Blue Henrietta

Abstractionistii folosesc forme si culori pentru a DISTORSIONA realitatea. Expresionistii folosesc emotia pentru a IMPRESIONA pe cei care privesc realitatea. Iubitorii artei populare folosesc texturi si modele pentru a DECORA realitatea. Contemporanii preiau o tema cunoscuta si MODERNIZEAZA viziunea cu ceva inedit. Artistii naivi folosesc inocenta copilariei pentru a LUMINA realitatea. TU CE FACI SA LE CUPRINZI PE TOATE?

Dunkirk Recenzie

Regizor: Christopher Nolan
Scenariu: Christopher Nolan
Gen: Acțiune, Dramă, Istoric
Lansare Romania: 21 iulie
Durata: 1h 47min
Studio: Warner Bros.
Distribuitor Romania: Vertical Entertainment
Recenzie Dobrescu Diana
Filmul începe prin imaginea apocaliptică a trupelor englezești şi ale aliaților pe plaja franceză forţate să se retragă cu bărci și vapoare din calea trupelor nemțești, ceea ce constituie și acțiunea principala.
Bătălia de la Dunkirk (1940) nu este o lupta propriu-zisă ci constă practic în evacuarea forțelor Aliaților care fuseseră separate de principalele trupe ale defensivei franceze de înaintarea rapidă a celor germane.
Scenariul nu este spectaculos, nu se întâmplă niciun twist de situație, recuzita folosita fiind minima (avand doua vase și două avioane pe parcursul întregului film), însă atmosfera (fundalul sonor apăsător, imaginile mării și plajei, precum și a celor care se luptă pentru supraviețuire) și actorii compensează o parte din minusuri.
De remarcat este sublinierea importanței luptei de echipă, însă și a celei individuale pentru supraviețuire. De asemenea, de nelipsit este râca englezo-franceză mereu prezentă chiar și în fața celor mai dificile situații.
Un film fără prea multe replici, însă cu close-up-uri care surprind trăirile soldaților.
Războiul schimbă comportamentele și oamenii (de la cei mai tineri la cei mai bătrâni), dar onoarea individuală rămâne cel mai important lucru câștigat.
Filmul Dunkirk se încheie cu “victoria”, de fapt, succesul de retragere aclamat și laudat de toți, ceea ce ne arată că uneori, și fuga e o luptă.
https://www.youtube.com/watch?v=F-eMt3SrfFU
Tags:
posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

Spiderman: Homecoming recenzie

Synopsis:

Un tânăr Peter Parker/Omul – Păianjen (Tom Holland), care a debutat în Captain America: Civil War, intră în Universul Cinematografic Marvel, jucând rolul titular din Omul-păianjen: Întoarcerea acasă.  Adorat de o lume întreagă, Spider-Man este cel mai popular personaj de benzi desenate din istorie şi bijuteria coroanei pentru Marvel comics, spun realizatorii.  Acum, el revine într-o nouă versiune, proaspătă şi hazlie, produsă de Marvel Studios, care îl aduce pe Peter Parker pentru prima dată pe ecran alături de eroii Universului Cinematografic Marvel.

 

Încântat de experienţa sa alături de răzbunători/Avengers, Peter revine acasă, unde locuieşte împreună cu mătuşa May (Marisa Tomei), evoluând sub directa supraveghere a noului său mentor, Tony Stark (Robert Downey Jr.). Peter încearcă să revină la vechea sa rutină zilnică – atras de gândul de a deveni ceva mai mult decât un simplu vecin cumsecade – dar atunci când apare Vulturul (Michael Keaton), un nou personaj malefic, acesta devine un pericol pentru toate lucrurile importante din viaţa lui Peter.  Momentul său a sosit, pentru că el este pus la încercare pentru a deveni eroul care trebuie să devină. 

În Omul – păianjen: întoarcerea acasă, Peter Parker încearcă să se alăture Răzbunătorilor. Dar Tom Holland, care-l interpretează pe ţesătorul plaselor de păianjen, are o mulţime de obstacole de depăşit până să se alăture eroilor săi favoriţi.  „După ce trece prin lupta vieţii sale alături de Răzbunători, în timpul Războiului Civil, se trezeşte că nu mai are nimic de făcut”, explică Holland.  „Tony Stark l-a însărcinat să se ocupe de toate problemele cartierului, cum ar fi să dea jos pisicile şi câinii din copaci, să le ajute pe bătrâne să traverseze strada, sau să-i prindă pe hoţii de buzunare – nimic prea periculos.  Dar apoi, Spider-Man dă peste armamentul high-tech, iar asta îl obligă să-şi dezvolte şi să-şi folosească noi abilităţi şi puteri”.

Iar dacă Peter va deveni demn de calitatea de Avenger, vom vedea până la finalul filmului. 

 

 

 

Recenzie

 

In Omul-Paianjen: Intoarcerea acasa vedem un alt Peter Parker, mai tanar si care incearca sa intre in “casa” Avengers – condusa de Iron Man (alias Tony Stark).

Daca tuturor Peter le spune ca face Stagiatura Stark, de fapt, in realitate, el se plictiseste, abia de are cativa pungasi sau o batrana neajutorata – de ajutat cu traversatul strazii. Pana cand se implica intr-un jaf in care oamenii respectivi, sub masti ai celor din Avengers si care folosesc niste arme sofisticate – care produc pagube importante in banca.

Pana la urma reuseste sa iasa de acolo, il salveaza si pe nenea care pregatea sandvisuri foarte bune in cartier – plus matza din dotare.

Matusa lui, jucata de Marisa Tomei, parca zici ca e de pe alta lume – pare high asa, nu stiu de ce.

Replicile sunt haioase, nu zic nu, dar parca la un moment dat ti se cam ia – mai ales cand Michael Keaton incepe sa fie psihopatu’ de serviciu (alias Pasarila, cum i-as zice eu).

Ca in orice parte si aici Peter Parker se indragosteste de o tipa – careia ezita sa ii zica cine e cu adevarat, pentru ca “daca ma respinge/nu vreau sa ii fac rau” – Liz, colega lui de scoala (care e oricum impresionata de cunostintele lui).

Ca orice super-erou alege sa nu-i spuna si … chiar daca la un moment dat e in pericol sa isi piarda viata, il va salva pe Vulturas (Pasarila) DE LA MOARTE.

Oricum, finalul il stiam sau ma rog il anticipam – refuza echipa Avengers. Dat fiind ca l-au refuzat atunci cand voia el, why sa se agite el? Zic si eu.

Actiunea e cat de cat – un 6 lesinat. Mai mult nu. Si asta pentru ca mai apar niste actori cat de cat cunoscuti. Pustache Spiderman parca e ales de pe strada, se minuneaza de orice chestie pe care o are costumul… Intriga e moale – logic, trebuie sa fuga dupa Pasarila sa il opreasca sa mai faca rau (Ca doar asta face un supererou, nu?), insa pe mine m-a cam lasat rece toata incropirea asta.

Per total i-as da un 6, coroborat cu ceea ce se putea face – mai ales ca e cu efecte speciale. Nu a venit cu nimic nou, nu a avut vreo replica pe care sa o tii minte sau sa iti produca vreun declic, totul pare ca sa fie – ca daca n-ar fi, n-as comenta. :-))

Plus ca toata pleiada de “prieteni” dupa care fuge nu apar in film – in afara de Stark … SINGURUL lui prieten e NED, un tip obez care are niste replici…De mai bine iesi. Iti iei campii. Bei bere. Fumezi. Inveti copiii sa traverseze strada.:-)

TOT filmul parca e scris de cineva care face exercitii de scriere si imaginatie – si nu prea reuseste sa treaca de faza glume “inodore”.

Ma asteptam la mai multa consistenta, la ceva matur de la acest Spiderman, dar daca continua tot asa, in curand Marvel o sa faca FILM cand era de 4 ani si facea tumbe prin gradinita.

Astept Thor: Ragnarok  -din banda sonora cred ca e ok. Mai civilizat. Sa speram ca nu ma insel. 

 

 

Tags:
posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

Planeta maimutelor: Razboiul recenzie

Synopsis

În filmul Planeta Maimuțelor: Războiul, al treilea capitol din cea mai recunoscută și apreciată franciză, Cesar și armata sa de maimuțe sunt forțate să intre într-un conflict mortal cu o armată de oameni condusă de un colonel nemilos. După ce maimuțele suferă pierderi inimaginabile, Cesar se luptă cu instinctul său întunecat și începe propria misiune de răzbunare. Cum această aventură îi aduce față în față, Cesar și colonelul luptă unul împotriva celuilalt determinând soarta ambelor specii și viitorul planetei.

În urmă cu cincisprezece ani, un experiment ştiinţific eşuat a dat naştere unei
specii de maimuţe inteligente… şi unui virus care a fost pe punctul de a distruge rasa umană. Boala/răceala/virusul Simian, după cum este cunoscut/ă a adus umanitatea în pragul dispariţiei. Supravieţuitorii, printre puţinii oameni imuni la acest virus îi invidiau pe cei lăsaţi fără suflare… în timp ce maimuţele se bucurau de siguranţa şi prosperitatea pădurilor nordice din San Francisco…

Odată cu apariţia civilizaţiei lor înfloritoare, maimuţele au prosperat în absenţa prezenţei omeneşti… până când au fost descoperite de un mic grup de supravieţuitori disperaţi, străduindu-se să pună bazele unei noi colonii umane. Coloniştii şi maimuţele se străduiau să coexiste. Însă pacea şi înţelegerea au fost spulberate de Koba, o primată care nu şi-a putut stăpâni setea răzbunării faţă de cei care l-au capturat în trecut. Caesar, liderul maimuţelor a încercat să restabilească pacea. Însă nu a existat cale de întoarcere de la lupta brutală care deja începuse.

Coloniştii au început să trimită apeluri disperate după ajutor, neştiind dacă îi poate auzi cineva. Însă semnalul a fost recepţionat la 800 de mile depărtare de către Baza Comună Lewis – McChord, unde sute de soldaţi şi-au găsit refugiul după apocalipsa produsă de virus. Aceşti bărbaţi şi aceste femei reprezentau ceea ce rămăsese din Serviciile Militare Armate ale Statelor Unite ale Americii.  Răspunzând apelului, o divizie de luptă bine definită, condusă de un colonel decorat al Forţelor Speciale a fost trimisă pentru a se alătura luptei. Caesar împreună cu restul maimuţelor s-au retras în pădure, însă lupta dusă de către oameni a continuat, fiind determinaţi să nimicească odată pentru totdeauna rasa maimuţelor. Vreme de doi ani, soldaţii l-au căutat pe Caesar, însă fără vreun rezultat, zvonindu-se că îşi conduce în continuare primatele dintr-o bază ascunsă în pădure. Războiul continuă.

 

Recenzie Simionescu Simona

A treia parte din SF-ul creat sub denumirea  La Planète des Singes de Pierre Boulle ne aduce in fata ochilor cele mai mari razboaie – de la cele interne la cele externe. Mai precis, maimuta supra-inteligenta Caesar care isi pierde familia (fiind ucisa) de catre un soldat/comandant (pana la urma) american (oare de ce?? :)) ) duce cele mai aprige lupte interne. Pendularea dintre razbunare si a-si salva specia, singularitatea amestecata pana la urma cu altruism, fac din aceasta maimuta un…om. E aproape om. Doar ca are blana pe el si degetele opozabile.

Personajele si cartea au prins contur in filme prin 1968, apoi si-au reamintit americanii “bah, dar ce mai facem cu Planeta Maimutelor?” si tot asa. Prin 2001 Tim Burton era regizorul filmului Planetei Maimutelor, ca apoi Invazia (2011) sa fie in regia lui Rupert Wyatt. Varianta din 2017 a Razboiului este regizata de Matt Reeves, care reuseste unele chestii pe care le voi preciza mai incolo.

Franciza este formata din 7 filme (deci… mai sunt cateva de facut!) si seriale.

Pe mine m-a disperat actiunea lent inchegata – adica o ora iti cam smulgi niste par de pe cap sau picioare, in caz ca ai (norocul meu, am avut ce) – si … apoi lentoarea in sine. Totul e … grrr!

Maurice, babuinul  sau maimuta gelada (cred ca asa ii zice maimutei roscate si blanila-prepeleac lung) este simpatic foc – o salveaza si vorbeste cu Caesar (nu o pot lasa aici) pe o fetita infectata (aka Amiah Miller) cu Gripa Primata  si …nah, tot filmul are un caracter nobil, bun si il tempereaza pe Caesar-inima-inflacarata.

Personajul negativ – Colonelul (interpretat de Woody Harrelson)- este bine interpretat, nu are mila – nici macar fata de fiul sau infectat cu aceeasi molima – si pe care l-a impuscat ca sa nu se infecteze.

Nu cred ca avea o teama neaparat de maimute, cat dorea sa controleze fenomenul – boala, comportamentul primatelor, sa se lupte si sa castige teritorii, sa fie el “capetenia”.

Printre simptomele Gripei Primate se aflau pierderea tuturor abilitatilor care fac oamenii superiori animalelor – vorbitul, ganditul (desi asta cu ganditul in ultimele decenii nu pare sa functioneze)…

Aspecte bune ale filmului:

  • intriga si evolutia personajelor – dezvoltarea lor pe verticala, ca o escalada
  • prietenia – maimutelor, devotamentul lor pentru Caesar (pana la moarte)
  • integritatea lui Caesar
  • fetita salvata (Nova denumita de Maurice)
  • binele invinge raul – pana… ma rog. va las sa vedeti filmul ..
  • depaseste ura si razbunarea – Caesar. ADICA II E SUPERIOR LUI KOBA, maimuta care s-a revoltat si a dus o batalie sangeroasa contra oamenilor. Lupta pe care Caesar incerca sa o evite, insa atacul Colonelului miseleste, noaptea (Ca hotii :)) ) …i-a schimbat busola.

Aspecte nu stiu..nici la rele … faza aia cu actiunea foarte maine -spre poimarti – desfasurata, multe momente care puteau fi chiar … evitate. zic si eu. Pentru mine ca sa ma tii 2 ore si 30 minute pe scaun e deja moartea pasiunii – la un film ma refer.

Nici la teatru nu am suportat piesele care depaseau durata asta de o ora jumatate.

Mi se pare ca prelungesti ceva ce poate fi si putin sarit – imi imaginez daca era cartea de 1000 de pagini cam in cate 2 parti facea nea Matt de cate 4 ore. :)) gasea el niste detalii. Apropo, ma intreb cum ar fi regizat Calinescu ditai Enigma Otiliei in vremurile astea. 😛

 

Filmul Planeta Maimuțelor: Războiul e de astazi in cinematografele romanesti!

Daca aveti rabdare si nu aveti nimic impotriva … duceti-va. Pe mine m-a cam… facut si sa bocesc … nha. emotiile.

 

 

 

 

 

Tags:
posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales recenzie

Synopsis

Atras într-o aventură cu totul nouă, căpitanul urmărit de ghinion Jack Sparrow este lovit și mai abitir de valul neșansei atunci când pirații fantomă conduși de vechiul său inamic, groaznicul Căpitan Salazar (Bardem), evadează din Triunghiul Diavolului hotărâți să nimicească toți pirații de pe mare… inclusiv pe el. Singura speranță de supraviețuire a Căpitanului Jack ține de găsirea legendarului Trident al lui Poseidon, un artefact puternic, ce îi conferă posesorului său controlul total asupra apelor.

În efortul de a scăpa de Salazar, Jack se aliază cu Henry (Brenton Thwaites), un marinar tânăr din Flota Navală Regală şi cu Carina Smyth (Kaya Scodelario), o specialistă în astronomie. Singura lor scăpare este legendarul Trident al lui Poseidon. Cei trei pornesc în căutarea lui, la bordul corăbiei „Pescăruşul Mort” (Dying Gull), fiind urmăriţi de cel mai aprig duşman pe care l-a avut până acum Sparrow.

 

 

Salutare!

La Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales partea a 5a (dupa cele 4 :)) care este, si la care m-am uitat la jumatati de filme, recunosc)  am mers acus la film pentru ca … Javier Bardem. Recunosc! Pacat! Taiati-mi … franghia.

Pe scurt:

Henry Turner, fiu-su’ lu’ Will Turner (aka Orlando Bloom) si al Elizabethei (aka Keira Knightley) vrea sa il scape de blestem pe Will – ca avea el blestem de mare (Asa ii zice, no, adica el era asa viu, dar …nava era scufundata) pe Olandezul.

Frumos, elegant, Will ii zice ca nu e cazul, ca asta e, ii place asa blestemat, ca nu are cum sa fie ajutat, ca nu e optiune, ca trebuie sa isi vada de viata lui, ca nha.. nu e bine sa isi puna intrebari acolo unde se stiu raspunsurile.

Pana la urma, dupa un timp (gen 9-10 ani), Henry -cel-viteaz il cauta -si gaseste- pe Jack Sparrow, asta dupa ce tot echipajul  e decimat de nea Salazar (aka Bardem!).

Hai sa va zic de Bardem ceva, cum il vad eu (sa nu ziceti ca is uda degeaba cand il vad) – TOT ce joaca el (orice rol adica) in afara ca e negativ si e impecabil, nu e rau-rau-rau gen cum sa zic eu… nu e rau per se, e per secundam. ca o drama grava, ca o … no. si ceea ce el face – prin rol, prin … nu stiu. ii iese orice rol de genul asta, parca e nascut pt asta.

Asta micu’ (vorba vine, ca era ditai Capitanul) Salazar a prins pica pe pirati care i-au ucis tatal – adica, nha.. si darama orice nava. Mai putin cand Jack Sparrow i-a facut un cot si el n-a mai apucat intoarcerea aia cu cot … si na… tot un blestem al marii si la el – care este.

Henry o sa fie un bajet bun la suflet si se va indragosti de fata lui .. gata. Period. NU mai zic nimic.

Va zic sa va duceti. Filmu’ devine captivant odata cu aparitia lui Jack in seiful cel mai sigur in lume – culmea, cu sotia lu’ nea primaru’. Normal, parca in ultimii 10-20 de ani, Deep e cu sticla de rom – cred ca ii in scenariu cerut de el (eu nu joc fara sticla de rom in brate!).

Si tot tambalaul e cam asa: Salazar il vrea mort pe Sparrow, tot pe Sparrow il vor si britanicii – agaaain?!-, si Hector – care pana la urma intelege ura de pirati a lui Salazar (pirates had infected seas for generations sau no! no! no man! no man! pirates!) si il ajuta pe Jack.

Efectele din film sunt bine construite, la detaliu, la orice …

Nu am ce comenta – ca are careva rol secundar prost sau ceva superficial sau cine stie ce nu se leaga.

Sunt replici care te vor face sa razi – chiar si cu aluzii/conotatii sexuale, dar nu vulgare, ca nu sunt adepta, alea asa cu talc.

In Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales actiunea e foarte bine legata, nu ai momente moarte in film sau sa te plictisesti pe scaun.

Capitanul spaniol Salazar nu numai ca aduce suflul acela cu tensiunea, teama sau disciplina (cand bate el din picior dispare instant un om)… ci si acel … MUST al filmului. Poate Salazar nu era rau, dar razbunarea si ura … l-au facut de temut.

Apar personaje secundare foarte bine conturate – Carina Smyth, o tanara astrolog, orologier – aici vin glumele lant ale barbatilor/pirati, vrajitoarea din subordinea lui Hector (sau invers, ca la cate pacte se fac, pierzi numarul).

Ii dau un 9.5 partii a 5a din Piratii din Caraibe, si sincer, parca pana la 8 e mana lui Bardem – in nota asta.

Celelalte parti din seria asta parca nu au parut atat de spectaculoase – cel putin na, ca l-am vazut la cinema prin 3D sau ca nu m-au tinut treaza incat sa ma uit la un film intreg – mereu am adormit dupa 30 de minute maximum.

 

concluzie:

MERGETI! E MUST HAVE. Doar daca va place genul de actiune, cu efecte sau aveti vreun crush anume sau daca vreti sa va relaxati putin (e cald afara, la cinema e recisor, zic si eu).

 

 

Tags:
posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

jaf cu stil recenzie

Comedia nu are vârstă! Asta ne vor demonstra veteranii de la Hollywood Morgan Freeman, Michael Caine şi Alan Arkin care sunt pregătiţi să dea marea lovitură.

În numele răzbunării şi al disperării, cei trei apelează la clasica metodă „banii sau viaţa” şi se pregătesc pas cu pas, temeinic şi fără grabă, să… spargă o bancă.

Rezultatul? În primul rând hohote de râs.

 

Synopsis:

Câştigătorii Premiului Oscar Morgan Freeman, Michael Caine şi Alan Arkin formează o echipă de pomină şi interpretează rolurile a trei prieteni de-o viaţă Willie, Joe şi Al, care decid să rişte viaţa liniştită de pensionar şi jocurile de bingo lipsite de orice palpitaţie pentru un plan ilegal, atunci când toate economiile lor sunt pierdute din cauza unor tertipuri bancare.

Disperaţi că nu-şi pot plăti facturile şi nu-şi pot sprijini familia, cei trei iau măsuri extreme, ba chiar letale pentru o persoană la vârsta a treia: vor jefui însăşi banca din cauza căreia au rămas fără bani.

 

Warner Bros. Pictures şi Freeman Entertainment distribuie filmul Going in style – JAF CU STIL. 

Din cinematografe din 14 APRILIE 2017!

 

Recenzie Simionescu Simona 

In aceasta comedie avem de-a face cu o situatie cat de poate de fireasca – bancile si tertipurile tehnice pe care le implica “imprumuturile”, pensiile si alte aspecte (cand acestea isi revoca dreptul de a-ti lua casa in cazul in care nu poti plati rata). Situatia se aplica in cazul pensionarilor, care dupa 30-40 de ani se vad brusc si fara pensii, si posibil in pragul colapsului financiar.

Filmul incepe cu Joe (Michael Caine), care devine martor din greseala la un jaf (fiind la banca pentru ca neplata, cu un plic galben, iar “ofiterul” ii zice malitios ca “vai, asta nu e grav, sa vedeti plicul rosu”). Acesta are un mic dialog cu “seful” hotilor, care e empatic – surprinzator?.

Normal.

DUPA acest jaf, banca/partenerul bancii declara ca nu poate plati nicio pensie, ca isi schimba sediul in Vietnam… MECANISME prin care sa nu se achite si sa respecte munca unor oameni.

Cand Joe primeste vestitul plic rosu, prin care e anuntat ca va ramane fara casa – in care locuiau fiica si nepoata lui-, acesta decide ca e o solutie sa faca si el, impreuna cu prietenii lui de-o viata, Willie (Morgan Freeman) si Al (Alan Arkin) sa jefuiasca banca – chiar pe aceeasi care urma sa ii ia casa.

Bineinteles, actiunea este animata de replici amuzante, cu farmecul si carisma acestor actori veterani.

Pentru a pune planul in actiune e nevoie si de ajutorul unui SPECIALIST – in jaf.

Si de aici, pana departe … puteti sa va imaginati – sau nu- sirul evenimentelor.

Un film pe care il recomand cu multa caldura si veselie – pentru ca chiar merita vazut. :) Eu i-am dat un 9, nu e un film cu actiuni chiar previzibile (si o sa vedeti de ce!). Si e chiar binevenit SEARA! dupa o zi obositoare si cum mai vreti voi de lucru.

arhiva personala vizionare de presa 11.04.2017

arhiva personala
vizionare de presa
11.04.2017

 

Si trailer-ul. :)

 

 

 

posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

no country for old men recenzie

Salutare!

Filmul a avut premiera prin anul 2007, adica acum 10 ani- ma rog, era noiembrie 2007 cand s-a lansat, deci aproape 10 ani. Ceea ce ii da savoare o sa urmeze in cateva randuri.

Filmul No country for old men  debuteaza cu seriful Ed Tom Bell (aka Tommy Lee Jones) care povesteste despre un tanar care a ucis-o pe prietena lui de 14 ani, denumita atunci “crima pasionala”, dar care, conform marturiei tanarului de la acea vreme, “he tolt me there weren’t nothin’ passionate about it. Said he’d been fixin’ to kill someone for as long as he could remember. Said if I let him out of there, he’d kill somebody again. Said he was goin’ to hell. Reckoned he’d be there in about 15 minutes.

in paralel, cineva (subaltern)  inchide telefonul zicand ca care “are totul sub control” … mai putin pe Anton Chigurh (interpretat de Javier Bardem mai mult ca perfectul), care-l va sugruma cu mainile goale – desi incatusate. Ce e interesant? Ca nu arata niciun fel de emotie pe chip.

si sunt doar primele 2-3 minute din film.

APOI, Anton opreste un alt ofiter cu masina de politie – pe care si-a luat-o din unitatea de unde s-a autoeliberat- pe care-l impusa drept in mijlocul capului – dispozitivul sau “Sofisticat”…

Moss (aka Josh Brolin), un veteran de razboi care “vana” caprioare (si rateaza tinta) se duce dezamagit pe camp si vede dare de sange proaspete – nu, nu erau de caprioara, ci de… caine(dupa cum afla cu binoclul)- un supravietuitor de fapt (trebuie sa priviti toata “scena”). nea Moss urmareste directia opusa si ajunge la mai multe masini de “politie” care erau goale, pentru ca oamenii de condusesera erau cadavre – mai era un caine. In zona lor, Moss gaseste  intr-o camioneta, tadaaa, heroina – ceva kilograme, mai exact.

se mai uita -stanga, dreapta, mijloc- si vede cativa copacei. la umbra unuia dintre copaci, statea un nene – ca avea pantofi ascutiti, purtati si para-purtati, de desert si cel putin in Texas. la fel.. de mort. :)) si LANGA el, o valiza cu 2 milioane de dolari.

(APROPO, MAI toti folosesc ACEL accent texan! aruncat printre litere).

Dupa ce face aceasta descoperire, Moss decide sa ia cu el, dupa multe oftaturi ciudatele, dar … da, ia in camioneta lui VALIZA. oare…de ce sa iei probe de la locul faptei? doar pentru ca .. lacomie? INTREBARE.  valiza va fi ascunsa undeva – de fapt, nu risca. o sa stea cu el .. prin zona.

aceasta decizie -tipic omeneasca- va fi de fapt apanajul actiunii si intrigii viitoarei desfasurari de gloante si cadavre.

Fratii Coen realizeaza si cu aceasta ocazie un film in care iti pun la incercare anticiparea, rabdarea, nervii, simturile, ratiunea… ce vrei tu. ceea ce este bine, pentru ca daca era lipsit de sens – si stim cate filme exista fara noima sau baza de intriga lucrata…

trecem peste parerile personale.

Anton este personajul principal! el este cel “vanat” si deopotriva, el este cel care “vaneaza”.

Moss este personajul secundar foarte bine jucat si el – schimbul de replici de umor negru satisfac “nobletea” oricarui om (“dar mama ta e moarta! ce cauti la ora asta prin oras? unde te duci?” (sotia lui) la care el “eh..atunci ma duc sa o salut eu!”). Moss are remuscari si se intoarce la locul crimei – pe care il descoperise el primul- si constata ca sunt multe lucruri schimbate – desi aparent stau la fel, totusi… ceva nu e la fel.

cum se uita Moss in spate sa vada daca e masina la locul ei, ii vede pe unii care ii dezumfla roata, iar apoi gonesc spre el… ca apoi.. sa il urmareasca (ei din masina si el pe jos) o bucata de drum buna, il nimeresc cu alicele si .. ei bine, Moss cade intr-o rapa, “urmatorii” dau drumul unui pitbull .. care .. va inota cot la cot … sau ma rog.. peste umar cu Moss si va fi in cele din urma impuscat (canidae gen!).

Filmul in sine este o panza de paianjen – Anton e paianjenul- iar restul, niste musculite care pica cu voia sau fara voia lor in plasa asta. Este o plasa rezistenta, care te va tine pe scaun cel putin 1 ora si 30 de minute.

Scena din benzinarie ne ofera o imagine a tipului de personalitate a lui Anton.

Ei bine, tot filmul este acel psihopat – meticulos, rabdator, care suceste mintea pe toate partile, care vrea sa nu fie vazut – scena cand e ranit in intersectie si cere camasa unui pustan, pe care i-o plateste si ii zice “you didn’t see me”… da! Anton se considera un zeu al destinului, al sortii – victima trebuie sa isi aleaga partea monezii (cap sau pajura), e intrebata, martora fiind la o alta crima “it depends… if you see me!(?)”…

toate aceste reguli proprii – el face dreptatea “dupa propria regula”, propriul calapod si propriile “masuratori”, pentru care nu trebuie sa fie vazut.

Rolul lui Javier este atins bine, personajul are intensitate, “le face si desface” in filmul acesta. Ucide fara remuscare, fara emotie, fara nimic uman – e pur si o “motivatie” ceea ce crede el ca e bine.

Acea arma cu care se impusca vacile arata de fapt “cum considera” SAU reflectia sa despre oameni – considerate de genul “niste bovine”. Orice scena in care apare Anton iti ridica pulsul – cand il stranguleaza pe “ofiter”, cand impusa omul din hotel, pe “avocat”, pe .. n :)). Toate adunate aduc o frecventa cardiaca la 130 de batai pe minut.

O scena interesanta e cea in care intreaba la biroul de informatii despre viitoarea sa tinta – Moss. Si normal ca tipa nu ii spune pentru ca asa e protocolul. Cand vine cu acest motiv o lasa in viata – procotolul fiind un argument al legii pe care nu-l putea contrazice… pleaca. Nu inainte sa observi treceri de ton – de la “acel ton” cand e sigur ca obtine ce vrea, la cel de amenintare, mai jos, ca apoi cand intreaba a treia oara – si e acelasi raspuns- e tonul politicos. normal, nu-i merge cu orice ton si-ar lua, pentru ca femeia nu-si schimba cuvintele – le folosea pe acelasi pe acelasi ton*cu o usoara iritare cu “You don’t hear? WE DON’T GIVE NO INFORMATION!?”.

Scena cu benzinaria si cu vanzatorul indica alta parte a lui Anton. intreaba fireste cat il costa benzina si ce mai vrea sa cumpere si poarta o discutie nu tocmai placuta cu vanzatorul – ma rog, placuta in sensul ala, de tensiune psihica. Vanzatorul il provoaca printr-o simpla politete, astfel ca Anton devine in replici conflictual. – chestii de joaca psihologica. dupa replici de genul

V: it’s something wrong?

A: You askin’ me if it’s something wrong with anything?

iti dai seama cam spre ce se gandeste Anton deja.

Adica, il intreaba la cat inchide – brusc, vanzatorul zice “now”, la care Anton “now it’s not a time” :)) …la care vanzatorul o schimba: generally at dark, dark.. (very dark, cel mai dark dintre dark de noapte!).

dupa ce ca nu-i vede frica omului din fata lui, prin acea fata plina de dispret si replica “you don’t know what you’re talkin’ about!”, dupa multe tatonari sa vada daca il omoara sau nu – vanzatorul era considerata victima deja, in tot acest timp- Anton il pune pe vanzator sa aleaga cap sau pajura.

dupa multe alte replici, de ti se scoala parul pe ceafa, vanzatorul alege cap, ceea ce era, deci.. scapa. acel gen de joc psihologic.:)) cam asa joaca un psihopat. CAND vede ca o victima nu pare credibila, ii ARONDA el sansele de supravietuire, momind-o cu un pariu: ah..da? daca iei asta, traiesti, daca nu faci asta, nu prea. :) si asa, “bai, eu nu am fost chiar vinovat aici, adica… daca el n-a stiut, ce vina am eu ca l-am impuscat?”.

apropo, recent am citit un studiu belgian – 10 psihiatrii au vizionat 400 de filme considerate “psihologice” cu psihopati si bla bla. 😀 ei bine, Anton pare acel gel perfect de psihopat, iar Hanibal Lector nu prea.

Si chiar asa am simtit si eu – am vazut Tacerea mieilor si toata seria cu Lecter (ma refer la unul dintre cei..400). Ok, mananca creier de om, omoara bla bla, dar nu e psihopat Lector. e vorba de un canibalism aparte, descoperit (si deci DOBANDIT) pe vremea razboiului, comportament pe care si l-a dezvoltat odata cu scena in care isi vede familia mancata de nazisti si pe care ii va urmari pana la unul sa ii decimeze – adica, razbunare, cum i-am zice in termeni non-psihopupu. cam atat. ca stie psihologia criminalului, o stie pentru ca fost si e unul si ca e “logica” aparte. nu pentru ca nu are remuscari – ba’ are, chiar multe, pentru ca se “intimideaza” la vederea agentului Starling… si tot asa (copii, oameni vulnerabili). Ceea ce nu e cazul aici, la Anton. Anton rezista fricii, rezista senzualitatii amestecate cu spaima *Moss l-a trimis pe Anton acasa la nevasta-sa, scena e “dezastruoasa”*, rezista lacomiei, rezista… CE VREI SI CE NU VREI. insa nu arata o inclinatie “uite, eu lacrimez cand vad ca am eu sange pe mine”. nici macar atunci.

Nici seriful nu se lasa mai prejos – chiar daca apare in a treia zi dupa ce a fost crima din desertul texan SAU poate era granita cu Mexicul PENTRU ca asa ne spune geografia invatata printr-a saptea, la granita cu Mexicul e Texasul… – SI INTERVINE SI EL.

 

Anton e … cum se zice “demential”. Doar ascultati-i gandurile si uitati-va la mimica.

in aceasta scena (de mai jos,ca de ea vorbesc) pentru o fractiune de secunda se lasa ‘dus’ de cuvintele lui Carson – un nene mafiot din politie. E interesant cum il intreaba de reguli pe Carson – NU PARE GENUL CARE SA AIBA SCRUPULE!! :)) si desi sunt asemanatori (ucid cu usurinta) e o diferenta de “motive”.

Daca priviti cu atentie aici, spre deosebire de Chigurh, Wells pare chiar un tip rezonabil, cu motivatii de inteles – cum ar fi banii? Atunci cand Anton Chigurh aproape ca apasa sa -l ucida pe Wells, acesta il intreaba “Ai idee cat de nebun esti?” si ii ofera bani lui Chigurh, insa Anton nu vrea bani, ii pasa de propria forma de dreptate. ori, pana la urma, chiar si pentru psihopati, banii nu au aceeasi valoare. In acest caz, “dreptate” inseamna ca Anton Chigurh trebuie sa-l omoare pe  Wells, din moment ce Wells trebuia sa-l omoare pe Anton. DECI, aceasta scena e una iarasi intensa si iti provoaca teama si in acelasi timp, e putin sadica.

si da, afla pe pielea lui ca Anton “e mai rau ca ciuma”. 😀

 

 

O alta scena in care il vedeti pe Anton “asa cum e” … e cea in care e la motel – se descalta, isi ia arma de impuscat vite (ma rog.. oameni, in cazul lui), si merge catre o alta camera de motel in care ii gaseste pe dealer-ii de droguri (cei cu camioneta de la inceputul filmului, ei bine..erau si ei chemati de altii sa le aduca si duca heroina dintr-un loc in altul…) si pe care taca-paca … ma rog. pac pac! insa, pentru unul dintre ei e putin ingaduitor – in sensul, in care, trebuia sa nu se murdareasca chiar pe toate camasile. glumesc. 😀 trage perdeaua baii pentru ca nu merita nici macar sa-l priveasca. :) si da, aici, in camera aceasta de motel isi va lasa sosetele :)). cata delicatete, Anton. SCOATE o moneda (din acelea “ordinare”) cu care deschide locul de aerisire al camerei – unde va vedea urme de scrijelire – valiza? Moss fusese pe aici?

 

 

Nu degeaba si-a luat Oscarul  No country for old men! 

Fratii Coen au reusit o reteta pentru OSCAR? 😀

aici aveti trailer-ul, poate va uitati la ceva INTENS, CARE VA TINE PE ARCURI si dupa ce il vizionati, nu stiti exact pe care parte o preferati – MOSS, ANTON … ?

PS: eu stiu de care parte sunt. :)) nu mai trebuie sa va zic, nu? 😀 si cred ca mai bine mergea titlul “You don’t have to do this” pentru ca toata lumea inainte sa fie impuscata de Anton zice acest lucru. hmmm, laitmotiv?

Pe aceasta cale intreb cetatenii: CINE ARE romanul lui Cormac McCarthy? :) POATE as gasi si mai multe “chestii” d-ale lui Anton – poate anumite gesturi sau fraze …?insa multe dintre ele le-am aprofundat destul. Va mai las si pe voi. :)

 

B.H.

 

 

posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

ana, mon amour recenzie

Sinopsis:

 

După ce a câştigat „Ursul de Aur” cu filmul „Poziţia copilului”, regizorul Călin Peter Netzer revine pe marile ecrane cu un nou proiect ce explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om. „Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

 

Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, fortându-se până la limită în încercarea de a o salva.

 

O producţie Parada Film, un film distribuit de Freeman Entertainment, „Ana, mon amour” îi aduce pe Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu în premieră pe marile ecrane, din 3 martie 2017.

 

 

Declaraţia regizorului:

 

Ana, mon amour” este o poveste despre încercarea unui om de a afla cum ceea ce nu a văzut, ceea ce nu a spus, chiar și  ceea ce nu a gândit i-a format viața.

„Cred că este important să înțelegeți de ce ați rămas cu Ana.” Ii spune analistul lui Toma în timpul unei ședințe de terapie.

Filmul nu explorează erodarea relației lui Toma cu Ana, ci mai degrabă relevă imposibilitatea reală de a construi în mod corespunzător o relație. Iubiții se comportă ca și vasele comunicante din domeniul fizicii; ei curg unul în altul cu propriile lor nevoi neîmplinite. Personajele sunt prinse profund în ceea ce psihanaliza numește transfer: redirecționarea sentimentelor și dorințelor existentecătre un obiect nou.

Adevărul întotdeauna găsește o cale de a supraviețui negării lui. – Călin Peter Netzer

Recenzie Simionescu Simona

Psihanaliza isi are inceputurile prin secolul XIX – XX si isi pierde parintele, pe Sigmund Freud in cel de-al Doilea Razboi Mondial – in apropierea anilor de incepere a acelui act monstruos (orice razboi mi se pare monstruos, ca in Guernica, lui Picasso).

Revenind la oaia numita psihanaliza, aceasta urmareste in principiu sa explice foarte multe acte, ganduri sau chiar scrieri prin principiul sexualitatii si ascunderea acestor “delicte”. Exprima fireste totul prin prisma sexualitatii- gaseste motivul dincolo de aparent ca fiind un material invaluit al sexualitatii.

Bun. O mica parte e rezolvata pana aici.

Filmul psihanalitic urmareste sa transpuna niste actiuni firesti si motivandu-le ca fiind consecinta unor “manifestari sexuale”.

De exemplu, in filmul romanesc “Ana, mon amour“, regizat de C. N. se arata o mare parte din actiunile personajului principal – care, supriza! nu e ANA, ci Toma, prietenul ei (sau dusmanul ei?).

Povestea lor incepe intr-o camera de camin si … in prima parte auzi pe fundal actiuni “sexuale” ale altora, iar ei… incearca sa “o arda” pe nihilisme si anti-nihilisme – e sau nu SUPRAOMUL lui Friedrich Nietzsche un erou sau de fapt e victima propriilor alegeri pentru ca se indeparteaza de NORMA considerandu-se superior?? si daca e superior, de ce ar mai avea nevoie de societate? care e nevoia supraomului in realitate?

Mda, grave probleme. Aici mi s-a parut intr-un fel un pic prea mult pentru un cinefil, dar tinand cont ca erau studenti la Litere, mai stii? asa se CUR-TEAZA pe acolo. Ma intreb studentii de Filosofie cum vorbesc despre Nietzsche? CLAR, medicinistii nu vorbesc d-astea! garantez!

Din inceput iti dai seama ca Ana are anumite probleme psihanalitice (vorbind!) – brusc, dupa atata “auzit” al actiunii celorlalti din camera vecina, i se usuca buzele, o iau transpiratiile, “o doare burta” (am crezut ca e gravida, dar nha.. ce sa zic? nu sunt specialist in psihologie!) si … ii pune mana lui Toma peste burta ei – detaliu: rochia era foaarte subtire si foarte alunecoasa- si apoi i-o tot coboara. Bineinteles, in gandul meu mi-a zburat un dracusor: aaahaaa.. d-asta ti-era cald? ntz ntz ntz. damn it. eu te trimiteam la ginecolog degeaba? fir-ar sa fie!

Toma, barbat fiind, trupul ei cutreiera. mai putin sau mai mult la adancimi de diferite leghe sub..mare.

Filmarea – per ansamblu- mi s-a parut obositoare si provocatoare (De dureri de cap).

Cadrele prea stranse care releveaza anumite detalii neimportante – hai sa fim seriosi, cat de important era ca Ana nu era epilata? daca imi arata in schimb ca are o rana pe umarul stang pana jos la sale poate era mai convingatoare “trauma ei”, pentru care se face atat caz si firmele PRODUCATOARE de benzodiazepine care ii ofera “solutia” (nu sunt adepta pilulelor nici daca te taie durerea pe din doua!). Sau ca Mircea se transforma din iubit in infirmier – nu stiu cat a fost devotament la faza cu spartul usii de termopan ca sa o gaseasca pe Ana luand supradoza de pastile si … scena devine scatologica de dreptul – spalatul la propriu la fund (al ei), ca era cu cacuta la fund (si asta in detaliu, in caz ca nu iti dadeai seama, trebuia si zoom eventual sa simti si mirosul, daca se putea…)…

Da, intr-o relatie faci mult mai multe decat ai fi fost dispus sa recunosti ca poti face, insa cum faci asta si “ce asteptari ai” … nu incap in acelasi capitol. nu il speli pe unul la fund sperand ca intr-o zi o sa-ti intoarca gestul inapoi, ci esti acolo pentru ca …ai ales sa fii si poti sa faci asta – si sa asumi pana la capat totul…

Dupa multa actiune, la un moment dat te trezesti cu Toma ca sta intins pe canapea si povesteste unui psihanalist – avem multi in Romania? just asking.

E ceva paradoxal aici: in timp ce ofera atatea detalii care n-au treaba uneori cu o conturare a personajelor, iti dai seama ca mai mult te agiti tu sa intelegi si sa simti ceea ce “incerca” personajul sa simta – care …de fapt, povestea niste actiuni si atat.

Si iti dai seama apoi: aaaaaaah, toata povestirea asta din obiectiva devine subiectiva…si aah, poate Ana nu era chiar asa de  “sensibila”, poate era puternica, doar ca nu a nimerit oamenii potriviti pe langa ea … poate nu stie ca acel Supraom poate fi oricand ea. pentru sine? 

Toata actiunea si filmul in sine sunt parti per se din flashback-urile- amintiri, ca sa vorbim si romaneste – lui Toma. OK, am stabilit intr-un fel sensul: DECI va povesti in continuare ceea ce a patit, sarind anumite etape, topaind pe axa timpului – si nervilor tai, obosindu-te la un moment dat!- cu actiuni si consecintele unei singure directii.

Vizitele tinerilor in ambele parti de parinti (Botosani (ea) si Pitesti (el)) arata diferentele 1. culturale/educatie, 2. economice, 3. de mentalitate si 4. planuri. In timp ce parintii ei il intreaba pe Toma si ce face, si ce drege, cate camere are apartamentul ala al lui, ii arunca o ciorba si o tocana in farfurie, parintii lui Toma se preocupa de partea somatica, vizibila din comportamentul Anei servind bruschete – ceea ce o inhiba pe Ana, care cere permisiunea sa se duca la baie, pentru ca… anxietate.

Anxietatea e un simptom – in mare parte. nu e boala in sine. intregeste un tablou. insa ea, la ea e doar anxietate in sine si lipsa aia incapatanata de a reactiona cand trebuie, de a participa la ceea ce in jurul ei… da, ne duce cu gandul la depresie… insa… sunt multe simptome care se pot controla si fara pastile. benzodiazepinele provoaca dependenta – fara ele esti pierdut. si sincer, din cate da de inteles Toma (salvatorul ei) … cate isi putea permite – pastile, gen?

Cand ramane gravida – cum i-a zis tatal lui Toma (pana nu-ti tranteste un plod nu te lasi si dupa aceea.. sa vezi tu… te face asta asa si asa.. in loc sa-ti vezi de treaba ta te tii dupa curul ei de moldoveanca) solicita cele mai scumpe analize, invazive, care nu aveau sens  – ah, da, pastilele alea … se putea renunta la ele daca exista vointa si un pic de antrenament zilnic sa treci peste trauma – daca a existat vreuna, pana la urma! relatarile si povestirile uneori pot fi amplificate din dorinta de a fi victima.insa sincer, Ana e victima propriilor alegeri.

Asa cum nici noi, dincolo de ecran, nu prea stralucim in alegerile din viata noastra.

Intrebarea psihanalistului Ce anume v-a tinut langa Ana?

raspunsul care-ti vine “…  ILUZIA unei relatii reusite prin prisma “Sacrificiului”, “compromisului”, “intelegerii”, “respectului”…”

Vizita si seara petrecuta la un cuplu – el flegmatic si o ea mai bisericoasa si frigida mental – ne arata o noua Ana. Brusc e mai “vorbareata” si “provocata” (sa nu zic are colti!) de stilul si gandirea celui flegmatic… si te intrebi, ca omul: ori e prefacuta (ceea ce verifica partial cu prima scena) ori .. asa alege ea sa fie (sa se creada o victima, cand de fapt…e calaul, dar iarasi nastem o controversa, ca aceasta parte de actiune … acest unghi e cum a vazut Toma totul).

Acelasi mecanism de gandire si pentru Toma, care solicita la 5 luni de despartire/divort aceste sedinte de psihanaliza – si care te poarta cand la inceput, cand la sfarsit, cand la perioada cu gravidia, cand ca e rau, cand ca  e bine …oboseste (un ochi neantrenat, nha.. ca poate nu multi considera asa).

Iarasi ajung la faza cu filmatul: intra in “gaura” actiunii insa nu in ansamblul ei sa lase oamenii sa se desfasoare.

De exemplu, la un moment dat, citesti pe fata ei scarba si sila de actul sexual – strambaturi ale chipului, incruntaturi, priviri si evitari nu chiar subtile, in timp ce Toma era avid dupa ea. Fie e si asta o tehnica de subjugare a psihicului, fie in sine asa s-a dorit (n.b: nu am stat la conferinta de presa de dupa film pentru ca eram intre dureri de cap din toate partile si intre ras isteric, de nervi si nu stiam care e ordinea celor doua stari).

Unele scene nu sunt credibile – cati ani pot trece pana cand treci de depresie? raspuns: multi ani cu mult mai multi ani fata de relatia lor. Tudor, copilul cuplului pare intr-un fel o oglinda a relatiei celor doi. Dependent de maica-sa, nu-l ia in seama pe tatal sau. Oare… o fi o oglinda placuta? te poti recunoaste?

Dupa multe povestiri iarasi te trezesti cu Toma la psihanalist si taie orice asteptare (acum devine pe minus!) – de ce trebuiau sa isi dea cu parerea despre vis – daca a fost vreun vis, pentru ca parea asa real (ca doar e povestirea lui, a ceea ce s-a intamplat!).. de ce? de ce sa rupi tot ziarul cand nu iti place un titlu de acolo? de ce nu-l lasi deoparte si citesti mai tarziu? cand esti pregatit sa citesti si acel articol?

 

Nu sunt adepta la astfel de filmat – da, imi plac detaliile, imi place si nuditatea, dar parca … nu asa. Parca brutal si neslefuit. Chiar asa, daca filmul e recomandat celor cu varsta peste 18 ani se pune fizic sau mental, care dintre ele e criteriul?

Se puteau oferi subtilitate si mistificare a unor gesturi, puteai arunca aperturi pe cadre focalizate – sa nu para ca esti un voyarist slinos care se uita la sex, la dush (eu o luasem pe campii la faza cu spalatul (ei) la fund, mi-o imaginam cum isi revine brusc si tabara pe el, dar nha, fire naravasa sunt! si ma trezesc cu ea la spital… chiar era pe bune, eu nu…)

Incercam sa anticipez anumite actiuni, nu iesea. Ceea ce a fost foarte bine, chiar..recomandat.

Din toata relatia de inceput, dupa nspe ani de relatie – nu prea iti dai seama cati! – cei doi ajung sa se urasca – in trepte diferite. Mi s-a parut ca ea il ura mai demult, dar nu asta e ceea ce conteaza.

ANA, MON AMOUR” contine multe aspecte pe care le ignori sau le vezi superficial – vizita la popa, vizita la moaste, vizita la psihiatru, la psihoanalist (Toma), viata de cuplu (cu suisuri si coborasuri, din cer in abis) – chiar si subiectiv aratate publicului pot fi tinte ale tale. te pot privi sau te pot atinge acolo unde nu credeai – da, stiu MENTAL vorbind.

“Ana, mon amour” este inspirat dupa romanul lui Cezar Paul- Badescu, respectiv “Luminita, mon amour”, carte publicata initial in anul 2006. Detaliile din carte sunt oarecum altfel: Luminita, in depresia ei sau starea in care se afunda zilnic, ajunge la un paroxism in care refuza sa iasa din camera studenteasca si ajunge sa il foloseasca pe Toma sa curete dupa ea: Soluţia a fost una care, cândva, a făcut istorie: nu poate să meargă Mahomed la munte? vine muntele la Mahomed! Adică am făcut in aşa fel încât să aducem WC-ul în cameră. Cum nu aveam canalizare pentru o astfel de treabă (era, lângă uşă, doar o chiuvetă amărâtă, cu scurgerea de la ea), am improvizat. Pipi îl făcea într-un borcan – pe care îl vărsa în chiuvetă, de ruşine să nu mă vadă lumea pe hol ducând, trofeu, lichidul galben la budă – iar caca pe un ziar, pe care-l împăturea apoi cu grijă şi mă trimitea cu el la toboganul de gunoi.

In acest film te simti intre Zeus si Hades – viata si alegerile sale, implinerea si fuga catre ceva pe care ajungi sa nu mai intelegi deloc pentru ca poate de la inceput nu a fost accesibil tie – sa intelegi, sa accepti.

PS: Mai potrivit  ca titlu era “Toma, mon amour” ca el da, el centreaza, el arbitreaza, el antreneaza, el face echipa, el e patron si spectactor in relatia cu Ana – si chiar si cu Diana (din cate nu ne releva noua, dar aspect care se releva din tipul de personaj-barbat in relatiile cu femeile!).

 

 

 

 

 

posted by blue henrietta in cinema and have No Comments

mike cel xxl

Nu e oferta de la cine stie ce supermarket, ci despre partea a doua de la Mike stripperul…
Parca filmul din 2012 a mai avut un Dumnezeu.. cel din 2015 – adica cel de-l vazusi azi- e ceva… de nici dusmanului nu l-as recomanda. nici macar unuia caruia ii sunt indiferenta. nici macar… nu mai gasesc cuvinte. va prindeti voi.
atata vorbarie si atata “aventuri” pe drumul catre ultima reprezentatie – am zis ca e stripper, da?!- incat… abia la final e ceva mai… si alea sunt vraiste..
costumele: cum poate un tip sa poarte 1 maieu – sa zicem 3- albe, de tractorist de uzina? sa nu zic de pantalonii parca luati de la Dragonul Rosu..
Frate…deci..nu e posibil! am adormit! efectiv!
deci nici Biblia daca ar fi ecranizata TOATA nu ar avea atata non-sens si plictiseala… i-ar pune ceva piper in actiune… aici a fost atat de liniar, ca nici la glume – au fost glume?!- nu am ras!
Tarzan e naspa, Richi parca e ceva de capul lui, tipul din CSI e funny.. Mike parca trage de timp…
ah… nu am nimic cu femeile mai plinute si negrese, dar aici parca a fost dedicat… iar sa vezi niste tipi dansand erotic – uneori vulgar- peste niste “balene esuate” mi-a taiat tot elanul pentru sex. cel putin 2 ani! E imposibil…
la inceput, nu inteleg de ce exista o tipa cu o casca pe cap si care topaie si sare prin pat in timp ce tipii vorbesc… !??
deci: nicht logica, nicht actiune, nicht nimic…
eu sincer i-am dat -infinit, dar ca sa fie de la 1 la 10 i-am dat 3! si e pe pozitiv.
Concluzie:
Fata de cel din 2012, care mai avea ceva fainut in el… aista e … o labareala de timp. Nha. Iete! Yeti! :-))

posted by blue henrietta in cinema and have Comments Off on mike cel xxl