Blue Henrietta

Abstractionistii folosesc forme si culori pentru a DISTORSIONA realitatea. Expresionistii folosesc emotia pentru a IMPRESIONA pe cei care privesc realitatea. Iubitorii artei populare folosesc texturi si modele pentru a DECORA realitatea. Contemporanii preiau o tema cunoscuta si MODERNIZEAZA viziunea cu ceva inedit. Artistii naivi folosesc inocenta copilariei pentru a LUMINA realitatea. TU CE FACI SA LE CUPRINZI PE TOATE?

Archive for the 'visual arts and dance' Category

nu te uita la mine 30

Ajunsera la vernisaj. Ea isi luase un maieu si o bluza rozalii pal, pantaloni in aceeasi nuanta, pantofii bej si geanta in aceeasi coloare cu pantofii. Il lua dupa ea la pictor sa ii vorbeasca. Ii placea sa o asculte- avea o minte care scotea orice, oricand ca din cutii diferite, care, culmea, se potriveau.

I se prezenta. Pictorul zambi spre amandoi, apoi vorbea numai cu ea. Doar n-o sa il intrebe pe el, care nu facea asta…avea cunostinte solide si el, doar ca nu avea asa verva si efervescenta ca ea. Iar se uita la ea. Dadea din maini si tragea cu ochiul subtil la tablouri si ii facea parca o schita cum sa aranjeze tablourile astfel incat “sa nu oboseasca privitorul”.

Se roti si el spre ceea ce vedea ea si da, parca intr-un loc erau prea multe tablouri pe rosu si altele cu verde tipator.. Parca strigau culorile alea – parca vedea tuburile desurubate cu violenta si zvarlite pe panza. Se pricepea, nu poate sa nege. Ii placea flerul ei. Parca prindea din aer ce trebuia sa se intample.

-Pune te rog, pe peretele ala 3 tablouri -uite, p-alea (si arata care) – si pe celelalte .. imprastiile cum vrei tu, doar sa nu pui toate cu rosu intr-un loc, pe un perete si restul …tot asa… ai auzit de RANDOM?

i se adresa pictorului. Normal ca auzise. Radea. I-o zisese in gluma, nu suparat sau “esti tampit? ce naiba…?”.

Avea potential de a scoate ce e mai bun dintr-un om.

Dadu palma cu el -Figuerez ii zicea ca poate sa isi aleaga orice tablou- si apoi reveni langa el.

-HAI sa vedem ce a facut baiatul asta aici! vrei?

-cum sa nu vreau? ce o sa zici? ai vreun speech ceva? nu ai emotii?

-negativ. pentru ambele intrebari!

-serios?? asa faci tu toate parerile astea? doar asa… ce-ti inspira?

-da… de ce? trebuia ceva structurat, academic? daca vorbesti academic risti sa plece publicul si vorbesti de unul singur. trebuie sa fii apropiat. sa fii acolo. ca un om, ca…

-am inteles.

-asa cred ca ar trebui sa fie orice arie. avocatura, medicina, arhitectura, agricultura… sa vorbesti omeneste, ca doar pentru oameni vorbesti. nu dai din gura pentru bivoli si oi.

O privi cat de cald putea. Ii venea sa o ia in brate si sa …orice.

In schimb o lua de mana si se lasa purtat de mersul ei.

-Aici parca liniile astea masculine fac tot jocul… culorile brutale parca tin isonul ideei. “care?” ma vei intreba. ideea ca din orice spatiu limitat (uite patratul acela verde aprins) exista …uite…eu vad de fapt ca e Mitul Pesterii in toate tablourile. (ea se roti IN TOATA galeria).

se duse la celelalte tablouri.

-Evrika! aproape ca tipa ea.

Il trase catre celelalte tablouri.

-uite… e o idee repetitiva, un laitmotiv. deci, fii atent!! mor! asta e!

se freca pe maini si incepu sa vorbeasca spre el:

-din orice spatiu limitat, oricine are o iesire. starea sufleteasca sau ideile in sine reprezinta franghiile care ne tin legati in acel loc. si dupa… ce ne dezlegam de ele avem alegerea. adica celelalte culori la care apeleaza el atat de brutal. de ce le foloseste in forma bruta? pentru ca violenta din interior, lupta, incrancenarea …toate sunt unitare – iar daca ar fi pictat “suav”, culorile diluau ideea. capisci?

-da… minunat!

acum chiar o saruta. nu mai conta nimic. pur si simplu asa simtea.

-spune… cum reusesti?

-ce? se dezmetici ea.

-cum faci…cum iti vin ideile astea? eu nu m-as fi gandit… pur si simplu. mi se pare ca e avangardist, usor abstract si … liniile masculine pur si simplu… alcatuiesc o imagine -pe care o tot taie.

-oricum, eu sunt convinsa ca nu e o parere unilateral valabila …deci imi place sa zici si tu. oricum, vorbim dupa, mai multe.

se apropia ora 12.

Lumea incepea sa apara, mai veni un critic de arta. Dadusera mainile, se prezentau fiecare.

Ii venea sa o filmeze. Chiar asa, de ce sa nu o filmeze? ce il oprea? scoase telefonul si o filma.

incepuse pe ocolite cu Platon, apoi cu teoria culorilor a lui Kandinsky (mereu o ajuta si repeta), apoi le aplica pe amandoua in arta lui Figuerez. Avea emotii, insa engleza iesea pe stil britanic. Ii venea sa isi lase ochelarii jos pe nas, in mod apreciativ. se abtinu sa nu tuseasca. se apropia de incheiere, o simtea degajata- din glas si gesturi. Apoi inchise telefonul.

O vazu ca inca statea acolo, pana cand termina si colega ei -de breasla- si apoi apare pictorul. bla bla cuvinte. se rasuci catre picturi. incerca sa vada ceea ce zicea ea. Platon si Mitul pesterii…aici? intr-un patratel verde? sau rosu? sau …galben?

Dupa 5 minute era “dezlegare” la sampanie si piscoturi. Se duse dupa ea, doar ca la distanta de 1-2 metri. O vedea cum era inconjurata de alte persoane, cum le vorbea, cum ii facea sa rada, cum degaja atmosfera, indiferent de situatie sau de omul din fata ei. Se roti iarasi, lua un pahar de sampanie si se duse si el spre ea.

vorbeau in engleza. Volutele ei ii placeau si el ii raspundea cam in acelasi timbru de sunete. chiar daca erau imbracati, pareau ca faceau ceva … de fata cu toata lumea … nu cred ca isi dadea seama si ea, dar el asa simtea.

zambetul ei se tot latea si devenea ca acela cand era numai cu el, separat.

atunci si ea gandeste la fel?

Il privea fix de ceva secunde apoi il ocoli. si volutele scadeau treptat.

deci…

apoi ciocni paharul cu el:

-hai sa plecam! sa iau tabloul acum? sau …sa plateasca el taxele? radea ea.

-il luam, daca il vrei neaparat! platesc eu.

-ok… il… astept! 😀 nu ma simt pregatita mental sa vad tabloul ala in bucatarie. sau dormitor. simt ca m-ar viola. de fapt.. daca stau sa ma gandesc…cred ca l-as vinde in secunda 2.

-asa grav e?

-din punctul meu de vedere, da.

-facem cum zici tu! mergem la etajul 28 acum?

-da, dupa ce … iau niste piscoturi…

-iti iau eu niste alea cum trebuie. Vrei ceva special cat stam pe sus acolo?

-pai nu. daca esti tu, imi ajunge. sa nu ma lasi pe acolo..

-nu.. cum sa te las singura? adica vin pana aici ca sa te las de izbeliste. cata logica.

-mda.. da… hai.. vino la mine!

il saruta in stilul ei, timid si totodata apasat.

vorbi cu pictorul despre tablou, se incrunta ca sa dea greutate vorbelor si apoi se apropie de iesire, catre el.

-shall we?

 

 

 

 

posted by blue henrietta in visual arts and dance and have No Comments

pictura naiva sau cum sa copilaresti cand esti matur

Cu o mare intarziere o sa zic si eu cateva cuvinte despre expozitia din perioada 22 august – 5 septembrie a.c, la Centrul de Cultura Urbana CASINO Cluj -Napoca a lui Mihai Dascalu, un pictor naiv oradean.

Va las mai intai picturile si apoi revin cu anumite perceptii -puteti sa nu fiti de acord cu ele, puteti sa nu mai cititi continuarea, ci doar sa priviti. E tot aia. :)

 

Despre arta naiva se pot spune urmatoarele:

-consider ca mastile inocentei nu s-au dat jos si inca acestea raman pe chipul adultilor – cel putin, majoritatea pastreaza si in suflet inocenta si naivitatea “actului” artistic,

-Henri Rousseau a fost cel care a initiat procesul – si sa picteze “naiv” (apropo, tabloul meu preferat aici ESTE exact cel intitulat “amintindu-l pe Rousseau”, cu tigrul si maurul),

-DACA unii dintre voi isi imagineaza ca arta naiva este “de neexperimentati“, ei bine ar trebui sa mai cititi putin. Ea se refera mai mult la povestea de pe panza – realitatea “adultilor” este inlocuita si imbunatatita cu lumina, culoare si o atmosfera demna de lumea copilariei,

-un tablou in care este folosita arta naiva exprima acea …cum sa ii zic eu, acea stare de caldura, de siguranta, ca nu e nimeni rau, ca totul este bun, e ca imbratisarea mamei sau …in cazul de fata, copacul cu toate anotimpurile este acolo si .. te asteapta – sa ii vezi si urmaresti frunzele cum se inverzesc, cum se maturizeaza, cum se ingalbenesc si apoi cad la picioarele tale.

Sa revin la tablouri:

-Stiti celebra pictura a lui Dali in care ceasurile (sau ideea de timp) se scurg (adica timpul e fluid, iti aluneca printre degete)? Aici ceasul este spart, adica .. ramane acel Dali vesnic la fel – pentru ca, nu-i asa, timpul nu mai se scurge. Si da, Dali ramane tanar. Si jovial.

-omul care culege ciupercile – culorile sunt neutre -pana la camasa lui, iar dimensiunile ciupercilor … rotunde si marisoare sugereaza belsugul naturii, ca totul e neintinat (neatins de mana de om). Copacii sunt tineri si totul in jur pastreaza naturaletea padurii. Acest tablu a luat American Art Awards, categoria arta naiva – nu mai tin minte anul, dar dupa 2010.

-atmosfera din tabourile cu colectiv -piata, unde se bea (un vin fiert), la nunta – este una plina de culoare, parca auzi si cuvintele dincoace de culori… dinamismul si naturaletea fac tot jocul -nuantelor.

-povestea oamenilor de pe strada – care innopteaza care pe o banca, care om deranjat de harmalaia facuta de betivani sau de femeia care cauta in gunoi (sau duce gunoiul?) … -este una plina de farmec. din nou, firescul actelor si al scenei in sine te duc parca intr-acolo

-Din bocancul cu floarea -soarelui + casa … astepti sa se indeparteze mai multi oameni care ar putea sa te deranjeze ca vrei sa intri si sa vezi ce e acolo. Perspectiva este bine reprezentata – in spate fiind niste casute “normale”, de oameni normali (cred =) ). Si acest tablou a luat Second Prize American Art Awards 2015 – la sectiunea Naive art.

Printre alte premii:


1985 – Prize III National Exhibition Bucharest;
1987 – Prize I National Exhibition Bucharest;
1995 – Prize III National Exhibition Bucharest;
1996 – Prize for naive art of Ethnos Fundation Bucharest, 1995;
1999 – Prize ETHNOS International naive art saloon Bucharest;
2005 – Prize III International Exhibition Bucharest.
2008 – Special Prize, National Exhibition Iasi
2009 – Prize for painting “Dr. Ion Grigorescu” Pitesti
2009 – Prize II International Exhibition Bucharest
2010 – Prize I American Art Awards – United States of America
2011 – Prize II American Art Awards – Naive art Human figures – United States of America
2011 – Prize I American Art Awards – Naive art Others – United States of America
2011 – Diploma of Excelency – Bienale of Naive art SIAN 2011 Bucharest
2012 – Prize “Aurora Năforniţă” – National Exhibition Iasi
2013 – Prize I – SIAN 2013 Bucharest
2014 – Special Prize of Jury, National Exhibition of Naive art Oradea
2015 – Prize I American Art Awards – United States of America
2015 – Prize II American Art Awards – United Stares of America
2015 – Prize III American Art Awards – United States of America
2017 – Medal Merito Artistico BCM Gallery – Barcelona 2017

 sursa: http://www.mihaidascalu.com/includes/about.php

Ca o concluzie?

Mie una mi-a placut foarte mult expozitia. Nu am reusit sa scriu despre ea la timp pentru ca am avut alte chestii de citit si facut si para-facut si inteles… Deci, mia culpa. E printre putinele dati cand mi se intampla asta, deci…

Sper ca v-au placut si voua micile mele interventii!

 

 

 

posted by blue henrietta in visual arts and dance and have No Comments

femeia, vechea si eterna poveste

Hello! Hello!

Astăzi o să vă explic (cât de bine pot și am înțeles și eu) despre nudul feminin și despre munca lui Nicolas Carone (1917-2010).

 

de pe net

de pe net

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

de pe net

 

 

Să purcedem.

Carone face parte dintre artiștii Avangardei – aici e Expresionismul Abstract -, precum și din mișcările Pop și Minimaliste. CUM?

Pai iac-așa că trebuie să o iau pe rând:

Despre arta Pop: ea apărea și era în nomenclatorul istoriei artei prin perioada ’50-’60-’70, când prinde contur, iar adepții ei vor sa înlocuiască abstractul per primam cu un altfel de stil: din realitate să asambleze “chestii” întâmplător. Aici, în mod normal, l-aș aminti pe Andy Warhol (și multele lui obiecte “celebre”, printre care buda, secera si ciocanul… cărora le dă un sens).

Revenind la Carone, acesta a fost “inspirat” si influențat de artiști precum Pollock, Hofmann și de Kooning.

După ce trece de Expresionismul Abstract, Carone revine și înnoiește tehnica figurativului și perspectivei.

Astfel, desenul clasic și radical de modernist în linia expresiei, precum și libertatea cu care “descrie” povestea tabloului, aduc în prim-plan eterna și fascinanta poveste: FEMEIA (mai precis, NUDUL).

În plus, cel mai important lucru dintre aceste “caracteristici” ale muncii artistice made by Carone este dinamismul pictorial care SE LASĂ văzut în fiecare dintre lucrările sale pe hârtie.

În arta lui Carone nu există nimic static/stând/așezat. Astfel că fiecare atingere, fiecare gest este încărcat cu o intensitate expresivă, indiferent dacă imaginea cuprinde o singură figură sau reprezintă un grup de figuri – mai multe “trupuri”.

Dacă privim cu atenție aceste tablouri (sus și mai jos) sunt oarecum fractali artistici tăiați din tematica și apropierea nuanțelor à la Ingres și de Kooning.

de pe net

de pe net

de pe net

de pe net

 

 

Nudurile nu sunt plasate pe pat sau nu stau pur și simplu pe un scaun să pozeze, ci majoritatea se află într-o aplecare, rotire, răsucire, întoarcere, o fluență a liniei care… transcende dincoace de sens.

Culorile nu sunt “complementare” și nici cum le știm – primare sau secundare, iar desenul sau mai bine zis linia, urmează povestea – lirică și deseori erotică.

Uneori, când se ia decizia de a renunța la abstractizare în favoarea reprezentării, anumite probleme picturale rămân  nerezolvate – care e până la urmă vocea care învinge: raționalul sau emoția?

 

 

English

Today I am going to explain (how well I can and I understand) about nude women and about the work of Nicolas Carone (1917-2010).

Let’s proceed.

Carone is a part of the avant-garde artists-here’s Abstract Expressionism, and Pop and Minimalist movements. How?

Well yak-so you have to take it one at a time:

About Pop art: it was on the arising and art history through the period of ‘ 50-‘ 60-‘ 70s, when fostered, and her followers want to replace one abstract per natural or can occur with different style: from reality to assemble “stuff”. Here, normally I remember Andy Warhol (and his many “famous” objects, including closets, sickle and hammer… of which gives them a sense).

Carone, returning to it was “inspiring” and influenced by artists like Pollock and de Kooning, Hofmann.

After passing of Abstract Expressionism, Carone returns and recreates the figurative technique and alternatively.

Thus, the design classic and radical modernist line expression, and the freedom with which he “describes” the story of the painting, bring to the fore the eternal and fascinating story: WOMAN (more precisely, NUDE).

In addition, the most important of these “features” artistic work made by Carone is the dynamism of the band saw in each of his works on paper.

The art of Carone there is nothing static/standing/seated. So that every touch, every gesture is loaded with an expressive intensity, regardless if the image contains a single figure or group of figures represent a more “bodies”.

If we look carefully these paintings (above and below) are somewhat artistic cut from fractal theme and proximity to produce fading as Ingres and Kooning.

These nudes are not placed on the bed or simply do not stand on a chair to pose, but most of them are in a bending, twisting, rotating, turning back, a fluency line which … transcends this side effect.

The colors are not “complementary” or how you know-primary or secondary, and drawing or rather line, follow the story-and often lyrical eroticism.

Sometimes, when you make the decision to waive the abstraction in favor of pictorial representation, certain issues remain unresolved-what is ultimately defeated the voice: the reasonable or the emotion?

 

posted by blue henrietta in visual arts and dance and have No Comments

capodopere restaurate sau cum culorile castiga glasul pierdut

Expozitia “Capodopere restaurate” din Muzeul De Arta Cluj-Napoca readuce in fata privitorilor cinci artisti care au ajutat la cladirea artei moderne din tara noastra.

arhiva personala

arhiva personala

Acestia sunt: Nicolae Grigorescu (lucrarea “Claie de fan”), Klein Jozsef (“Compozitie cu nuduri”), Camil Ressu (“Femeie cu copil”), Ziffer Sandor (“Bivolii”) si Stefan Luchian (“Albastrele”).

Le iau pe fiecare in parte putin – ca altfel nu avea loc postarea, nu?

O sa incep cu Stefan Luchian – am o anumita sensibilitate la el, pentru suferinta lui din (Cel putin) ultimii ani de viata. Natura statica plina de armonie cromatica, sensibilitatea, neimitatea aparentei vizuale a naturii, plus ca … albastralele, delicate in sine, contrasteaza cu motivele geometrice ale vasului/ulcelei. Sincer, pe Luchian l-am pus la capitolul pictorilor florali, iar .. Macedonski, poetul florilor. Ambii dau o armonie starilor diafane si fragile – ale oamenilor si nu numai. Petalele albastralelor sunt vii, le poti atinge.

de pe net

de pe net

Claie cu fan” marca Grigorescu pastreaza acelasi aer -cu care ne-a obisnuit (rural si firesc). Lumea rurala ramane pretextul lui pentru a arata lumina naturala (impresionisti style), dar si o tema autonoma.

de pe net

de pe net

Compozitie cu nuduri”  pastreaza spiritul avangardei – din prima DOAR SI NUMAI tabloul acesta mi-a placut.. shame. Klein este pictorul din Baia Mare care face parte din “tinerii rebeli”, iar femeile din aceasta pictura pastreaza din siluetele “firesti” si dorinta de “a atinge”. Da, poate culorile nu sunt neaparat “wow” (trupurile fiind mai mult albe), insa liniile duioase, rotunjite isi urmeaza povestea -de pe gat pana pe linia coapselor.

de pe net

de pe net

Femeie cu copil” m-a dus cu gandul la tema religioasa – Fecioara Maria cu pruncul. Tematica nu este una diferita sau “avangardista”, cat compozitia. Nevoia de schimbare a stilului este una “pronuntata”.

de pe net

de pe net

Lucrarea”Bivolii” ramane la granita dintre inovatie si traditie, intre nou si vechi. Tot din avangarda, Sandor se intoarce spre o ordine -a dezordinii. In “Bivolii“, culoarea  predominanta e mov, o nuanta violenta, usor linistita de nuantele de galben (complementar violetului). Peisajul este unul mirific, minunat, exceptional, nu s-a mai pictat asa ceva – cornute. 😀

de pe net

de pe net

Toate lucrarile au fost restaurate si aduse la lumina, pentru ca povestile din culori si linii sa nu se uite, sa dainuie si sa fie recunoscute in suflet – apropo de “traditie”.

Expozitia “Capodopere restaurate” este deschisa publicului in perioada 16 septembrie – 29 octombrie 2017. :)

posted by blue henrietta in visual arts and dance and have No Comments

Simon Gaon or life after color

Howdy!

Today I’m going to say a few words about Simon Gaon, an expressionist who left a lot of color behind him.

 
What Gaon leaves behind him – because he’s still alive and uneducated – are his color and its intensity. The theme does not move too much on the axis of dreaming – we meet landscapes, carousels, daily life or just one Sunday.

In Gaon’s case, the Expressionism is only in “how to arrange” his colors and volumes in a narrow and possibly of a horizontal linearity.

Influenced by Arthur Bressler – the sobre portraits and dark (more black and grey than white)ones- Gaon have his own style – his paintings are rationalized -he does not feel that “pure” emotion in his art (even if certain “colors” impute this sequence). Gaon’s subjects are from areas on the outskirts of the social ladder – detainees, unemployed, prostitutes, fleeing from home or abroad.

chinatown, net

chinatown, net

net

net

 

In the above paintings we see the life of “china-town” – a colorful city, but lacking known “faces”. They are lost in tones, nuances, but the “intensity”.. isn’t.

They are lost in a “uniform”, “linear” state – as a kind of constant sound on the tape to record that you hear it on repeat.

Gaon is a painter who plays with the states, but does not lead them to extremes.

The contemporaneity of his characters is lost between nuances.

I will let the paintings speak for you more.

 

 

posted by blue henrietta in cultural international,visual arts and dance and have No Comments

take me to the moon and back

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain

Today I will post a interview with a painter from France, Fred for friends and Moontain for the public. Soon I will make a little talk/writing about his art but for the moment let’s meet the human.

Article BY Simionescu Simona  

SS: What is a painting  for you?

 A painting it’s a link, between two worlds, the one we see and the one we feel. It makes the one we felt, able to be seen.

It’s one of the ways to express something we have deep inside of us, or that we can feel and catch from above (us).

Something that was the primarytool for our species to communicate not only rational things (such as informations to hunt) but also the ethereal dimension and imagination. Then (to my eyes) it has also been kidnapped by a certain elite, with academic techniques … but thanks to some artists, painting has been freed again and literally anyone is allowed to enjoy it. 

Now, a painting (I painted), for me, is like a part of my self, like a family member, a piece of colored flesh. A witness and an actor of my own evolution. It’s precious and has no price. 

It’s more than just a mirror, it also shows at the same time the past, present and future, always renewed, because it reflects how you feel inside.

Any time we look at a painting, we can see something different, or differently, it says a lot about our state of mind, it informs us and also offers us a wild ride into our imaginary lands, where anything is possible. From these rides come ideas and inventions and so, we evolve, as a species too, this is why Art, is as important as food and water.

SS: What is your favorite color?

To this question, I only have one answer: my favorite color is “Rainbow”.

Beauty can be found in anything, forms or colors, they all have something to offer. I could have answered, my favorite color is the  “Light” since the rainbow’s colors are light’s prism of colors.

It means there are no colors to reject or prefer, they are all the components of this element at the origin of everything (light), i don’t feel like i have to chose or prefer one. I love them all, even the ones we can not see with our eyes.

source: facebook MOONTAIN

source: facebook MOONTAIN

SS: Which artist or painter has influenced you ?

Hard question to answer to. Because, obviously we are all under influences, just like the shape of a tree will depend on the trees around it. I would say that the influences don’t make the experience, it means, even if  (for example), my very first crush in painting was for Basquiat, it doesn’t mean i wanted to do the same kind of work. In fact, it was his freedom that really pleased me as well as the use of colors. 

Since it’s been quite some time I’m painting, through the years people would say to me ” You work makes me think of X or Y ” … and pretty much each time, I just did not know the artist they were talking about because I don’t have a real art culture. I come from the music scene and work on my side, I’m a true loner.

So i did learn a lot thanks to what people told me, I guess this is the best way to evolve: You do your thing, through the unknown, and in the end, roads meet in a way or another. This is both humbling and interesting.

When I was a child, my main influences were from the music scene, The Beatles, The Doors, then Nirvana, Sonic Youth, The Dead Kennedys … These are my roots. Their ethic and total dedication to what they were doing is my main influence.

SS:Is there a work of art you would like to have in your home next to your own work ?

I don’t think that i feel a need to own something like that. I am very happy that plenty of incredible artworks exists, and enrich museums all other the world so many people can admire them and get inspired.

I never thought of it to be honest. Maybe if i had to choose i would like to have a Chagall because i like how he serves his idea of the divine world, or the painting of Basquiat i have tattooed on my arm ( “Freddie” ). But what i really think is, we just have to create our own artworks if we want some in our home, it doesn’t have to be pretty, big or else, just our self.

I believe it’s important we all look to express this artistic and sensitive side. There will never be too many seeds of this kind to make the world a better place. 

And now, the real thing is that the greatest work of art is the Nature, there is no question about it, period. Let’s just remove the wall where we hang a painting, and just admire the work of Nature. It’s free and makes you feel free.

SS: What is the best way to exhibit a painting ?

I ignore it. There are several ways, to exhibit it the best way. It depends on so many factors, there is not one formula. The same goes for human beings, you can give to two children the same parents, education, amount of love and they will still be different and special in their own way. 

The main thing would be, to maximize the potential interaction between the painting and the viewer so he or she, becomes an actor rather than a spectator. It is a balance, i believe their should be some informations to guide the ones who want to be guided but not too much so the others can travel with their imagination the way they want. This … and a good light, because without light there is nothing, it allows the eyes to dive and the mind to fly. 

The place (museum, warehouse, outside etc) doesn’t matter.

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain


SS: What are the limits of painting ?

I would say, the limits of a painting are the people’s imagination looking at it. And the limits of painting, the medium, is the imagination of the one doing it. So there are no real limits. I mean, they are relative, no more no less, they can be removed when we decide we wanna see something new, something more, something that echoes the one we are and the one we wanna become.

SS: How do you start a work – do you have any rituals ?

Absolutely … not. I don’t look to do special things to put me in a situation where i would create, i just pay attention to those moments where the creative waves are calling me and i just answer to them right away with what is around me at the moment. I don’t simulate a context to create, the creation generates its own context so i just have to dedicate my self to its realization.

I don’t want to prepare anything or project anything. To create is an adventure, a discovery. If you already know what you will do, there’s a chance that nothing new will be discovered, which is really not interesting (to me). I just grab a canvas, a stone or else, and start to interact with it. It is about the genuine intuition that something is asking to be and the faith that it will teach you something, through its making or later, because of its meaning or interpretation. Once again, it is a Circle, both benefit from this process, the artwork and our self.

SS: Is there a future for painting or are you one of the last survivors ?

First, I don’t consider my self as a painter.

I am just someone trying to express things and this is a medium where it can happen.

There will always be paintings. It was the origin of the artistic expression, it’s here to stay.

When or if, computers, and so called modern technologies will disappear, you will always be able to go out in the Nature, grab some clay, coal etc and create your pigments and colors. And this is what is most important to me, i don’t reject the new ways of expression (as in music) based of machines and electronic, but to me, the best art is the one you can do when you have nothing, then it means you can do with anything.

SS: If you were about to be reborn, what would you like to be – still a painter ?

I believe that if this life ends, it means the lessons and experiences we were supposed to go through came to an end too. Which means, another life would be about learning new things and experience another path. So i don’t think i would be a painter.

Now, if I had the choice, I am not sure i would come back as a human being. It must be special to be a tree linking the Earth’s depth with the sky, or a droplet of rain just having this gigantic free-fall …

To reborn as a full part of the Circle of Life, without the need to intellectualize it (like human beings always do), should be something very interesting, to just Be, would fulfill all my desires.

source: Facebook Moontain

source: Facebook Moontain


S: Do you think that today, painting is under appreciated ?

I don’t think so, it’s hard to really have an opinion about it, since i am really on my own so i can only speak for myself. The more i grow and evolve in my life and the more i have respect for painters. 

Now, with the recent technologies, it seems like many people can create images without even painting anything and it will look like a painting. What i mean is … maybe the notion of hard work and total dedication is being under appreciated. 

Since we live in an era of urgency, of “everything now”, it’s hard to imagine the majority of people realize (or are even interested) the amount of work, blood, sweat and tears it asks to create. If people just look at the surface of an image, then things will not be pretty in the future. But there is no such things as ” it was better in my time ” .. everything evolves, there trends, and things that will always remain.

Also, I notice the positive side of today’s world too. It is easier to learn and to discover what others do, and how to do things. That being said, the most important remains to discover what you have in your self and your own way to express it, so you can add something, your seed to this world, otherwise it would be a world of clones.

SS: What are your favorite themes ?

I don’t think I have themes. I mean, I don’t tell me “let’s work on this or that”.

But if I look at my artworks, I can say there are often some animals or natural figures in them, even if it’s abstract. Also, consciously or not, it’s quite often echoing some civilizations, ancient myths.

At least, this is what I make me see and interpret. I can see characters having some “out of time” battles and interactions. If I had to talk about a main theme then if would be, once again, “The Circle” … what was, is and forever will be, under an infinity of forms, visible or not. This is what I love to think of, to feel, and to entertain. What brings some knowledge and hopefully material to get wiser.

Moontain can be found here and here.

Some of his written down words and ideas, here.

posted by blue henrietta in cultural international,Pastila de Arta/Cultura,visual arts and dance and have No Comments

Allegorical Surrealism

Astazi o sa va scriu despre Suprarealismul Alegoric.

Comparativ cu cel Metaforic, acesta exprima prin lucruri concrete (camasi, papusi, magicieni, apa…) sensurile abstracte – drama sociala si individuala, insingurarea, instrainarea, uitarea, iubirea, imbratisarea, tandretea..

Sau altfel spus, daca in Suprarealismul Metaforic prin obiecte se dadea un sens sau imaginea era dincolo de ea- gaina era femeia, piatra era sufletul… – in Suprarealismul Alegoric prin obiect se exprima ceva abstract. deci metaforic = sens concret si alegoric =sens abstract. ne-am inteles, sper.

 

Daca luam fiecare dintre cele trei tablouri vedem urmatoarele:

-magicianul care tine in “ate” intinse un balerin sau un artist, iar dupa scena e un peisaj calm. Fata de actiunea din “corzi”, agitatia “artistului” sau omului de rand, in spate este calm.

-camasile imbratisate si furoul singur, lasat stingher te duce cu gandul la un cuplu de gay – chiar daca timpurile de atunci (secolele XIX-XX) nu erau CHIAR calme, intre razboaie. totusi, culorile camasilor arata ca e un act pasnic, de sine statator. sau …chiar daca e aceeasi persoana, numai camasile si-ar arata tandretea. furoul ramas singur nu se poate mangaia nici cu manusile lasate si ele la “voia intamplarii”. Pare ca de undeva de sus e privita actiunea, iar privitorului ii e lasat doar frontalul. atat e dreptul lui, ales de artist.

-tabloul cu fata (probabil o nereida sau o naiada, cine stie?) care se acopera cu marea… sensul apei mereu a fost de liniste sau legatura intre doua lumi – cea umana si cea de dincolo. Neptun, zeul marii pare oarecum desenat in profil in stanci. Nudul feminin este dulce, linia aduce a realism sau magic realism, insa el pare aproape sculptat. actiunea de ridicare sau acoperire cu marea e si ea una facuta dupa o “oarecare” asteptare sau “drept” -castigat din pensula artistului.

 

-nudul feminin inconjurat de alte mii de capete pe deasupra … ca niste masti? well, in el ma regasesc. complet. deci in singurate, cand esti tu cu tine si iti vin sutele de ganduri, stari, masti pe care nu le vrei sa le vezi sau altii sa le descopere… cine ar putea sa simta…

-prin fereastra de lemn patrunde oceanul cusut la masina. hmm, aici sufletul, puritatea, si linistea sunt capsate de “societatea” care gaureste si lasa “urme” adanci pe suflet. poate o modelare dupa ea? artistul a luat deja decizia asta: toate se vor mula dupa cusatura (vorba/ gand/ fapta ale societatii).

 

Pe artist il cheama Alex Alemany si este nascut in Valencia, in data de 5 ianuarie 1943. Multi il trec la realismul magic. Eu nu l-as pune acolo. Nu eu.

posted by blue henrietta in cultural international,visual arts and dance and have No Comments

Personal Surrealism

Frida Kahlo de Rivera was one of the representative painters of Surrealism.

I still have 2 painters – her (today) and Salvador Dali (Again)- to comment a bit in this “personal project” called SURREALISM STUDY.

Back to Frida.

She was a Mexican born in 7th of July 1907 and her work it’s a multitude of styles – from Magical Realism, Naive Art, Cubism to Surrealism and Social Realism.

Little story: she erased 3 years from her age – always claiming she was born in 1910. Reason? none known.

In almost all her work she made self-portraits. Vanity? EGO?

maybe both. maybe none. Maybe she considered herself the best model to be paint. Maybe none of the persons around couldn’t expressed and represent her “ways”.

First let’s see some of her works – known.

 

When I see her paintings I remember the start with selfies.

Ofc, I can’t compare her work with a camera VGA or Zeiss Lens and megapixel but I is the same “subject” and “area”.

She always have that mask-like stare and focus our attention at the objects that frame her gaze – animals (birds, mammalian), other side of her, organs or objects.

For instance, she is accompanied by a cat, monkey and the all-important thorn necklace with hummingbird. Maybe it is the symbolism of these objects that tell us more than the face itself – the freedom and playfulness that the hummingbird evokes is underpinned by the death it meets.

 

In the personal live Frida was married with the muralist painter Diego Rivera whom she considered “the big-baby” even if he was 20 years older than her -he was her teacher .

Between 1930-1934 she stayed in US with Diego. She didn’t enjoyed that stay: “The most important thing for everyone in Gringolandia is to have ambition and become ‘somebody,’ and frankly, I don’t have the least ambition to become anybody.”

“Self Portrait on the Borderline between Mexico and the United States”. de pe net

“Self Portrait on the Borderline between Mexico and the United States”. de pe net

de pe net

de pe net

The 2 Frida have different hearts and different clothing. Why? IS not the same Frida? Maybe she is not herself how we want her to been seen? Yet Kahlo stands torn between two worlds, marking the dramatic intersection between the industrial capitalism of the US and earthy spirituality of her homeland. Maybe there is a Frida image from US and one in Mexico… Could it be possible to be seen under that gaze? turned to the viewer?

Kahlo juxtaposed Mexico’s pre-Hispanic roots with the US, where and its representative as being  a land of industry. It appears that though she may physically be in the US she is loyal to Mexican roots.

Another subject in all the paintings with babies is actually Diego, in which SHE expressed her feelings – and after this she is vulnerable to the viewer.

 

As a conclusion to Frida’s works?

Kahlo’s self-portraits are not a Dorian Gray invitation to see the soul of the artist through her face.

She invites us to look not at her face, but at what lies beyond and around it -Kahlo’s animals, clothes, foliage, that are so strongly indicative of the artist, showing the emotional and the social connections that manifest themselves in her identity as a whole / unity.

 

 

 

 

 

 

posted by blue henrietta in cultural international,visual arts and dance and have No Comments

MYSTIC Surrealism

Continuu cu un nou capitolas si anume Suprarealismul Mistic sau Tainic.

Aici am gasit doi pictori, pe Jose Roosevelt si, respectiv, Remedios Varo. Primul este nascut in Brazilia, iar Varo a fost UN ARTIST din Spania.

Lumea lui Jose Roosevelt este una plina de intelesuri ascunse – pe langa trupurile feminine destul de detaliate as zice eu – regasim pere, mere, copaci (uscati pe alocuri), carti, masti, zane, tablou in tablou. Orizontul lui Jose este clar, nu este intunecat – nu simti o apasare anume atunci cand te uiti la tablourile lui.

Pe langa pasiunea lui pentru Dali – care se regaseste prin munca – sunt si anumite elemente a la Magritte – anumite panze care acopera trupul, prin care se intrezareste perechea de sani sau o alta care priveste tabloul din spate (ca si cum s-ar uita pictorul sau oricine la femeia care canta la o para (contrabas).

DACA ma intrebati pe mine ce vad cand ma uit la o para as zice ca privesc senzualitatea la maximum! din care abia astepti sa te infrupti, sa iti infigi …dintii! (Sa nu zic altceva!). De asemenea, cand mai vad o para mi se pare ca renunt la mar – adica e un fel de alegere unilaterala, ca un fel de rapire a placerii. In plus, sanii in forma de para sunt cei mai materni, sunt plini de lapte si la/sub care te simti in siguranta, nu?

In cazul artei lui Varo intalnim masti, instrumente ciudate de cantat, e o lume ezoterica, tainica alaturi de stiinte, arhetipurile psihanalitice, Pamantul si originea sa, spatiul si infinitatea sa, precum si tot ceea ce ne leaga cu el. Cu toate acestea, ruperea elementelor tablourilor sale depaseste o analiza estetica. De asemenea, sa nu uitam ca o parte din opera sa apartine unui curent bazat pe experimentarea artistica – suprarealismul – dar altul este setul de vise lucide, experiențele sale fantastice si abilitatea sa incontestabila de a transforma obisnuitul in nedumerire -elemente de expresionism.

 

Pe coloana dreapta, mijloc aveti o femeie care coboara scarile si iese dintr-un „templu” -sa-i zicem asa.

Mergand pe scari cu capison si mainile una in alta, „ea” fuge de tot ceea ce se stabileste, departe de acele conventii care te impiedica sa iti eliberezi gandul si simtirea. Pe masura ce face un pas, privirea ei se indreapta spre hartiile care scapa printr-o usa pe jumatate deschisa, care insa nu sugereaza nimic. Cu toate acestea, numai Remedios si acele idei sub forma de cuvinte pe hartie sunt singurele lucruri care îndraznesc sa paraseasca locul – sa treaca limitele si sa caute inspiratia (care lipseste in cladirea aceea). Pe acestea sunt privirile celor care parasesc zidurile reci -nu este necesar ca pictorul sa le detalieze ca sa-ti dai seama ca ceilalti raman imobili, lasi sau incurcati in propria „nestiinta”. Poate vreo privire este mandra sau geloasa fata de calitatea acestui calator curajos care pleaca.

Pozitia personajului principal este oarecum eterica – misterul isi face aparitia înfasurata într-o mantie, sub o masca nerabdatoare sa fie dezvaluita. Culorile din opera lui Remedios ne dau indicii despre arta sa – rosiaticul si sepia sugereaza in acest caz ca e o seara, o zi care aproape se termina. putem presupune ca se pregateste sa se inchida un ciclu si sa inceapă un altul.

De ce imi place miscarea suprarealista?

Pentru ca exponentii ei au fost intotdeauna identificati cu aceasta sarcina de a gasi noul si neexploratul in totul – atat in ​​ceea ce i-a inspirat, cat si in ceea ce au creat.

Identitatea apare oarecum ambigua sau difuza – pare ca e barbat insa in acelasi timp pare o papusa/marioneta purtata de mainile unui papusar de dupa ziduri (randul de jos, stanga).

Suita de femei (acelasi rand de jos, mijloc) este una diferentiala si diferentiata, pe statut social (haine), varsta, culorile parca iti dau impresia ca unele sunt mature si altele nu, intelepciunea fiind o taina – sau nu? poate sa fie orice alta valoare.

In spatele majordomului apare o umbra – poate gandurile adevarate ale acestuia fata de acelea pe care le rosteste?

Chiar daca cei doi artisti par diferiti – ca unul pare mai „clar”, pe cand celalalt e mai „creepy” (aparent), TOTUSI Taina e cuvantul lor comun.

Suprarealismul Mistic ascuns in simboluri care mai de care mai „altfel” la care nu te astepti este unul aparte. De la pere, mere la simbolul culorilor, gesturilor, hainelor, cartilor sau stiintei toate iti alcatuiesc o Taina. Pe care sa o deschizi, citesti, gusti, auzi…

 

 

posted by blue henrietta in cultural international,visual arts and dance and have No Comments

Fantastic Surrealism

Sa ne intelegem, Fantastic Surrealism PROPUS de mine e diferit de REALISMUL Magic – “sustinut si inventat” de Franz Roh incepand cu anul 1925 si in care se intalnesc urmatoarele:

-elementul de mit, de legenda, fabula in context contemporan, real

-ceva ce ti se pare ca se explica in lumea copiilor – copiii vad vaci zburatoare, nu?

-tot ce se vede e impletirea hibrida dintre realitate si oniric

-ai povestea in poveste – ai un plan central (vaca de zboara) si in jurul ei mai ai mici povestioare, diferite de prima.

-uneori se aplica si o usoara critica -nu a ratiunii pure, din contra. cea practica (e tot de Kant). PE SCURT: se iau anumite detalii ale societatii DE CARE “se rade”  cu o nuanta “lirica”.

Revenind acum la Suprarealismul Fantastic, la o prima vedere ar parea ca am luat-o razna, ca pare deja pleonasm si ca, de ce nu, nu inteleg nimic din ceea ce vad.

OK. nu zic nici opusul, doar va demontez gandirea, piesa cu piesa – asa e mecanismul meu, pam pam.

In primul rand, Leonora Carrington ofera un spatiu in care exista O SINGURA POVESTE, care iti curge si se desfasoara in fata ochilor.

CUM?

cu usurinta, estetic si de ce nu incredere in ceea ce face.

 

 

Motto-ul suprarealistilor era “sa traiasca o revolutie sociala si numai pe aceasta sa o duca mai departe”-long live the social revolution, and it alone! 

Cate ceva despre pictorita, totusi.

Leonora Carrington s-a nascut in Anglia, spre finele Primului Razboi Mondial, in anul 1917, intr-o familie de bogatasi – ma rog, mie mi se par toti englezii bogati, dar e doar asa, din departare. In 1937 il cunoaste pe suprarealistul Max Ernst, care era insurat si cu care se va muta, iar asta se va vedea in lucrarile ei. Nu ca il copiaza! NU! Ci in modul in care “compune” pictura.

Cu toate acestea, Ernst e luat pe sus, la ordinul lui taica-su Leonorei, bagat la racoare (1941), si pana la urma, intr-un final,Leonora Carrington reuseste si ajunge in Mexic, unde…va si muri(2011). Interesant e cum face ea baie imbracata si in fata ei e Bunuel… mirific. :)) 

O carte despre The Surreal Life of Leonora Carrington exista, deci… Poate o gaseste careva netradusa, dar macar live sa o vad la fata. :))

In alta ordine de idei, Leonora Carrington a scris si nuvele, piese de teatru, a facut si sculpturi, plus pictura.

 

Revin la termenul de Fantastic.

Se dau tablourile =  http://www.leocarrington.com/paintings-pinturas.html

 

Lumea ei pare a la Hieronymus Bosch – desi cu creaturi ciudate, grotesti uneori, ele AU O SINGURA POVESTE (PE CARE O URMEAZA INTREG TABLOUL). Ca la Bosch exista un triptic (la Hieronymus poti vedea de la ingeri, serafimi, draci, sarpe, Adam si Eva.. pana la “Judecata”), de aceasta data e format animale. La Carrington vezi sarpele-ghepard in partea dreapta (stanga), la mijloc un fel de lup cu cap de ruda a soarecelui (Care canta la o mandolina) si in a treia piesa e o caprioara-girafa, semi-asteptand-pandind dupa copac. Apare, ca la Bosch, ideea de pacat, de imaginar si sufletesc, de dincolo de simplu tablou de privit.

In primul rand nu se subliniaza DARK SIDE din mintea ei, ci idiosincrasia – “eu sunt altfel”. Adica eu sunt alfel, nu sunt obiect, nu sunt oricine. SIMT! GANDESC!

 

Iau un tablou la plesneala. acela cu “o ea” pe fotoliu, cu o fereastra prin care “se vede un cal zburand”, insa “atarnat de perete” pare un cal de jucarie (de te pui pe el si te balansezi inainte si inapoi pe talpi) si ca animal de casa, pare o hiena-zebra. cadrul suprarealist, elemente “ciudata” -revolutia sociala (poate puteau fi puse alte elemente, dar ar fi stricat povestea). Fiecare animal are o semnificatie – calul alb, puritatea si in acelasi timp spiritul libertin, iar hiena-cu-dungi PARE a fi senzualitatea, pacatul, rautatea sau orice, dar decadent. Petele de culoare sunt contrastante si in acelasi timp, formeaza impreuna o poveste unica: omul din afara sa si din-nauntrul sau. Ca si cum dintr-o pata alba vine si catre o alta neagra se indreapta.

Societatea – chiar daca e singulara, in acest caz o femeie- este una complementara, cu revolutii interne si care “Asteapta” parca intr-un timp care nu mai se scurge, care devine “atemporal”.

“fantoma” care tine o maimuta-cu-mai-multe-brate pe mana, iar cadrul este completat de o vaza in care apare un chip de caprioara, masa care parca e la raze si se vede un alt mamifer, pe pereti se vad tot felul de aripi- ornamente… iarasi este o compozitie plina de semnificatie – cursul albului orbitor, curat, nepatat schimbat de dreptunghiul rosu, ca o pata de sange pe perete…

Carrington ne da sansa ca printr-un fantastic semigrotesc – nu e atat de brutal si incarcat ca la Bosch (a nu se intelege altceva, imi place Hieronymus)- sa ne identificam sau nu. Fiecare alege ce vrea, pana la urma libertatea consta si in ALEGERE, nu?

Partea subiectiva e usor de ghicit.

Pana si obiectele sunt personificate, IAR spaimele au chip – corb, un fel de vrajitoare, balena, rechini, …sunetul fiind de suierat dupa tine. ca o adiere uracioasa, rece, stridenta. brrr!

CUVINTELE EI: “I WARN YOU, I REFUSE TO BE AN OBJECT.” – te-am avertizat! refuz sa fiu un obiect! mi-au ramas in cap de mai mult timp si … fiind o FEMINISTA, asta e… KEEP going. Carrington a fost prima femeie femista – cel putin declarativ.

 

 

 

 

posted by blue henrietta in cultural international,visual arts and dance and have No Comments