vorbe si idei

tot mergand cu autobuzul dimineata, pranz metrou si seara, autobuz again, tot iti bazaie ideile altora in cap, chit ca vrei, chit ca nu vrei.

buuun, si atunci cand tu esti cu mintea adormita si semiamortita, parca te zgaraie pe creier cu diamant ciobit.

asa se face, ca la controlul din 385 la 7 si…maxim 38 de min, un tip se ratoieste la controloare (desi nu e vina ei) ca:

– vine tarziu masina,

– ca sunt pline de microbi si scuipati masinile

– ca daca tot se platesc bani in avans pe o luna abonamentele macar la timp s fara tigani si boschetari in masina

cand am auzit eu ‘tigani’, mi s-a urcat orice nod de furie d-aia macabra, mana dreapta voia sa lipeasca pe oricine de un geam si eventual sa-l sparg cu el: de cand orice tip ,bronzat’ vrea sa aiba aceleasi drepturi pe langa niste oameni pe care nu da 2 lei?

daca tot se urca in masina, de ce nu au bilet? sau macar sa nu faca galagie, cu muzica de la telefon, ‘sa moaaraaa duussmaanii mehheeeiii’ sau sa nu se ia la ciomege intre ei ;in gluma, ‘manca-ti-as!’?

sa poti zice: platesc eu, plateste si el, suntem fraieri amandoi, pentru ca la fel sunt conditiile pentru toti.

nu, trebuie sa ma enervez si eventual sa am o repulsie cand ii vad, un snop de oameni, care ranjesc, miros caracteristic si fara nimic de morav civilizat: sufla mucii, scuipa, injura, mananca seminte si eventual te si buzunaresc…

toate astea imi rasunau in gand de mii si mii de ori.

voiam sa vorbesc si eu, sa fac ceva. pana la urma, am inchis ochii, am numarat pana la 10 si m-am calmat, lasand oama sa fie atacata doar de unu’.

nu se duc controlorii la ‘bronzati’ ca daca scot cutitu’ sau ii asteapta rudele pe dupa colt….

da’ io cu ce sunt obligata sa platesc mereu pentru conditiile astea? si sa le miros babaciunilor toata transpiratia din camasa? sau mirosul de naftalina cu urina a babetelor? sunt io obligata sa suport lipsa de cel mai elementar bun simt?

da! si de ce? pentru ca e democratie, baga-mi-as ceva in ea!

zicea bine Platon, in ‘Republica’… societatea perfecta e una tiranica. macar asa stii un lucru: nici ca ala are mai mult, nici ca altul sta in timp ce doar tu muncesti…

si toate, azi dimineata… si toate, cand eu, ametita de nesomn, inca pot pune rotitele sa functioneze.

 

online destination

o privire, un zambet, un suras, iarasi privire…

mintea fiecaruia e concentrata in alte imagini, cu alte sunete si totusi, acealeasi fapte

mirosurile adulmecate din aer, parfumuri care iti maresc narile. sunetele pielii vibrand sub atingeri subtile ale constientei trrezite de priviri

cand surasul iti patrunde barierea vulnerabilei singuratati, iti penetreaza sterilul gand ‘eu pot fi singur ca sa nu sufar!’… si vei cauta sa fie reciproc cu timpul acelei persoane timpul tau

privirea-ti ramane imbibata in minte, apeland la ea cand esti singur, privind in gol prin altii

mana ideilor perverse atinge piele, creier, sunete, zone peste care soarele ar vrea sa-si plimbe limba razelor sale

buzele ara in calea lor singuranta si solitudinea

picioarele se asaza ca niste iedere pe zidul prafuit de timpuri ocolit si divin subliat de silueta umbrei tale

limba ta atinge mintea mea, ce se pierde in parfum, tipete si urletul fiintei primitive

o iubire arhaica se lasa in inima

si nici cand paianjenii cu picioare mari mi-ar pangari pielea

nu as renunta la imbratisarea trupurilor mizere, pacatoase

si a sufletului minimal desenat de timp

in Castelul Kronborg, in oglinda

sufletele iau o gura de aer, spatiul asta mare le largeste cu fiecare lacrima de fericire, lacrima de duere ca visul frumos se va termina

totul e iluzie…

raman totusi

o privire, un zambet, un suras, iarasi privire

 

dubito ergo cogito, cogito ergo sum

cum printre raionul acela minunat de ieri, cautam pe mister Platon, am intrebat-o pe fata aceea draguta, simpatica, amabila, blanda, fina (as mai avea de zis, dar dictionarul meu limitat deocamdata nu ma lasa!), l-am gasit pe iubitu’ meu Descartes Rene (oooh..). bun, bun, bun..si am luat ce am gasit: ” texte fundamentale” (am io o placere sa citesc ‘fund-amen-tale’ cuvantul in sine) si “despre pasiunile sufletului’ (aici nu am ce citi des-part-it :D).

noh, cum ziceam, in momentul de climax intelectual si ego-matian, am citit in drum spre casa. ma rog, in sens invers cu sensul de mergere, ca io am rau de masina.

ceva mi-a atras atentia.poate pentru ca ma simt sau pentru ca simt? šŸ˜€

‘speranta, teama, gelozia, siguranta si disperarea

este de ajuns sa ne gandim ca dobandirea unui lucru bun sau fuga de un rau sunt posibile pentru a fi imbolditi sa le dorim. dar atunci cand cercetam, in afara de asta, daca sunt sanse mari sa obtinem ceea ce ne dorim, ceea ce ni se pare ca are o probabilitate mare trezeste in noi speranta, iar ceea ce are o probabilitate mica starneste in noi teama, pentru care gelozia este o subcategorie. atunci cand speranta este extrema, ea isi schimba natura si se numeste siguranta, asa cum, pe de alta parte, teama extrema devine disperare’.

 

ceea ce imi explica mie de ce, atunci cand vreau ceva, lupt sa am, nu duc la extrem decat ideea castigarii si apoi in urma consumarii avutului obtinut, ajung la gelozie- pentru ca probabilitatea sa mai ma bucur si alta data cu acelasi spor si candoare se epuizeaza-.

intensitatea ratiunii in sentimente ar trebui sa fie, zic eu, daca nu echilibrata intr-o balanta a valorii, macar incercata sa fie ‘aburita’ de senzatia de bine, de plinatudine a situatiei ca atare.

sentimentele rationalizate, ar fi tare sa pot dezvolta in categoria asta. adica nha, ok, cercetezi un lucru sau persoana, poate fi pe masura a ceea ce cauti, dar, intre timp, sa afli ca apartine, ca e vandut, ca nu se vinde, ca nu se gaseste si alta data. ce se face? scoatem egoismul si devine ‘aici, acum?’, revenim alta data, pentru o noua infruntare ca poate, o mai fi altceva ‘mai bun’, ca ‘poate acela nu este de nasul meu’ sau ca ‘oricum s-ar fi spart mai devreme sau mai tarziu’? (vorbeam de sticla si persoane!).

eu una, pe drept, dintr-o gloata de oameni, poa’ sa fie de valori aproximativ egale, pun ochii pe cel mai bun, fara sa vreau! fara sa stiu. aflu sau voi afla mai tarziu, dar asa se intampla. sunt facuta pentru ‘speranta’ lui Rene? sunt facuta pentru ‘disperarea’ de mai tarziu? hummmm, stai sa verific barometrul: atunci cand aleg, speranta e una minimala, tinde catre ‘teama’ – si nu ca nu ar fi el/ ea pe masura mea, ci ca eu nu sunt pe masura lui/ei-.Ā  e o ‘teama’ a unei ‘sperante’ omorate inainte de a avea contactul cu acea persoana (indiferent de sex).

‘siguranta’ vine cand intri in contact cu acel lucru/ acea persoana noua, obiect in sine al admiratiei noastre ,contactul primarĀ cu obiectul adulatiei.Ā candĀ e probabilitatea mare ca sa fie si raspuns, atunci e ‘siguranta’. cand nu mai ramane ‘disperarea’ retragerii si a uitarii.

si ce ramane atunci cand ai? cand e ‘al tau’? cand exista certitudinea ca e ‘al tau’?

sa fie ‘speranta’, ‘siguranta’ amestecate cu putina ‘gelozie’? (nu exista putina la mine, exista un pic mai mult, si uneori manifestata fara sa vreau (ete nha!) ).

oamenii au impresia ca daca esti gelos sau geloasa iti manifesti sentimentele pentru acea persoana, ca iti pasa. eu una nu! nu zic asta, ci doar MANIFESTAREA NESIGURANTEI SI NEINCREDERII in sine si in obiectul pasiunii. nu se manifesta sentimentele cand ucizi, ci doar neincrederea, nu se manifesta sentiment cand bati pe cineva ci doar nesiguranta in puterile tale, ca nu esti demn de acea persoana.

cine nu e de acord, type me and i will answer delighted! :)

 

nebunia ce naste arta e una normala

in urma unei absucade de idei, am decis sa nu pomenesc vii, pomenesc morti,raposati. astia macar nu au rude: Stefan cel Mare, Mircea cel Batran…. si altii. astia vii, se simt atacati.

in fine, sa vin, ca sa imi calmez nervii facuti in ultimele 24 hs, am poposit raau de tot la Dalles (hai, sa nu vad ceva, ca mor de ras! poate are rude vii si libraria asta! :) ), unde am luat jumate de raft de filosofie si cand m-am intors sa intreb pe aceeasi fata de treaba, am aflat si slabiciunea noastra comuna: Dali!

m-am miscat mai repede decat putea ea crede, in secunda doi, am venit cu cartea si pentru ea cumparata, eu multumindu-i pentru amabilitate. majoritatea femeilor din librarii ori nu stiu ce au pe rafturi ori sunt acre cu tine daca stai, te rotesti ca un uliu la un raft sau doua- imaginea mea, ca un uliu peste un raft imi da placerea sadicului :).

am plecat, dar vine la mine, ca asteptam pe cineva: ‘multumesc mult, nu ma asteptam!’.

eu sunt genul care apreciaza unele chestii pe care altii, ori le ignora ca nu vor sa vada ori vad, dar nu apreciaza (ei apreciind altceva). ori eu, apreciez cand cineva ma ajuta, rasplatindu-i prin ceva care stiu ca ii place.

am aflat cum o cheama, am mai vorbit putin. sper ca imaginea mea plouata, cu parul in 13 directii si a 14a, pe centru nu a facut inconjurul Dalles-ului (=aia cu parul imprastiat care ia carti la angajati).

daca trebuia sa fie, de ce nu?

plus ca, eu nu fac lucrurile ca sa fie, ci ca vreau. cand vreau, vreau. acum am vrut, nici nu am stat pe ganduri.

cartea e de la o editura ffff populara, de la care, tot Dali, mi-a castigat inima. adica mi se pare ca sunt singurii care publica Dali. cartea e ‘jurnalul unui geniu’, ca tot il ador eu pana la moartea mea fizica, psihica, spirituala si alte soiuri de morti.

(cine stie ce e ‘o archebuza’?! intreb cat se poate de serios!! )

 

 

lumea de ieri vazuta azi :)

vernisaj, orele 17.

am ajuns mai devreme sa nu dezamagesc oameni de seama.

am intalnit diversi artisti plastici, care, chiar au vena pentru asta, acuma nu stiu daca sa dau sau nu nume, ca am fost deja avertizata ca se va actiona cu avocat.

noh bine, nu dau, sa fie anonimi. :)) eu nu vorbesc decat liber, intr-o tara care se vrea democrata si cu libera exprimare…

acilea e gradina mea, pot sa scriu cum vreau. sau sa dau o definitie a ‘blog’ului?

hai, sa nu fiu calica. astfel, definitia blogului de pe Wikipedia:

‘Un blog (prescurtat de la expresia engleză web log, jurnal pe Internet) este o publicaÅ£ie web ce conÅ£ine articole periodice sau şi cu actualizare neĆ®ntreruptă, ce au de obicei caracter personal. Ca regulă actualizarea blogurilor constă nu Ć®n modificarea textelor de pĆ¢nă acuma, ci Ć®n adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuÅ£iile fiind afişate Ć®n ordine cronologică inversă. Acest gen de publicaÅ£ii web sunt Ć®n principiu accesibile publicului larg.’

 

 

 

 

pastelurile dnuluiĀ xĀ sunt pasteluri lirice care imbina poezia feminina cu ratiunea unei compozitii unitare. femeile din lumeaĀ x sunt femei care, desi te lasa sa patrunzi in intimitate, isi arunca hainele peste ochii tai, astfel incat, poti sa simti si parfumul pielii, DAR si personalitatea, prin liniile uneoriĀ necurgatorare mereu, abrupte;Ā dealurile-femei, lumea care se invarte in jurul femeii x-niene, sunt fapte ale unei minti distilate : in culoare, in fluenta, cursivitate, Ā un fir romantico-bohemic. asta ar fi la dnul x.

pentru z,Ā staticul, vazut de aici, e un static care, lasa un drum- o calatorie- printr-o fereastraĀ Ā Ā deschisaĀ ce te duce in lumi pline de culori puterniceĀ ( albastru fiind predominant, urmat de un rosu electrizant, brut, tare)Ā ; laitmotivulĀ fereastra-usa care, te duce, te poarta, te calauzeste si te intoarce si te lasa sa alegi :poti iesi sau nu, din lumea sa;

portretele sunt subiectiveĀ ; Ā se vad temele clasice: abordari religioase, care, au o mica tenta suprareaslista, dar nu in totalitate aderenta,Ā se indoaie in timp, ca un soi efectul si actiunile religiei in cultura unui stat sub actiunea preseanta a timpului, Ā trecutul, ziua de ieri, vazut azi poate avea ferestre si cand spatiul e inchis.

ca stil, pe mie una, nu m-au impresionat. eu am perceptiile mele, receptorii mei vizuali sunt chititi rau pe abstract, iar cand is pe peisaje, pe religii si nuduri pastelate, nu mi se atrage spiritul inspre ‘acolo’, ‘dincolo’…

mai am de gandit la ce am vazut. poate revad peste o luna si adaug ceva. sau poate pana atunci pot sa vad si ‘ceva’ul meu .

 

postarea a suferit modificari in ultimele 48 de hs de m-am plictisit eu sa caut litere pe keyboard.

 

cine nu ma stie nu ma cunoaste :))

 

in timp ceĀ  cititi asta, ar prinde bine un fond muzical. asta asa, de aperitiv mental.

da, sunt un om.da, am si greseli, da’ nu le regret. ar fi o prostie. de ce sa regret ceva care mi-a produs placere? pentru ca apoi a fost putina suferinta? si ce? a trecut?! ‘da’. si atunci? sa regret ca sunt om? e foarte bine! ar fi grav daca nu as fi om! si nu m-as accepta ca fiind unul.

e o problema de complezenta aici, pentru ca, prin natura lucrurilor, bizarerii comportamentale care sunt discrepante, in care se pot produce explozii de actiuni si fapte care, uneori, nu le poti completa decat prin a cauta ceva, pe cineva, care ti-e opus sau unul care accepta bizarieria ca luata normala, ca atare. cati se risca? sau pentru cat timp?

ori asta e atragator. bizarul luat ca normal. minciuna luata si inghitita ca o pastila si apoi, eliminata prin ratiune si totusi, si furie. iubirea luata cu picaturi mici si concentrate, ca apoi sa ajugi in coma de fericire la spitalulul obsesiei, puse branule de uitare si totusi, sa poti scapa ca nu mai exista asistente sa te pazeasca si sa alergi pe strada teiului-in-floare, sperand sa ajungi din urma timpul pierdut.

m-am gandit ca daca nu am fi bizari si luati cateodata pe aratura, ar fi plictiseala.

pe cine poate sa atraga stict ce vede? strict ce se scrie? strict ce se vede? de ce sa nu cautam dincolo de haine un om? dincolo de o privire? dincolo de tacerea din priviri? sa ne rezumam la artificiile realitatii? sa cadem in capcana ‘acum asta e, e betiv!’ sau ‘asta e, nu se poate repara ceva stricat’. nu! nu e asa!

cheia e intotdeauna comunicarea. ca d-aia avem gura, d-aia avem si nervi pentru duce impuls, informatie…

toti se vaita ca ‘ma insala, stiu io!’. de parca gata, a insela se face… nu stiu… simplu.

trebuie sa ai clasa sa inseli sau sa ai ‘pretentii’. daca tot inseli trebuie sa fie ‘cu mot sau ‘altfel’ persoana cu care se insala, fata de persoana inselata. macar atat. :) asta asa, de obraz subtire.

 

 

si cum ziceam, prefer sa fie ceva bizar, decat ceva la care toata lumea zice ‘eh…am mai vazut noi d-astea’. bizarul e asa…altfel..ce e altfel atrage (sau nu). imi plac personajele rele, ca trebuie sa fie complexe ca sa fie o ditai actiunea in jurul lor… alea bune sunt bune si cam atat.

excentric, bizar si rau… hummm… ciudat, nu?

 

 

 

 

 

 

 

continuarea ‘el, ea si el? (cum au femeile orgasm)

mai intai sa va explic. acum, lucrez la ‘cartea lor’, din volumul 1. mi-e mai greu printre picaturi sa ma misc, ca nu am timp de mine. asa, cand am liber vreo 4 ore sau 5, recuperez. asta era o paranteza.
in ‘cartea lor’, voi arata contactele barbatilor din viata Silviei. mai departe, cititi si singuri (nu pun ghilimele, ca e textul meu):

Peste o saptamana, in garsoniera inchiriata

Eu, Cornel Ghiorfeanu, ma complic de la zi la alta. Momentan, am o amanta Laura, variant blonda, siliconata si buna la supt. Tot momentan, i-am dat cheia de la garsoniera si Silviei, ca sa intre cand are chef de o pauza de la lucru- de gandit, nu altceva-.
Tot eu, Cornel Ghiorfeanu, am facut-o de oaie azi. Cum asa? Simplu.
In timp ce mi-o trageam cu Laura, ea mai mult, ca eu eram pasiv,sub ea, ea transpirata, eu plictisit sau cu mintea aiurea, aud cheia in usa, mi s-a oprit inima in gat si apoi a urmat balamucuā€™ de 3 secunde: ii vad privirea socata a Silviei, care ma surprinde cu Laura (bine ca nu ii stie numele), cu mine, cu care ea, era iubita. In privirea aia am citit atat dezamagirea, atat senzatia de animal ranit cat si incercarea ei subtila sa para calma, cat si furia care de fapt clocotea. nu voi uita privirea aia a Silviei pana dau coltuā€™.
– Continuati!
A inchis usa, si a trantit usa liftului.
Ma asteptam la venit, intrat, luat pe Laura la palme, pe mine dat si injurat, dar nu! Nimic!
Am ramas perplex, Laura s-a oprit si ea, eu voiam sa alerg in curuā€™ gol dupa ea pe scari si totusi nu am facut-o: mai bine las, decat nebun!
– Cine era? Era proprietara?
Doamne, cat de naiva era!! Sau se prefacea?
– Nu LAURA, nu era proprietara! Si nu, nu e nici Cristina!
– Atunci? Te mai vezi si cu altcineva?
– Da! Din pacate da! Si din pacate, am pierdut-o. simt eu asta!
– Iti pasa de ea? Ca am mai vazut-o parca!
– Da! Imi pasa mai mult decat ai putea credea!
– Ciudat!
– Da, foarte!
De ce s-a nimerit sa vina cand nu trebuia?! De ce?
Am incercat sa o sun, era inchis telefonuā€™. Ooh DOAMNE!! DE CE?!!
mi-am imaginat-o mancand inghetata in fata televizorului cu pisica ei in brate, injurand printre lacrimi de tot ce am prin arborele genealogic ā€“cunoscuti sau nu si de mine- si apoi adormind pe canapeaua nestransa bustean.
Ma simteam atat de mizerabil, ca in seara asta mi-am dat 3 milioane in carciuma de pe colt, m-am facut praf si m-am intors in garsoniera asta. Macar nu ma vedeau copii!

Marti, birou
Georgiana la post, eu pe post, totul normal.
O vad pe Cristina venind, pe tocuri si cu o rochie cu floricele. Nu-I statea rau deloc. Dar, nu mai putea fi nimic.
– Gata, uite si actele, intr-o luna sau maxim 3 suntem straini. As vrea sa facem un pact: tu iei copii, dar imi lasi mie casa.
– Perfect!
– Serios? Credeam ca nu ai unde sta!
– Pe Carolina o trimit la mama si pe ceilalti vad eu cum fac. Ma descurc. De ce bei Crisa?
Rar ii ziceam asa, dar stiam ca pot obtine adevarul. Asa ii ziceam cand ne-am cunoscut.
– Din gelozie si nesiguranta.
m-a privit fix si am tacut. Nu puteam sa ma misc. ā€˜din gelozie si nesigurantaā€™ zicea destul de multe despre ea.
– Si daca gasim ceva de mijloc, o sa mai vrei casa?
– Cam ce?
– Divortam, stam sub acelasi acoperis, dar nu ne pasa de viata intima a celuilalt si copii sunt si langa tine si stii cum cresc.
– Interesant. Crezi ca asta ma ajuta pe mine? Crezi ca as suporta sa te vad in fiecare noapte cu alta intrand in camera ta?
– Nu stiu. Ma gandeam la copiiā€¦
– Te gandeai asa mult, ca ai si dat pe din-afara. Daca te gandeai la copii nu te culcai cu Laura, care mi-a povestit totul. Doar ca am pierdut firul cu ea de 9 saptamani. Nu mai sunteti impreuna? Gata? E alta?
Deja trecusera 3 luni de la incidentul cu Silvia si Laura peste mine, eram numai la munca, singura femeie pe care o vedeam era Georgiana, care arata mai bine, de cand s-a facut roscata, pensat si luat o rama de ochelari cu fir.
– Nu, deocamdata sunt singur! adaug dupa evaluarea Georgianei.
– Ciudat. N-o sa te tina mult! Te cunosc. Nu, ramane planul meu asa si gata. Nu vreau sa te vad cu alta, chiar si divortati. De vazut copii mai bine lipsa, sa nu le dauneze ā€˜bauturaā€™ mea.
– Cum vrei, nu te fortez cum nici nu vreau sa par ca cersesc.
– Cu atat mai mult. Te rog sa ti le tii pentru tine.
– Bine, stabilit. Intr-o luna o terminam cum trebuie.
– Gata! Am plecat! Success la cuceriri, afaceri si ce mai ai.
– Mersi la fel!
Am vazut-o cum pleaca, cum inchide usa, cum ii zice ā€˜la revedere!ā€™ secretarei mele. Oare de ce ma uitam la Georgiana? Nu stiam ca poate fi si asa draguta. O fi avand prieten? Dar ce ma agit? E o secretara! Nimic mai mult.
Ii fac semn Georgianei sa vina pana in biroul meu.
– Adu-mi te rog dosarul cu Chezea!
– Imediat! O cafea? Pareti cam obosit!
– Da, una tare si dulce!
– Ca de obicei!
Si imi zambeste simplu, modest, ca un copil care vrea sa isi faca tatal fericit, facand nu stiu ce pentru el.
Cu Silvia nu am vorbit de atunci. Laura nu m-a sunat nici ea. Poate o fi inteles ca nu mai era nimic. Si nici scula mea nu mai vrea nimic. O fi ramas fara benzina.
Soseste dosarul intre timp.
Chezea voia sa il apar intr-o chestie cu o banca. Ca el a deschis cont, ca s-a imprumutat (fraiere!!), ca acum, chiar si inainte si dup ace plateste ratele, tot e sunat ca parca ā€˜nu ati platitā€™ si e hartuit. Ii apar niste clause pe care el nu le-a citit sau de sub pamant scoaseā€¦ trebuie sa ma uit pe politica bancilor sis a vad cam ce pot sa fac in corelatie cu actualul mod de acordare de credit, ce clause abuzive pot aparea si tot asa.
mi-am pus ochelarii aurii la ochi si am inceput sa lucrez la calculator pana mi s-a racit si cafeaua.
Deodata o zaresc cu coada ochiului pe Laura.
Vorbeste ceva cu Georgiana si pleaca. Ii lasase un plic.
In urmatoarea clipa, primesc pe mess ceva:
Georgiana68: pot sa vin?
Cornelg:da. Ce este?
Georgiana68: a lasat dna L ceva. Nu stiu ce e.
Cornelg: bine, intra. Si adu-mi inca o cafea, ca mi s-a racit asta!
Georgiana68: e dosar greu? Poate aflu ceva si va ajut.
Cornelg: ai putea? ļŠ
Georgiana68: normal.
Cornelg: cauta-mi tot ce poti gasi despre contractele si cauzele abuzive bancare si cam ce mai zice noul cod civil in legatura cu acest lucru.
Georgiana68: s-a facut! Altceva? ļŠ
Cornelg: e vreo piesa pentru copii la Tandarica?
Georgiana68: ma uit. Nu stiu. ļŠ
Cornelg: mersi mult. Apropos, iti sta bine roscata. Te arata mai tanara si volubila. Stiu, par badaran, da rasa este, si voiam sa stii ca am observant din prima clipa cand te-ai vopsit.
Georgiana68: multumesc! :ā€>
Am terminat de vorbit, in urmatoarea jumatate de ora am terminat si de redactat actiunea pentru Chezea si apoi, rezervat, cu ajutorul Georgianei, bilete pentru ā€˜Ozā€™ cu Carolina. Pe ceilalti ii duceam eu pe alte meleaguri. Am luat 3 bilete, ca o luam si pe Georgiana, ca ii dadusem liber si, ca de obicei, din cauza luā€™ tac-su, am luat-o cu noi.

ce se poate intampla daca din greseala sa intri in alte locuri decat cele… imaginate?

cum eram sa merg intr-un loc, dar apare brusc un afis cu ‘renovat’, eram pe la Romana, inspre cinema ‘Patria’ ma opresc, in penultima zi a vernisajului, la ‘Inchipuiri’, ale lui Lucian Butucariu.
m-a atras gandirea asta, de sculptat in sticla, corpuri fe diforme, fie fantasmogorice.
a fost o altfel de conceptie si sunt atrasa de acest ‘alfel’. nu ma omor dupa chestiile lu’ Balasa neam, adica ‘femeia-cal’ sau ce voia el sa faca, femeia cu trup de semical-lebeda-si-ce-mai-era, nu ma impresiona.
sticla de obicei e greu sa o manuiesti, ca de obicei trebuie topita -si nu se topeste la temperaturi umane- si ca sa fie si fluida si capabila sa iti ofere trairea fizica si mentala in acelasi timp, e mai greu.
ori aici, simteam ca a fost o reusita si, desi era altfel, era un altfel cu ‘da, se poate, deci nu e imposibil’.
expresiile oamenilor inchipuiti de D-nul B sunt expresii ale unui lirism interior care aduce a Munch, in picturile sale fiind grotesc-tragic-teama-frica-indoiala.
am crezut ca l-a luat pe Munch ca model, si s-a bagat pe sculptat, dar nu, erau si copii cu expresii asemanatoare, iar in camera 2 de vazut -placut-sau-, nu erau chestii croamatice reusite: scurgerile fluide de rosu si bleo, ambele culori repetandu-se, ca un soi de tema ce te lasa intr-un foc sau iceberg care, putea se putea stinge sau pluti pana cand sau cat esti dispus sa mergi asa.
purtata de placerea de a vedea mai mult, m-am rotit in toate unghiurile si pana la urma, spus ce gandeam Dnului B.
concluzia 1: ‘puteti sa veniti si peste 2 sapt, sunteti invitata mea’.
concluzia 2: ‘nu stiu, dar mi-ar placea sa ajung’.

despre teatru

istoria Teatrului sau vizionarii pieselor de teatru a inceput in clasa mea a 9a, pe cand, la Limba si literura romana eram ‘fortati’ sa mergem, sa facem si o cronica de teatru pentru note sau punct in plus la teza (nu trebuia sa zic asta, dar asa e), in care, istorie, sunt personaj principal -si nu sunt nici macar Vlad Tepes pentru asta!-.

prima piesa vazuta, la ‘TNB’, a fost ‘Apus de soare’, cu mama. da, a avut rabdare sa ma suporte, ca nici nu respiram d-atata entuziasm si tensiunea evenimentelor istoriceĀ puse in scena. la sfarsit, mi-am jurat ca merg si cand nu am bani si cand am- ceea ce m-am tinut, in marea timpului, de cuvant’.

dupa ‘TNB’, am poposit la ‘Odeon’ prima piesa fiind ‘Cymbeline’. oare de ce (chiar asa!), aici m-am simtit ca acasa?! deci mai mult, ca apartin, ca scaunul e pe masura mea, ca totul e pentru mine, ca e un loc al meu?! sa va zic? haai, ca va zic, sa nu muriti de curiozitate (‘vezi sa nu!’): pentru ca mirosul, atmosfera, piesele, totul, dar totul se imbina cu ceea ce vreau si simt ca inseamna teatru!

ce inseamna teatru? cu mult mai mult decat un film, cu multa pasiune, tensiune, expresivitate, rigoare si talent (in unele cazuri), disciplina, sincron cu partenerul de scena (pe rol sau nu), totul. e un tot unitar care se inglobeaza perfect acolo.

nu vreau sa fac reclama la ‘Odeon’, dar da! deci daaa! sunt piese grele, expresive, fluide, tensionante, te pun in dificultate, te ating in suflet direct, iti penetreaza bariera etica pe care o ai afara, te ingenuncheaza, te minimizeaza, te face vulnerabil si te face sa te gandesti mai mult dupa, cand esti in drum spre casa ‘oare, daca era alfel…? se putea termina altfel daca nu era actiunea aia? si de fapt, ideea era…?’, chestii pe care le disec mult dupa ce se termina o piesa (daca am unde sau ce sa disec).

triada teatrelor preferate se incheie cu ‘Bulandra’ (orice sala din cele doua), cu prima piesa ‘Cafeneaua’. e frumos, e dinamic, e haios, e plin de culoare si te destinde. chiar si o drama aici, e mai… ok!

de prin 2008 si pana acum, sunt tooootal addicted to theater!

ori eu sunt mai aproape ca si…receptivitate si deschidere la orice soi de piesa- chiar si o drama pot sa o savurez- ori e pur si simplu atractie (animalico-dependenta)?

as dori sa stiu si parerea voastra despre Teatrul din ziua de azi si cam ce traiti cand sunteti pe scaun in timpul piesei? (nu cand cineva uita mobilul deschis si suna vesnica melodie Nokia ‘ta ra ra tam ta ram pa raaa’)

restul postarilor vor fi cronicile mele (fara NARNIA :d )

 

 

despre Opera si altele acareturi

Da, prima oara cand m-am decis sa merg la Opera era in incipit de februarie.

‘Buun! SI? ce e asa interesant?’.

este totul interesant. de la indoiala ca ‘stiu oare sa ma comport cand va trebui sa aud sunete de dezgroapa si mortii? adica, nu ma v-a plesni rasul inainte sa mai continue?’ sau ‘daca iau cizmele astea, de-ale bunicii mele timpuri, o sa mai fiu primita sa ma uit?’ la ‘ si ce poa’ sa se intample?’.

dupa 30 de intrebari toata seara, de dinainte normal, am ajuns sa astept cu nerabdare inceputul evenimentului- intre timp, m-au lasat sa intru si cu cizmele bunicii mele-. piesa, pe nume ‘Rigoletto’, a inceput biiine, sunetele erau acceptate si de urechile mele… totul bun.

siiincer, mi-am jurat ca nunta mea va fi pe acolo, deoarece am avut- si inca am- senzatia de ‘ si acum, pe scari, coboara Printesa Henriette du Savoy, insotita..’ si aici mi se termina firul, ca eu doar cobor scarile! plusa, ca au si pauze, da’ pauze nene! de 15-20 de minute. adormi, te trezesti, iarasi adormi, poti manca si te intoarce… deci e tare rau.

a doua oara, la o saptamana distanta de ‘Rigoletto’, m-am dus la ‘Mefistofele’. l-a nimerit peeerfect pe musieu Mefisto, si fara machiaj si cu, tot perfect era! normal, ca era si traducere, eram ametita de placere la auzul limbii germanice si eram muuult mai entuziasta la piesa asta.

in seara asta, am cam tras chiului din actul 2, recunosc, piesa pe nume ‘Don Giovanni’ (imi cer scuze, eu auzisem ‘Don Juan’, sau mintea mi-era la musieu), care, desi era in italiana, ar fi trebuit sa inteleg despre ce se urla cei pe acolo, nu era tradusa, plus ca parca sunetele imi depaseau maximul de hertzi… am tulit-o din pauza.

per ansamblu, experienta cu Opera, are suisuri, dar si maxime de coborasuri. dar eu, mie, mi, nu-mi place.

‘si atunci de ce ai mai mers?’

ca sa vad si eu cam cati sunt aia care merg in primele locuri. ciudat, dar da, vreau sa masor calitatea celor care se duc la parter, si da, imi pasa de aspectul asta: daca omul care merge la Opera sau Teatru cheltuie mai mult pentru asta sau pentru Mall, cluburi, McDonalds si bautura sau mancare.

de obicei, sunt oameni trecuti de 50 de ani cu bataie… media fiind la 60, minimul, prichindei ca mine- din punctul lor de vedere.

concluzie?

daca va place sa ascultati sunete inalte, stiti italiana (in cazul in care nu se traduce), aveti rabdare cate 1 h si apoi mergeti pe scari, aveti sentimentul ‘wow, sunt importanta’ si va place caldura, mergeti.

daca nu, stati acasa, gogiti seminte, beti bere, ragaiti si uitati-va la meci.