Blue Henrietta

Abstractionistii folosesc forme si culori pentru a DISTORSIONA realitatea. Expresionistii folosesc emotia pentru a IMPRESIONA pe cei care privesc realitatea. Iubitorii artei populare folosesc texturi si modele pentru a DECORA realitatea. Contemporanii preiau o tema cunoscuta si MODERNIZEAZA viziunea cu ceva inedit. Artistii naivi folosesc inocenta copilariei pentru a LUMINA realitatea. TU CE FACI SA LE CUPRINZI PE TOATE?

Rața sălbatică sau metaforele conceptelor și realității deopotrivă

Bună seara!
V-a plouat bine? Până la …piele? nu? Numai pe mine… asta e! se mai întâmplă.
Voiam să vă zic în această seară despre o piesă de teatru de-a lui Ibsen, numită sugestiv RAȚA SĂLBATICĂ.
Hai să vedem acțiunea: o petrecere într-o casă cu oameni cu stare, un prieten uitat și … oricum, o să vă zic pe larg despre ce e vorba.

Într-un pod este o rață sălbatică – acel pod poate fi oriunde, nu?- rănită și salvată de un ogar, deosebită la zi și cu altă culoare noaptea. Ce e așa deosebit la această rață?

după mine reprezintă metafore în metafore și adevăruri dincolo de uman.
1. rața sălbatică este relația dintre tată-fiu: bătrânul Werle cu Gregers și Bătrânul Ekdal -Hialmar Ekdal
2. rața sălbatică este relația de prietenie dintre Hialmar și Gregers, dar și a bătrânului Werle cu Bătrânul Ekdal
3. rața sălbatică este relația dintre adevăr și minciună
4. rața sălbatică este relația dintre justiție și nedreptate
5. rața sălbatică este relația dintre tânăra Hedvig și tatăl ei *vitreg Hialmar, dar și cu tatăl ei, bătrânul Werle- pe care nu-l știe atât de bine.
ce e de fapt rața sălbatică?

Podul casei familiei Ekdal este un fel de arcă de suflete rănite, dar și un refugiu pentru dramele și minciunile familiei Ekdal.Din pod, bătrânul Ekdal împușcă iepuri sau rațe. În pod se poate ajunge la catharsis.

Singurul personaj care iubește necondiționat – fără obsesia statutului, banilor, minciunilor, lipsei de personalități sau a lipsei de zbor în idei sau suflet- este fata lui Hialmar, Hedvig.
Ibsen face o piesă puternică, o dramă care atinge conștiența, dar și latura umană din noi -sau a celor care nu iau la mișto aceste aspecte!-.

Nu pentru că adevărul e greu de suportat și că e bine să…omiți adevărul, ci pentru că adevărul este o forță prin sine. e o stare care se hrănește pe sine din energia pe care o provoacă și pe care o primește înapoi. Dacă pentru Hialmar e o dramă până la renegare a statutului fiicei lui Hedvig *care e fiica bătrânului Werle* pentru că el percepe adevărul în forma brută, nu-l șlefuiește, îl lasă să se scufunde odată auzit, și se lasă să se scufunde cu el în alcool, depresie și apoi … prin drama pe care Hedvig o aduce -prin sinucidere *împușcând rața, moare și ea*-…

Omul este o ființă care poate să se scufunde singur – la fel ca rața sălbatică, odată rănită, ea se duce la fund, cu toate încercările ei de a se agăța de alge și alte vietăți… dar, același om care se scufundă, are nevoie de un ogar lângă, care să îl scoată din apă, care să îl readucă la viață.
În “Rața sălbatică” toate sunt înaintea iubirii: banii, reputația, dreptatea / nedreptatea, chiar și adevărul, ceea ce … face tocmai din iubire să fie și ea, la rândul ei, o rață sălbatică.

Un personaj altfel – adică altfel față de tiparul celor 5- este Gregers, fiul lui Werle. Gregers este idealistul, realistul, candidul și totodată, demonul din viața oamenilor cu care interacționează. Demon pentru că “sugerează” tinerei Hedvig planul cu împușcarea raței sălbatice. Idealist pentru că el crede și este convins că adevărul vindecă și ridică oamenii din mlaștina monotoniei, prostiei și chiar lipsei de caracter. Uneori da, alteori, nu merge o astfel de abordare.
Omul e om. nici mai bun și nici mai rău. e un simplu om. indiferent că are de lucru, că e fotograf sau menajeră…

Vă recomand piesa și deși poate am explicat-o sau nu bine, însă… nu veți fi dezamăgiți. :) sper! eu n-am fost!

Tags:
posted by blue henrietta in teatru and have Comments Off on Rața sălbatică sau metaforele conceptelor și realității deopotrivă

cinismul realitatii

Eu sunt genul clasic de spectator. Merg daca imi place ceva, daca ma intereseaza regia sau subiectul.
Ieri am mers la nimereala -e adevarat!- insa nu regret.
O piesa in regia lui R. I. si un text tot de el, numita “BOX FM” si bine pusa la punct.
E genul de piesa care e cinic de realista sau chiar realismul cinic. Adica razi la ea-piesa- insa te ustura adevarul. E ca si cand altul gandeste la fel ca tine.
Am ras de nu mai stiam de mine, insa era ca o regasire a ceea ce credeam ca am pierdut: firul realitatii. Pe care multi in pierd la o piesa de avangarda, pentru ca se amesteca registrele si uneori, te pierzi prin logica… ilogica!
Piesa Box FM e chiar o cutie – pe care si-o pune la inceput personalul principal- ca dupa aceea sa inceapa piesa propriu-zisa.
E ca si cum facem parte dintr-o cutie zi de zi, cu ideile noastre, cu ideile altora, cu parerile unora, cu ale noastre, o cutie de sentimente si prejudecati, in care trebuie sa toleram sau nu realitatea. sau mediocritatea. sau non-valorile. sau chiar ceea ce nu ne place.
si nu de multe ori suntem noi. adica ne putem pierde prin cutia societatii si prin cutia superficialului. prin ceea ce simtim si ce spunem de fapt.
tipul, un prezentator de radio, cu limbaj libertin si fara jena spune parca exact ce am vrea sa auzim pe TV, ceea ce unii gandim la realitatile din jurul nostru.
ne adapteaza la neadaptabil. la imoralul logicii.
analiza textului cantecului trupei Valahia “banii si fetele” a fost sublim. toata sala era in delir de ras.
desi prezentatorul apare ca inadaptabil, e mutabil pe o tabla de sah. una divina! desi se da imprevizibil, pentru o tipa Laura e cel mai previzibil.
o piesa care merita toti banii! serios! din toata inima va recomand spectacolul. :)
Felicitari pentru spectacol, RI!

Tags:
posted by blue henrietta in teatru and have Comments Off on cinismul realitatii