Blue Henrietta

Abstractionistii folosesc forme si culori pentru a DISTORSIONA realitatea. Expresionistii folosesc emotia pentru a IMPRESIONA pe cei care privesc realitatea. Iubitorii artei populare folosesc texturi si modele pentru a DECORA realitatea. Contemporanii preiau o tema cunoscuta si MODERNIZEAZA viziunea cu ceva inedit. Artistii naivi folosesc inocenta copilariei pentru a LUMINA realitatea. TU CE FACI SA LE CUPRINZI PE TOATE?

Archive for the 'teatru' Category

in adancuri recenzie

„Azilul de noapte” de Maxim Gorki devine piesa „In adancuri”, in regia lui Yuri Kordonsky.

Jucat la Teatrul Maghiar de Stat Maxim Gorki din Cluj, acest act te pune in fata celor mai sumbre, negre, grotesti si reale stari umane. De la spalatul pe corp, apoi pisatul, apoi bautul a aceleiasi ape din aceeasi cada si pana la o rafuiala intre femei pentru acelasi barbat (aka Vasko), a vietii unui actor ratat (la propriu!) care mai e si alcoolic (replici precum „am organismul imbibat in alcool, asa a zis doctorul” sau „nu-mi aduc aminte…de la alcool”) … sunt fragmente ale unei lumi intr-o decadere si apoi revenire …apoi iarasi caderi bruste…

Anna, sotia unui strungar (Andrei) este grav bolnava – grav in sensul ca mai are cateva ore/zile de trait. Toata lumea incearca fals sau nefals sa o ajute si … sosirea unui strain in acest azil de noapte… schimba tot.

Il vindeca pe alcoolic de boala (alcoolismul e o boala, trebuie doar sa recunosti ca esti dependent de alcool), Anna moare cu zambetul pe buze (dupa un fel de coitus…), Vasko PLEACA pentru a nu suferi mai mult Natasa si Vasilica (doua surori, una dintre ele e sotia proprietarului azilului…iar cealalta, nu e acceptata in casa lui, drept pentru care sta cu oamenii nevoiasi).

O piesa care iti pune rotitele sufletesti in miscare, care atinge locuri uitate sau pe care nu vrei sa le (re)vezi, insa clar nu ai cum sa le uiti.

Daca este ceva comun – pe langa faptul ca nu au casa, nu au o sustinere-, personajele toate plutesc la limita dintre credinta si necredinta. Drogatul si alcoolicul, precum si Vasko-batausul sunt personaje care par atipice -dependenti de ceva, de la droguri la adrenalina-, nu se inchid in lumea lor, stiu ca au nevoie de ajutor… si da, asculta de un strain venit in miez de noapte, cu bube.

In acest azil Dumnezeu e ca o umbra prezent. Doar in colturile luminate si doar in mintea celor care nu se indoiesc -Anna si leprosul.

Nici macar negrul din carut si acordeon nu are Dumnezeu – are doar ironia.

Femeile sunt pur si simplu victime ale alegerilor proaste – de la sot la amant, de la acceptarea batailor pentru „el” doar ca sa nu fie singura, de la negarea stiintei (blonda care vine cu drogatul in miezul noptii si constata si ea ca Anna e moarta) pana la acceptarea ei, ca fiind o necesitate (Natasa, care citeste pe ascuns, sub o patura, cu o lumina de miner, tachinata de drogat, care ii fura cartea …).

Esecurile personale, tema singuratatii – multiplicata pe toate partile, respectiv de la individ catre societate- precum si adaptabilitatea si acceptiunea (plus inadaptabilitatea si innaceptiunea) intra intr-un fel de malaxor de stari – ca un poliedru.

Se intoarce si te intoarce pe toate partile.

IESI stors si ramai „In adancuri” chiar si dupa ce se termina piesa.

posted by blue henrietta in teatru and have No Comments

the goldberg show recenzie

Daca vrei o piesa de teatru excelenta, atunci ar trebui sa incerci sa ajungi (THE) GOLDBERG SHOW -FACEREA LUMII SI ALTE INTAMPLARI.

O piesa de avangarda, a viziunii regizorale a Genezei -si pana la Patimi. Intr-un limbaj cochetand cu jargonul si suburban, deliciul piesei (pentru unii) este jocul -baletul, replicile pline de culoare.

Penduland intre a respecta cuvantul din Biblie si a incerca un spectacol care sa socheze (Sau „sa prinda”), Mr. Jay (Jehova) devine, pe parcursul piesei, din Atotputernicul, Satana.

Oare de ce? Pentru ca a incalcat si trecut peste scrupule?

Goldberg (Marcel Iures, ireprosabil), un evreu batran, care are grija de actori si nu numai, este pionul principal, dar si unealta prin care se desavarseste “actul” creatiei – pe o scena de teatru din Ierusalim.

Mr. Jay, regizorul, Dumnezeu, dar si …Diavolul pana la final) devine un personal secundar nu pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca actiunile si ideile sale il transforma in asa fel incat e vizibila metamorfoza.

Femeia de serviciu  este singura care tine la Goldberg si principiile lui – ii place sa respecte Cuvantul Domnului.

Trupa de teatru care trebuie sa asigure spectacolul este una mecanicista, fada, apatica, moarta. Modul in care este tratata de catre regizor se rasfrange asupra lor. Nu au recuzita, nu au bani, nu au motivatie, ci doar idei care se schimba in functie de dispozitia regizorului…

UMORUL negru este cel care da tensiune piesei, care o tine vie si care, poarta ATAT actiunea, cat si intriga.

„Spune Tabori undeva: „Poate că adevăratul aport evreiesc la civilizaţie constă tocmai în apropierea dintre umor şi cele sfinte… Umorul este un mod de viaţă, o cale salvatoare, şi are de-a face cu toleranţa şi cu speranţa că este posibil să trăieşti mai departe.” -precum zice Mr. Jay.

Reprezentatele sexului feminin sunt puzzle-uri dintr-o femeie ideala – femeia umila, femeia senzuala (aka actrita care trebuie sa o interpreteze pe EVA), precum si femeia rationala, pragmatica (scenarista). Insa toate au ceva comun: ca ii provoaca lui Mr. Jay reactii – de la excitatie nervoasa pana la sexuala (cu semnu SI, legate).

 

posted by blue henrietta in teatru and have No Comments

12 oameni furiosi recenzie

La Teatrul National Cluj-Napoca esti invitat intr-o incapere alaturi de 12 jurati de sex masculin care decid soarta unui pusti de 18 ani, acuzat de patricid.

 

de pe net

de pe net

de pe net

de pe net

Aparent, toate dovezile il incrimineaza, drept pentru care la o prima votare 11 dintre acestia voteaza “VINOVAT”, mai putin juratul 8, care nu crede nici ca e vinovat per primam, nici ca e nevinovat. Vrea sa afle si sa inteleaga cazul, nu neaparat sa se grabeasca sa trimita pe cineva pe scaunul electric.

De aceea, acesta ii va face sa isi schimbe opiniile, sa treaca de zidurile proprii si sa ajunga sa fie obiectivi.

Da, e previzbila “treaba”, insa MODUL in care barierele si fortaretele proprii pica fac toti banii.

Uneori aparentele inseala – poate prea de multe ori- insa a admite ca nu ai inteles pe deplin ce ai de facut, ceea ce s-a intamplat, ce ai facut/vazut/auzit .. e nevoie de curaj si de “acceptare”. Uneori ignoram evidentele, vom ignora ceea ce e “palpabil” doar de dragul “orgoliului”, insa detaliile de sub pres fac mai mult decat orice “parere” personala.

Piesa “12 oameni furiosi” este una ca un catharsis interesant, pentru care merita “sa iti rupi” 1h 30 min astfel incat poate sa te autocunosti – uneori sunt situatii si replici atat de cunoscute, incat … parca ai facut unele “mini-act”-uri singur.

Nepasarea, intoleranta sau pur si simplu “nu mai pun intrebari pentru ca stiu eu mai bine” nu duc nicaieri, pierzand apoi timp “de a indrepta” ceea ce se strica. De aceea, rabdarea, cinstea, faptul ca vrem sa stim adevarul si sa fie dreptate fac din om un soi superior de animal.

Juratul numarul 8 (aka Matei Rotaru) rastoarna si darama prejudecatile celor 11 barbati “cu experienta”, cu neajunsuri (emotionale, financiare, educationale, a starii de sanatate) si anumite “blocaje” – fie in copilarie, viata de familie sau la lucru.

Juratul 11 “isi schimba” parerea prea des, astfel ca la un moment dat nici nu mai stii daca e convins ca vrea sa faca parte din juriu. “Mutarea” dintr-o tabara in alta e uneori enervanta.

Regizorul Lucanu chiar a fost atent la a pune in scena toate umbrele si starile pe care 12 oameni le pot trai intr-o camera, cu experienta personala intr-o anumita arie si lipsuri in alte zone, in a intretine o atmosfera “serioasa” si “grava” prin “implicatiile” pe care deciziile acestora le aveau – sa lase un om sa moara, sa faca dreptate si oare… pana la urma, dat fiind ca nu exista un adevar absolut, sa se revina la decizia initiala.

Trecerile prin toate nuantele sufletesti sunt cand dulci, cand amare, cand picante … Exact cat sa iti placa sa le privesti, sa treaca prin tine si sa ramana in tine.

 

posted by blue henrietta in teatru and have No Comments

despre mestesugul vietii de a recunoaste orice

Piesa “Mestesugul vietii”,dupa cartea scrisa de Hanoch Levin si jucata la teatrul Bulandra, sala Izvor  ESTE o piesa atat de vie si atat de … sarcastica despre om si viata ..incat chiar NU e niciun motiv sa NU va recomand sa o vedeti. DECI: mergeti si va inveseliti si sa plangeti pe undeva de adevarul crunt si crud spus si interpretat de 3 oameni – cu esecuri, cu urcusuri si coborasuri, cu adevarul fiecaruia grait si rastalmacit. de la agonie la extaz in adevaratul sens al cuvantului. pe scurt: fiintesc. :) catre fiinta. si dincoace de aceasta.

In piesa “Mestesugul vietii” te gasesti si te regasesti inca de la inceput. Crizele existentiale – ca nu e una, care este! – ale lui Iona Popoh te fac sa razi amar. adica razi pentru ca le spune pe bune si chiar arata o mica parte din ceea ce omul poate sa fie – si sa decada. Da, cu totii ratam cate ceva in viata – unii chiar viata insasi- insa… daca asteptam sa treaca chiar si 30 de ani … e ca un fel de viata traita si mimata – ca va fi fiind (Ceva).

Sotia lui Iona, Leviva Popoh este o femeie simpla – cum se descrie ea- insa… chiar daca este umilita cu tot felul de apelative de catre Iona (“vita”, “Cur” ..) ea ramane acelasi spirit care i-a fost alaturi.

Si chiar daca unele replici sunt intuite – de catre Iona, ca face des aceleasi “scheme”- totusi savoarea replicilor este umana.

Maturitate personajelor? Hm.. nu stiu daca e ceva nou, insa barbatilor le e cam greu sa se maturizeze. si dupa 30 de ani de casnicie si inainte. Iar “fuga” catre “nou” e de fapt la nivel de vorba. chiar daca ameninta ca pleaca, Iona nu are curaj de fapt – e ca un sinucigas de duzina, care anunta ca se sinucide si nu o face. pentru ca adevaratul sinucigas se sinucide direct fara sa banuiasca cineva din jurul lui ca are in minte acest lucru!-…

va las un mic material de teasing 😀 si CHIAR nu aveti ce sa ratati – iar in 1 h 20 minute cat dureaza piesa … 😀

Mergeti la piesa “Mestesugul vietii” !

chir sunt curioasa sa aflu si parerea voastra!

 

Blue

posted by blue henrietta in teatru and have No Comments

printre nori

Salut!

de dimineata, am vazut o stire care mi-a cam taiat cheful sa rad pentru cateva ore bune.

stirea era despre decesul lui Mircea Albulescu. Unii dintre cei mai buni actori romani, completi si complecsi… Un om despre care, din exterior, pot spune ca era fain si altfel. Un fel de Geppetto al starilor omenesti, pe care le manuia bine, din care putea sa se faca simtit in om… iar din ele sa rasara fie lacrimi, fiori fie zambete, care sa descreteasca fruntile -umorul era altfel.

Una dintre piesele cu el – vazute- a fost Norii, dupa Aristofan,la TNB (2009). eu sunt genul care pastreaza bilete si programele si imi amintesc si acum rolul si valoarea pe care Albulescu le-a oferit publicului. si da, a ironizat destul de bine scoala sofista – si ideile de acolo…desi par sarcastice… au trecere (inca) fie prin desuet fie prin traditionalism – sau comoditatea acceptarii a ceea ce se ofera.

O alta piesa, tot la TNB, in care era Profesorul – Vizita batranei doamne, de Friedrich Dürrenmatt, regia Alexander Morfov, (2011) – iarasi uman, atat de firesc si atat de “docil” (in rol).

In Molto, gran’ impressione (2009), tot la TNB, mi-a aratat ca omul e complex. de la stari exterioare la cele interioare. de la nimicul vorbelor pana la totul faptelor.

In Nebunia Regelui George, de Alan Bennnett, jucata/pusa in scena la Bulandra Sala Toma Caragiu (Gradina Icoanei), l-am vazut pe acest actor jucand mai multe chipuri. pendularea dintre regele autoritar, darz si inteligent si nebunul care e normalul anormalului – se preface nebun intr-o lume nebuna (lupta pentru tronul lui, separarea de Regina… ).

Mereu traiesc cu impresia ca daca vrei sa supravietuiesti intr-o lume ca cea in care suntem deja… trebuie sa o facem pe nebunii. si asta…pentru ca nebunia este insasi supravietuirea. or…a trai… e o nebunie, nu?

 

ps: Odihneste-te, suflet complet/complex si Multumim ca ne-ai oferit o viata de stari sufletesti – de la agonie si extaz, la suferinta si speranta- catharsis teatral invers proportional cu realitatea.

fiecare piesa pe care am vazut-o si in care erai… mi-au deschis intr-o seara zilele ce aveau sa urmeze!

Somn si zile bune!

 

Blue Henrietta

 

posted by blue henrietta in reality,teatru and have No Comments

cutia pandorei sau cruzimea candida

V-am zis acum ceva vreme despre piesa “Cutia Pandorei” si n-am apucat despre ea sa scriu aici.

In primul rand e un spectacol viu. Atat de viu, ca te arde. Razi si plangi deopotriva.

Razi la replici si plangi cu lacrimi prin inauntru cand te cuprinde indoiala. Indoiala ca vreodata egoismul si lacomia pure ale matusii, indoiala ca tanarul ei nepot poate sa devina vreodata vreun criminal – nu, nu devine, din contra.. -.

Benjamin Franklin zicea candva “tragedia vietii este ca imbatranim prea devreme si devenim intelepti prea tarziu”, iar aici.. tanarul nepot,desi in candoarea lui crede ca undeva matusa lui e un om bun, risca sa se piarda prin propria candatoare si naivitate.

Ce m-a frapat la piesa?

Ca desi “comoara” si averea familiei ar fi “personajul invizibil”, totusi,cutia Pandorei ramane sufletul. Ce ramane in el cand il deschizi?

In noaptea in care nepotul ii calca casa… se vor uni niste jumatati de foi. Insa asta e in sine cutie a Pandorei: doua suflete complet opuse – un om naiv, bun, bland si o femeie lacoma, criminala, o bruta – se deschid reciproc in acelasi timp. Unul cauta in “sufletul-cutie” al fiecaruia si totusi.. fiecare disimuleaza in modul lui.

Sunt reactii complet … absurde. Unele dintre ele. Aceasta piesa e un mixt intre drama si comedie – pe alocuri neagra!-. Tristetea uneori a sublim de subtila, iar rasul vine tocmai din energia lasata de “cautarea” si “gasirea” Cutiei Pandorei.

Eu asa am vazut piesa. Actorii sunt minunati. Nimic de comentat. Poate doar de aplaudat!

Regizorul mentine un echilibru intre gasirea omenirii, adevarului si totodata,exacerbarea rautatii si lacomiei. spaima si frica se citesc in situatii critice.

Cutia Pandorei ( poate ) o traim zilnic: in noi se gasesc atat raul cat si binele. noi trebuie trebuie sa stim cand sa deschidem Cutia. si cat ne uitam in ea. :-/ sa nu ne ia mintile. Sa nu ne raneasca prin forta distrugatoare. Ce se ascunde in Cutie.

Spectacolul e la Teatrul Bulandra, Sala Izvor. Nu dureaza mult,insa vei simti ca esti viu. Asta am simtit! O ora vie.

Jocul de ras amar deschis in toata splendoarea lui.

 

 

posted by blue henrietta in teatru and have No Comments

Rața sălbatică sau metaforele conceptelor și realității deopotrivă

Bună seara!
V-a plouat bine? Până la …piele? nu? Numai pe mine… asta e! se mai întâmplă.
Voiam să vă zic în această seară despre o piesă de teatru de-a lui Ibsen, numită sugestiv RAȚA SĂLBATICĂ.
Hai să vedem acțiunea: o petrecere într-o casă cu oameni cu stare, un prieten uitat și … oricum, o să vă zic pe larg despre ce e vorba.

Într-un pod este o rață sălbatică – acel pod poate fi oriunde, nu?- rănită și salvată de un ogar, deosebită la zi și cu altă culoare noaptea. Ce e așa deosebit la această rață?

după mine reprezintă metafore în metafore și adevăruri dincolo de uman.
1. rața sălbatică este relația dintre tată-fiu: bătrânul Werle cu Gregers și Bătrânul Ekdal -Hialmar Ekdal
2. rața sălbatică este relația de prietenie dintre Hialmar și Gregers, dar și a bătrânului Werle cu Bătrânul Ekdal
3. rața sălbatică este relația dintre adevăr și minciună
4. rața sălbatică este relația dintre justiție și nedreptate
5. rața sălbatică este relația dintre tânăra Hedvig și tatăl ei *vitreg Hialmar, dar și cu tatăl ei, bătrânul Werle- pe care nu-l știe atât de bine.
ce e de fapt rața sălbatică?

Podul casei familiei Ekdal este un fel de arcă de suflete rănite, dar și un refugiu pentru dramele și minciunile familiei Ekdal.Din pod, bătrânul Ekdal împușcă iepuri sau rațe. În pod se poate ajunge la catharsis.

Singurul personaj care iubește necondiționat – fără obsesia statutului, banilor, minciunilor, lipsei de personalități sau a lipsei de zbor în idei sau suflet- este fata lui Hialmar, Hedvig.
Ibsen face o piesă puternică, o dramă care atinge conștiența, dar și latura umană din noi -sau a celor care nu iau la mișto aceste aspecte!-.

Nu pentru că adevărul e greu de suportat și că e bine să…omiți adevărul, ci pentru că adevărul este o forță prin sine. e o stare care se hrănește pe sine din energia pe care o provoacă și pe care o primește înapoi. Dacă pentru Hialmar e o dramă până la renegare a statutului fiicei lui Hedvig *care e fiica bătrânului Werle* pentru că el percepe adevărul în forma brută, nu-l șlefuiește, îl lasă să se scufunde odată auzit, și se lasă să se scufunde cu el în alcool, depresie și apoi … prin drama pe care Hedvig o aduce -prin sinucidere *împușcând rața, moare și ea*-…

Omul este o ființă care poate să se scufunde singur – la fel ca rața sălbatică, odată rănită, ea se duce la fund, cu toate încercările ei de a se agăța de alge și alte vietăți… dar, același om care se scufundă, are nevoie de un ogar lângă, care să îl scoată din apă, care să îl readucă la viață.
În “Rața sălbatică” toate sunt înaintea iubirii: banii, reputația, dreptatea / nedreptatea, chiar și adevărul, ceea ce … face tocmai din iubire să fie și ea, la rândul ei, o rață sălbatică.

Un personaj altfel – adică altfel față de tiparul celor 5- este Gregers, fiul lui Werle. Gregers este idealistul, realistul, candidul și totodată, demonul din viața oamenilor cu care interacționează. Demon pentru că “sugerează” tinerei Hedvig planul cu împușcarea raței sălbatice. Idealist pentru că el crede și este convins că adevărul vindecă și ridică oamenii din mlaștina monotoniei, prostiei și chiar lipsei de caracter. Uneori da, alteori, nu merge o astfel de abordare.
Omul e om. nici mai bun și nici mai rău. e un simplu om. indiferent că are de lucru, că e fotograf sau menajeră…

Vă recomand piesa și deși poate am explicat-o sau nu bine, însă… nu veți fi dezamăgiți. :) sper! eu n-am fost!

Tags:
posted by blue henrietta in teatru and have Comments Off on Rața sălbatică sau metaforele conceptelor și realității deopotrivă

cinismul realitatii

Eu sunt genul clasic de spectator. Merg daca imi place ceva, daca ma intereseaza regia sau subiectul.
Ieri am mers la nimereala -e adevarat!- insa nu regret.
O piesa in regia lui R. I. si un text tot de el, numita “BOX FM” si bine pusa la punct.
E genul de piesa care e cinic de realista sau chiar realismul cinic. Adica razi la ea-piesa- insa te ustura adevarul. E ca si cand altul gandeste la fel ca tine.
Am ras de nu mai stiam de mine, insa era ca o regasire a ceea ce credeam ca am pierdut: firul realitatii. Pe care multi in pierd la o piesa de avangarda, pentru ca se amesteca registrele si uneori, te pierzi prin logica… ilogica!
Piesa Box FM e chiar o cutie – pe care si-o pune la inceput personalul principal- ca dupa aceea sa inceapa piesa propriu-zisa.
E ca si cum facem parte dintr-o cutie zi de zi, cu ideile noastre, cu ideile altora, cu parerile unora, cu ale noastre, o cutie de sentimente si prejudecati, in care trebuie sa toleram sau nu realitatea. sau mediocritatea. sau non-valorile. sau chiar ceea ce nu ne place.
si nu de multe ori suntem noi. adica ne putem pierde prin cutia societatii si prin cutia superficialului. prin ceea ce simtim si ce spunem de fapt.
tipul, un prezentator de radio, cu limbaj libertin si fara jena spune parca exact ce am vrea sa auzim pe TV, ceea ce unii gandim la realitatile din jurul nostru.
ne adapteaza la neadaptabil. la imoralul logicii.
analiza textului cantecului trupei Valahia “banii si fetele” a fost sublim. toata sala era in delir de ras.
desi prezentatorul apare ca inadaptabil, e mutabil pe o tabla de sah. una divina! desi se da imprevizibil, pentru o tipa Laura e cel mai previzibil.
o piesa care merita toti banii! serios! din toata inima va recomand spectacolul. :)
Felicitari pentru spectacol, RI!

Tags:
posted by blue henrietta in teatru and have Comments Off on cinismul realitatii

About a great theater play

Because I’ve missed my garden – how I like it to say- Now I am here. Again.
I will convince you to go to theater at a good play and concept.
I am very aesthetic and hard to convince me that it is a good one, but this… was too fantastic to not talk about it.
Oscar and the Lady in Pink, written by Eric- Emmanuel Schmitt it’s the one I am talking about.
The novel was published in 2002 and starts with the letter by Oscar to God.
The whole script, concept was new for me, the text it’s so actual… Kids with cancer, pain, loneliness, sadness, funny jokes, days that become years – or better said 1 day = 10 years- … made me think about how lucky we are healthy and happy… But we all think about money and power and… lots of material stuff when happiness have to be so simple and the life we live should be more … easier to obtain and maintain.
Those jokes with ‘money does not bring happiness, but maintain love’ … and how many divorce cases there are even if were money, but if not understanding or … complicity in family life!?
In Oscar I found myself in completely – but not as he had cancer- HIS attitude towards God.
In The Lady in pink I found the answers.
This play is like a life lesson: faith – not false faith- with friendship, love, forgiveness … can overcome.
I took the book, to retain the words.
I found a script that’s good to see at least one time in life – I would go again- like … You have a moral support when it’s hard.
We have to write to God daily or to that energy which we are connected in series. Nobody knows what will happen after.
I am not the type that goes to church or something day by day. I know that I don’t hurt – even when it looks like-, I do not give with something in head or other bad things.
Maybe just more bad causing BY hoping that people are like me, but … it would be too much or when I will be stubborn as well – at any level- that won’t be nice.
The Lady in pink have some answers for you that can’t say nothing. They are so current, so … simple and powerful … I sense one and I was positive impressed.
Oscar has some friends, whom have some nicknames according to their illness or disease’s manifestation: Popcorn, Bacon, Einstein, his ‘girlfriend’ Betty Blue.
Children are imaginative, have a different outlook, with a variety of telling the truth whom are disarming -Oscar asks if he dies, but Lady in Pink avoid the answer, says instead that he should write a letter to God daily.
I recommend this play – script also- and I don’t regret it. :)
2 hours very intense, very actual and very … profound.

posted by blue henrietta in teatru and have Comments Off on About a great theater play

concursuri

Buna!

M- am gandit ca un concurs  sau doua nu strica niciodata!

Urmariti blog- ul ZILNIC si fiti atenti la cuvintele cheie!

Va fi o intrebare din postari, iar raspunsul – zilnic-  il astept pe facebook.

Premiul va fi o carte cu imagini cu Humphrey Bogart!

Oricum, intrebarile sunt din ARTA! Nu pun din politica si altele, ca ar fi ” macel”! :-)

Iar cel de- al doilea concurs e despre PICTORI, iar premiul, desigur, un album cu Chagal.

Asa ca fiti atenti la blog si facebook!

Ps: daca va fi egalitate, al treilea album va fi … Muzical – Bach- !

Pentru ca Bazar e aici! Si desigur… aRTa! 😉

 

Concursul se desfasoara intre 15 Ianuarie 2015- 15 Februarie 2015!

 

posted by blue henrietta in cinema,me,opera,reality,teatru,visual arts and dance and have Comments Off on concursuri