redus si au fracturat obiectele si persoanele in forme geometrice, apoi le-au realiniat intr-un nou spatiu -superficial si reliefat. De asemenea, au folosit puncte multiple sau contrastante prin care sa capteze atentia.

In prima parte a Cubismului, lucrarile cuprindeau un obiect al unei imagini dintr-o sursa laica. Desi figurile si obiectele au fost disecate sau “analizate” intr-o multitudine de fatete mici, acestea au fost apoi reasamblate, dupa un mod/tipar personal, pentru a evoca aceleasi figuri sau obiecte.

Apoi, in timpul “inaltului” cubism analitic (adica cel din perioada 1910-1912), denumit si “ermetic” de catre marii critici de arta, atat Picasso cat si Braque si-au abstractizat lucrarile astfel incat acestea au fost reduse la doar o serie de avioane si fatete care se suprapun – mai ales in panze monocromate, in gri, maroniu sau in negru. De multe ori, in lucrarea lor din aceasta perioada ermetica, Picasso si Braque au combinat frecvent motive de reprezentare cu litere. Motivele lor preferate erau inca din viata de zi cu zi – instrumente muzicale, sticle, ghivece, ochelari, ziare, carti de joc, precum si fata sau figurile umane, iar peisajele erau rare.

Apropo de asta NU ma injurati daca nu ma inmoaie un peisaj pictat – poate doar cel de Claude Lorraine sau John(adica Ion in romaneste) Constable, din Romanticism. In rest, nu! DECI nu! Prefer sa am eu retina incarcata de culori si tot decat sa vad o reprezentare a ceea ce ALTII vad.

Dupa perioada ermetica a cubismului, prin papiers colles (o tehnica de lipire a hartiei colorate sau imprimate in compozitiile lor), cei doi „monstri” ai Cubismului reusesc sa indeparteze ultimele vestigii ale spatiului tridimensional (iluzionism) care ramasesera in lucrarile lor analitice.

In Cubismul Analitic fatetele mici ale unui obiect “analizat” sunt reasamblate pentru a evoca acelasi obiect in spatiul superficial al cubismului sintetic – bucati mari de hartie neutra sau colorata in sine creeaza un Obiect special, fie pentru ca ele (bucatile de hartie!) sunt deseori taiate in forma dorita, fie uneori poarta un element grafic care clarifica asocierea.

La acest limbaj vizual se aboneaza si Fernand Léger, Robert și Sonia Delaunay, Juan Gris, Roger de la Fresnaye, Marcel Duchamp, Albert Gleizes, Jean Metzinger si chiar Diego Rivera.

Desi asociat in primul rand cu pictura, Cubismul a exercitat, de asemenea, o influenta profunda asupra sculpturii si arhitecturii din secolul al XX-lea – printre sculptorii cubisti numarandu-se Alexander Archipenko, Raymond Duchamp-Villon si Jacques Lipchitz.

Cubismul a fost o sursa de inspiratie pentru DADA-isti si Suprarealisti, care au facut din arta… o supra-arta?

Atat valoreaza credinta in viata, in ceea ce viata are mai precar/provizoriu, viata reala bineinteles, incat la sfarsit aceasta credinta se pierde. Omul, acest visator definitiv, din zi in zi mai nemultumit de soarta lui, face cu greu inconjurul obiectelor pe care le-a folosit si pe i le-a livrat nonsalanta sa sau efortul sau aproape intotdeauna, caci el a consimtit sa munceasca, cel putin nu i-a repugnat sa-si joace sansa. (…) această imaginatie care nu admitea limite, nu i se mai permite sa o exerseze decat dupa legile unei utilitati arbitrare; ea este incapabila sa asume mult timp acest rol inferior si, in jurul anilor 1920 prefera in general sa abandoneze omul destinului sau fara lumina...”-  André Breton, traducere personala din Le Manifeste du surréalisme, din 1924.


Avangarda 3


Futurismul este una dintre miscarile Avangardei -inceput de secol XX.

In futurism apar

  • respingerea formelor traditionale de arta (distrugerea muzeelor si bibliotecilor chiar e o idee „creata”),
  • glorificarea curajului, a revoltei şi chiar a războiului,
  • si, nu in ultimul rand – daca nu trebuia cumva sa incep cu asta-, cultul vitezei.

Miscarea futurista va ajunge sa se infiltreze in artele plastice, in cinematografie, in moda.

Wassily Kandinsky (rus) picteaza prima acuarela abstracta, ocazie cu care isi propune sa nu se mai inspire din nicio realitate inconjuratoare ci chiar sa puna in prim-plan partea intelectuala-rationala respectand si impunand regula geometriei.

Lui i se vor alatura olandezii Piet Mondrian, Theo Van Doesburg.

Futurismul a fost teoretizat si initiat de Filippo Tommaso Marinetti, in 1909, cand scrie si publica Manifestul Futurist- aparut la 20 februarie, in aceeasi data cu varianta in romana, intr-un ziar, numit “Democratia”.

Promotorii futurismului au intampinat atat de aplauze cat si de huiduieli, mai ales ca existau diverse opinii deschise sau opace fata de ideile socante si spectaculoase ale acestora.

 F.T. Marinetti este fan al ideilor lui Nietzsche si de la acesta imprumuta stilul anti-intelectual, modelul supraomului, precum si vointa de putere, tonul vizionar – si Bergson si Sorel se alatura lui si care pluseaza pe cultul violentei (sa nu uitam ca era inainte de Primul Razboi Mondial si tot felul de vizionari incercau cu degetul marea).

Cateva fragmente din Manifestele futurismului (1909-1941):

“In sfarsit, mitologia si idealul mistic au fost depasite! Asistam chiar acum la nasterea Centaurului si indata vom avea primii ingeri zburand! … Va trebui sa zgaltaim portile vietii pentru a-i incerca balamalele si zavoarele!… Sa plecam! Iata, pe pamant, pe cea dintai dintre aurore! Nimic nu egaleaza splendoarei spadei rosii a soarelui, care lupta pentru prima oara in tenebrele noastre milenare!…

Ne-am apropiat de cele trei fiare care scoteau flacari pe nari, ca sa le mangaiem cu dragoste piepturile toride. M-am intins pe masina mea ca un cadavru intr-un sicriu, dar repede am inviat sub volan, lama de ghilotina, care imi apartine stomacul.” (pg. 73). 

Manifestul Futurismului

  1. Noi vrem sa cantam dragostea pentru pericol, obisnuinta energiei si temeritatii. 
  2. curajul, indrazneala, revolta vor fi elemente esentiale ale poeziei noastre. 
  3. Literatura a preamarit pana azi imobilitatea ganditoare, extazul si somnul. Noi vrem sa exaltam miscarea agresiva, insomnia febrila, pasul alergator, saltul mortal, palma si pumnul. 
  4. noi afirmam ca grandoarea lumii s-a imbogatit cu o frumusete noua: frumusetea vitezei. O masina de curse cu capota ei imbodobita cu tevi groase, ca niste serpi cu respiratia exploziva… o masina urland, care pare ca goneste pe mitralii este mai frumoasa decat Victoria de la Samotracia.
  5. Noi vrem sa proslavim omul care tine volanul, a carui lance ideala traverseaza Pamantul, lansata si ea in cursa pe circuitul orbitei lui. 
  6. Trebuie ca poetul sa se dedice cu ardoare,fast si generozitate pentru a se spori fervoarea entuziasta a elementelor primordiale. 
  7. nu mai exista frumusete decat in lupta. o opera care nu are spirit agresiv nu poate fi o capodopera. Poezia trebuie conceputa ca un asalt violent impotriva fortelor necunoscute, pentru a le constrange sa se prosterneze in fata omului. 
  8. Noi ne aflam pe promontoriul extrem al secolelor! … De ce ar trebui sa privim in urma, daca vrem sa fortam misterioasele porti ale Imposibilului? timpul si Spatiul au murit ieri. Moi traim deja in absolut, pentru ca am si creat eterna viteza omniprezenta. 
  9. Noi vrem sa distrugem muzeele, bibliotecile, academiile de orice tip si sa luptam impotriva moralismului, feminismului si impotriva oricarei lasitati oportuniste sau utilitariste. 
  10. Noi vrem sa glorificam razboiul – unica igiena a lumii- , militarismul, patriotismul, gestul distrugator al anarhistilor, ideile frumoase pentru care se moare si dispretul femeii. (…) – pg. 75. 

In anul 1916 (11 septembrie) apare Cinematografia futurista, Manifest publicat in numarul 9 al ziarului L’Italia Futurista, in colaborare cu Bruno Corra, E. Settimelli, Arnaldo Ginna, G. Balla, Remo Chiti, UNDE se teoretizeaza ca:

Cinematograful futurist pe care noi il pregatim, deformare sarbatoareasca a universului, sinteza alogica si fugitiva a vietii mondiale, va deveni cea mai buna scoala pentru tineri: scoala de bucurie, de viteza, de forta, de temeritate si de eroism. Cinematograful futurist va ascuti, va dezvolta sensibilitatea, va accelera imaginatia creatoare, va da inteligentei un sens miraculos al simultaneitatii si al omniprezentei. Cinematograful futurist va colabora astfel la reinnoirea generala, inlocuind revista, drama si ucigand cartea – intotdeauna plictisitoare si apasatoare. – pg.160.

Va invit sa cititi manifestul – se gaseste la Editura ART, nu e scump (mai mult costa un pachet de tigari decat Manifestul Futurist) si … de ce nu, sa bagati la caputz ceva util. Pentru interior. :)






avangarda 2


Hans Mattis-Teutsch – Sub semnul avangardei @ Muzeul de Artă


V-am lasat un link sa vedeti daca aveti timp un eveniment important ce are loc in Cluj-Napoca intre 22-30 iulie 2017, la Muzeul de Arta Cluj.

Nu mai repet informatiile din link – partea cu introducerea.

O sa ma refer strict la cum se vede si ce transmite.

mai intai cateva lucrari, ca sa stiti despre ce vorbesc.


Am fost la expozitie, dar nu imi place sa fac poze din Muzeu. Nu ma simt eu confortabil. Mi se pare ca iau din mister si din aerul lui de respirat. Il duc intr-un loc unde nu isi are locul. Asa am facut si cand am fost la Gradina Botanica din Cluj. NU am putut sa fac poze. Nu m-am simtit eu in linia de confort. Mi se pare un act injust si nu pot calca corola de minune a lumii doar din egoism. si punct.

Acum sa trecem la ce am zis.

Expresionismul e tot o ramurica a Avangardei si deci, nu e atat de grav sa il pun aici.

Toate culorile au un rol bine inradacinat, nu e niciuna pusa la voia intamplarii. Constructia artistica, linia care isi urmeaza un drum “moral” de a da sens unei lumi abstracte sunt cateva repere. Tot linia este plina – nu e doar “o dara” care separa obiecte sau chipuri, e pur si simplu un univers de sine statator, in care se creeaza spatiul in sine.

Nu e o tematica singulara aici, Teutsch facand o tematica unitara complexa, printr-un fel de uman-estetic-sufletesc – si deci tematica tinand de fapt de imbinarea celor 3 laturi ale unui triunghi prin care (ASA vede el) ca se implineste un individ, si anume ,,omul social este condus prin arta spre o viata superioara, spirituala si sufleteasca…”

Structura pare o implozie si explozie de culori, de sunete – teoria lui Kandinsky prin care explica corespondentele culoare-sunete si anume, cateva fragmente:

„un mijloc de a exercita o influenta directa asupra sufletului, culoarea este clapa. Ochiul este ciocanul. Sufletul este pianul cu multe coarde.(…) Artistul este mana care, pe o clapa sau alta, face sa vibreze corespunzator sufletul omenesc. (…) Albul si negrul indeplinesc rolul pauzelor in muzica. (…) Rosul deschis (Saturn) aminteste sunetul fanfarelor, in care tuba vine cu tonul ei incapatanat, insistent, puternic. (…) Rosul de cinabru suna ca tuba si ar putea fi comparat cu puternicele batai ale tobei. (…) Rosul rece, deschis, evoca “sunete limpezi, mai inalte, ale viorii. (…) Oranjul rasuna ca un clopot moderat de biserica, ce cheama credinciosii la rugaciunea Angelus, sau ca o voce de alto ori ca o viola cantand un largo. (…) Galbenul luminos rasuna ca o trompeta ascutita (…) sau in fanfare stralucitoare. (…)As desemna verdele absolute cel mai bine prin sunetele linistite, prelungi, de o inaltime mijlocie, ale viorii. (…) In reprezentarea muzicala, albastrul-deschis seamana cu un flaut, iar albastrul-inchis cu un violoncel; pe masura ce se adanceste, seamana tot mai mult cu minunatele sunete ale contrabasului; in forma cea mai adanca si solemna, sunetul albastrului este comparabil cu cel al orgii.”- ca o paranteza, unul dintre instrumentele preferate ale mele e chiar orga, si da, se verifica cu albastrul pe care il simt atunci cand o ascult. te inalta. pur si simplu. si harpa cred ca ar fi roz. ma rog, speculatie personala. nimic mai mult. Inchid paranteza (personala).

Inainte de a ajunge la avangarda propriu-zisa, peisajele lui Teutsch sunt de fapt postimpresioniste, dupa ce asistam la un simbolism aparte, ca apoi sa isi „faca mana” pe prelungirea ARMONIEI si imploziei culorii si liniei.

Nu te astepta ca privitor sa fie un peisaj cum esti obisnuit – cu gardulet, copacei, o casuta si in spate un munte in apus de soare. Nu! Canoane am stabilit de ieri ca nu au ce cauta in Avangarda.

Artistul nu se asteapta ca sa il intelegi ci sa simti. In principiu asta cauta un artist adevarat – nu ca te pune in fata in tabloului si tu sa STII ce face el acolo. NU! EL se asteapta SA SIMTI, NU SA STII!

Planurile suprapuse vin sa intareasca ideea ca dincolo de simplitate te poti trezi ca privesti 3 peisaje deodata, separate prin volumul culorii, nici macar al liniei. Peisajul e unduitor, e curbat.

In etapele arse de Teutsch ajungi sa treci prin mai multe curente artistice – cum ziceam, postimpresionism, expresionism si chiar constructivism si chiar constructivismul social (ultimul tablou dintre cele 5, asa imi apare mie), al omului nou din acea perioada (industrializata). In acel ultim tablou se vad mai multe aspecte:

-lipsa identitatii

-culorile / nuantele diferite – poate in functie de statutul social, de sex, de intentii? de cat de „pur”/„impur” este in societate?

-miscarea bratelor – cara, ridica, tarasc ceva. adica MUNCESC intr-un colectiv.

Tema sociala il preocupa pe Teutsch si isi pune cu adevarat amprenta in ultimii ani de viata – comparativ cu primele tablouri… e o diferenta de abordare stilistica.

In „Ideologia Artei” de Teutsch GASIM unele raspunsuri cu privire la MECANISMUL prin care se desavarseste un act artistic, cum si ce inseamna OMUL si care e scopul lui – artistic- … O carte pe care o puteti gasi la anticariat, daca aveti noroc si stiti sa vorbiti. :)

Ca o concluzie:

Oscar Walter Cisek spunea despre munca lui Teutsch ca e „o arta care sa fie numai miscare organica si culoare, o arta pur sufleteasca, care sa nu mai aiba nevoie de niciun sprijin exterior si care sa se impotriveasca chiar naturii”.






Go to Top