RSS
 

Posts Tagged ‘critica de arta’

securitatea din priviri

03 Apr

 

Salutare!

A merge prin Bucuresti nu e atat de rau pe cat pare – la o prima vedere. Printre poluare, violenta verbala, gaze de esapament, asfalt cu tot felul de dejecte (din doua specii diferite cel putin) mergi si tu ca omul, sperand ca poate “o fi mai bine pe trotuarul celalalt”.

Asa ca, desi era duminica si eram in trecere si pe fuga, am intrat din curiozitate la un vernisaj – stiti zona Universitatii Bucuresti? eh, la Cercul Militar cazi dintr-una in alta – expozitie, gen, fara sa vrei.

Asa am ajuns si aici, unde Paula Tudor a avut expozitia de Retrospectiva pentru doua saptamani –  din perioada 20 martie – 5 aprilie 2017 (as far as I remember) si nu am regretat cele … 10 minute.

 

 

www.uap.ro

www.uap.ro

Am un obicei – sa nu ma apropii de tablouri, pentru ca mi se pare ca le iau din intimitate (si anume… le iau din mister)!

Inainte sa incep ce am in minte despre munca artistei, o sa subliniez ca incerc sa fac ceva constructiv, nu distructiv, pentru ca, nu-i asa, o vorba poate ucide sau poate alcatui o lume in sine. adica, CUM conteaza si CE atunci cand te apuci sa “iti dai cu parerea”.

In primul rand, cateva poze facute cu tot cu camerele pe mine, deci din sursa personala (cine poate lua in cadru si prizele? aah?):

 

BUN!

Si ce avem noi aici?

Ochiometric vorbind: echilibru sufletesc, armonia liniei si culorii, spatiul bine definit, siguranta – tuturor elementelor care alcatuiesc o idee si dincolo de ea, sunt acolo.

Nu o spun eu, poate o zic altii mai bine – cu siguranta. Insa mie mi-au placut mai multe aspecte la aceste lucrari:

  1. dualismul echilibrat dintre culorile calde si reci, dintre liniile masculine si feminine, dulci, rotunjite,
  2. predominanta staticului foarte mult – ziduri, felinare, pavele, mori, barci – care povestesc acel moment *cum e atmosfera, cum era afara, poate si putin din starea sufleteasca a artistului atunci cand era (sau nu) prezent ACOLO
  3. ca exista dincolo de acel moment la care privesti o continuitate – e actual, e viu (desi stau, barcile acelea sunt pe o apa care se misca (imperceptibil, dar da). interesant e ca barcile sunt directionate in trei directii – doua aproape ca se ciocnesc frontal, apoi “vine” si o a treia din mijloc. Poate simbolistica o fi si o anume ca cifra 3 – Sfanta Treime, ordinea Dumnezeu-Univers-OM, cifra perfecta (in China este o triada prin care se desavarseste omul), poate fi trecut, prezent sau viitor … and so on cu cifra 3. 
  4.  fata din bula-lacrima- am simtit aici o tendinta de izolare sociala, ca poate exista uneori emotii neconfortabile *teama de a nu fi judecat/respins/umilit/jignit/inteles. Chiar daca fata este intr-o bula, forma este de lacrima – deci, oarecum, ceea ce am simtit mi-a dat de inteles ca “undeva” si “candva” a fost (probabil) vorba de asta. Copacii din padure sunt tineri *ca si fata* insa uscati sau fara frunze, ceea ce inseamna ca ar fi vorba fie de lastari, care trebuie lasati sa se dezvolte/maturizeze, fie sunt pe pamant nerodnic, neprielnic vietii – iar lacrima ar fi un raspuns la aceasta tema. Tabloul cu fata in bula-lacrima mi-a dat de gandit *si inca imi da.
  5. barcile trase la debarcader – iarasi 3!!- sunt iarasi un punct de gandit. de ce? doua dintre ele sunt acostate la debarcader, iar cealalta, pregatita sa acosteze. Psihologic, pare ca cineva vine catre o aceeasi directie, catre o aceiasi locatie, catre un tot unitar.
  6. toate lucrarile au o poveste (chiar si statica) de spus. figurativa si abstracta.

Impreuna, toate tablourile duc catre o intregire a personalitatii artistului.

Concluzie: distictia, misterul,difuziunea, simetria,  culoarea, siguranta (privitorului, care nu se sperie sa mai vrea sa priveasca) te cheama sa vrei sa privesti si sa te intrebi de unde a pornit oare?

Raspunsul mi l-a dat pictorita atunci: cu flori. deci tot static.

Da, exista poveste si unde e static. Chiar si aici, culorile, umbrele, liniile, simetriile aduc nuanta dulce a povestii tabloului catre privitor.

B. H.

 

female 100% (2)

29 Nov

# Romana

Giselle Bolotin, pictorita australiana a secolului nostru arata o arta personala plina de nuante si linii suave, feminine, dualismul spiritual si emotional.

Dualismul arata lupta dintre visare si realitate. Femeia pe care o picteaza trebuie sa fie simtita, intuita, iubita, tinuta in brate, sa i se atinga formele si in acelasi timp dorinta ei sa fie tandru inteleasa si idealizata.

Femeia din lumea Gisellei e o femeie fara chip, insa nuantele ei sunt de cald la rece, ca si cum sentimentele dualiste si ele fac ca adaptabilitatea la realitate sa fie atinsa prin emotie. Realitatea ei e emotia. Pentru ca uneori durerea e realitate. Iar fericirea visarea si idealul.

Femeia va ramane mereu o capodopera a lui Dumnezeu. Mainile barbatului insa pot face din visare sau ideal o adevarata cascada de emotii reale.

Mesajul pe care Giselle il transmite privitorului e ca femeia merita sa fie iubita. Tocmai pentru ca are frici, dar si incapatanare (cand iubeste), ca lipsa pasiunii pentru o femeie o face sa fie trista si mofturoasa.

Culorile folosite trec de la caldura, mirosul sulfuric aproape al portocaliului si pana la raceala si sobrietatea iluziei si deziluziei bleumarine.

Femeia Gisellei are ochii acoperiti – fiecare femeie se poate regasi in ea. Si deopotriva sa se fereasca de starile ei.

Curba fireasca a linei corpului -rotunjimile sanilor, fundului, soldului- aduc finetea, eleganta actului artistic. Ca si cum ar mangaia cu pensula femeia “idealizata”.

Cum exista o vorba “femeia, o poveste eterna”, se pare ca vorba se aplica si peste secole si va ramane mereu valabila.

Feminismul Gisellei este unul extrovertit, dat fiind ca femeia ei e mereu dezbracata, nu ii este rusine cum arata, daca este judecata sau daca altii vor sa o pangareasca – chiar si gandul sau mainile-.

Femeia va fi centrul atentiei si peste multe secole, chiar daca ii vor disparea poate simplitatea sau feminitatea.

Giselle e ca un indragostit de sine. Un fel de Narcis feminin.

Cum starile ei prind forme si culori, un colaj unitar si sensibil, asa se leaga de un univers feminin.

 

# English

Giselle Bolotin, the Australian painter of our century shows a personal art full of colors and lines, feminine and the spiritual and emotional dualism.

The dualism shows the struggle between dreams and reality. The woman painted should be felt, intuited, loved, held, to be touched on her skin /feminine forms and also her desire to be affectionate and idealized or understood.

The woman from  Giselle’s  world’s faceless  but there are warm  and cold shades as dualistic feelings and adaptability to the reality that they are being touched by emotion. Its reality is emotion. Because sometimes the pain is real. And happiness is usually a dream and ideal .

The woman it will always remain a masterpiece of God. But the man’s hands can make a real waterfall  – the ideal dream or real emotions .

The message that it is sent  to the viewer ‘s form Giselle is that she deserves to be loved. Just because she has fears, but stubbornly ( when she loves) , the lack of passion for a woman makes her sad and picky.

The colors go from warm, the sulfuric smell of orange and close to the cold sobriety  of illusion and delusion gaven by blue.

Giselle’s woman has her eyes covered – every woman can relate to it/her. And alike to beware of her moods.

The natural curve of the body – breasts, buttocks , hios- bring finesse, elegance of the  artistic act. As if stroked with a brush woman and “idealized”.

Giselle is a lover of herself. A sort of female Narcissus.

How they catch moods, shapes and colors,  the collage and sensitive become a unit , so binds to a female universe.

It is a say ‚woman, the eternal story’, it seems that it’s applied across centuries and it will always remain valid.

Giselle’s feminism is an extrovert one, since it is always a naked woman, that is not ashamed of her looks like if the judgment or if others want to defile – even with the thought or hands-.

She will be the center of attention and over many centuries will disappear even if you can deny it.

 

#Francaise

 

Giselle Bolotin, la peintre australienne de notre siécle, montre un art personnel plein de nuances suaves, féminines

Ce dualisme montre la lutte entre le rêve rt la réalité. La femme qu’elle peint doit être sentie, intuite, aimée, tenue dans les bras, doit avoir ses formes touchées et en même temps son désir doit être tendrement entendu et idéalisé

La femme du monde de Giselle est  une femme sans visage,mais ses nuannces sont de chaud et froid, comme si les sentiments dualistes eux-mêmes font que  l’adaptabilité à la réalité soit touchée par l’émotion. Parce que quelques fois la douleur c-est la réalité. Et le bonheur c’est le rêve et l’idéal.

La femme restera à jamais un chef-d’oeuvre de Dieu. Mais les mains de l’homme peuvent faire du rêve ou de l’idéal une vraie  d’émotions réelles.

Le message que Giselle transmet à ce qui la regarde est que la femme mérite être aimée. Justement parce qu’elle a des craintes,mais aussi de l’acharnement (quand elle aime), en tant que manque de la passion pour une femme, ceci le fait être triste et boudeuse.

La courbe naturelle de la ligne de son corps – les rondeurs de ses seins, de son cul, des cuisses – apportent la finesse, l’élégance de l’acte artistique. C’est comme si la femme carressait avec la femme idéaalisée.

Les couleurs employées passent de la chaleur, de l’odeur presque sulphurique de l’orange jusqu’à la froideur et la sobrièté de l’illusion bleu marine. La femme de Giselle a les yeix couverts – chaque femme peut se retrouver en elle. Et en même temps courir de ses états.

Le féminisme de Giselle l’un d’un extrovertit, vu que sa femme est toujours nue, elle n’a las honte de comment elle apparait, si elle est jugée ou si d’autres veulent la salir – même si dans leurs songes.

Giselle est comme un amoureux de soi-même. Une sorte de Narcis  féminin.

Ainsi que la dit, “la femme est le conte eternel”, il paraît que ceci s’applique à travers lea siècles est restera à jamais valable.

La femme sera en centre de l’attention à travers les siècles aussi, même si sa simplicité ou sa féminité dispparaîtront.

Ainsi que ses états prennent des formes et des couleurs,un collage unitaire et sensible, ainsi se lie-t-elle d’un univers féminin.

 
Comments Off on female 100% (2)

Posted in visual arts and dance