Blue Henrietta

Abstractionistii folosesc forme si culori pentru a DISTORSIONA realitatea. Expresionistii folosesc emotia pentru a IMPRESIONA pe cei care privesc realitatea. Iubitorii artei populare folosesc texturi si modele pentru a DECORA realitatea. Contemporanii preiau o tema cunoscuta si MODERNIZEAZA viziunea cu ceva inedit. Artistii naivi folosesc inocenta copilariei pentru a LUMINA realitatea. TU CE FACI SA LE CUPRINZI PE TOATE?

the goldberg show recenzie

Daca vrei o piesa de teatru excelenta, atunci ar trebui sa incerci sa ajungi (THE) GOLDBERG SHOW -FACEREA LUMII SI ALTE INTAMPLARI.

O piesa de avangarda, a viziunii regizorale a Genezei -si pana la Patimi. Intr-un limbaj cochetand cu jargonul si suburban, deliciul piesei (pentru unii) este jocul -baletul, replicile pline de culoare.

Penduland intre a respecta cuvantul din Biblie si a incerca un spectacol care sa socheze (Sau „sa prinda”), Mr. Jay (Jehova) devine, pe parcursul piesei, din Atotputernicul, Satana.

Oare de ce? Pentru ca a incalcat si trecut peste scrupule?

Goldberg (Marcel Iures, ireprosabil), un evreu batran, care are grija de actori si nu numai, este pionul principal, dar si unealta prin care se desavarseste “actul” creatiei – pe o scena de teatru din Ierusalim.

Mr. Jay, regizorul, Dumnezeu, dar si …Diavolul pana la final) devine un personal secundar nu pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca actiunile si ideile sale il transforma in asa fel incat e vizibila metamorfoza.

Femeia de serviciu  este singura care tine la Goldberg si principiile lui – ii place sa respecte Cuvantul Domnului.

Trupa de teatru care trebuie sa asigure spectacolul este una mecanicista, fada, apatica, moarta. Modul in care este tratata de catre regizor se rasfrange asupra lor. Nu au recuzita, nu au bani, nu au motivatie, ci doar idei care se schimba in functie de dispozitia regizorului…

UMORUL negru este cel care da tensiune piesei, care o tine vie si care, poarta ATAT actiunea, cat si intriga.

„Spune Tabori undeva: „Poate că adevăratul aport evreiesc la civilizaţie constă tocmai în apropierea dintre umor şi cele sfinte… Umorul este un mod de viaţă, o cale salvatoare, şi are de-a face cu toleranţa şi cu speranţa că este posibil să trăieşti mai departe.” -precum zice Mr. Jay.

Reprezentatele sexului feminin sunt puzzle-uri dintr-o femeie ideala – femeia umila, femeia senzuala (aka actrita care trebuie sa o interpreteze pe EVA), precum si femeia rationala, pragmatica (scenarista). Insa toate au ceva comun: ca ii provoaca lui Mr. Jay reactii – de la excitatie nervoasa pana la sexuala (cu semnu SI, legate).

 

posted by blue henrietta in teatru and have No Comments

home again recenzie

Synopsis

Cum să faci ca s-o desfaci? e o comedie romantică modernă cu Reese Winterspoon în rolul lui Alice Kinney, recent separată de soțul ei (Michael Sheen). Alice decide să înceapă o viață nouă și se mută înapoi în orașul său natal, Los Angeles, împreună cu cele două fetițe ale ei. În seara aniversării celor 40 de ani, Alice cunoaște trei tineri cineaști aspiranți care aveau nevoie disperată de un loc unde să locuiască. Ea acceptă ca cei trei să locuiască temporar în casa ei de oaspeți, dar acest aranjament va avea urmări neașteptate. Noua “familie” a lui Alice, dar și noua ei idilă romantică amenință să se transforme într-un dezastru când aceasta se trezește la ușă cu fostul ei soț, care s-a întors cu bagaje cu tot să reia relația întreruptă.

Cum să faci ca s-o desfaci? e o comedie despre dragoste, prietenie, și familiile pe care ni le formăm. Dar are și o lecție de viață extrem de importantă: să o iei de la început nu e o treabă de începător…

 

Recenzie Simionescu Simona

Comedia romantică de față este una între un fiasco și o …ceva.

NU știu exact cum să mă exprim nu pentru că nu am cuvinte și nu le știu sensul, ci pentru că nu știu cum să zic frumos că e o porcărie – mesajul transmis e unul (că trebuie să știi să o iei de la capăt, că umilință…bla bla)- ÎNSĂ ceea ce strică e MODUL în care se transmit mesajele astea.

Alice Kinney se află într-un divorț (semi-separare cu semi-împăcare) și fără job – se mută în orașul din copilărie și departe de soț (Sau fostul soț). Ea mai este și fiica unui regizor cunoscut pentru salturile din carieră și multe aventuri și soții, precum și a unei actrițe (a tatălui său).

Când împlinește 40 de ani, ca orice femeie care schimbă prefixul, Alice începe să plângă -de nervi, de neputință… CEVA aproape tipic.

Cele două fete (una cam de 5-6 anișori și cealaltă care a trecut la liceu, anxioasă și plină de dileme) nu îi fac lui Alice zilele prea ușoare – toane, alte cerințe… neacomodare..

Iar interviul de a doua zi nu vine decât după o seară de pomină, în urma căreia se trezește cu trei băjeți cu o vârstă medie de 26 de ani și multe vise.

Cei trei, întruchiparea diferențelor de comportament și temperament ideale ale UNUI tip (DAR așa se întâmplă mereu, de la unul obții tehnică, de la altul emoția și de la celălalt sexul :)), nu știți nimic) o ajută și nu prea pe Alice să revină cu picioarele pe pământ – de fapt, dacă stăm puțin să analizăm, nu prea le ține pe pământ.

Interesant e că începe o idilă cu unul dintre ei, știe că se sfârșește prost…dar … până la urmă o reia.

A avut un plus din partea mea la chestia când revine soțul acasă cu lugu lugu și ea retrage mâna, nu se preface că nu mai poate de dorul lui … Adică nu a mimat că ar vrea o împăcare doar ca să aibă o familie, că are 2 copchii…

Acțiunea decurge liniar, nu are salturi decât de așternut și cămăși. ÎN rest, nu îți schimbă nimic din ceea ce știai sau nu știai că nu știi că știi..

E un film previzibil, iar totul e destul de „normal” – chiar și anormalul devine banal în film.

Home again merge dacă nu ai ce face prin casă și te plictisești să vezi tavanul și podeaua.

Un 6 cu indulgența indulgenței și cam atât. Reese are riduri, nu pare credibilă -sau poate eu n-aveam chef să o văd credibilă, nu știu exact cum a fost atunci când m-am uitat (joi!).

Repet: doar dacă nu ai ce să faci prin casă. Atât.

 

 

posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

despre igiena si nu numai

Salutare!

In decurs de 15 ani -sau poate chiar mai mult- am reusit sa imi creez un sistem de valori. Unul bazat pe un altfel de a fi cu oamenii si nu bazat pe situatie. Adica acel fel parsiv de a fi.

In atatia ani am vazut unele situatii putin diferite fata de multi, iar concluzia a fost urmatoarea: e nevoie de IGIENA la mai multe niveluri, iar ceea ce mi-am ales are legatura cu TOT. CU un tot unitar, la care sistemul (meu) este inclus sau poate, de la care chiar se porneste.

Nu sunt nici modesta si nici umila. In discutii pornesc cu intrebari generale ca sa ajung unde vreau. Tocmai saptamana asta am primit “complimentul” ca as fi fost buna la tortura. Da, pentru ca omul s-a prins de cum fac prin prisma intrebarilor: “pornesti ca americani, pe un sistem in care il consideri oligofren pe cel din fata ta, apoi, daca raspunde in parametri cautati de tine, atunci cresti intensitatea “intrebarii”, dar si a raspunsului. pana ajungi la acel maximum pe care il astepti.”

Cam asa fac. Te iau cu frumosul, pe ocolite, ca sa ajung unde stiu ca poti sa ai un maximum. Fiecare om are un maximum de dat. Nu e nimeni nici prost si nici mai destept. Fiecare e in felul sau.

In medicina insa, medicii tind sa respecte protocoale, pentru ca altfel … nu se justifica actul medical in sine sau o decizie anume. Da, trebuie sa ai un reper, insa (mie mi se pare) e inutil cand e o urgenta … CA NU POTI INTERVENI PENTRU CA IN PROTOCOL NU ZICE AIA.

MIE mi-e imposibil sa inteleg cum sa dai in judecata pe cineva care face o traheostomie (adica intervine chirurgical pentru a deschide traheea cervicala)  si te salveaza… ? doar pentru ca in protocol NU erai tu numit (Ca esti asistent si nu ai avut recomandarea medicului, dar SITUATIA DE URGENTA o cerea..).

In fine.. Nu se intelege ca FIECARE OM E UN GHID in sine. Un univers, pe care medicul trebuie sa il descopere on and on. NU TRATEZI FOI.

Ghidurile SUNT niste repere. Fiecare om reactioneaza diferit la medicamente, la manevre (poate are niste hemoroizi interni si tu vii cu tuseu rectal peste el..cum crezi ca se simte? minunat? ca vrea manevra? INTREABA-L!).

Trebuie o igiena si in relatia medic-pacient. Nu poti cere respect de la pacient daca tu ca medic te porti mizerabil, ii vorbesti din copac (in termeni de parca PACIENTUL E OBLIGAT SA STIE NETTER-UL, PLUS HARRISON, PLUS JUNQUEIRA..). Asa cum tu ai ales medicina sa o studiezi, si pacientul tau a ales sa dea cu sapa. Sau poate atat i-a fost orizontul. Sa dea cu sapa. ASTA nu il face mai prost decat tine. NU! asta inseamna ca nu a avut optiuni sau poate au fost niste conditii neindeplinite sa ajunga profesor universitar ca tine. CE ZICI?

si daca tot esti profesor universitar, poti te rog DIN SUFLET sa intelegi ca “DATORITA” SE FOLOSESTE CAND E CEVA DE BINE (adica DATORITA interventiei X pacientul se simte mai bine), iar “DIN CAUZA” atunci cand e ceva nasol (adica X a facut boala DIN CAUZA NERESPECTARII RECOMANDARILOR FACUTE)?

POTI?

nu de alta, dar PARETI ASA USOR CUM S-O ZIC EU.. NIVELUL CLASA a4-a.

Si da urat sa nu stii d-astea de baza.

Si, daca tot sunt aprinsa, poti SA FACI TE ROG, DACA TOT TE CONSIDERI SUS DE TOT SA FACI O IGIENA DE GRAMATICA? Sau o IGIENA IN ATITUDINE – sa nu pui pacientul cu carje sa urce pana la etajul 4 pe scari ca de fapt sa ajungi la concluzia ca reteta e la parter? (am innebunit cand am vazut asta, acum 3 ani! imi venea sa dau foc unitatii medicale direct!)

TRATATI batranii ca si cum ar fi BUNICII VOSTRI. INCERCATI ASTA si veti castiga mai multe.

ORICARE DINTRE VOI A AVUT BUNICI. Ca au murit cand aveati 4-5 ani si nu mai stiti cum arata, tocmai asta nu va impiedica sa va amintiti cum e sa fii batran.

ITI ZIC eu cum e:

cand esti batran ai nspe griji, printre care MOARTEA e prima. DA, BATRANII isi cumpara toate de ingropaciune ca sa nu fie o problema pentru COPIII lor -pe care culmea, ii menajeaza SI LA VARSTA ASTA (majoritatea peste 40-50 de ani, deci nu sunt chiar copii, CI DOAR COPIII LOR, PANA LA MOARTE!).

Puteti sa fiti UMANI?!

VA INTREB SI IN FILMARI SI NU PREA VAD UN FEEDBACK.

Nu puneti batranii sa va aduca mancarea la pat.

Nu puneti batranii pe ultimul loc in deciziile voastre. MAI MEREU, voi sunteti pentru ei primii! 

Nu trebuie sa folositi batranii pentru a ajunge la beneficii materiale – surse de bani, pensii speciale sau de handicap. Pentru un batran sa il consideri handicapat e o jignire – consider ca pentru orice fiinta e o mare …

CE naiba s-a intamplat cu multi dintre voi?

Ati UITAT de unde ati plecat?

Omul in sine nu e nici masina -ca inlocuiesti piese (organe) si tot asa – si nu e nici maleabil. Nu, poate manipulabil. Insa asta se intampla atunci cand nu exista EDUCATIE.

Igiena inseamna si educatie – personala (sau intima), sexuala, spirituala, relationala, trupeasca etc. Co-crearea unor conditii nu inseamna PENTRU MINE TOT SI PENTRU RESTUL SAU NIMIC. A convietui inseamna a trai impreuna intr-un anumit status -de preferabil uman.

Igiena inseamna a te iubi sa traiesti sanatos. Inseamna sa apreciezi viata sanatoasa LA TOATE NIVELURILE.

Apropo, ca o sa vina perioada cu posturi si sarbatori, sa stiti ca A TINE POST nu inseamna doar a manca aia si ailalta, dar nu de dulce si in rest … sa injuri la fel, sa te culci la fel… NU. inseamna sa fii curat PE DE-A-NTREGUL.

deci nu injuri, nu dai in cap, nu buzunaresti, nu minti, nu … bla bla. E O IGIENA si in POST.

Asa cum e si o igiena a somnului si a culorilor – in pictura nu prea merge sa arunci ca asa iti vine tie sa zvarli un galben si apoi vii cu ceva … de ti se strapezesc ochii (nu dintii!).

 

 

posted by blue henrietta in reality and have No Comments

nu te uita la mine 31

Au ajuns la etajul 28 din cladirea impunatoare a Barcelonei.

Ochii ei erau mariti la orice obiect vazut. sau sunet auzit. sau… intamplare de o vedea.

-WOW! exclama ea la orice secunda.

-Poti schimba sunetele? intreba el exasperat de tonalitatea cuvantului.

-Nu am cum! ar pali pe langa ce am de zis! aproape ca gemea ea.

-Potolir! rase el de ea. O lua de mana si o duse la terasa. Cum ti se pare?

-Nu am emotii …ca palesc pe langa ceea ce simt. Imi vine sa zbor..sa ma arunc in gat si in acelasi timp sa stau aici, in bula asta cu tine. Nu stiu de ce.

-Pentru ca esti cu mine? si-i dadu din sprancene.

-Hai umfla-te in pene.

Ea isi comanda un lichior si el o bautura inchisa.

-Daca nu iti prieste… nu o bea! ii zise el studiind-o cu atentie cand rotea paharul.

-Am crezut ca e crema de lichior, nu …dracia asta! se stramba ea la a doua gura din licoare.

-Da-o naibii! Ia-ti ceva ce stii ca bei! apa? spre exemplu?

-APA? M-ai adus aici ca sa comand apa? serios?

-Atunci un cocktail pe care il stii ca nu iti face rau. Si ia-ti ceva sa mananci.

-cock-tail! mmm cock-taaail! ranji ea cu subinteles.

Il facu sa ridice spranceana si sa tuseasca.

-Sa revenim. Uita-te!

Ii intinse telefonul cu filmarea.

-Nuuu pooot sa creed!! seriooos!?!? zambi ea cu toata fata spre el. M-ai filmat???

-Da. De ce nu? nu voiai?

-Nu m-am asteptat ca ai face asta… wow!

isi puse castile. se auzi.

-aoleo.. nu aveam nicio emotie??

-nu! nu am simtit vreo urma de emotie!

-pai si atunci, cum… sau cum de parea asa…

-mie mi-a placut. ma intreb cum ar fi tu sa predai ceva.

-as fi rea. exigenta. groaznica. as manca creier tanar pe paine.

-ia-ti o pizza ceva.

-mancare de-a lor iau. sa nu te aud cu pizza.

-parca vad ca tot eu o mananc! isi dadu ochii peste cap si se dadu lovit, band o gura din bautura.

-dar ce ti-ai luat, pisicherule acolo?

-bere afumata.

-poftim? ce?

-cu gust de slana.

-duuuu-te…tu! exista??

se intinse dupa bere. lua o gura. se stramba.

-esti ceva de groaza. daca nu pui tu gura pe tot ce e alcoolic nu te lasi. si te miri ca ti-e rau.

-nu exagera. voiam sa stiu ce bei. atat. nu stiam ca exista bere cu gust de slana. si oricum, cred ca o sa iau o apa plata. concluzie. pare destul de probabil ca nu e voie bautura pentru mine.

-cum a ramas cu tabloul?

-mi-l trimite el.

-dragut.

-nu e dragut. a facut o fata oparita, de zici ca i-am aruncat cu ceva in ochi.

-ii trece lui.

se uita la ea. era obosita. cearcanele ii intuneca fata. liniile fine incepeau sa se inmulteasca. o simtea coplesita de ceva.

-spune. ce s-a intamplat?

-ma simt de parca ar urma sa plec departe. nu stiu unde exact, dar departe…

-adica?

-nu stiu…stii tu obsesia mea ca voi muri? subit?

-eh.. hai …sa nu vorbim despre asta.

-dar despre ce?

-zi-mi ce te preocupa.

-suprarealismul. in rest, parca nu vad nimic altceva.

-am constatat. si teoria culorilor.

-fiecare culoare are un sunet si un miros. plus ca fiecare miros are un sunet.

-interesant.

-uite..sa iti zic.. orga…are un echivalent. albastrul.

-plauzibil.

-i se zice sinestezie. un fel de … boala, dar care, daca te uiti atent, … sunt putin exagerati anumiti stimuli – cum sunt perceputi sau…cum se transmit. apropo, galbenul are un gust de sulf. iar rosul suna ca o tuba. iar violetul are gust de ..tamaie. sau smirna.

-ai simtit asa?

-uneori da. atunci cand sunt foarte calma si foarte singura.

ii veni mancarea.

-uite…tu ce vezi?

-pui cu legume si un sos?

-eu vad auriu si argintiu. miroase a violet si gri. sunetul pare de pian neacordat si a trompeta.

-adica?

-violet si galben. complementarele.

-atat? asta vezi acum in farfurie?

-da.

-ciudat. si gustul? ia o furculita? d-asta refuzi tu dupa o singura inghititura?

-da. imi imaginam alte culori si alte sunete in jurul meu. ciudat, nu?

-ai mai zis asta cuiva?

-nu. nu ma simt atat de deschisa cu cineva incat sa nu imi fie frica sa ma.. arat.

-interesant! mai lua el o gura de bere.

-si de fapt… mai refuz si pentru ca starea din interior s-a schimbat brusc.

-plauzibil. foarte.

il vazu incruntat. ii vibra telefonul. se uita la ecran, inchise.

ea se prefacu ..se uita dupa altceva. ofta si tacu.

-ce?

-nimic. nimic. ce poate sa fie? doar nimicul.

-nu incepe. nu era o femeie. poti sa verifici.

-mai grav. era un barbat!?

-era fratele meu.

-ah. pai du-te si raspunde. ce astepti? sa vina incoace?!

-de fapt, e la doua mese distanta de a noastra.

-poftim?!

-te-am adus ca sa faceti cunostinta. am planuri cu tine.

-planuri?! ce planuri? schite de apartament?

-alea le fac din job. nu.

-dar …ce?

-o sa vezi!

-P. T.

-incantata!

-de asemenea! am auzit multe despre dvs.

ea se uita la el cu ochii mici si apoi dadu din cap.

-probabil sunt o legenda urbana.

-nu. nicidecum. ma bucur ca te-a intalnit. i-ai schimbat viata.

-adica?

-vorbeste altfel. parca lejer.

-dar ce era…mut?

-nu neaparat, doar ca mereu mi s-a parut ca vorbeste in alta limba. si … degeaba stie romana.

-credeam ca il cauta o …

-femeie? nu. el e om serios.

-da, pana la proba contrarie. si oricum, voi intre voi va luati apararea. noi? nu. o sa auzi o femeie zicand „e o tipa de treaba. buna. la casa ei… asezata”..nuuu.. noi ne vorbim ca suntem „parapante”, „curva” si … „o ia”.

cei doi se uitau unul la altul, dadura din umeri in acelasi timp si apoi incepura sa descrie ceva.

-mi-a zis fratele meu ca te pricepi in arta. ne-am gandit ca .. ar fi bine sa deschidem o galerie si sa te ocupi de vanzare..de tot ceea ce presupune.

– negustoreasa de panze? eu? am fata?

-nu ti-ar placea?

-nuuuu! claar nu! mai degraba ghid de muzeu. dar nu negustoreasa…precupeata.

-sau mai aveam o idee.

-daca e la fel de creata, prefer sa vand muraturi in piata. macar mananc ceva.

isi lua bautura sa soarba de nervi.

-nu imi plac ideile astea. se putea mai bine sa va ganditi la chestii de viitor? un fel de drona care sa aduca chestii oamenilor care nu se pot deplasa. sau sa inchiriati drone. dar asta, nu. daca sunt invitata sa vorbesc nu e pentru ca…nu stiu cum s-o zic.. dar nu.

-am inteles! o calma el. e ok. nu ma asteptam la un aviz favorabil ideii. oricum, nu ala era planul cu tine.

-nu?! dar care?

si brusc aparura niste cantareti si cantau in spaniola.

-despre ce vorbim…?

-o sa vezi!

 

 

 

 

 

 

posted by blue henrietta in scriitura mea and have No Comments

lobul primitiv 19

Sunt capricioasa. Uneori perseverenta. Alteori imposibila. Si de ce cele mai multe ori, incomoda.

Chiar si cu zambetul pe buze pot sa te fac sa ma urasti. Cu sarcasmul meu nu e de glumit.

-Sunt la volan!

Raspunsul invariabil si perfect adevarat la momentul acela a fost: sunt leftera!

NORMAL omul a ramas socat. Probabil se astepta sa zic “sunt goala” sau altceva, insa eu imi tineam picioarele gen “budha” si asteptam sa treaca ziua aia si plus, chiar asa era.

Laura Matei…

eu… eu sunt afona la economie si asadar si prin U mare mai mereu raman in pana. Adica nu doar pana, in plina lipsa. De orice. Chiar si de tampoane.

Omul a inceput sa trimita gogometi si aproape sa se scuze ca eu sunt prastie, bata, paleta la financiare.

Pana la urma a venit la mine val vartej cu papornitele de mancare, bautura si da, a adus si tampoane, desi omul, serios, mai avea nitel si ma lua la bataie.

-Poti sa ai si tu grija de tine? sau trebuie sa te dadacesc eu?

Avea o fata obosita si deja foarte enervat.

M-am facut mica in canapea si am inceput sa ma balangan, ca un copil la metrou. E ticul meu. SI nu pentru ca vreau ca omul sa dea pe lacrimi, ci …ca sunt un om in lumea mea..si cand ma scoti din ea, ma fac ..invizibila.

-Te rog, nu face asta. NU iti sta bine!

-ma simt… prost. nu vreau sa fiu o pacoste. dar am vazut o carte care mi-a luat ultimele monezi. pana si 10 bani am dat.

-biiine! fie! zi-mi..sunt bune? am luat cu cele mai multe picaturi.

-tot aia e. ma tine putin.

-cum merge lucrul?

-am perioade si perioade. se putea si mai bine, insa nha, deocamdata e …normal.

-cum sunt colegele?

-ma rog. si ele se puteau mai bine. poate si ele zic la fel despre mine. ce sa zic? subiectivism.

-mda. d-asta se duce societatea de rapa. subiectivism, pile, atractie, sex, pile iarasi.. competenta nema. numai …

-ce ai patit?

se ridica spre el. il dadu sacoul jos. il saruta pe obraz stangace si lua de maini.

-aseaza-te si povesteste-mi. ce te macina?

-am avut un caz. un viol. copila de 13 ani … urat. nu vreau sa imi amintesc. a fost si batuta. pe langa violata de cinci.

-altceva…mai frumos n-ai?

-un mosulet batut? de fost puscarias? te incanta?

-nu…stii ca ma transform la d-astea.

se zbarli si apoi se intrista subit. dupa care incepu sa planga.

el se intoarse spre ea si o tinea in brate.

-ce ai?

-nu stiu. nu mai suport societatea asta. dezumanizata, nicio noima…nicio regula. niciun Dumnezeu..nicio frica… nicio … nimic. mor… mor in fiecare zi…putin cate putin, dar sigur.

-am uitat sa iti zic de niste accidente de masina.

-nu mersi. oameni intregi ai avut si tu?

-plus un spanzurat de clanta.

-vrei sa mananci ceva? am pui si eu un pui la cuptor… cred ca am si uitat de el.

se ridica brusc si aproape ca alerga spre bucatarie. o prinse de mana si o rasuci spre el. o saruta simplu, scurt. isi trecu mana dreapta prin parul ei si ii sopti: multumesc sa ma asculti! aveam nevoie!

ea mirosea a gutuie si pere. inchise ochii. trebuia sa retina mirosul asta mai mult timp si sa se calmeze cand veneau oamenii imprastiati la el.

Disparu de langa el. Auzi ceva cu voce abia perceptibila.

-Ai injurat??

-eu? nuuuu! nuu! clar nu! cine? eu?! dar cum sa fac eu asa ceva? nu!

veni langa ea.

-ti-am zis… ca tin la tine. nu te prosti.

-ce are injuratul cu prostitul?

-uita-te in jurul tau. uita-te la tine. uita-te in tine. cine esti? cum esti?

o privea fix.

-cum… cine sunt? eu sunt.. Laura Matei… cum sa fiu? umana?

-esti umana, nimeni nu iti neaga calitatile. Ma refer la SUBSTANTA. pari rudimentara. neslefuita.

-poftim!!? IESI!

il impinse din bucatarie.

-IESI! se auzi inca o data.

-n-am vrut.. zau.. n-am.. eu tin la tine… in felul meu… sincer. nu am vrut sa te supar…

-RUDIMENTARA!!!???? dar cine mama zmeilor esti tu? vreun DIAMANT? vreun mare ce? auzi… eu rudimentara. daca sunt accesibila in vorbe si nu o fac pe savanta … sunt rudimentara.

-daca te-ai cizela…

-tu vrei sa dormi pe pres constat!

-vreau sa dorm cu tine. langa tine!

-mi-e ca dormi pe balcon. pe pres e deja cald.

inchise usa bucatariei.

peste cateva minute auzi usa de la intrare.

iesi din bucatarie.

plecase.

-come on! nu…

iesi cum era pe scari si il striga pe nume. stia ca ajunsese la parter.

-te rog! nu te prosti. vino inapoi! am nevoie de tine! si stiu ca, desi nu recunosti, si tu ai! te rog… e destul de frig pentru mine…

auzi usa liftului inchizandu-se.

urca scarile inapoi.

il vazu in usa.

-ce vrei de la mine de fapt?

-ai fi surprins. nu vreau nimic, dar am nevoie de tine. nu stiu, aflu pe parcurs. nu ma pricep la filme romantice. in capul meu e multa …

-am inteles. singuratate. ti-e frica de singuratate. si ce cauti tu se numeste tandrete si eventual..ani.

-nu stiu. caut o imbratisare anume pentru mine. in care sa ma simt eu …ca e pentru mine si ca n-a fost pentru altcineva…pare egoism?

-nu. hai sa vedem puiul ala daca nu a fugit din oala.

-stiam eu ca esti baiat bun! zambi ea intr-un final.

-si eu.

 

 

 

 

 

posted by blue henrietta in ART,scriitura mea and have No Comments

Dr. Albert Stanciu: Este regretabil ca nu exista un curs de management al relatiei medic -pacient

Dr. Albert Stanciu, medic primar Chirurgie Pediatrică, cu specializarea în Ortopedie Pediatrică, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu” și în rețelele private de îngrijiri de sănătate este unul dintre specialiștii care face meseria cu suflet, pe lângă cunoștințele solide în medicină.

Specialistul are o experiență de 25 de ani de activitate profesională în care a parcurs toate specialităţile chirurgicale pediatrice, respectiv chirurgie generală, urologie pediatrică, arsuri și chirurgie reconstructivă, precum și chirurgie laser.

Printre premierele din domeniul său se numără prima alungire de membre de 10 cm la copil efectuată în România (1995), primul procedeu de transport osos pentru o inegalitate complexă de membere (1996).

Despre omul și medicul Albert Stanciu vă las un interviu, care va vorbi de la sine despre ceea ce am zis mai sus.

 

Simionescu Simona (S.S.): Ce anume v-a determinat să deveniți medic/doctor?

Dr. Albert Stanciu (A.S):  A fost o întâmplare, adică au fost îndeplinite toate necesitățile pentru aceasta. La vremea aceea (’79) se intra foarte greu la medicină -erau elevi care dădeau și de trei sau patru ori până să intre la Institutul de Medicină și Farmacie (IMF, n.r.).

Examenul era dur, erau adevărate industrii de meditații care învârteau sume exorbitante.

Pasiunea mea era chimia – am crescut într-o familie de chimiști – și toate vacanțele mi le petreceam în combinatele de chimie. Tatăl meu (cu care aveam o relație specială, era un geniu în domeniul chimiei) m-a rugat să fac medicina. Nu puteam să îl refuz, dar am pus o condiție și anume: să dau o singură dată, iar dacă nu intru să îmi continuu drumul spre biochimie. Meditatiile costau o groază și îmi era jenă să îi pun pe ai mei să risipească banii pe așa ceva. M-am hotărât să mă pregătesc singur -fiind convins că nu voi intra.

Eram foarte bun la chimie și fizică și aproape modest la biologie, deci nu îmi dădeam prea mari șanse. Întâmplarea a făcut ca în acel an să se dea numai probleme la fizică și la chimie, ceea ce pentru mine era floare la ureche (biologia a fost așa și așa) si … cu 9 și ceva am intrat în primii 10 la IMF.

A urmat apoi o vacanță de vis -pentru că am primit banii de meditații și toată familia era foarte fericită.

Însă în toamnă șocul a fost dur. După ce a trecut „euforia” muncilor agricole efectuate în cel mai pur spirit UTC-ist (la depănușat porumb, cules ardei și struguri undeva în Lunca Dunării, în comuna Mănăstirea, din județul Călărași), am început cursurile.

A fos dur! Chiar dur!

Imaginați-vă niște tineri de 18-20 de ani care deodată sunt echipați în halate albe, cu bonete și repartizați câte 14 la o masă de marmură, cu un cadavru în sala de disecție și care, trebuie într-o cursă contra cronometru, să găseasca vase,nervi, inserții , origini, mușchi, septuri, cavități.

De fapt, te puteai considera cu adevărat student abia când treceai în anul 2.

Examenul de anatomie nu era mortal. Era supra- mortal (și la propriu și la figurat). CAM JUMĂTATE DINTRE STUDENȚI PICAU PRIMUL EXAMEN ȘI CAM TOT ATÂT CEL DE AL DOILEA.

Eu eram mai mult decât modest la anatomie și plana asupra mea pericolul pierderii admiterii.

Adică ce folos că știam eu chimie și fizica? Aici era despre Anatomie.

Și, cu disperarea unui condamnat pe viață care sapă un tunel să evadeze, am început să învăț ajungând la 18 ore pe zi. Era o luptă disperată pe care nu aveam să o mai repet decât patru ani mai târziu – la examenul de Medicină Internă, care se tinea cu Prof. Ursea.

În februarie au început examenele. Grupa noastră era printre ultimele. Știrile proaste veneau zilnic -în fiecare zi picau între 5 și 7 studenți la Anatomie. Tensiunea era maximă. Fetele plângeau și repetau oase, vase, mușchi. Eram singurul băiat într-o grupă de fete. A venit și examenul. Fiind la „S”, eram ultimul. Primele patru colege au picat, apoi a urmat un cinci, un șase, un șapte, patru de opt, alte două colege picate și, am ramas eu.

Când îmi dă carnetul Prof. Cezar Dumitriu (un bărbat înalt, impozant, cu părul alb și cu niște ochi albaștri, de oțel, care te spitalizau pur și simplu atunci când se uita la tine), îmi spune „Stanciu! Ai 10, cu felicitări de la mine.”

Era să fac infarct pe loc și să mă pun pe o masă de marmură din jur.

În zilele următoare vestea s- a dus în toata facultatea. Toți mă aratau cu degetul- doar căpătasem o oarecare prestanță.

De aici încolo 10 a fost singura notă pe care am luat-o în facultate. Mai puțin la Socialism Științific, unde am primit nouă datorită (sau din cauza?) concepțiilor mele mult prea liberale pentru acea perioadă.

Singura îndoială era dacă o să iau 10 sau 10 cu felicitări pentru că erau cațiva profesori care îți treceau în carnet 10 cu felicitări, scuzându-se că nu pot să îți dea  11. Așa a fost la profesorul Ursea, la profesorul Burlui (la chirurgie) și la profesorul Valeriu Popescu (pediatrie).

Am parcurs 6 ani de facultate în cel mai leninist mod: învățând, învățând și iar învățând.

Aveam acum (în 1985) diploma de Medic. Terminasem al doilea în facultate (din cauza socialismului și a colegului meu, Motoi, care se transferase din Timișoara, în anul 5, cu media 10).

Medic aveam să devin mult mai tarziu, după stagii, după experiența rurală din Zimnicea.

În 1990 am luat primul rezidențiatul și am început specializarea în Chirurgie Pediatrică. Abia după încă vreo 5 ani  puteam să spun că am devenit medic -deci abia după vreo 25 de ani de școală.

arhiva specialistului A.S.

arhiva specialistului A.S.

S.S.: Dacă ați avut o situație critică…puteți să o descrieți (Caz sau cazuri, dacă se poate)

A.S.: Meseria de medic are ceva sacrosanct. Ea este la granița dintre artă și știință.

Întâmplările traumatizante, dar și bizare sunt în fiecare zi.

Medicul este ca un burete care absoarbe toată suferința pacienților, până să intervină medicamentul sau bisturiul. Primul care vindecă este cuvântul.

Este regretabil că nu există un curs de management al relației medic -pacient.

Prin peregrinările mele prin lume am învățat că cel mai important este să ai un contact fizic cu pacientul. Aceasta confera maximă încredere -adică atunci când îl întâlnești să îi strângi mâna sau să îl ții de după umeri.

Prin 1995 eram într-o operație cu Profesorul Socolescu (un mare arhitect al Ortopediei Pediatrice românești). O operație grea, sângerândă. Spre sfârșit, doamna Dr. Stoicescu ne spune să ne oprim, că pacientul a intrat în stop cardiorespirator. Au urmat minute lungi, lungi de sânge, adrenalină, defibrilare, masaj cardiac.

În acele clipe simți cum secundele se dilată și se alungesc ca niște picături de săpun asteptând să se spargă în orice moment.

În final, pacientul a fost salvat fără probleme.

Am decis să nu povestim incidentul părinților, mai ales că recuperarea a fost totală.

Însă, după câteva zile, mama pacientului îmi spune :

„Domnule doctor, Sergiu(așa îl chema pe pacient, care avea atunci 14 ani) îmi povestește că în timpul operației s –a întâlnit cu bunicul lui (murise în urmă cu șase luni) și care era îmbrăcat diferit față de cum îl știa. Acesta s- a bucurat inițial că îl vede, dar apoi i-a zis „–Tu trebuie să te duci acasă, că te asteaptă maică –ta!”.

În anii aceia erau condiții grele de operație  -lipsuri mari, multă dăruire, dar totuși rezultatele erau modeste.

S.S: Aveți vreun regret că sunteți medic? În sensul în care există aspecte care „nu coincid” cu felul dvs de a fi sau „dacă nu era medicina atunci alegeați…”.

A.S: Cel mai bun lucru în a fi medic (cel puțin în specialitatea mea de Ortopedie Pediatrică) este că nu te plictisești niciodată. Ai în fiecare zi ceva nou de învățat.

Dacă aș povesti într-un roman toate cazurile ar fi o combinație între thriller, aventuri și comedie.

Îmi aduc aminte că prin 1985 a venit din Focșani un copil cu o suspiciune de mușcatură de viperă.

În urma cu o saptămână o femeie, din aceeași localitate murise mușcată tot de viperă.

Copilul avea 3 ani. Salvarea a ajuns la București cam pe la ora opt seara. Prezenta o tumefacție importantă a antebrațului -era roșu, cald, împăstat și prezenta abia perceptibil două mici plăgi înțepate. După ce i-am făcut toaleta l-am pansat și am făcut antitetanos, apoi am cerut ser antiviperin.

Mi s –a spus că spitalul nu are. Atunci am contactat Spitalul de Boli Infecțioase.

Nici acolo nu era acel ser.

În situația aceasta am luat legătura cu Ministerul Sănătății, care a format o celulă de criză și a început căutarea prin țară. Într-un final, pe la ora 23 au fost găsite 2 fiole la un dispensar din judetul Mehedinți.

Dar cum să ajungă în București?

În apropiere era un aeroport militar, însă avioanele militare nu se puteau ridica de la sol decât cu aprobarea comandantului suprem (adică Ceaușescu). Așa că a trebuit să așteptăm până dimineața.

La ora 8, avionul a aterizat la Băneasa și o ambulanță aștepta vaccinul.

Între timp, copilul se trezise era bine( !) și, la vizită, Profesorul Meila (care era un clinician desăvârșit) l-a intrebat pe copil:

-Ce ai pățit?

– M- a mucat un salpe – a răspuns copilul.

– Și după ce te-a mușcat ce a făcut?

– A bulat!!!!!

De fapt, copilul fusese mușcat de o insectă și, pe un fond alergic făcuse această reacție, însă comunitatea era șocată de tragedia prin care trecuse și a reacționat disproporționat.

A fost o noapte albă, dar cu final fericit.

De fapt, nu am încetat niciodată să învăț de la pacienții mei.

arhiva specialistului A.S.

arhiva specialistului A.S.

S.S.: Care este cel mai bun lucru în a fi medic?

A.S.: Cel mai bun lucru ca medic este că înțelegi viața, cunoști oamenii în adevarata lor natură și poți să faci din când în când și bine. În ultimă instanță, Viața este despre Oameni.

Spitalul este una din cele mai traumatizante experiențe pe care un om poate să o aibă.

De ce ?

Spitalul dezumanizează și depersonalizează.

În spital devii dintr-un om, un caz, o fractură, o osteomielită, o tumoră din salonul X.

Am lucrat în Franța și am aflat acolo că trebuie să fii întâi și întâi uman. Cei care vin la tine sunt într-o stare emoțională precară și tu nu trebuie să o agravezi.

Putem face mai mult doar prin comportament.

Mergeți într-un spital fără să cunoașteți pe nimeni și veți găsi doar răceală, aroganță, lipsă de empatie, lipsă de respect pentru ființa umană și de multe ori, din păcate, și incompetență

S.S: Care e cea mai frecventă patologie întâlnită în aria dvs de activitate? Ce le recomandați românilor în acest sens?

A.S: De departe cea mai frecventă patologie la copil este cea traumatică.

Copiii au nebănuitul dar de a se pune în cele mai periculoase situații fie cu știință fie fără. Multitudinea de device-uri (skateboard, hoverboard , bicicletă ,role cu un impact energetic din ce în ce mai mare prin viteza dezvoltată) au un efect devastator.

Din păcate, niciun impact nu rămâne fără urmări. Suferințele sunt mari, prețul plătit este deasemenea mare: spitalizare prelungită, operații, recuperare, absenteism școlar.

Uneori însă câteva secunde sunt decisive pentru parcursul vieții viitoare.

Marea majoritate a acestor accidente nu au decât soluție chirurgicală.

Ca un fapt divers, anul acesta, înainte de Paște a fost o promoție la Hoverboard după care a urmat un val de internări în secția de Ortopedie și un alt val de vânzări de hoverboard pe Olx.

S.S.: Care sunt problemele cu care vă confruntați în această specialitate? (orice tip!)

A.S.: În ortopedie principala problemă este dotarea. Fără dotare, fără echipamente funcționam ca o vulcanizare.

Masa ortopedică de operație din cel mai mare spital de copii din țară este din 1943. 

Restul este tăcere.

Ce să vorbim ?

Fără dotare ne întoarcem la metodele terapeutice ale lui Ambroise Paré – un mare chirurg și anatomist francez, a cărui deviza era „Munca grea învinge orice”.

Din păcate, în zilele noastre doar bunăvoința fără mijloace nu poate să ducă decât la rezultate comparabile cu cele din secolul XVII.

S.S.: Aveți vreun mesaj pentru decidenții din domeniul sănătății privind aceste probleme??

A.S.: Vi se pare că există vreun decident în sănătate?

Ați văzut vreo politică coerentă? Vreo viziune?

Nimic !

Decidenții din sănătate sunt niște bieți ghiocei politici incapabili de ceva.

Țară săracă cu boieri bogați.

În Franța, în anii 1960, Generalul De Gaulle a avut o viziune. Și anume să creeze în fiecare regiune a Franței câte un spital de referință (la vremea aceea, Franța metropolitană avea 20 de regiuni) și, în fiecare departament (sunt 100 !) un spital de referință departamental.

Am lucrat într-un spital din Bretania, într-un orășel cât Târgoviște de mare, unde aveam tot, tot ce trebuia.

Asistența medicală este 100% gratuită CHIAR. Toate medicamentele și device-urile  la fel.

Acolo este viziune.

 

S.S: Descrieți o zi din viața dvs –de medic.

A.S.: O zi din viață?

Este chiar banal: casa –spital-casa-spital, însă după doua -trei luni în ritmul acesta există un debriefing pentru că altfel scad performantele.

Este o meserie traumatizantă și fiecare pacient mai greu lasă o urmă în conștiința medicului.

De aceea cred că ar trebui consiliere psihologică oricărui medic.

S.S: Ce îi sfătuiți pe absolvenții de UMF?

A.S: Ceva foarte simplu: GO WEST!

Interacționați cu alte sisteme medicale, aduceți informații și transformați societatea așa cum vreți să o aveți.

Nu acceptați modelele seniorilor, rupeți rutina, dar nu neglijați pregătirea.

Fără competență, CV-ul este un petec de hârtie. Nimeni nu o să vă lase să tratați un pacient doar pe titlurile din CV.

Pe parcursul timpului am avut rezidenți buni pe care i-am încurajat mult -unii sunt acum departe, alții sunt aici în poziții de decizie.

Nu am avut niciodată o funcție didactică, dar mi-a plăcut să intervin în formarea multor tineri și nu m-au dezamăgit.

ahiva specialist

arhiva specialist A.S.

S.S.: Când nu sunteți la spital, dvs … Cum e viața dincolo de spital!?

A.S.: În afară de spital nu este viață. Este doar acea perioadă de recuperare pentru o nouă zi.

O gardă ține de fapt trei zile -o zi înainte, în care trebuie să te odihnești și să te pregătești, ziua gărzii și o zi după, în care să te refaci. Există gărzi în care te apucă zorile în sala și pleci de acolo teleghidat.

Când ajungi acasă începi să reiei cazurile și să îți cauți eventuale erori. De fapt, când ești medic, cel puțin în specialitățile chirurgicale, viața nu îți mai aparține. Devii așa, un fel de bun de patrimoniu.

S.S.: Aveți vreun hobby?

A.S.: Mașinile și călătoriile. Singura mea pasiune reală sunt mașinile și, pentru că trebuie să existe o finalitate îmi plac și călătoriile cu mașina. Cred că am depășit un million de kilometri.

Conduc de aproape 40 de ani și am avut peste 20 de mașini. De aproape 20 de ani sunt fan fidel Renault și iubesc această marcă. Am avut Și BMW, Lancia, Opel, Lada, Suzuki, Citroen, Dacia, Oltcit, Volga, Moskvitch, Skoda și SangYong.

 

 

posted by blue henrietta in medicinisme and have No Comments

Borg vs McEnroe: Infruntarea secolului recenzie

Synospsis:

Povestea reală a duelului legendar dintre cei doi monștri sacri ai tenisului mondial din cadrul turneului de la Wimbledon din 1980, când cei doi au schimbat istoria tenisului și s-au transformat în legende ale acestui sport, în ciuda tuturor obstacolelor și a prețului plătit.

arhiva personala

arhiva personala

Recenzie Simionescu Simona- Andreea 

Un film care iti schimba perspectiva despre CE INSEAMNA TENISUL.

si clar un film care iti schimba multe in tine – TENISUL nu e un joc pentru a invinge ca hocheiul sau fotbalul, ci CUM castigi.

Mi-am cerut cu aceasta scuze Simonei Halep – DA, poate am fost dura si bla bla.. promit cu aceasta ocazie sa nu mai pomenesc PE BLOG despre TENISul ei- sau jocul ei. e pur si simplu jocul ei, stresul ei, emotiile ei si vomele ei. Eu? NIMENI!

In filmul de fata, Borg – cu care tineam de dinainte de film- are emotii -ca orice om- inainte de meci. Actiunea iti vine totusi ca un rollercoaster si te poarta in trecutul lui Borg – ca apoi si al lui McEnroe – SI …. ajungi la concluzia ca …da, desi sunt oameni ca noi, trebuie sa se ascunda pentru o reusita de … nspe ani.

In 2010, regizorul danez Janus Metz a fost responsabil pentru un documentar bland, numit “Armadillo”, care includea detalii despre operatiunile zilnice de la baza militara din provincia Helmand (Afganistan), in timpul conflictului. Metz, din acel film – racoros, colectat, nesentimental – a facut totusi “Borg Vs McEnroe”, o cronica lucioasa a rivalitatii care presupune masina suedeza Björn Borg (Sverrir Gudnason) si impulsivul John McEnroe (Shia LaBeouf). Drama filmului se incheie cu banalizarea faptului ca spectatorul nu stie cum sa isi dovedeasca finalul Campionatului la Wimbledon din anul 1980 – daca Borg a reusit sa castige al cincilea titlu consecutiv si sa devina unul dintre cei mai iconici sportivi ai tarii sale.

Ceea ce este un joc de mare impact devine de fapt unul de noroc nefericit.

Rolul lui Stellan AKA Lennart Bergelin aduce foarte mult din tatal pe care Borg nu l-a avut -ca sprijin. Lennart a fost in ’48, 49, … in semifinalele Wimbledon SI stie cu ce se mananca stresul impus… SI il va forma pe Borg astfel incat sa fie un campion CU CARACTER – ca orice … musca bazaitoare.

Un film pe care vi-l recomand pentru ca va schimba unele mecanisme in voi si … merita o atentie deosebita.

Nu e un simplu meci, un simplu film…

Un film in care un om introvertit trebuie sa faca fata unui om care se exprima per se – si care de fapt, doar aici se abtine.

A juca tenis?

Sa iti dai totul. SI sa iei totul sau nimic in aceeasi clipa! NIMIC mai mult!

posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

Ziua Mondiala a Inimii

Salutare!

Cred ca va intrebati daca nu cumva iau bani de la astia cu filmele – raspunsul e negativ. Nu iau nimic pe nimic. :) nici pe sentimente. =))

Astazi a fost ZIUA MONDIALA A INIMII – ca doar din 2000 si ceva se sarbatoreste aceasta “chestie”- si … ca de obicei, sunt peste tot – da doar nu stau eu potolita intr-un loc.

Din punct de vedere al clinicienilor, pacientul cu hipertensiune si sindrom metabolic (adica acea persoana cu intolerenta la glucoza, colesterol crescut si multe altele) are anumite “sensibilitati” si trebuie sa acorde o atentie sporita ALIMENTATIEI.

Spre exemplu pacientul care ia warfarina si bea ocazional =>risc de hemoragii
Cel care bea cronic => risc de tromboze.
Captoprilul – poate afecta gustul (adica el devine brusc metalic sau sarat) si astfel influenteaza consumul unor anumite alimente.
Diureticele pot determina hiperglicemie =>monitorizarea este necesara. 

Psihologic

Vorbind vrem sa fim sanatosi -obtinem pe moment un rezultat, dar CUM mentinem apoi rezultatul daca “suntem” multumiti de acesta?
Well… Psihologii mai au de lucrat la faza asta.

CE ne spune Nutritia?
Nu prea consumati soia – contine fitati, care sunt un fel de “tinte” pentru pesticide si tot felul care inhiba Mg2+, Ca2+… si alte chestii utile corpului.
Da

-pt cereale integrale

-produse lactate integrale.

NU PENTRU lactatele degresate -NU AU nicio valoare, iar grasimea din compozitie e una …bazata pe altceva.
Alcool?

Nem tudom. :d :) 

IN CONCLUZIE?

trebuie o atentie o atentie sporita pacientului care are o boala cardiovasculara – indiferent ca vorbim de hipertensiune arteriala sau …de ce nu insuficienta- si trebuie “gandita” o alimentatie care sa nu interactioneze cu ceea ce el consuma de obicei;

stilul de viata sanatos personalizat si actualizat si pus in aceeasi BAZA cu psihologia lui – COMPORTAMENTUL ALIMENTAR influenteaza mai multe decat vrem sa ne imaginam;

un pahar de vin seara nu omoara pe nimeni – NU 10 litri.

din arhiva personala

din arhiva personala

arhiva personala

arhiva personala

posted by blue henrietta in medicinisme and have No Comments

Logan Lucky – recenzie

Recenzie Dobrescu Diana

 

Sortii sunt in favoarea filmului inca de la inceput cand observam numele regizorului Steven Soderbergh asociat cu super seria “Ocean’s Eleven”. Imbinand accentele comice cu cele de actiune si suspans el ne face mereu sa ne intrebam cat de prostute sau inteligente sunt personajele.
Povestea este centrata pe doi frati – Jimmy Logan (Channing Tatum, cunoscut din Mike… :D), un miner dat afara pentru ca si-a pierdut un picior in armata si Clyde, un barman (Adam Driver) care si-a pierdut mana din acelasi motiv. Ei se completeaza exact ca George Clooney si Brad Pitt’s in seria “Ocean’s 11”. 🙂

Legenda spune ca ghinionul ii urmareste pe cei din familia Logan, inclusiv pe sora celor doi, Mellie (Riley Keough), o soferita sexy, care, pentru a supravietui lucreaza la un salon de infrumusetare.
Ne-am intreba deci cum de este asociat in titlu cuvantul “Lucky” care pare un paradox pentru familia Logan. Insa Jimmy si Clyde pun la cale un plan care pare facut ad-hoc care devine insa o reusita -pentru a da o spargere in seiful cu bani stransi la o celebra cursa de masini anuala NASCAR.
Ei, impreuna cu un al treilea partener -expertul condamnat Joe Bang (faimosul Daniel Craig si ochii lui albastrii) pe care il scot de la inchisoare in mod ingenios-, reusesc sa orchestreze jaful gasind alibiuri si scheme perfecte- de la concursul de frumusete al fetitei lui Jimmy pana la utilizarea unei pungi cu ursuleti gumati pe post de bomba.

Filmul este relaxant si amuzant, iar jocul actorilor este pe masura numelui lor.

Desi din trailer nu ne dam seama initial, Logan Lucky este un must-see al sezonului pentru orice varsta. Filmul poate fi vazut in cinema incepand cu 29 septembrie si este distribuit de Vertical Entertainment in Romania.

 

posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

Steven Soderbergh pariaza totul pe comedia Logan Lucky: Cursa norocului

Steven Soderbergh, regizorul filmelor ,,Ocean’s 11”, ,,Traffic”, ,,Erin Brockovich” şi ,,Magic Mike”,  revine pe marile ecrane după o pauză de 4 ani cu „Logan Lucky: Cursa norocului”, o comedie care mizează pe o distribuţie de excepţie. Mai precis, Channing Tatum, Daniel Craig, Seth MacFarlane, Katie Holmes, Sebastian Stan, Adam Driver şi Riley Keough sunt pe marile ecrane din 29 septembrie a.c.

de pe net

de pe net

de pe net

de pe net

Câştigător al Premiului Oscar, Steven Soderbergh este de peste trei decenii un pion de bază al industriei cinematografice, careia i-a dat titluri de referinţă, ce au garantat deopotrivă notorietatea şi respectul.

Logan Lucky: Cursa norocului” prezintă povestea a trei fraţi cu multe eşecuri la activ, dar hotărâţi să îşi schimbe soarta cu orice preţ. Fără opţiuni sau vreo perspectivă strălucită, cei trei pun la cale un jaf elaborat şi periculos chiar în mijlocul celei mai aglomerate competiţii NASCAR din zonă. Pentru a sparge sistemul de siguranţă şi a pătrunde în seiful de sub pistă, Jimmy (Tatum) apelează la ajutorul lui Joe Bang (Daniel Craig), un expert în demolări… cu o mică problemă: este reţinut după gratii. Pe lângă încercarea lor de a duce ambiţiosul plan la bun sfârşit, fraţii Logan mai trebuie să depăşească un obstacol şi să scape de suspiciunea unui agent FBI (Hilary Swank) care începe să investigheze cazul.

,,Initial am fost rugat să găsesc un regizor care să se ocupe de acest scenariu, însă am fost foarte entuziasmat de ce am citit (…) După aproximativ două săptămâni, am recunoscut că nu vreau să regizeze nimeni altcineva acest film deoarece aveam deja o viziune foarte clară despre cum vreau sa arate”, a declarat regizorul.

Cu o distribuţie de zile mari, completată de Seth MacFarlane, Katie Holmes, Katherine Waterson, Dwight Yoakam şi Sebastian Stan, comedia „Logan Lucky: Cursa norocului” are premiera în cinematografele din ţară pe 29 septembrie, fiind distribuit de Vertical Entertainment.

posted by blue henrietta in cinema and have No Comments