Blue Henrietta

Abstractionistii folosesc forme si culori pentru a DISTORSIONA realitatea. Expresionistii folosesc emotia pentru a IMPRESIONA pe cei care privesc realitatea. Iubitorii artei populare folosesc texturi si modele pentru a DECORA realitatea. Contemporanii preiau o tema cunoscuta si MODERNIZEAZA viziunea cu ceva inedit. Artistii naivi folosesc inocenta copilariei pentru a LUMINA realitatea. TU CE FACI SA LE CUPRINZI PE TOATE?

220 capitolul 26

Stia ce simtea. stia ce voia. voia sa fie acolo pentru el. sa fie speranta orbului si sunetul surdului. desi se simtea mica in preajma lui, totodata ii parea ca avea incredere in ea, desi uneori, nici ea nu stia cate putea sa faca-si cate mai avea de facut!-.
erau la bucatarie. el pregatea ceva, ea statea si se mira de …calmul lui. si iuteala. si… da, se uita si intr-un mod pe care nu-l incercase cu altii.
se uita prin el, de parca era cu infrarosu. ii era drag.
– vrei crutoane? la supa? o intreba in timp ce adauga arome.
se abtinu. o intreba des daca voia ceva, dar nu voia nimic. si daca nu manca si daca manca… tot asa se simtea in preajma lui. deci…
– da. vreau… desigur!
statea cu capul in palme uitandu-se la el. il contempla si se gandea la … la ce? nu se gandea la nimic. asta e adevarul. nu se gandea. simtea cum ii bate inima de era sa-i sparga timpanele.
era indragostita. mai mult sau mai putin de atat nu se putea. in sensul bun al cuvantului, simtea tot. si in sensul rau, putea sa simta si mai multe.
tacea.
el incepea sa vorbeasca. ea il asculta. apoi ii zise ceva de ginecologi, de ramase el tacut.
– cum de stii tu astea?!
– de parca nu e logic! degenerarea spirituala e in floare. pentru bani si pentru statut… da…
voia ea sa mai adauge ceva, dar se abtinu.
venise langa ea:
– stiu ce vrei sa zici si sunt de acord!
dar daca voia sa zica … ce sa zica? uneori uita… pentru ca se pierdea prin mintea lui. parca se plimba cu talpile goale peste ea. parca era o Cosette in preajma lui.
trecea tacuta lingura prin supa, zambea.
se uita la el. vorbea cu ochii in gresie. ridica o spranceana si ii spuse serioasa, oprindu-se din mancat:
– daca nu esti in stare sa te uiti la mine in ochi, atunci taci!
ii arunca o privire rece si continua sa manance.
apoi el se corija.
– dar daca ma uit la tine imi pierd ideile. nu pot sa fiu… rece!
asta era problema? serios??
dar era departe..la 80 de cm unul de altul. se uita la el intrebator.
– cum adica?! parca ii spunea privirea ei.
– esti persoana care ma stie. chiar daca nu-ti dai seama, ma cunosti! imi stii gandurile!
ce? poftim?!
– cum zici tu! dar as prefera sa te uiti in ochii mei cand vorbesti. asta ca sa nu plec in secunda 2!
respinse crutoanele si lasa jumatate de supa in castron.
– un cred ca suport atatea arome! se scuza ea.
se ridica.
veni spre ea.
– trebuie sa iti spun ceva!
deja se intuneca. suna rau asta!
– nu ma uit prea mult in ochii tai nu pentru ca as ascunde ceva, ci pentru ca pierd contactul cu realitatea. uite… ca acum.
si o saruta pe gat. ii sopti ceva si o facu sa rada.
– da… cred ca…da!
si rase mai departe.
– nu crezi?
– sa zicem …ca…
si rase mai departe.
– nu mai rade de mine. nu ma chinui.
se opri pentru o secunda. se gandi: cu ce-l chinui eu cand nu fac nimic?! sau asta e chinu’? se abtinu’ sa mai rada si il lua de mana:
– stii foarte bine ca n-as rade de tine. nu as indrazni.
se atarna de el pentru o clipa si apoi se indeparta.
se simtea usor stinghera cu el. i se parea ca toate gesturile erau pe un catastif pe undeva insemnate, zambetul notat cu grade, cum si ce vorbeste… i se parea ca era studiata la microscop.
si cand te gandesti ce intrigat era ca nu il placea… si il amana… acum… i se parea ca … nu era sigura!

Tags:
posted by blue henrietta in scriitura mea and have Comments Off on 220 capitolul 26

220 ultimul capitol

Dupa o zi in care abia ma puteam concentra cu leziunile cu care veneau oamenii pe la mine, am luat metroul, mi-am pus castile si mi-am pun piesa -pe care o ascult cateva zile pana mi se impregneaza in minte, pana difuzeaza-.

am ajuns acasa. primesc mesaj:
– trebuie sa vorbim! o sa vin in 15 minute! Rares.
ma uitam la mesaj. sa vorbim.. sa vorbim!? ce sa mai vorbim?!
am deschis usa de la dormitor. patul era ravasit. am inchis usa. nu aveam starea decat sa ma bag in pat si sa dorm.
m-am descaltat tacticos, de parca era vreun concurs de rabdare.
incepeam sa ma gandesc: ori ne despartim ori… habar n-am!
m-am spalat pe maini si m-am asezat pe canapea. nu aveam stare. pana si drumul pana la bucatarie, ca sa iau un pahar cu apa si…inca unul..si inca unul! mi se parea lung.
parca era o sete pe undeva atat de mare ca nu stiam daca ma agatam de apa ca d-un element real sau de apa ca si element pentru o inecare a constientei erotice, sentimentale.
imi rasareau literele. reci. ca o bufnitura in suflet.
exact cand sa mai iau un pahar cu apa, a sunat la usa Rares.
– Buna!
i-am aruncat o privire mirata si in acelasi timp parca voiam sa-i inchid usa. ca sa nu aud continuarea.
– Spune!
nu stiam ca puteam sa am si vocea asta!era atat de rece ca l-a derutat inainte sa vorbeasca.
– Am primit postul in Elvetia. asta e pe scurt! am biletul de avion!
imi venea sa il calc in picioare. “am primit… !” nu…n-ai primit!
pauza. n-am rostit absolut nimic. parca nu am respirat.
– spune ceva!
el era vesel.
daca stia … daca stia…de ce? de ce isi inchipuie multi ca pot intra in vietile oamenilor fara sa paseasca… de fapt…lasa niste urme de bocanci? si de ce radea? parca imi jignea inteligenta.
ma infuriam incetul cu incetul, insa incercam sa ma calmez.
nu am zis nimic. absolut nimic.
– ce e?
si inca zambea. parca zicea ca se duce pana la paine. sa ia covrigi cu maci. sau susan. sau…
ma uitam la el cu o furie de … nu a citit-o vreodata. noroc ca nu am aprins lumina.
era asa o veste … de nu stiam cum sa reactionez. ba’ sa incep sa rad de la nervi – asta e o masca buna sa iti ascunzi de fapt tipetele si urletul din suflet- sau… sa incep sa plang? dar de ce sa plang? el inca zambea … parca nu-i pasa.
pentru ce a jucat teatru? daca vrei sa iti bati joc de om, macar fa-o la intuneric, nu la lumina.
i-am intors spatele si m-am dus sa mai beau apa. mi-am pus mana la gura sa nu-mi scap o injuratura de doi lei si am revenit in vestibul.
– ok! si?
nu puteam sa cred. asta am scos pe gura? “ok!”??? nu era ok! nu era “si?”…era “cum indraznesti sa razi cand imi zici asa ceva!?” sau “ce vrei exact sa auzi?”.
– asta spui? “ok”? era uimit.
vedeam ca era socat. uimit. mirat. toate gradele.
mi-am inabusit un sunet, am inclestat dintii si pumnii si am zis:
– da. e ceva in plus de zis? adica… daca asta crezi ca e bine pentru tine… du-te!
imi venea sa urlu la el, sa-l zgaltai si apoi sa-l imping pe usa afara, insa… eram slaba.
m-a sarutat. am stat. ca o vita. cu inima fripta si cu mintea imbatata de alte stari.
– stiam ca o sa ma intelegi!
ooh… asta da…surpriza. eu pot sa inteleg… eu trebuie sa inteleg…
m-a apucat rasul. si stiam ca nu-i placea rasul asta.
eu nu contez. mereu nu contez. eu in schimb trebuie sa inteleg. sa inteleg nepasarea, rautatea, viclenia, ura, prostia… mereu sa inteleg…dar cand o sta careva sa ma inteleaga pe mine? asa, cu bune si rele, fara sa ma judece, fara sa ma arate cu degetul, fara sa ma comenteze…ci sa ma absoarba catre fiinta lui? sau era o ea?
am tacut si m-am indepartat de el. putea sa ma minta, putea sa bea, sa ma injure, dar “plec in Elvetia”…
– nu ai auzit tot… ma intorc!
inca zambea. parca zicea ceva bine si eu nu auzeam sau pricepeam.
– ok… e ok!
o voce categorica si rece. numai sufletul stie cate i-ar fi zis de fapt. numai el i-ar fi dat cu lumea in cap pana ii iesea Elvetia din minte!
s-a descaltat si a venit spre mine. din pacate stia slabiciunile mele. din pacate, si eu.
am oftat brusc si m-am rasucit pe calcaie.
nu era posibil. parca se jucase si el… si el? adica… pana si el? el, care o dadea cu “imi pasa de tine”, acum “plec in Elvetia”…de parca a apasat pe buton si gata… Elvetia ati vrut..Elvetia primiti.
stiam ca va fi ultima oara cand ne vedeam. simteam ca ruptura va fi definitiva. stiam ca se va alege praful de dobanda sentimentelor mele. s-a zis cu promisiunea mea pentru mine. parca jucam intr-o liga inferioara cu sentimentele…si arbitrii favorizau echipa preferata de public.
am dat din cap si mi-am scrasnit dintii.
– ce e? spune?!
– nimic!
– nimic pe dracu’! taci…tacerea ta ma omoara! nu e de bun augur!
bine ca macar stia limbajul meu. nu, nu era de niciun bine!
– eu ce vrei sa spun? “Drum bun!”?, “sa ai spor!”? sau… “noroc cu urmatoarea cu care te vei culca?!”?
– cum poti sa zici asta?
nu mai radea. scapara flacari.
degeaba. nu mai conta. parca auzeam ca din apa sunetele de deasupra.
– nu auzi ca ma intorc!? cum poti sa spui asta?
ma lua de umeri si ma trase spre el. ma saruta pe frunte si ofta.
de parca eram vreun copil retard.
– tu cum poti sa zici “Plec in Elvetia! ce zici?”…??? asa pot sa zic si eu orice…nu? ca tot vad ca nu conteaza nimic…eu nu contez…deciziile sunt luate…nici macar nu te-ai gandit sa ma intrebi… macar asa… daca esti in siguranta.sau daca nu esti? daca o sa ai accident? sau daca se injunghie cativa pe acolo si te nimeresc pe tine?
se uita rece deja.
– aberezi! 100% aberatii!
am oftat. la ce pot sa ma gandesc cand lumea e cum e? doar n-or sa-l primeasca cu lapte si miere…?
se apropie de mine.
– ai febra?
– nu stiu. nu ma intereseaza. nu m-a interesat niciun aspect de mine. vad ca si asta primesc de la altii…deci suntem chit.
– ai racit?!
– nu stiu.
de unde sa stiu? si daca stiam, asta era ultima grija a mea. febra. de parca nu mai aveam perioade d-astea!?
– hai sa iti fac un ceai! si ceva cald de mancare!
imi venea sa ma dau cu capul de perete. si asta tare!
– o sa fim prieteni, nu?
ma uitam ca la fantome deja. ori isi bate joc de neuronii mei si de rabdarea mea…cum poate sa intrebe asa ineptii? prieteni? da… prieteni!? din cate denumiri ai pentru oameni.. prieteni? suna a… “pot sa te sun cand am doar de vorbit si doar de cerut o parere”…de parca restul se stergea. de parca ti-ai sterge bocancii pe pres si iesi. si cam atat.

imi rasarea fata lui zambitoare “plec in Elvetia”… parca planuise. parca… asteptase momentul la care eu nu puteam sa zic nimic, pentru ca deja avea biletul.
mi-am pus capul in palme si am oftat.
daca nici viata nu merita respect… atunci nu merita sa ne numim oameni. daca nu stim sa apreciem momentul … daca nu stim sa apreciem oamenii… daca nu stim decat sa ne prefacem ca existam cand sufletul e un burete stors de neincredere si de o parere buna de sine insa gasim numai defecte altora… daca nu oferim decat raceala si jumatati de ganduri…
eram atat de abatuta ca uitasem si unde ma aflam.
– te-am intrebat de 3 ori daca vrei zahar!
– mi-e indiferent.
iarasi vocea aia rece.
stiam ca il enervam, dar … nu puteam sa ma prefac, nu puteam sa par indiferenta…nu puteam sa fiu “prietena”… nu mai era timp de “prietena”, nu mai era cazul sa fim ipocriti.
– asculta… 1 si cu 1 fac 2. uneori fac 3 sau 4, dar depinde de ovule. aici nu e cazu’. daca ai iesit pe usa aia in seara asta, aici nu mai intri. ti-am zis ca din toate lucrurile si faptele… sa nu fiu luata de proasta. la asta fac urat de tot. mai rau si daca te-as prinde in pat cu vreuna. nu-mi jigni inteligenta si sentimentele. nu imi jigni fiinta si sufletul. nu ma jigni, pe scurt. nu poti sa vii la mine zambind, de parca ai pleca pana la buticul din colt sa iei apa si paine … nu poti! nu se face! nu cu mine! intelegi?!
m-am ridicat de la masa si am trecut pe langa el.
venea dupa mine.
– nu… ma intorc! zau ca ma intorc.
ma apuca de talie si ma trase spre el.
ma saruta pe gat si imi sopti la ureche ceva.
m-a apucat rasul.
l-am impins de langa mine.
corpul cerea, mintea dadea cu piciorul in podea sa nu cedez.

Tags:
posted by blue henrietta in scriitura mea and have Comments Off on 220 ultimul capitol

220 capitolul 23

Daca 2 oameni nu danseaza aceeasi piesa nu se poate dansa deloc. dansul inimii si al ratiunii trebuie sa fie echilibrat, iar ceea ce ne face umani… e tocmai interactiunea din timpul acestui dans.
coordonarea nu trebuie sa fie exclusiv din partea ei sau a lui, ci un sincronism de materie si anti-materie, iar ceea ce iese la final sa se numeasca iubire.
asa vad acum, dupa 3 luni de la aruncatul pe geam a unor haine. atat a venit…cu haine. si cam atat a valorat pana la urma.
eram cu Rares. ochi caprui, inteligent si amuzant, serios si totusi.. cu substanta. stateam seara de vorba ore bune, nesexuali cateodata si era atat de bine, ca trecea dincolo de timpul ala trecut sau viitor. era chiar prezent.
ma tinea de mana cand ma saruta.
– sa nu pleci de langa mine!
si zambea atat de cald, ca mi-era ca blandetea din Univers s-a strans in zambetul lui.
– ia spune-mi… ai demoni?
– am chiar 7. si toti sunt defecte!
raspundeam cat de repede puteam si asa se vedea ca eram si sincera. asta eram. nu puteam sa stau si sa pun o masca deasupra ideilor pe care le-as fi spus sau nespus.
– imi plac demonii tai. imi placi atat de mult ca mi-e sa nu mi se opreasca inima in atata libertate si constienta mea adormita atata vreme, fiind atat de atenta la tine, mi-e sa nu fie electrocutata.
– firul incins?
– poate.
se uita la mine. eram langa el, zambind. imbracata in camasa lui.
probabil si altele au fost asa, probabil a facut dragoste cu multe, insa nu asta ma intereseaza la un tip: trecutul lui. ma intereseaza exact asta sa nu mai conteze pentru el: sa suprapuna imagini din prezent in cele din trecut si eventual sa le compare pe tacute.
insa nu cred ca asta facea el. ma tinea in brate pana adormeam… si da, eram temperata cu el. imi placea mental, spiritual… imi placea cum se topea cand ma vedea – stii asta dupa cum te priveste un om…ii rade sufletul … i se lumineaza chipul, privirea, mimica… zambetul capata stralucire- … si da… venea obosit dupa atatea operatii – da, stiu…iarasi chirurg… blestemul meu! :) – si, spre deosebire de Bogdan, Rares nu are pretentii la omleta. 😀 chiar uraste omleta. ochiuri sau fiert.
insa ii placea sa aduca el mancarea si sa o aranjez eu cum trebuie si parea cina in oras.cu muzica aleasa…nu de duzina.
era o rutina aproape: la ora 22 noi mancam – desi e normal ca ultima masa sau cina sa fie la ora 19. eh… dhe… regulile sunt facute sa fie si incalcate.
nu aducea chestii grele, insa… calamari sau homarul … alunecau bine cu vinul alb…ales tot de el.
imi placea timpul cu el. imi dadea un calm, o multumire ca nu sunt doar Carolina Stoenescu… ci sunt acea Carolina cu care el poate vorbi multe si despre care poate afirma ca e minunata.
– Caro? pot sa iti zic ceva? zambea.
stiam mimica: daca zambea era relaxat, daca avea o privire usor pierduta si intunecata, era altceva. si sigur ma includea.
– da? desigur! i-am zambit imediat.
– am asteptat atatia ani… si acum… mi se pare un vis. atat de ireala esti, ca pari…inumana. inumana adica..
– ireala. am inteles.
mi-a pus mana pe obrazul stang.
– ai febra. ti-e rau?!
– n-am nimic!
intotdeauna, regula! cand o tipa iti zice: n-am nimic! asteapta-te sa aiba ORICE nu iti va zice decat daca o intrebi muult si bine.
– nu serios.. esti bolnava?!
eh…v-am zis eu…cine stie cunoaste femeile! necunoscator e cel care ignora! :) n-am zis nimic.
– voiam sa iti spun ca esti deosebita. atat de speciala incat relatia va fi mult mai mult bazata pe prietenie si respect decat pe sex. adica stii,ca te doresc oricand si oricum, insa… scopul nostru pe pamant nu e decat sa incercam sa fim macar imaculati ca la inceput.
imi punea inghetata in pahar. dupa aceea, a zvarlit hainele in masina de spalat.
doaamne.. iti multumesc! 😀 iti raman datoare! iti dau o bere buna! blonda! am auzit eu ca tuturor le plac blondele. oricat de misogini ar fi. 😀
– Rares? pot sa… pot sa zic si eu ceva?!
– fireste!
– “fireste” ca ziceam si fara sa ma lasi tu!
ma ridic dupa scaun, ma duc spre el si ii pun mana pe umeri.
– relatia se va baza pe toate elementele care compun o relatie normala: comunicare, respect reciproc, toleranta fata de greselile si defectele celui de langa tine, veselie, dragoste si tandrete. tandretea trebuie sa pluteasca peste toate cele enumerate!
m-a luat in brate si m-a sarutat apasat.
am inchis ochii si m-am agatat de el. oricum, pluteam langa el. mi se parea ca sufletul de fapt plutea spre el. era o altfel de legatura. simteam asta in pori si celule.

tacere cateva clipe in care eu ma uitam in ochii lui. direct. ca un om pierdut in slabiciune si care se ridica dupa o convalescenta deopotriva.
singuratatea se pierduse, nesiguranta se topise de la prima imbratisare, iar furia a fost rapid inlocuita cu o senzatie de satietate emotionala, ca un pansament gastric si pe inima.
dar dincolo de toate eram tot Carolina Stoenescu. cu teama de moarte, cu teama data de paianejenul-demon din minte – ce sta ascuns si iese din panza lui cand mi-e lumea mai draga- care ma invaluie intr-o panica axfisianta neexplicata de singuratate sau ca niciodata nu e suficient… ca uneori… e ca un cancer latent… si recidiveaza dupa fiecare cura de iubire. imi citea frica in ochi si pe piele.
m-a luat in brate si m-a tinut cateva clipe:
– nu-ti face griji! nu voi pleca de langa tine.
nu de el mi-era frica…
mi-am apropiat fata de el si l-am sarutat timid.
era o altfel de relatie. o intalnire timida a doua suflete alergate de timp si spatiu, care dupa atatea drumuri gresite, dihotomizate la un moment dat, au revenit pentru acelasi felinar. sub acelasi plop. pe aceeasi banca.

– vreau sa iti fiu cel mai bun prieten, iubit, amant, confident, cel care te stranga in brate mereu si care sa iti ia lacrimile nesigurantei pe buze sa se simta in doi orice. daca iti va fi frig voi face caldura, daca iti va fi sete de mine ma voi lasa baut pana cand ti se potoleste setea, iar din bratele mele nu-ti voi da drumul decat cand tu vei cere asta!
ma privea in ochi. stia ce gandeam? simtea ce simt eu?
m-am lipit de el. voiam caldura lui. il voiam asa cum era. bland. lent. serios. sigur pe el. nesigur pe el.
mi-am lasat umerii in jos, pentru ca eram calmata. usor-usor ma relaxam.
si-a trecut mana in parul meu si m-a sarutat pe gat. mi-a luat mana in mana lui si cu varful degetelor urca si cobora peste corpul meu fierbinte. de la febra sau de la dorinta? nici eu nu mai stiam.
– Caro? te iubesc! intotdeauna!
apoi s-a dus sa ia hainele din masina de spalat.
normal… m-am asezat pe scaun. sa nu lesin de ras.

Tags:
posted by blue henrietta in scriitura mea and have Comments Off on 220 capitolul 23

220 capitolul 21

m-am trezit dimineata. o alta duminica. dupa rafuiala de o saptamana, acum era totul bine.
dormea. era cu mana ca-ntr-o imbratisare si un picior peste mine. imi placea asa…ca un fel de capcana emotionala.mi se parea ca era asa calm si fara griji, ca lumea nu era rea. desi… daca as fi plecat acum de langa el, m-as fi frant sub cosmosul asta mare plin cu vectori si siruri Fibonacci.
m-am strecurat pe langa el sa nu ma simta si m-am dus la baie.
am intrat la baie.

imi zisese Daria o chestie marti. a trecut pe la mine.
mi-aduc aminte exaact cum a zis:
– fata mea, daca el nu e langa tine cu penisul, ia un dush. devine amantul perfect. tacut si acolo vesnic pentru tine! cat timp ai apa calda, normal!
tin minte si de unde a pornit discutia.
i-am zis ca nu simt nimic cand ma uit cu el la porno. el rade, eu pufnesc din clipa in clipa. mi se pare ca toate sunt la fel, false, cu gura facuta pe pula si ca toate se jelesc de fapt… nu ai cum sa scoti asemenea sunete..si nu mi se par sunete normale… adica eu cand termin in niciun caz nu fac asa!
– si cum faci?! ma intreba repede.
– cum sa fac? imi infig unghiile in el – pe unde apuc- si musc. si gem usor. cred ca ajunge. ca ma concentrez sa il simt si sa terminam…si reusim..si..
se uita la mine.
– eu cu Sebastian e putin invers. el nu mai stie in ce sa se tina. si da, geme mai mult ca mine…parca moare. :))
am ras la sticla aia de vin pana a venit Spiderman de la cabinet, de eram la cine stie ce talk-show sexual.
– deci…dushul, iubito! e cel mai sfant amant. nu are cum sa te insele, e mereu ud si vesnic al tau. ma rog… aproape.
radea.
– uite, cand am chef si Sebastian e la scoala, rup dushul. e minunat. dar stii cum? cu jet tare. direct! direct pe ala micu’. mai am putin si ma dau cu capul de perete. la propriu.
radeam cu lacrimi. nu cred ca am mai intalnit pe cineva asa. asa… cum e Daria. atat de dezinvolta. te lasa fara arme. te facea praf doar din vorbe.
– auzi? si stii ce sa mai iei? la dush? un pahar de sampanie. 😀 sa bei la final putina dulceata usor piperata pe limba. iti face limba aspra putin si in acelasi creste senzatia.
ma uitam la ea.
– ce senzatie?!
– dupa ce termini de n-spe ori, papilele limbii se umfla. adica… sunt si ea dilatate. ai sange peste tot. iar doua guri de sampanie le … face la loc. ca le dai ce sa faca.
– auzi.. esti culmea!
– lasa-ma pe mine. ai fantazat cu Dragos? gen… erotic?!!
– stii foarte bine ca saptamana aia… da! si da…si aseara…
ce-i drept…si aseara! :)
oi fi in sezon de imperechere mentala…altfel nu-mi explic cum pot sa ma gandesc la sex si la lucru si abia astept sa il vad…

aveam o energie. cu el. gandindu-ma la el. ca e cu mine. ca il simt. ca ii stiu grijile si ideile…si mainile.. si ce vrea.
– da.. am fantazat.
– cum?
– firesc. adica pentru mine totul e domestic sau casnic. daca nu gatesc ma vad facand ceva prin casa- ii strang camasile sau ceva- si ca vine prin surprindere, pe tacute si ma ia in brate si ma duce in pat si ca ma uit pierduta la el. chiar si usor transpirat si usor ametit… nu stiu…cand imi place de cineva imi place totul. si cand ragaie si cand e la baie si se pisa.
– mda… mai cunosc. daca ai sti cat mi-a luat sa il relaxez pe Sebastian la capitolul usa de la baie…sa o lase deschisa…sa ma uit cum se pisa. e asa funny! suna ciudat..imi place sa stiu orice miscare. chiar si cand..
– am inteles. cam asa si la mine. imi place sa vad. sa simt.
– asa…zi mai departe. pe urma iti zic eu.
– ma suprinde cu un sarut pe gat, apoi pe umar.. apoi ma aseaza usor peste el. si ma mangaie pe unde nu ma gandesc ca i-ar ajunge mainile.
– mda.. cam asta e la mine cu Sebastian. ma ridica si ma coboara. niciodata apleaca.
– nu imi place aplecata! nu ma inchin la nimeni. nici macar icoanelor! ah…ca sentimental-emotional-si-ce-mai-vrei-tu-da, dar asa… nu!

– ah.. si e o muzica. ceva de fundal. dar nu tare.
– la mine nu!! imi place sa fie liniste. nu pot sa gandesc.
– tu gandesti cand te futi? serios?! se mira siderata Daria.
– da… adica.. sunt transpirata de la actiune si gandire.
ma uitam asa la ea, cum se uita profesorul la elev cand nu intelege.
– mda…in fine. nu mai zic nimic.
ridica mainile in aer ca predare.
– continua! adauga repede.
– nu stiu sa descriu… dar stiu ca ling-urita e pozitia mea.
– ling-urita?!! radea Daria cu lacrimi de mine. Suge-rezi ceva, doamna doctor?!
– daaa… ling-urita dimineata…una seara…pe stomacul gol…
erau niste rasete in martea aceea… de pomina.
si un fuuum… un fum…de trebuia sa suni la pompieri.

– imi place senzatia aia de melc… un fel de gel…care e in tine… e o senzatie atat de fluida, de amniotica si care e orgasmul… la care unele nu ajung… si nu inteleg cum nu ajung… e normal sa ai!!
ma uitam la ea mirata.
– nu toate au noroc sa termine. insa cred ca noi doua terminam cat 30 de femei la un loc.
am ras cu lacrimi in ochi.
– eu…uite… la dush…Sebastian plecat. deci trebuie sa fac tabel ceva, ca sa mai tin minte de cate ori.
– si condica pe ore.
– ce ore? minutele! auzi… dar haine sexy ai?
– da… siiigur! pielea? nu e cea mai buna haina?! 😀
se ineca cu vinul.
– da… corect…dar trebuie si ceva sa ii stimuleze imaginatia cand se uita la tine. nu cu sageti sau ceva… o matase alba…un satin… ceva rosu sau negru…

– cred ca am ceva…
se uita la mine cu spranceana ridicata. nu avea incredere ca aveam asa ceva prin dulap sau sertare.
– nu te cred!
– nici eu!
– data viitoare o sa iti aduc eu ceva, culoarea sampaniei. cu portjartier si corset. o sa te ia din usa pana in pat de 3 ori. 😀 garantez!
radeam asa in sinea mea. mi-l imaginam si atunci si acum. imi umezeam buzele, ca mi-era sete si cald.
mi se pare fiziologic sa faci sex. e ca si cum ai manca. si bea. si a respira.
trebuia azi sa treaca Daria pe la noi. ma gandeam la corsetul ala…

tot ce imi aminteam ma intarata.
privirea ei, apoi venea amintirea cu el, apoi iarasi Daria si discutia ei…apoi iarasi senzatia mea… apoi el cand se excita si il simt… si cum ma priveste… cum ma tine de maini.. cum zambeste si ma tine de umeri… cum…
m-am bagat la dush. mi-era imposibil sa gandesc cu atata excitatie in minte.
am dat drumul la robinet. am reglat apa sa fie calduta si dat jet maxim. mi-era ca-mi sar tevile din perete.
le-am pus exact cum mi-a zis Daria. mi-au sarit ochii.
am scos un sunet de era sa imi sparga mie timpanele.
nimic. nu s-a trezit. cred. spre binele meu. sau al lui?!
am tinut asa dushul vreo doua minute. orgasmele cred ca erau adunate intr-un cos undeva, ca ieseau singure, ca pe bonul de ordine. eram amuzata.

si tot scapam cate un sunet ragusit, venit parca dintr-un loc nou. si eventual intunecat. :3
mi-as fi dorit sa ma auda. zau asa! sa ma ia de aici! eram extra gata. eram terminata. cum s-ar zice. :))
imi venea sa il strig, sa nu devin depedenta.
parca pe dreapta era usor mai sensibil. radeam de mine. daca nu era Daria cu mintea ei cea… pervers de normala, sa ma provoace…
voiam sa ma stranga, sa ma muste de ce vedea – aproape- si sa ma iubeasca de parca ar fi ultima oara cand vede o femeie transpirata langa el, excitanta si cu privirea atat de… ma vedeam in oglinda – ochii tulburi si inchisi parca-.. era o senzatie de maxima excitatie. o stare de care aveam nevoie sa scap. si nu se mai termina.
nu pana cand nu eram in bratele lui. ma intreb… oare el cand e la cabinet se gandeste in halul asta?!
si da, saptamana trecuta nu bause. le varsase in chiuveta. cum ce? sticlele alea de bautura. nu bea omul. nu stie decat apa plata, ceai si sucuri facute prin casa. eventual de el. eu cand ajung acasa, abia am chef sa tai o felie de paine.
s-a obisnuit cu mine.
“obisnuinta e a doua natura!”. ramane valabila inca!

FREUD, prietenul meu de 5 luni – e mort, stati calm…de cateva secole e mort!- avea o vorba: femeile sunt barbati cu pula taiata. nimic mai mult. nimic mai putin.
ah…ca facem copii… normal..cine sa ii faca? unii care nu-si pun sosetele in cosul de rufe?
aud usa.
am schimbat directia dusului. pe cap. 😀
– neata! ce se intampla aici?! intreba el deschizand usor usa cabinei de dus.
– ahh…niiiimiiic!!!
aveam o sclipire in privire. mi-o intelese.
– da?! ridica el spranceana.
– nu.
– ia vino tu la mine!
ma lua pe sus.
– dar…dar…
– niciun dar! m-ai sculat!
– credeam ca trezit!
– nu.. asta nu e trezit! asta e sculat!
– suge-rezi ceva? radeam cu el.
– da… dar-ling.

Tags:
posted by blue henrietta in scriitura mea and have Comments Off on 220 capitolul 21

220 capitolul 20

Noroc ca era sambata. aproape noroc.
Duminica dimineata eram acasa. mi-as fi dorit sa nu fi intrat pe usa aia.
ma astepta in bucatarie. culmea, era treaz.
– buna dimineata!
avea o voce ragusita. chiar mahmur asa, parea.
ma uitam la el. bause toata noaptea?
– mda. lasa vrajeala.
– ce vrajeala? am asteptat un semn de la tine. aveai telefonul acasa.
– si la ce iti trebuie tie semnal de la mine? sa iti dea fosta! nu de dragul ei mori?
– nu! nu mor dupa ea. cand muream dupa ea.. poveste lunga. nu ma intereseaza ce ai tu cu mine…
– da? ia lumineaza-ma…ce as putea sa am cu tine?
ma duc la dulap, sa iau ibricul. se ridica de pe scaun sa ma sarute. l-am respins.
– daca pui mana pe mine, ti-o rup. nu te pune cu mine. nu cand ti-as rupe gatul si te-as batea pana m-ar durea pe mine mana, exact cum ma doare sufletul. pricepe si nu te incapatana.
nu ma asculta.
m-am uitat in tavan. am simtit o mana care cauta umarul si o alta cauta un san. mi s-a facut parul maciuca de la nervi. parca se strangeau toti din cap in pumni.
l-am impins si am inceput sa tip din toti rarunchii:
– omule? tu pricepi ce vorbesc cu tine!? nu vreau sa ma atingi. nu vreau sa te mai vad! sa fiu indiferenta mi-e foarte greu asa ca trec la extrema cealalta. daca pana acum ma inchinam la tine ca la icoane ca te voiam, acum ma inchin sa pleci odata si sa te mai vad in viata ailalata, la judecata. atat!
am luat ibricul, l-am trantit pe aragaz si am dat drumul la aragaz.

– eu te iubesc! zise el mieunat aproape.
– tu ma enervezi. nu ma iubesti. tu o iubesi pe aia cu sprancenele ciopartite cu ciobul. paparuda. vrei sa ti-o fac din doua bucati de vorbe? sunt pasnica pana la un punct. acel punct critic e reprezentat de sentimentele mele. nu se joaca nici dracu’ cu ele. pricepi? nu permit nimanui sa se joace cu mine. indiferent ca zambesti acum la mine.
ma infuriam si mai rau.
– strangeti catrafusele si sterge-o. ti le arunc de la etaj. nu mi-e greu!
ma uitam cat de urat puteam.
nimic.
deci n-am pomenit. eu fierbeam si el radea. radea!?
– ma faci sa rad. adica ma vrei si ma respingi? cum vine asta?
– te vreau? nu mai vreau! nu mai vreau nimic.am fost la Rares.
s-a schimbat la fata. atat de brusc, ca parea o masca d-aia comica.
– i-am spus tot. cum vorbesti cu fosta, cum ii dai explicatii si bla bla. cum ma faci sa plang, cum ma ranesti si cum sunt a nspea spita. probabil… ai sunat in ordine alfabetica atunci. cum ma iei in rad. ca acum.
mi-a fiert cafeaua. o iau..o pun iarasi. imi placea fiarta si cu aroma puternica.
– Carolina, eu nu stiu ce te-a apucat. au fost niste mesaje, care… stai asa… nu te stramba atata si nu mai pufni din orice..ca nu esti tren in gara. iti jur ca nu am nicio treaba. nici cea mai mica treaba cu ea.
– da? si atunci… ce-s sticlele astea pe aici?
ridic capacul de la cosul de gunoi. vin si votca si… erau 4 bauturi diferite, cu sticlele goale.
si inca mergea?
– Carolina!! ma omori! esti geloasa si posesiva… esti ca mine! insa nu ai de ce! apropo, ce cautai la RARES?!! acum tipa el.
– Rares e un coleg de facultate. atat va ramane. si stie si el asta.
aproape.
– eu nu stiu … ce sa zic.
oricum, nu miroaseam a sex ca sa se indoiasca de cuvintele mele.
– ai dormit cu el?
– am dormit pe canapea.
– impreuna?
– da, impreuna. insa nu cum iti imaginezi tu!
si-a dat ochii peste cap.
– da’ cum ma rog ati dormit?
– m-a tinut in brate in timp ce am bocit toata seara si am vorbit despre tine.
eram cat se poate de calma, in timp ce-mi puneam cafeaua in cana.
– pune-mi si mie. ma doare capul.
– se zice “te rog!”! ii zambesc eu dupa atata timp.
– te rog, viitoarea mea nevasta geloasa si posesiva.
m-a plesnit rasul. era cat pe ce sa vars ibricul pe mine.
– panarama de om. da-i block fostei tale ca sa nu mai stii nimic de ea. cand ai deblocat-o ti-o iei direct peste ceafa, iar hainele zboara pe geam. asta ca sa ne intelegem. si stergi si numarul din telefon.
nu pot sa cred ca am zis asta cu voce tare, e ca si un pact facut pe vorbe si capitulam. atat? atata zbucium pentru un rahat?!! imi venea sa-mi dau una peste gura. singura.
m-am dus la frigider si mi-am pus lapte.
– ok. fac ce vrei tu! doar sa nu ma parasesti!
exista in psihologie teama de singuratate? vreun sindrom ceva?!
adica… cum l-a parasit aia…a venit aici, stiind ca nu-l parasesc pentru…ca probabil si-a dat seama ca tin la el?! si ca sunt altfel!? ca eu nu mai pricep! adica stie ca nu eu il voi parasi?!
– pune-mi si mie lapte! te rog! adauga repede cand m-am incruntat amuzata la el.
– ok. pentru o vreme dormi pe canapea. pentru o vreme. nu meriti sa ma vezi goala si nici imbracata. prea mult!
nici n-am terminat, ca acum venea hotarat sa ma sarute. nu stiu cum, nu l-am refuzat. l-am tras spre mine. imi venea sa il iau la palme si in acelasi timp… pf! femeie slaba mai sunt? sau… cum?
m-a sarutat cum n-o facuse vreodata pana atunci sau asa mi se parea mie…era ca un fel de nou …?
m-a tras spre el.il simteam erect. il simteam in mine parca. simteam apropierea prin haine. ca erau numai haine care ne desparteau dorinta.
am inchis ochii si i-am raspuns sarutului. mi-era dor de mine. sa ma gasesc in el. sau invers… nu mai stiu. ma durea capul.
ma simteam asa… nu stiu cum sa ma exprim asa, plastic… ei bine, ma simteam al dracului de bine! nha! toate grijile mele s-au risipit cand m-a sarutat. mai bine, cand a sarit sa ma urce pe masa. bine ca pusesem canile pe blat. ma explora curios si ametit de parfumul pielii, nu mai stia ce sa mai faca… eu radeam din tot corpul parca.

– te simti bine? ma gadili!! termina!
eram sensibila la genunchi si glezna. si dadeam din picioare.
– dar aici!?
stia ca acolo eram slaba de inger.
– acolo… e greu de explicat.
de ce? de ce si cum putea sa stie ca aveam nevoie de el asa…adica…asa? asa in prima faza..ca sa ne intelegem!
Sfinte!
ma uitam la el. era asa, furios si iute. si invers. parca era titlul ala de film.
am inchis ochii. era un rollercoaster. nici nu aveam timp sa imi opresc respiratia nitel, sa ma odihnesc.
– ce ai omule?!
– aveam nevoie de tine! zise el cu gura pe ombilic.
era singurul care era in zona aia. nu ma sarutase nimeni pe ombilic.
ma gadila si ma excita in acelasi timp. nu stiu cum sa ma manifest. imi venea sa rad isteric. asta am si inceput. nu m-am putut abtine.
– ce e? se opri el din coborat.
– ma gadili. deci.. nimeni nu s-a atins de ombilic. sigurul nu asa. nici macar eu nu ma ating prea mult pe acolo.
– mie imi place. e sexual. are o scobitura erotica. o mica gaurica prin care poti respira.
ok… ce respiri?!!?
m-am stapanit sa mai rad. tot cobora si urca…si pipaia tot ce vedea si strangea si musca si lingea..
era un uragan de senzatii. cand erotic, cand sa rad, cand ma excita, cand imi trecea… cand ma ridica, cand ma cobora…
– ok… ce urmeaza? intreb eu uitandu-ma in jos la el.
– poftim? intreba el rosu la fata.
– ce vrei sa se intample?
– hai sa ne bem cafeaua.
se ridica in picioare – statuse in genunchi- si imi aduse cafeaua. lua o gura si ma saruta pe sani.
era o senzatie de fierbinte, de lichid fierbinte si … Doamne!
– asteapta putin!
ma innebunea de-a binelea.
se duse la frigider si scoase niste cuburi de gheata, le puse in alta ceasca si veni langa mine.
mi-am incruntat privirea uitandu-ma cand la ceasca de cafea, cand la el, apoi la gheata. pana si orice tampit s-ar fi prins ce voia sa faca, nu?
si il vad cum, in acelasi timp, pe un san plimba un cub de gheata, iar pe celalalt il scalda in cafea si bea cafeaua exact de pe sfarcul excitat.
m-au trecut toate apele. de excitatie. deci eu cocotata si innebunita in toate felurile cu cafea si gheata. si el, care devenea maestru in preludiu.
am tras aer adanc in piept si mi-am infipt pana in parul lui.
– mai ma exciti mult?
– imediat. mai e putin.
serios? adica eu nu stiu ca am depasit granitele de … 4 minute..si ca mi-e greu sa mai stau pe masa? ca sunt topita de-a binelea?
– auzi? asa ii faceai si fostei tale?!
nu pot sa cred ca am comis-o.
– nu! nu! nu mi-au venit ideile astea cu ea. ei ii placea dur. si era cam… naspa. adica… nu era senzual nimic. sex si cam atat.
ok… acum putea sa faca muuult si bine, ca mi-a trecut.. oh… oh… uuu!!
– e bine?!
– da…e …e…
nici nu puteam vorbi, il tot trageam usor de par si il smuceam…imi venea sa il absorb… sa ma fac o gaura. cu totul.
gheata aia facea toti banii. imi ridica tooate firele posibile de par. si da, chiar si genunchii nu mai functionau. erau peste tot dare de fluide, ba’ urme de cafea, ba’ gheata topita si eu, in motul lor, cu un ranjet atat de mare, de parca … tocmai mi-o trasesem cu … Jason Statham. si nici macar nu era el.
am clipit des de uimire si multumire, am mai tras un ranjet special pentru Dragos aka Spiderman si m-am dat jos de pe masa.
– deci n-ai mai facut asta pana acum?! intreb eu subit.
– nu. chiar nu! se apropie de mine si ma trase spre el. el era excitat la maxim. era imbracat, iar eu despuiata si plina de cafea si gheata. si un ranjet care ma imbraca intr-o lumina aparte. simteam eu asta.
– esti atat de frumoasa, Carolina! esti… chiar speciala!
era brusc serios.
isi inchise ochii si ma saruta. ma mangaia pe par si apoi ma salta pe usa frigiderului sa ma sarute mai bine.
– te doresc! chiar te doresc! cu toata carnea mea!
m-am uitat la el. citise eminescu cand am lipsit?! ceva Macedonski? Blaga!? nu-mi spune.. Iona?! cand era in burta pestelui?!?
ma saruta de parca si-ar fi cerut scuze pentru toate lacrimile mele sarate din ultimele zile.
ma apuca rasul iarasi, dar trebuia sa ma tina mai mult pe sus. nu stiam ca are atata putere.
se impingea in mine, ma saruta, ma tinea de mana, ma lasa fara aer.
– ai patit ceva la cap?
– da. mi-am dat seama aseara ca sunt cel mai prost om. cand langa mine e cineva ca tine si eu … nu am nicio scuza. mi-as fi meritat toate palmele…
l-am muscat de umar. si de gat. si de ureche. ca pisoii cand te musca de nas.
– spune-mi ce trebuie sa fac sa nu mai plangi…sa nu te simti singura cu mine!?
ma privea direct.
ok… era serioasa treaba.
i-am inchis gura cu un sarut. de … 3 minute, dupa mine.
– eu zic sa o luam usurel. fara presiune, fara prejudecati… asa…cum mergi la plimbare. ma iei de mana si impreuna o sa ajungem noi undeva. la un lac sau la iesire din parc.
nu stiu cum de-mi veneau replicile astea, dar.. le scoteam fara sa ma gandesc.
– ok… sunt de acord. sa ne plimbam, fara griji si fara… vorbe in plus.
si intra in parc. de mana cu mine. :)

Tags:
posted by blue henrietta in scriitura mea and have Comments Off on 220 capitolul 20

220 capitolul 19

am alergat pana mi-am simtit muschii picioarelor atat de contractati, ca ma dureau.
m-am oprit. m-am uitat la cer. se facea seara.
– ok… acasa nu ma duc. nu am telefon… e ok. oricum nu-i pasa! de ce i-ar pasa, ma rog? ah?
mi-am amintit ca mai aveam 10 lei prin blugi si am luat taxiul.
sun la interfon.
– Caro sunt!
stiam ca era acasa.
Rares in usa cu ochii mari, de un caprui clar cum nu mai vazusem decat atunci cand m-am uitat prima oara la el.
– Caro? esti bine?!
ma ia in brate si inchide usa.
m-am simtit atat de bine clipele alea in bratele lui.
il stiam din anul 3 de facultate.
imi zicea Caro de atunci, numai cand era suparat pe mine imi zicea Carolina.
ma simteam ca atunci, ca la 21 de ani cand m-am uitat mirata la el.
– Rares! sunt… varza. varza! cu nervii. in general! sunt varza murata! nu mai stiu ce sa ma fac! nu mai stiu ce sa fac! pricepi? nici macar cu sotul nu eram asa. adica era, dar mi se parea firesc sa fie asa. acum mi se pare anormal sa tin la cineva care…
– care nu te vede pe tine? intreba el uitandu-se la mine.
iarasi ma apucase plansul.
ma strangea la piept.
– of… Caro…copil ai ramas inca! stii ca numai pe tine te-am iubit si te iubesc inca. ma doare sufletul cand te vad bagata in prostii d-astea sentimentale… nu inteleg pana unde duce masochismul tau!
m-am uitat la el, cu ochii in lacrimi si imi venea sa hohotesc de-a binelea.
mi-a sters lacrimile si m-a sarutat usor.
mi s-au trezit toti porii pe piele. lor le placeau, mie nu. adica nu stiu. nu mai pricep. nu inteleg.
– Rares… nu stiu … nu e bine..
– cand e bine? dupa ce te mariti cu altul? dupa ce ma lasi sa mai astept alti 18-19 ani? cand e bine? cand o sa fii in baston? fara copii? fara nimic? cu un suflet golit? ca ti l-ai lasat in locuri care nu erau pentru tine? oamenii se bucura cand ii iubesti gratis si ii ajuti, insa nu multi stiu sa dea inapoi! trezeste-te, Caro! trezeste-te! trebuie sa fii fericita! pot sa te fac fericita! pot! stiu ca pot! stiu asta pentru ca simt! cati au simtit ce am simtit eu cand te-am vazut la spital atunci si vorbeai cu pacienta aia? mi-amintesc si acum cum iti povestea de ea, iar tu o tineai de mana, ca incepuse sa planga… cum as putea sa uit cand stiai unele detalii de pacienti pe care doctorii nu le stiau pentru ca nu aveau timp sa intrebe tot? cum erai la chirurgie intrigata de atata rosu in jurul tau si te faceai mova de la caldura sangelui… cum as putea sa uit parfumul din urma ta? cum as putea uita privirea sau zambetul…? cum iti treceai mana prin par cand te enervai pe careva… cand evitai sa te uiti la cineva cand iti venea sa ii iei la palme.. cum as putea toate astea?
se uita atat de serios la mine, ca ma ardeau ochii si pielea fetei.
– Rares.. de ce? de ce acum?
– pentru ca m-ai tinut la distanta. mereu si mereu credeai ca e cineva mai bun sau mai potrivit pentru tine. pentru ca mereu ti-ai pus niste statui in colectie care nu aveau insufletire pentru frumos… pentru ca nu ai considerat sentimentele mele demne de tine… poate nici acum nu ma iei in serios.. poate ai venit doar sa ai de unde pleca… cine e tipul asta? din cate l-am auzit la telefon si cum l-am vazut, nici macar nu se uita la tine in ochi. nu cum o fac eu. el nu are privirea asta… as putea sa iti aduc ce vrei tu. vrei luna? ti-o atarn de tavan, de geam! el nu iti ofera decat un inel de 4 lei de safir – nici macar nu e veritabil, daca ma intrebi pe mine- si atat..si doua scuze si 3 lacrimi. si alea scoase din … habar n-am ce. nu-i pasa de tine! mi-a fost indeajuns sa vad cum se preface, ca nici macar nu e in stare sa iti zica te iubesc sau te vreau. eu mi le asum oricand pe amandoua. te astept de 19 ani. ba’ sa divortezi, ba’ sa termini cu unu’ sau cu altul un rahat de relatie care nu duce nici macar pana la baia mea… adica… nici nu merge si nici n-alearga dupa tine. oamenii astia nu te apreciaza. nu te vad cum te vad eu. nu..
ma tinea inca in brate si se uita la mine. ma usturau toate celulele. pana si alea adormite cred ca se trezisera.
nu era posibil. omul asta ma stia de o vreme.. stia cum si ce. totul! iar eu, mereu am fost ocupata sa ofer sufletul alora.. iar lui, abia de ii vorbeam.
– crezi ca mi-e usor?! intreb cu voce scazuta. crezi ca mi-e usor sa fiu nimic si nimeni pentru altii?
– poti sa fii totul pentru mine- esti deja, insa lasa-ma sa intru in viata ta asa cum meriti. nu mai fugi dupa himere. himerele distrug mintile. si sufletul. nu mai ramane nimic in urma lor, decat goluri mari..
ne-am asezat pe canapea. am adormit in bratele lui cand ma mangaia pe par si imi zicea:
– of, Caro… daca ai sti cat ma doare sufletul pentru ranile tale… Caro, a mea. dulce Caro.

@@
m-am trezit in mijlocul noptii – era 3, deci nici chiar mijloc- si era langa mine. in aceeasi pozitie.
am zambit in sinea mea si m-am uitat dupa bucatarie.
m-am ridicat usor si m-am dus sa imi pun niste apa in pahar. mi-era o sete de nu puteam sa o stapanesc.
a venit dupa mine.
– esti bine?
– daca eram bine, nu veneam la tine! ai dreptate! merit mai mult!
am dat paharul de apa peste cap. era atat de rece, ca mi se trezisera si ultimii neuroni care dormeau.
– Caro? uite, pot sa mai astept alti 20 de ani, eu nu am nicio problema… e vorba ca nu stiu cat de bine iti va fi tie cu asemenea oameni… adica gandeste-te! ai 40 de ani deja. copiii nu ai putut cu primul sot… apoi te-ai implicat in relatii care… in care nu erai. nu erai tu centrul. o femeie trebuie sa fie centrul vietii barbatului. femeia pe care o iubeste. nu pe care crede ca o iubeste. ca i se pare. pentru ca daca ar fi iubit ar fi asteptat… nu te-ar fi cerut asa, pe nepusa masa. nu te-ai intrebat de ce? eu vreau sa ne luam numai si cand esti linistita si tu. pentru ca lumea mea reala este sala de chirurgie si tu. probabil alta ordinea, dar asta. ca mai imi sare o caprioara in spate, se mai intampla… dar nu e ca si cum m-as implica.
ma uitam la el. mirata.
– si ce vrei sa zici? pana la urma?!
– Caro? eu te iubesc! te-am iubit de prima oara. mi-ai intrat undeva unde nu poate intra nimeni altcineva. ti-am zis, daca tu consideri ca tipul asta merita mai mult ca mine… e ok. alergerea iti apartine. tu faci jocurile in toate sensurile.
nu pot sa cred! Spiderman a zis ca ma iubeste asa, plat. parca pe robot. el o zicea uitandu-se fix la mine, cu o privire lichida si sincera. vulnerabila.
– of… Rares!! nu pot deocamdata sa ma implic nicaieri. nu mai pot. nu pentru o perioada. mi-e greu sa ma adun mereu dupa rani. mereu si mereu eu ies sifonata. pentru ca ma implic. pentru ca imi pasa. mi se rupe inima mereu cand vad ca sunt nimic. mi se rup bucati. stii… si tu!
l-am mangaiat cu varful degetelor peste chip. a inchis ochii.
– bine Caro. mai astept! alti 20 de ani, probabil!
se retrase de langa mine si isi puse o patura peste el.
am stat pe fotoliu. cu fata in palme si uitandu-ma la el. adormise. era parca mai tanar si mai mic acum. parca era un copil. m-am uitat asa pana am adormit si eu. exact cand suna alarma ceasului lui.

Tags:
posted by blue henrietta in scriitura mea and have Comments Off on 220 capitolul 19

220 capitolul 18

Intr-un final au plecat invitatii. Mi-am strans picioarele in dreptul pieptului si fara avertizare, am inceput sa plang. nu ma iubea. nu tinea la mine. nu cat tineam eu. nu isi punea intrebari cate mi-am pus eu si nu cum le simteam eu. exista si intretinea un zid pe care trebuia sa-l darame singur.
am plans singura. nu era langa mine. normal. era la calculator. probabil vorbea cu fosta lui. poate mai inalta si poate mai buna la ce voia el.
poate eu nu sunt buna la nimic. poate nu eram buna decat sa vorbim – cum mi-a zis Radu. atat. poate sunt prietena barbatilor. Daria putea sa invarta barbatii si sa-i duca unde voia. eu, ii duc pana la usa. eventual nici acolo.
am inchis usa cu mana si am inceput sa ma gandesc la tot. la toate ratarile mele, la toate tacerile mele din generala si liceu, la toate refuzurile, la toti care nu-mi placeau pentru ca nu aveam nicio tangenta. la toate visele care au ramas acolo undeva, uitate, prafuite. la ceea ce puteam fi acum si nu sunt. la ceea ce doream sa fiu cu Spiderman, insa ma simteam undeva… atat de la exterior, incat nici sa bat in usa nu aveam probabil putere.
am plans lacrimi mari. nu mi le-am numarat, ca sa nu am probleme cu zecile.
da, ma simt singura cu Spiderman. cel mai neplacut este sa te trezesti cu un om care e atat de rece si care parca incearca sa te inteleaga, insa nu se intelege pe sine. e atat de frustrant sa iubesti un om care nu te iubeste sau nu-i pasa pe cat ti-ar pasa tie -si-i arati!-. e atat de … urat! e urat! asta e cuvantul!
eu nu o sa fiu decat cineva cu care a dansat si probabil X peste cateva luni. nimic mai mult. pentru ca refuza sa ma lase sa il inteleg si sa ii fiu aproape. de ce atunci …
eu nu mai pricep.
imi rod unghiile! nu radeti! n-am mai facut gestul asta de… 30 de ani! si asta cand eram prinsa ca am sters cu guma prin caietul de matematica pana s-a vazut pe pagina cealalta “bula”.
nu e vorba ca ma doare nepasarea asta sau … incapacitatea de a fi matur, e vorba ca sunt enervata pe mine. pentru ca parca bat la usi care sunt inchise cu lacat pentru mine, iar altele au oricand voie sa intre – habar n-am de ce… sau poate stiu si nu am chef sa ma agit sa inteleg!?-…
mi-as fi dorit sa fi amanat evenimentul. poate sunt vulnerabila odata cu decesul maica-mii.. poate nu mi-am revenit si cautam un umar pe care sa plang? si daca ar fi asa, de ce ma deranjeaza nepasarea asta? sau cu 2 scuze, gata.. mi-a trecut? de ce?!
de ce nu pot sa fiu si eu profitoare? sa ma duc acum sa fac scandal ca nu e langa mine? de ce nu pot sa ii reprosez ceva?
nu poti pierde ceva ce nu ai avut niciodata. iluziile pe care le tii in palma cateva ore nu sunt valabile. iar eu ma simt ca un copil ratacit in magazinul cu jucarii. pentru ca m-am indepartat de mama, de oricine adult si m-am dus la o jucarie aflata pe un raft atat de sus, incat am rasturnat totul si tot n-am ajuns la ea. exact asta e situatia.
oftez in gol. oftez si suspin cum poate sa fie iubirea atat de perfida. sa te joace in picioare fara sa ii opui rezistenta si sa te multumesti sa devii o marioneta. imi vine sa lovesc in pereti – si eventual cu capul!-, insa numai pe mine ma doare. adica… tot aia!
Doamne… ok.. sta si vorbeste cu fosta. probabil se impaca. probabil isi ia avion si se cara. lasandu-ma ca atunci, inainte sa vina. poate intr-o stare mai nasoala.
– Existi? toti Te lauda! Existi? afla ca pentru mine la probleme d-astea, nu Existi! intelegi?! o sa ma lupt cu tine cu mainile goale cand te prind! pricepi!? cu inima nu se joaca toti! si, in niciun caz, nu cand ii las eu. adica… Doamne!? ma auzi?! adica… oricum, vorbesc singura, ca te uiti la fosta lui si ii dai aleia sansa sa intre in viata lui, poate sa continue ceva ce nu va duce nicaieri…
oftam asa de tare, ca mi-era ca mi se rupe sufletul. simteam fiecare bataie de inima. acum simteam ca ma durea piciorul.
– mai aveti mici edeme… nu e grav!
mor cand imi aud colegii: nu e grav! nimic nu e grav pana la proba contrarie! nici prostia nu e grava, daca stai sa te gandesti!
aud pasi grabiti. se deschide usa si pleaca.
– Existi, ah?! ‘ti-ar sa-ti fie capul cand ai creat omul!
am iesit si eu din camera. toata plansa, m-am dus la baie sa ma spal pe ochi. nu simteam nicio caldura. parca nu simteam nimic. nici macar gresia rece.
aveam ochii rosii, respiram asa greu si afectat, de zici ca eram pe moarte. parca mi se opreau neuronii cand ma suparam.
era calculatorul deschis.
– nu iarasi, nu ma impinge drace!
si totusi, m-am pus pe scaun si oftand vad conversatia.
am facut ochii cat cepele. o termina. o cut-uia. ma uitam la felul cum scria aia, ma uitam la cum raspundea el. ciudat! adica… parca simteam ca acum era determinat sa o termine.
am oftat si am lasat la history numai pe unde era el. stai asa, se duce sa ia flori? vad o florarie…a dat comanda?!!? credeam ca te duci la florarie si iei tu flori…
nici nu termin gandul, ca aud un tarait la usa.
normal.. un tip cu un buchet de frezii si crini si … ce i-a mai trasnit lui Spiderman ca m-ar face sa zambesc.
– e platit? ma trezesc eu intreband prosteste.
– da!
tipul cred ca ar fi ras, dar am inchis eu mai repede.
– ok… deci flori.. acum pe unde mai e?!
ma suna.
– buna! vino pana la parcare.
imi dau ochii peste cap. eram in camasa si cam varza sufleteste. adica.. nici macar sa imi suflu nasul nu aveam chef, d-apoi sa cobor in parcare??!
imi prind parul si trag pe mine niste blugi de pe scaun.
in parcare pusese niste scaune si o masa.
am ridicat sprancenele cat de sus am putut si am izbucnit in ras.
– ce…?
– aseaza-te. da sa te ajut!
si iarasi imi tine scaunul si apoi se aseaza el.
– ce parcare e asta cu masa…?
– am rezolvat eu. imi pare rau, sunt un tampit! nu am vrut sa te fac sa plangi. sunt…
bla bla! zi mai repede!
nu stiu de ce, nu ma impresiona decat ca stateam la masa in parcare.
– ma faci sa rad! am zis eu fara sa vreau.
i-a trecut o umbra de slabiciune, nesiguranta mai bine zis si apoi continua:
– numai vreau pe nimeni. mi-a ajuns sa fiu un catel.
– da?! serios?!
deja ma uitam sa plec.
am oftat profund si am inceput:
– stii ceva?! nu stiu cum te simti tu, insa stiu sigur cum ma simt eu. in momentul de fata, ma simt prost. adica proasta. proasta ca tin la tine foarte mult, iar tu dai socoteala fostei tale de ceea ce faci si ce vrei. mie nu mi-ai spus ca vrei sa faci cursuri de habar n-am ce… nu mi-ai spus niciodata ca te-ar pasiona dansul sau ca ai vrea sa faci poezie. de asemenea, nu mi se pare corect, fata de mine cel putin, sa astepti confirmare sau raspuns din partea unui om care pleaca de langa tine cand are chef si revine cand are nevoie. pricepi?
i-am zis asta cu voce atat de tare, ca venea din mine si mai ca imi venea sa ii dau doua peste ochi. cu stanga.
– cand esti cu cineva, fii acolo! fii totul! sau fii nimic! sau nimeni! intelegi!? eu dau totul, insa cand nu vad macar ceva – mic, oricat de mic- atunci ma indepartez. ma izolez si ma alienez. singura. imi fac o bariera. nu pot sa continuu ceva alaturi de cineva care vrea confirmari din partea unui alt om, strain. strain de nevoile si cum esti tu. e ca si cum mi-ai zice sa ma culc cu vecinu’ de la 5. nu-l cunosc si ma trimiti ca vita la taur. insa vita se bucura, ca e doar o data pe an… eu nu m-as bucura, pentru ca nu simt. eu sunt alt tipar de femeie. pricepi?! eu vreau totul pentru ca ofer totul! eu nu ofer cuvinte! eu ofer fapte! iar cand m-ai intrebat ce am vazut la tine, am vazut ce am vrut eu sa vad. nu trebuie sa iti dau tie detalii ce am vazut! simplu! si da, tin la tine foarte mult! insa tu tii la aia! du-te la ea! du-te! macar nu ma amarasc pe zi ce trece intre peretii dintre noi, creati de tine de altfel! tu pui caramizile! chiar daca sunt aparent invizibile… sunt ataaaat de groase, ca nu pot sa patrund. iar daca nu-s dorita, la ce sa mai insist? la ce bun daca nu e nimeni dincolo de el?
eram atat de trista, ca iar ma apuca plansul. cred ca mi-am facut numarul de lacrimi de toti anii. sper!
s-a uitat la mine, a oftat, mi-a luat mana in mana lui, insa mi-am retras-o.
– lasa compasiune si mila si jena si ce mai vrei tu. nu stai cu un om din mila! stai pentru ce este el! cu bune si rele, pentru ca minte si ragaie, dar si pentru ca te ia in brate cand ti-e greu, si pentru ca iti face supa cand esti racit si nimeni nu te suna, iti spune glume, langa tine, chit ca poate lua raceala de la tine! genul asta sunt eu! daca nu ti-e indeajuns, du-te! du-te! eu sunt impotenta emotional in clipa asta. nu mai pot. ma depaseste situatia. nu pot sa stau, sa astept… nu mai pot sa am rabdare.. pentru ce? pentru cine? uite… uite… oftezi.. probabil zici ca nu e asa cum zic…si cum e? zi-mi!
tacere.
m-am ridicat furioasa de la masa, de era sa o rastorn. am alergat pe strada. asa… drept inainte.
m-am pierdut pana la urma din aria lui vizuala.

Tags:
posted by blue henrietta in scriitura mea and have Comments Off on 220 capitolul 18

220 capitolul 17

nu voiam sa ii spun Dariei ca ne vom muta. nu voiam sa o vad cum va fi dezamagita, cum va tipa, cum va avea fata unui copil abandonat. stiam ca va fi rau. de aceea amanam pana in ultima zi. cand nu va avea de ales.
nu voiam sa fie o despartire grea. in care sa ma faca sa ma razgandesc. voiam sa ma duc inainte cu ale mele. sor-mea era fericita cu chelnerul ei. nu puteam sa ma bag in viata Corinei si sincer, daca ea zicea ca e bine, puteam eu sa ma pun de-a curmezisul?
tocmai am primit mesaj de la DARIA: ce faci?
ce puteam sa zic? bagajele? :)
raspund rapid: nimic special. de ce?
ea: pot sa trec pe la tine?
eu: trec eu pe la tine in 1 h. am putina treaba…cu Spiderman! 😀
trebuia sa mai scap si eu cu ceva.
ea: aah… ok…ok! 😀 va las! :3
eu: pai..da… ne vedem la tine. venim!
inchid repede telefonul. mi-era jena ca ea crede ca facem dragoste, in schimb eu sunt pe stop, iar el, e la calculator. se uita peste niste studii, articole…poate se uita la porno?
imi fac de lucru pe langa el, trag un ochi.. eh… articole.
– i-auzi… astia au descoperit ca pot fi mai utile metodele non-invazive pentru femeile gravide in descoperirea bolilor congenitale… bla bla…p=0.005… interesant..ce zici?
se uita pe sub ochelari la mine.
m-am inrosit instant. p? cine e p? 😀
– ah…pai..da.. o parere buna…ce sa zic?!
– da… chiar e ceva. ce voiai sa zici?!
– pai… sa te pregatesti sa mergem la Daria acasa. 😀
ii arunc cel mai bun ranjet al meu.
ma ia de mana.
– desigur. dar eu imi o camasa si pantalonii… nu am nimic special. sau chiar tricou. tu sa te pregatesti.
jucam tenis si eu nu stiam?!
– fa-ti dus. period!
nu pot sa cred. ca am zis-o!
– ok… imediat.
– nu ca ar fi nevoie, dar e mai bine sa fii proaspat ras si bla bla decat sa fi asa… adunatii copaceni. esti medic si tu. nu numai eu. degeaba arat eu impecabil…
– am inteles! se uita grav pe sub ochelari.
e clar. niciodata nu te lua de mirosul unui barbat. o sa creada ca ai ceva cu el. desi… :)) nu esti departe…
– nu ti-am zis-o imperativ. ti-am explicat…
– gaata!
ma pupa in treacat si se duse cu hainele la baie.
ma uitam asa dupa el, intru in history. jur ca n-am facut-o cu Radu, da’ cu el… imi vine. nu ma intrebati de ce. pur si simplu.
hmmm…articole…articole…facebook…mesaje…hmm…. who is she?!!?
dau acolo, nu iesise de pe facebook.
– al meu esti! ranjesc satisfacuta.
ma uit la fereastra cu mesaje.
da…da… ah… ce? auzi… “ma insor.. nu ne mai vedem! o sa vin in ORAS cu ea… da… nu… ” niste motunachi, bla bla… aia ii zice ca ii pare rau ca s-au despartit… lui nu. in sfarsit ma simt si eu bine. 😀 si… ia sa vad mai sus.. ce mai faci intreaba ea. el splendid… puncte puncte splendid? ma rog, de ce n-ar fi splendid si punct? aia intreaba daca e mai buna ca mine… la ce ? la pat? rrr! el zice e mai buna si mai blanda ca tine. si nu e cum crezi tu! ok…eu citind aici ma apuca nervii…cum crede ea ce? ce sa creada?
dau click la ea. doaamne…ce sprancene.. taiate cu brisca. asa, cocotate in varful fruntii… si rotunjite… si bruneta. si cu buze subtiri. vaai! bleah! ma intorc la conversatie. si? cum e? intreaba ea. tot il racaie. e foarte bine! am parte de striptease in fiecare seara. gratis. pe ma-ta! o sa mai ai tu parte de ma-ta! cu cratima! si rad in sinea mea.
ma mai uit la ce vorbeau ei si inchid la history click-urile mele.
trag aer adanc in piept si incerc sa ma calmez.
de ce ar vrea sa vorbeasca cu fosta? si de ce “o aduc in oras”? ce-s…vaca?? de adus la targ?
si who the fuck… ia ca schimb foaia.
intru val-vartej peste el.
– auzi… ma iei de proasta? intreb deschizand atat de brutal usa de la dush, ca mi-a ramas in maini.
– nu! cum sa te iau?
– nu o face pe prostul! zi-mi… primesti in fiecare seara striptease gratis? nu e ceea ce crezi? ce sunt astea?
– te-ai uitat pe facebook?
– incredibil. era si greu. un click distanta. :))si nu e vorba de turism. zi-mi!
opri apa dusului.
– Carolina, nu te iau de proasta. te iau de sotie! mi-e bine asa cum suntem. fosta mea ma tot plimba cu vorba, ma insela, ma umileam in fata ei sa ii fac pe plac… cand am inteles ca ma placi asa, cum sunt eu, fara sa mai fac eu multe, am intins mana si mi-e mai usor sa ma desfasor. plus ca, ea era prea … cum sa iti zic eu… avea unele chestii ale ei.
– nu m-as fi culcat cu ea nici platita. pricepi!? arata ca moartea! si buzele alea… inseamna ca e rea. rea si a dracu’, daca nu pricepi prima varianta cu rea.
ma uitam la el tremurand de nervi. imi venea sa il bat. asa, cu mainile goale.
nu voiam sa imi dau sufletul cuiva care nu merita. si acum, il uram. pentru tot.
– te urasc! ma ranesti! ma faci sa ma simt a 3a spita. de la roata ta. pricepi!?
si inchid usa de la baie enervata.
am luat cheile si am plecat in palton prin ploaie.
m-am oprit la prima cafenea.
– o cafea cu putin rom.
nu puteam sa cred. adica… “am intins mana…”… da’ ce-s eu? glob? a intins mana si l-a pus in pomul de Craciun?
mi-am aprins o tigara, ramasa de la sor-mea prin geanta, si am pufait-o. plangeam si o pufaiam. faceam un fum teribil.
telefonul era acasa. trebuia sa ma calmez.
ok… cand iti zice cineva ca te iubeste, nu profita de el. ca nu merge asa. adica… nu-l lua de prost. asta uram cel mai mult. ok, ma minti, te las, pricep… nu poti sa zici adevarul, esti las. ma inseli, iarasi… dar nu iti bate joc de sentimentele mele. de astea nu. si nici nu-mi jigni inteligenta.
i-am mai cerut o cafea cu rom si am platit cu cardul.
mai imi trecuse supararea, insa… inca mocnea in suflet dezamagirea. pe mine. nu pe el. daca trebuie sa ii zica fostei ca nu e cum crezi…suna de parca… mai bine n-ar fi sunat. si mai bine nu venea. adica… intelegeam mai bine. asa.. mi se pare ca m-a dus cu zaharelu’ si totul e ca sa ii faca in ciuda aleia.
deschid usa, erau Daria, cu Sebastian-cum-l-o-mai-chema-de-fapt si sora-mea cu chelnerul ei. eu aveam fata plansa deja si ma incrunt atat de urat la el, ca s-a inrosit instant.
vine Daria la mine. ma intreaba la ureche daca e totul bine. ii zic nu! in soapta si oftez atat de puternic, ca puteai fi si prost si tot iti dadeai seama.
– Am facut-o de oaie azi! incepe el. Imi cer scuze in fata tuturor, Carolina! Iarta-ma! sunt un prost! nu am inteles nimic din zbuciumul tau… am crezut ca pot… am crezut ca te merit. insa nu te merit. imi pare rau ca te-am facut sa plangi!
ma uit la el in sictir aproape si ii zic cu venin parca, zvarlit pe haina:
– nici sa nu indraznesti! sa nu te apropii.
din contra. veni.
m-am retras ca sa nu il plesnesc. de fata cu toti.
– daca tu, tu! pentru care am stat nopti sa ma intreb multe, daca tu, tu! iti permiti sa faci asta… ce pretentie sa am de la un tip oarecare de pe strada?! pune-te in locul meu. daca tu ai fi gasit aia cu Rares sau cu Radu-cel-curvar… ti-ar fi convenit? ai fi topait de fericire?
ii arunc o privire plina de ura.
– cand cineva ma face sa plang, il urasc. pricepi! ura pura! sa nu te apropii de mine.
nimeni nu intelegea nimic. eu ca o scorpie aproape si el… atacat.
– dar ce s-a intamplat?!intreba Corina, cu mainile in mainile chelnerului.
– sa va zica el. mai exact…sa explice.
– am vorbit cu fosta…despre actuala. pe scurt.
la care Daria:
– pe scurt: esti un tampit! asta esti! un tampit!
Sebastian se uita la noi doua.
– poate avea motivele lui. poate punea punct.
– putea sa il puna inainte sa vina la Carolina! se stropsi Daria la el.
intorcandu-se catre chelner: Macar esti la inceput de drum. sa nu faci asa! asta e cu taiat si cu rosu. pe aici nu se trece.
ma asez cu mainile in poala:
– Nu am vrut asa sa fie… nu voiam asa… nu vreau asa…sa ma simt a 3a roata.. sa fiu … nimeni. adica..doar de comparatie si in competitie… eu nu sunt cal de curse…nici macar ogar. sunt un om. iar orice om, oricat de rau sau bun e, merita si trebuie sa fie iubit si sa iubeasca. indiferent ca e ciung, nebun, prost, destept. doar ca noi punem etichete la orice… insa ar trebui sa ne multumim ca punem etichete ambalajelor… insa ca sa ai si la sentimente etichete…e o problema.
si fara sa vreau, iar ma apuca plansul.
voia sa vina la mine, sa ma tina in brate, insa Daria ii face un semn sa nu se apropie,ca il ia ea in primire cum merita.
– daca tu, pe care te ia asa cum esti, o faci sa planga si tu mori de dragul aleia, du-te la aia sa fii marioneta ei si las-o in pace. las-o! nu o meriti. meriti curve si imprastiate, care merg dupa 4 deodata. aia meriti. tu fiind al 5lea! d-asta mori?! du-te! iti platesc eu avionul! cara-te! ii zise asa de tare Daria, ca aveam impresia ca se comprima spatiul si aud numai vocea. nu vreau sa o faci sa planga mereu, ca acum! pricepi!? cine esti,tu? esti un nimeni! in comparatie cu ea. a avut atatea cicatrici pana la tine…si tu.. ‘nu e ceea ce crezi’ sau ce i-au zis lu’ aia… da-te-n…
am facut ochii mari si am zambit. numai Daria putea sa fie asa. directa.
Sebastian tusi jenat, Corina rase fara sa vrea, el in schimb, statea in picioare, ezitand.
– am gresit! am gresit! nu se va repeta!
– cooorect! pentru ca vei pleca asa cum ai venit! ca sa nu se mai repete! ce zici?! ii zise ea cu rautate.
avea o privire de baga si sfintii in sperieti.
o furie atat de galbena in ochi, de ma inspaimanta.
era cobra aia furioasa. era ea.
se dadu inapoi.
– nu mai fac!
parca era de 4 ani. hai maxim 7.
– nu! ii zic eu. nu vei mai face pentru ca nu va mai fi cu mine. poti sa faci cu cine vrei tu, sa vorbesti cu cine vrei tu. ia inelul si cara-te! pana ma infurii eu. sentimentele mele nu sunt subiect de discutii cu fosta. nici cu viitoarea ta amanta. eu cu tine nimic. am inchis discutia. nu vorbesti despre mine cu fosta. nu pricep ce trebuia sa vorbesti asa urgent. si cum adica “o aduc in oras”?!? suna ca la targ. vin cu iapa sau vaca…in oras.. o leg de funie si vine unde ii zic. asta crezi ca sunt?
ma incruntasem asa rau, ca aveam impresia ca se unesc ochii cu fruntea.
– hai sa fim mai rationali! zise Sebastian.
eu cu Daria ne uitam de parca zici ca venise de pe Marte si acum isi scotea costumul.
– ia… uimeste-ma! zise Daria.
– hai sa auzim si ce vrea el sa zica. mereu barbatii tac si raman tampitii. spune-ne…Dragos parca… ce e de fapt!
– ok… de dimineata, am intrat sa vad ce e pe facebook si ma abordeaza fosta (doua oftaturi adanci), cu care am vorbit. in niciun caz nu asa cum a dat de inteles Carolina. am zis pur si simplu ca mi-e bine cu actuala, pentru ca ma intelege, ca ma iubeste si ca nu-si bate joc de mine asa cum si-a batut ea.. apoi ea a dat-o cu aluzii… insa am tinut-o pe a mea. asta e tot. nu pricep de ce trebuie date atatea sensuri… eu nu am nicio treaba cu fosta. s-a terminat.

se uita la mine. mai ca o dadea pe lacrimi daca nici acum nu intelegeam. daca nu il iubeam, mai ziceam. m-am ridicat si l-am luat de mana.
– uite cum facem… ramai aici. cu post cu tot. nu vin in orasul tau, ca nu sunt vaca de priponit. ok.. poate nici tu bou, dar… nu vreau sa fiu pusa in situatia in care te gasesc cu aia prin pat. ca nu garantez ca mai apuca vreunul sa vorbeasca in clipa 2.
– bine! dar nu ma parasi!
– nu! nu te parasesc eu! tu o vei face! o sa te plictisesti de prea bine. asa faceti toti. cand e femeia buna, cautati curve, cand e curva stati si frecati podelele cum vrea ea.
– nu! nu! nu vreau sa aud! chiar mi-e bine cu tine! pot sa muncesc altfel cand stiu ca langa mine e o femeie puternica si desteapta…si da… i-am zis ca am parte de striptease in fiecare seara pentru ca ea nu era seara cu mine, decat dupa 3 dimineata… si nu-mi pasa de ea. nu esti in competitie!
– nu ma provoca! abia ma calmasem! ii zic pe voce joasa.
Daria rase si zise: data viitoare… dai de mine! direct! ti-am zis ca vreau sa fie fericita! nu vreau sa o vad plangand. daca tii la ea, termina craca cu aia… si gata! Carolina e a ta. nu are cum sa plece. daca va pleca, va fi pentru ca in locul tau, fizic si psihic, e gol. numai atunci o femeie pleaca: cand e gol locul de langa ea. cand in loc de o imbratisare primeste nimic, iar in loc de iubire e o adiere de vant. adica.. tot nimic. nu te juca, ca dragostea uneori poate fi asa simpla, incat… o scapi.
se intoarse la Sebastian: iar tu, stii asta!
– oho… si-nca cum!? rase el.

@@
am dat comanda la pizza, i-am trimis pe baieti dupa bere si ce voiam toti, acum stateam ca intre fete.
– cum e? sexual vorbind? intreba Daria.
– mah… nah… e ok. cum poa’ sa fie?
– atat?
– cum adica?! ridic eu o spranceana.
– nimic in plus?
– ah… da.. pai… cred ca bine. nu stiu.
– te simti dorita? ca te vrea?!
– da! simt! zic eu rosindu-ma.
– sigur?!
– da. adica… nah… da! da!
ma studia.
– ok… nu minti. e bine. tu?
– eu nu mai zic! 😀
Corina era toata un zambet.
– sa inteleg ca in fiecare seara?! radeam eu.
– daaaa… da!!
– care dintre voi tipa sau ceva?! intreb eu brusc.
– eu nu! se apara Daria.
– eu da.. adica… asa imi vine. imi place sa tip. 😀
Corina da…
– Eu nu pot. incerc, dar mi-e rusine. am o varsta.
– ca ai tipa sau ce?! rasera Daria si Corina.
– sincer? as tipa asa, doar de-a dracu’, da’ mi-e rusine.
– dar ai vostri tipa? 😀 intreba Daria curioasa.
zici ca era un dracusor sexual.
– noi aici tipam amandoi! conchise Corina cu mana in sus.
– un pic! zic eu rosindu-ma iarasi. nu stiu ce nuante mai aveam, dar imi simteam urechile fierbinti.
– al meu numai cand termina. in schimb, ma intreaba daca e ok, putem sa luam o pauza…
– poate te duci la benzinarie sa iei tigari! radeam eu de ea.
– da… cred ca da…poate asta e sensul.. dar..
– si cum va place… ?
deci nu termina cu intrebarile astea!?
– noua rapid si extra rapid! radea deja Corina. ce rapid… turbo?! radea de-a binelea.
– ok… tu?!
– nu stiu… nha.. incepem mai timid si terminam mai…
– da… clasic. la mine e cu preludiu muuult, pana mai am nitel si ma urc pe pereti si apoi ma intreaba…
– doaamne… “cioc…cioc.. pot?! sa intru?”! radea Corina acum cu gura pana dupa canapea-daca se putea.
– termina! dar nu esti departe! radea si ea.

– nicaieri nu e usor sa fii iubit, sa iubesti asa cum te iubesti…sa stii ca ceea ce oferi primesti.. trebuie sa fii altruist, sa pierzi, sa stii ca oricand poti pierde totul… inclusiv sufletul..ca il vei face fragmente, iar la finalul vietii vei ajunge sa nu mai simti decat durerea de oase, de inima si de cap. in rest… vei fi un burete folosit foarte mult pe dinauntru…
Daria o zicea asa de trista, de parca zici ca murea maine.

– … si dupa ce esti asa, vei fi mort de-a binelea! inchid eu ideea.
– fetelor? incetati! am 20 de ani, nu mor! inca!
– vom muri incet si sigur! adica murim in fiecare zi! in fiecare zi taiem din suflet bucatele si le lasam in locurile unde suntem, in oamenii pe care ii iubim, pe care poate nu-i iubim… tot fragmente lasam… mereu mi se pare ca Dumnezeu joaca sah cu noi. pe o tabla care are ca si coordonate spatiul si timpul… mereu mi se pare ca ne face din pioni luptatori si invinsi… mereu se iau elementele de pe tabla… si se inlocuiesc cu nebuni sau cai negri…
– oricum.. suntem pionii lui. toti. nimeni nu apara pe nimeni. suntem in bataia pustii! zise Corina. Nuantele noastre sunt sunetele sufletului nostru. in ureche vrem sa auzim numai cuvintele apropiate nuantei sufletului… care ne ofera nivelul de siguranta. chiar si daca e o ata de cuvinte… pe ea sa mergem… sa ne ofera o aripa sa incercam sa zburam… dragostea te invata sa plangi din suflet. numai atunci plangi! numai cand iubesti! in rest, te prefaci! Carolina, tu il iubesti. ti-e frica de adevarul ala… pe care il simti.
– da…vreau sa fiu totul! sa il inteleg cat mai bine… nu vreau sa fiu doar X pentru el. asta e tot. vreau sa ii fiu ceea ce ploaia e pentru desert. ceva rar. ceva spectacular. vreau sa il invat sa zboare cand merge. si nu vreau sa il sperii in acest proces.
acum plangeam din pricina ca eram emotionata si obosita.
– vreau sa gust cu el ideile inalte si sa pricep ce e dincolo de priviri. vreau confuzia lui sa o transform intr-o energie, ca o sfera.. incandescenta. asta stiu ca pot sa fac. sa il fac sa fie el. sa il ajut sa se ridic. sa fie el.
se uitau la mine.
– intelegem! trebuie sa ai multa rabdare. nesiguranta unui barbat e mai incapatanata decat a unei femei. te invata sa mori si sa traiesti totdeauna.

Tags:
posted by blue henrietta in scriitura mea and have Comments Off on 220 capitolul 17

220 cap 16

Ajung si eu la restaurant. Ma conduce tipa si il vad studiind meniul. Era la costum. Arata prea bine. Parca era la congres. sau la prezentat premiile Oscar.
– Buna!!
se ridica si pune scaunul sa ma asez. adica.. gestul ala de nu-l face niciun roman.
raman asa cu gura cascata si ametita de colonia lui. am inchis ochii pentru o clipa. eram prea emotionata.
– da… vrei sa luam o vin? ma intreba el.
– da… sigur! ce vrei tu! zambesc la el.
ma simteam ca la 19 ani cand am intrat cu un barbat la restaurant si ii ziceam ca am alergie la cutite. ca nu stiu sa tai friptura…si mi-a zis ca nu d-asta ii place de mine. “angelica mea, cu ochi albastri!”. replica anului.
am oftat usor si m-am uitat in meniu. numai denumiri de n-am auzit de ele. si multe cu un continut ridicat de vita sau fructe de mare.
– eu o sa iau o friptura de vita, la cuptor, cu legume si salata.
imi zambea cu toata fata. ceva era de bine.
– ce s-a intamplat?! intreb eu ametita de-a binelea de la zambet.
– sunt promovat!
– cum adica?!
– nu mai sunt conferentiar. sunt prof! prof universitar!!!
nici nu stiam. habar n-aveam de gradele lui.
– e bine, nu?! adica! e wow! nu pentru asta ai muncit!?
-da… dar in orasul de unde vin!
ma incrunt putin, apoi revin.
– ok… ne mutam la tine! e clar ca aici nu avem loc.
– da… vii, da?!
imi lua mana cu inelul pe deget si o pupa. asa, lent, cu adoratie.
imi venea sa ma dau cu capul de masa de atatea schimbari in bine. poate oi fi visand si nu imi dau seama.
simt la un moment dat ceva scurgandu-se.
ma inrosesc la fata si ii zic in fuga ca sunt la baie!
m-am dus la baia femeilor, si da… da… tocmai acum?! poate omul voia sex dupa cina..si mie imi vine!? serios!???
luasem eu geanta si aveam ce trebuie, doar ca fusese asa rapid si paf…ca trebuia o camasa.
iau telefonul si ii dau un mesaj: donezi camasa ta?! mi-a venit stopul si nu pot sa merg asa…
nici n-am tastat bine ca imi zice: desigur!
peste 1 minut il vad in sacou si ca imi da camasa lui.
mergea la cum eram imbracata.
ii multumesc din priviri si pe buze i-am zis soptit te iubesc cu zambet larg si m-am dus sa-mi incing camasa de-a lungul taliei.
ah si mirosea a el. si … iarasi am inchis ochii.

m-am intors vesela, calma si i-am zis la ureche: m-ai salvat si i-am muscat lobul urechii usor.
m-a sarutat apasat pe buze si m-am asezat la locul meu.
tot zambeam la el de parca zici ca aveam dracusori in picioare.
– deci cat de repede trebuie sa ajungem acolo? intreb toata un ranjet.
a venit vinul exact raspundea:
– peste o saptamana. incepe anul universitar.
– haha. trebuie sa ma transfer.
– e perfect.
parca era un carusel viata cu el. trebuia sa ma asez cuminte si sa imi pun centura de siguranta. sa nu pic in freza.
inca nu m-am activat eu sa vada cum e cu mine.
primesc mesaj de la Daria: pe unde esti? :)
raspund imediat: la restaurant. cu Spiderman. de ce?! 😀
:trebuie sa ne vedem! adica Sebastian a publicat cartea pe amazon. sarbatorim. ma rog.. aproape. :)
:cum adica…aproape.
ii fac semnal lui Spiderman ca e Daria si trebuia sa vorbesc cu ea. imi face semn ca e ok, sa nu ma grabesc.
intelegator omu’.
: i-am dat papucii – nici macar nu eram oficial cu Rares adica- si zice ca nu imi iau pastilele. le iau, doar ca la jumate doza.
: trebuie doza maxima!!
:serios?!
:daaaa… siigur!
: ok.. dar au un gust de c.c.t! :(
am ras fara sa vreau. imi imaginam.
Spiderman se uita pe sub ochelari, ii fac semn ca mai am nitel de vorbit cu Daria si ii voi zice dupa.
:te cred! dar asa e bine. pentru tine! mai vorbim! pupici!
:pup! saluta-l pe Spiderman. sau cum il mai cheama! :)
am inchis telefonul pe toata seara. putea sa fie si Sf. Petru, nu mai raspundeam la nimic.
– Te saluta Daria.
– ce mai face?? intreba el.
– nimic nou. o sa iesim pana plecam in 4, nu?!
– desigur! cum sa nu?!
era relaxat. multumit. avea o suvita alba exact ca Rogue din X-Men. imi placea mult personajul ei. si Wolverine.
venea in sfarsit mancarea.
am luat o gura de vin si era ok.
el era fericit cu vita lui, eu ma luptam cu homarul. era o supa de homar.. 1 homar. si tot sugeam la el si sorbeam, fara sa vreau. se uita la mine amuzat.
– da’ ce te lupti asa aprig cu supa aia??
– da’ uita-te cata bestia de homar. si ce de carne are!
– nu vrei un vin alb?
– nuuu…e bine!
in gandul meu: vreau acasa! sa ma spal! mor!
am luat o fata de caprioara nimerita in pulpa de catre vanatorul fara suflet si a inceput sa rada mai tare.
– am inteles. o sa mergem acasa. nu te simti confortabil.
– pai… da…sincer…
– e ok. mancam, bem paharul asta si mergem.
liniste. am zambit emotionata si mi-am continuat razboiul cu homarul.
bine ca era fiert si marinat. si supa de rosii era mortala.
mancam de parca se termina mancarea si eu n-apucam. era prea bun.
se uita la mine amuzat. el terminase felul lui, eu inca savuram lingura cu lingura.
– da’ stiu ca te bucuri de homar.
– da… da!! deci…da! vrei?!
intind farfuria. ia o lingura si da din cap aprobator.
– te cred!
– mai vrei?!
– nu..nu…e supa ta!
– vaai…scrie pe ea. Carolina Stoenescu. hai…ia lingura si sa mancam.
mancam din aceeasi farfurie amandoi. ne jucam cu lingurile in farfurie. el o alerga pe a mea, eu pe-a lui. si radeam.
– staaai!! si-i arunc o biluta de paine.
ii aterizeaza in par. exact in suvita alba.
ma apuca un ras isteric.
– ce e? unde e?
ii fac semn ca in par razand si mai tare.
– da?! biiine!
cum supa era cu orez, ia o lingura plina de zeama si boabe si o zvarle. m-am ferit si aterizeaza exact pe chelnerul care venea sa ne intrebe de desert.
eram in delir de ras. mi-au dat lacrimile.
el s-a inrosit instant si a zis ca nu. si sa aduca nota.
chelnerul s-a uitat oparit la el si am inteles ca a doua oara nu mai trebuie sa calcam pe aici.
– tu.. tu esti de vina! zise el razand.
– daaa.. si inca ai paine in par. 😀
– ok… o sa o las acolo. 😀
radeam in hohote amandoi. se uitau toti la masa noastra.
am luat un taxi si am ajuns acasa.
puse o muzica la calculator, i-am pus camasa cu hainele din ziua aceea la spalat si m-am bagat la baie.
da… bloody mary.
inca radeam de bobita mea de paine din parul lui si il aud prin baie umbland.
– ce cauti? desfac usor usa cabinei.
se uita la mine.
– wow! wow!
ridic din spranceana.
– cee?!
– imi vine sa te sarut pe umar.
avea ce avea cu umarul si clavicula.
– pai..vino!
in doi pasi era langa mine. parca eram mica sirena si printul.
– hmmm…
inchise ochii si ofta.
– imi place pielea ta.
am plescait de doua ori.
– bine. hai.. du-te de aici!
ma saruta pe gura si apoi pe obraz si pleca.
am iesit si eu dupa alte 13 minute si eram cu prosopul pe mine.
se auzea Barry.
– cum stii ca imi place?!
– e imposibil. oricarui om normal ii place.
inca era painea in suvita.
i-o iau si ii zic:
– uite, o mananc. eu am facut-o eu o mananc. ca un fel de Cronos.
– da…
ma tinea in brate in timp ce am adormit pe Barry.

Tags:
posted by blue henrietta in scriitura mea and have Comments Off on 220 cap 16

220 cap 15

Eram in bucatarie. Pe sectie. Eu mancam ce mancau pacientii. Ceaiul ala fara niciun Dumnezeu, orezul facut la misto, felia de gem… Mi-erau cunoscute. Ma gandeam la Spiderman si la ce am vorbit aseara. Stateam si ne uitam unul la altul. Eu eram pe marginea pe patului, ma pregateam sa imi iau camasa de noapte bleu, el se spala pe dinti.
Am reusit sa inteleg ce ma intreaba printre apa care curgea furioasa in chiuveta.
– De ce iti place de mine?!
Cred ca m-a intrebat de 3 ori pe ziua aceea.
– Cand vii langa mine o sa iti zic! i-am zis somnoroasa.
Neuronii mi se pregateau de somn si trebuia sa fac declaratii?
Barbatii sunt mai nesiguri ca noi, femeile. Vor dovezi calde si totusi… cat de multe?
Vine si el intr-un tarziu, cu aceeasi ochelari. Zambesc usor si inclin capul sa se aseze. Urmau vorbele.
– De ce? Nu ma pricep la vorbe multe, adica… mie imi place sa demonstrez cand imi place de cineva imi place sa se simta asta, sa imi auda vocea inimii, sa simta caldura pe care o simt eu… Daca ti-as zice 100 de epitete – motive ti-ar conveni sau faptul ca suntem aici…?!
ridic o spranceana si zambesc melancolica. era clar ca ma gandeam la ceva.
– Vreau sa stiu!
ma uitam la el. vorbea serios. ma privi pe sub ochelari.
oftez inca si acum.
– OK… in primul rand blandetea. Imi place la un barbat sa citesc blandetea din privire. Nu mereu citesc asta. Uneori citesc perversiuni cretine. Apoi stii sa te misti, nu te rotesti pe loc si ridici mainile… Apoi in aceiasi ochi am vazut slabiciunile umane – pe care le am si eu- si o sfiosenie, pudicitate… candid… faptul ca esti exact ca mine in adancul meu, insa trebuie sa o fac pe serioasa si sa…
Ma saruta. FARA SA ANUNTE!

am inceput sa rad, ca saruta la un moment dat dintii. si tot radeam.
– Da? asta asteptai?
– Sincer…
– Uneori nu ma pricep sa vorbesc… ti-am zis… adica mi se pare ca se duce din mister daca as sta sa fac complimente si tot felul de cuvinte… pentru mine cuvintele sunt … vorbe! care zboara… se ciocnesc de nicovala si cam atat.
– Pentru mine conteaza si cuvintele si faptele!
se uita pe sub ochelari. Adoram zambetul asta! Imi venea sa topai prin pat si sa ii arunc o perna peste fata.
Il adoram cand zambea. Era un zambet inexplicabil.

Acum, band ceaiul asta, fara zahar si lamaie, imi venea sa rad. Da, era altceva. Meritase agitatia mea. Doar nu ma indragostesc zilnic. Desi fiecare zi e altfel, uneori, zona de confort emotionala e … adanc infipta in constienta. Suna ciudat, dar ca sa simt, la mine trebuie sa treaca prin gandire. Cel mai mare filtru si cea mai mare zona erogena a mea. Cum pot sa ii zic ca de fapt, mintea te-a acceptat prima oara si abia apoi, mi s-a lipit de inima? Nu pot. Nu ma lasa … inima!
Cum ma strambam eu cand imi beam ceaiul, vad ca ma suna.
– Da? da?! da!!? serios?! ok.. ne vedem atunci! acolo adica!

O sa luam cina. Ca sa vezi.
Am rarit-o cu Daria, nu prea mai o vedeam, sora-mea s-a mutat cu chelnerul… CE SA MAI ZICI?!
Tot aseara am stat sa ii zic de niste lecturi ale mele. Cand mi se punea pata pe un scriitor, devoram tot.
– Zafon merita! chiar merita citit! Nu are atata reclama ca LLosa sau Coelho, dar are o profunzime si o finete de o sa ai lacrimi. E un fel de rational estetic.
Se incrunta pentru o fractiune si apoi se ridica in coate, privindu-ma fix in ochi.
– Ai citit slabiciune!?
Era cu viteze incete.
– DA! insa nu perversitate. NU imi place perversitatea la un barbat. Imi place timiditatea. Ma excita cred, pe undeva. E ca si cum eu vanez. Cred ca d-asta! Oi fi fost vreun barbat vanator…candva!
Ma saruta iarasi. Ce o fi vrand? Oare?
– Si… da… te iubesc! Asa cum esti. Cu pacate si cu bune si…
Nici n-am terminat fraza ca ma tinea de mana. A inchis ochii.
– taci… taci putin!
imi roteam ochii prin camera. ce am mai zis?
mi-am tinut respiratia 1 minut.
– de obicei, cele de din inaintea ta erau superficiale. nu stiau sa zica atatea cu naturalete si ceva atat de firesc.
– da’ nu trebuie sa iti dau tie socoteala de ce te plac sau iubesc! te iau asa cum esti! mai conteaza de ce?!
ma uitam la el. cand aud de altele si eu in aceeasi fraza mi se aprind licuricii furiosi.
m-am ridicat din pat. m-am dus in bucatarie. mi-am pus un pahar de gin cu lamaie si i-am pus si lui.
Imi aduceam aminte toate detaliile. era cat pe ce sa ma tai la mana de nervi. adica… asta e singura chestie pe care n-o suport… sa nu mi se zica de altele in aceeasi fraza cu mine. mi se pare… atat de sadic!

Ma intorc si pun o piesa. Sa ma tina minte toata viata! rad amuzata de fata lui socata.

Mi-am dat in petec in fata lui ca ii vedeam ochii cat lentilele.
Ii zambeam atat de provocator ca transpirase.
La un moment dat m-am dus pana jos cu miscarile si am revenit atat de incet incat puteam sa simt pe unde i se duceau gandurile.
L-am privit atat de fix in ochi ca mi-era ca imi dau lacrimile si ca terminam asa. din priviri. sexul din priviri face toti banii.
isi lingea buzele si incepea sa rada. cu cat de apropia de final piesa, cu atat ridicam eu din maini, a predare.
– Intr-adevar… femeia e inger si demon in acelasi timp! aplauda el la finalul dansului.
clipesc de cateva ori cu acelasi ranjet pe fata si i-o-ntorc cu un glas care mai avea putin si exploda de ras:
– bine ai venit in iadul paradisiac!
M-a luat de mana si m-a tras spre el. si-a pus ochelarii pe noptiera si stinse lumina.
– asa imi place sa te vad mai bine. prin receptorii din varful degetelor si …
– si taci! i-am zis eu razand.
Asta imi aminteam si ma facea sa ma simt ca plutesc… si pluteam…si voi pluti. pe aceeasi mare de idei erotizate si in acelasi timp usturator de firesti. de parca e totul … ca o apa. ca o constienta fluida pe care da, trebuia sa pun mana si mi-era destinata.
ma ridic sa ma duc in cabinet.
deschid usa, era Rares.
– Trebuie sa vorbim!
Am inchis usa, m-au apucat toate apele. Era serios. Prea serios!
– M-am certat cu Daria. Nu-si mai ia tratamentul! Nu ma mai inteleg cu ea! tu esti prietena ei…
se uita la mainile mele. vazu inelul. se incrunta pentru o clipa, apoi ofta.
puteam sa jur ca stiam ce gandea.
dar sincer? nu imi pasa. chiar nu!
adica eram prea fericita ca sa cobor dupa norii mei. eram egoista?
Daria nu isi ia tratamentul… cine sunt eu sa o oblig? adica… ok, o sa vorbesc cu ea, dar …daca e capoasa?
Mi-am rotit ochii si am oftat, am dat din umeri ca voi vorbi si am zambit.
– Atat? zic eu plictisita.
– DA. felicitari, apropo!
– Mersi!
– E un norocos!
Si pleaca trantind usa.
– Stiu! am zis eu pentru mine, ca oricum nu ma auzea nimeni.

Tags:
posted by blue henrietta in cartile mele,scriitura mea and have Comments Off on 220 cap 15